Vadim Tudor sau drama interferențelor

Publicare on-line Revista ,,SINGUR,,-19 sept.2015:

http://www.revistasingur.ro/altele/13382-paul-polidor-vadim-tudor-sau-drama-interferenelor?q=altele/13382-paul-polidor-vadim-tudor-sau-drama-interferenelor

VADIM TUDOR

SAU DRAMA INTERFERENŢELOR

Nu l-am cunoscut personal pe Corneliu Vadim Tudor, dar am fost asemănat cu acesta după apariţia textelor mele sociale şocante la TVR 2 (emisiunea „Utopia”), „Neaţa cu Răzvan şi Dani”(NAŢIONAL TV şi, ulterior, la ANTENA 1). Mămicile noastre „sensibiloase” erau deranjate de faptul că filmam un cântec cu ochelari de soare sau cu şal, costumat în alb şi/sau roşu, iar odraslele lor vor visa urât la noapte… Seamănă cu momentul în care mămicile din Anglia le ziceau propriilor copii să fie cuminţi, că altfel vine Napoleon să-i pape (nu întâmplător Tribunul avea în colecţia sa autograful acestuia). Ştiu prin ce-a trecut în ultima perioadă Corneliu Vadim Tudor pentru că m-am obişnuit ca lumea să mă urască. Este firesc, întrucât zodia sub care s-a născut poetul (Săgetător) nu „alchimizează” cu zodia sub care vieţuieşte poporul român (Vărsător). Este un adevăr crud, dar care trebuie spus. A mai previzionat acest aspect şi un astrolog cu câţiva ani în urmă, dar căruia i s-a „retras” emisiunea TV. Poporul are o vorbă pentru aşa ceva: „a fost lucrat pe la spate”, cum,  de  altfel, i s-a întâmplat şi lui Vadim Tudor în ultima perioadă, când l-au părăsit toţi cei pe care i-a făcut deputaţi, senatori, cei pe care Andrei Tinu i-a catalogat drept „prieteni făţarnici”.

S-a spus că era simpatizat de ofiţerii de informaţii, deşi aceştia nu au voie să facă politică. Trebuie să fie devotaţi statului român şi ţării. De fapt, sunt forţaţi să fie devotaţi primilor oameni în stat.  Se dovedeşte astfel că gluma muzicală, apărută  imediat după 1989,  dintr-un cunoscut text al cantautorului Alexandru Andrieş („M-am culcat sub Ceauşescu / M-am trezit sub Iliescu”) are acoperire în realitatea interferenţei serviciilor secrete cu noii ajunşi la putere. Mai grav este  că unii dintre cei care au stat la cârma ţării după 1989 au fost vânduţi Marelui Licurici, iar acest aspect i-a „aşezat” pe ofiţerii serviciilor noastre secrete în stări de echilibristică mentală şi morală, tăinuind umbrele de pe chipul Fidelităţii. Dar care? Cea faţă de ţară, cea faţă de alegători sau faţă de Şeful din Cabinetul Întâi, vândut Jupânului din străinătate ?… Artistul şi dascălul Andrei Păunescu, fiul unui alt mare spirit al neamului nostru, preciza că „multă lume confundă naţionalismul cu xenofobia”, rugându-i pe români să se gândească la faptul că România ar fi fost, probabil, în lipsa împotrivirii unor naţionalişti precum Adrian Păunescu ori Corneliu Vadim Tudor, hăcuită şi fărâmiţată de marile puteri, care au rezolvat „exerciţii de imaginaţie”, precum Cehia şi Slovacia, Nagorno-Karabagh, Kosovo, Muntenegru şi Serbia, ca să nu dăm decât câteva exemple. …Şeful rânji la moartea lui Vadim, ros de ură viscerală şi răzbunare veşnică, numai că Veşnica Pomenire (de lângă sicriu) ne aşteaptă pe toţi: şi miniştri, şi muncitori, şi jurişti, şi gropari, şi preşedinţi.

RECUNOŞTINŢA ESTE FLOARE RARĂ… De aceea se întreba jurnalistul Victor Ciutacu la România TV: unde sunt cohortele de primari, consilieri locali, parlamentari europeni ş.a., cohorte de profitori de pe urma omului politic Vadim Tudor ?  Au fost alături de acesta când au avut de câştigat şi-acum fac pe Struţul cu capul ascuns în nisip… Nu cumva avea dreptate istoricul Neagu Djuvara (aromân la origine) când spunea pe 15 septembrie 2015, într-un interviu acordat lui Rareş Bogdan (am dovada imprimată în acest sens!), că hoţia stă în sângele naţiei române de la Basarab  încoace,  adică  de  la  cumanizarea  „cutumelor” criminale din psihologia politică (ascunsă) a liderilor noştri de-a lungul timpului ?… Am scris într-un alt articol că, de fapt, avem de-a face cu un mileniu, cel puţin, de interferare a sângelui autohton (în principal estic) cu cel asiatic; este adevărat că nu în procente identice pe tot cuprinsul ţării, iar de acest lucru Vadim Tudor nu s-a putut feri: trădătorii săi trecuseră proba milenară şi ticăloşită a „stricării” sângelui…

Multe semne de culturologie au interferat cu destinul celui dispărut: astrologii (cei cultivaţi) au punctat faptul că cel mai justiţiar semn al zodiacului rămâne Săgetătorul, iar Vadim Tudor era născut la sfârşitul primei decade a zodiei, în care interferau comportamentul pământean din forţa animalului cu săgeata îndreptată spre cer în neostoita ei căutare a cunoaşterii, a secretelor din lumile invizibile, a deschiderii către creaţie, cercetare, cultură… În Vadim Tudor chiar au coexistat aceste Figuri antagonice: Poetul Liric (amintiţi-vă de cântecele despre mamă sau natură, compuse de Marian Nistor şi interpretate de Mirabela Dauer), dar şi ziaristul pamfletar cu limbaj vitriolant, acuzator (fata marelui său înaintaş, Tudor Arghezi, în arta pamfletului, Mitzura, a fost membru marcant al Partidului „România Mare”); Omul Politic lucid, patriot de excepţie, alături de politicianul care se lua la harţă (chiar soţia şi cele două fiice ale sale au recunoscut acest aspect uman, mai puţin plăcut, al personalităţii sale vulcanice – ascendent în Berbec !…) cu toţi oponenţii, dacă era nevoie, pentru a-şi apăra principiile, ideologia sau arta (în acest context să nu uităm că un alt mare Săgetător, fondatorul Teatrului Absurdului, Eugen Ionesco,  născut la câteva zile diferenţă de tribunul Vadim, scrisese „Război cu toată lumea”!); apoi interferau Iubitorul de animale (cu un suflet milos, aparte, drăgăstos cu căţeluşii pe care-i hrănea, dar şi cu oamenii de la cantina săracilor) cu Naţionalistul fervent (coşmarul maghiarilor care acum se pot bucura în linişte…); personalitatea electrizantă din emisiunile de televiziune, atrăgând, însă, pe lângă admiraţie şi valuri furibunde de invidie, ranchiună şi răzbunare mocnită (a se vedea „găselniţa” colegilor din politică, să nu se poată opri pe la fostul serviciu în slujba poporului român sau pe la Senat… în drum spre groapă) interferând cu familistul şi patronul de publicaţii incendiare, ce s-a zbătut până în ultimele săptămâni de viaţă să asigure salariile angajaţilor săi.

Finalul primei decade a Săgetătorului se află şi el sub acelaşi spectru dual,  malefic-benefic: Omul-Lup sau fiara care iese din om (sub diferite forme de manifestare a animalului uman)  interferează  cu  simboluri  de  factură  spirituală, culturologică, istorică: rar ne amintim de faptul că în această decadă ne „întâlnim” atât cu Ocrotitorul Spiritual al României (30 noiembrie), Sf.Andrei (Vadim Tudor fiind născut cu două zile înainte), cât şi cu Ziua  când  s-a  născut  România Mare (1 Decembrie 1918). Nu trebuie uitat faptul că prima care s-a unit cu Ţara a fost Basarabia, la 27 martie 1918 (Vadim Tudor avea ascendentul în încăpăţânatul şi turbulentul Berbec). Pe reprezentantul încătuşat al Basarabiei, Ilie Ilaşcu (cel care a spus din spatele zăbrelelor:”Vă iubesc, popor român!”) tot Vadim Tudor l-a salvat, făcându-l parlamentar ! Şi exemplele de generozitate pot continua, să ne amintim de cazurile (diferite, ca substanţă, între ele): George Becali, Dumitru Dragomir, Olguţa Vasilescu, Irina Loghin sau Ion Dolănescu.  Am  amintit de momentul Ilaşcu nu dintr-un colţ neutru, ci implicat: cântecul meu „Ilie Ilaşcu Românul” din proiectul de politică culturală „Basarabia, dragostea mea” şi din cel discografic „Generaţie de sacrificiu” (Compania Domino 1994-1995), pe versurile fostului ministru al bugetului în cabinetul Ponta, Liviu Voinea, actualmente vice-guvernator al Băncii Naţionale, a fost interzis în România imediat după arestarea Grupului Ilaşcu! Dar românii n-aveau chef de manifestări patriotice  după 1990, în acele vremuri agitate (amintiţi-vă cum „Zâmbetul pentru liniştea noastră” a spulberat, pur şi simplu, Podul de Flori, iar conducerea statului moldovean a fost nevoită  să  spună  fraţilor  din  Basarabia cu amărăciune: „Românii nu ne vor!…”). Ne mai mirăm atunci că Adrian Păunescu şi Vadim Tudor au făcut infarct şi-au murit ?…  Nici acum nu sunt semne că patriotismul ar valora ceva.

M-am bucurat (deşi, repet, nu ne-am cunoscut personal) când omul de cultură Corneliu Vadim Tudor a menţionat (publicându-i coperta în revista  „România Mare”), la rubrica  „Eveniment editorial” în 2007, volumul meu „Istorie şi Cinema” (din seria „Lideri în film”, apreciată de curând de către un prieten onest al marelui dispărut, profesorul universitar şi analistul Dan Matei Agathon, fost ministru al turismului). Din nefericire, în ultima parte a vieţii sale zbuciumate i-au întors spatele aproape toţi foştii colegi din politică, dar şi amici care s-au folosit de el atunci când „era pe val”, apoi l-au aruncat ca pe o măsea stricată sau un măr putrezit, otrăvindu-i sufletul… Istoria noastră din ultimele sute de ani „musteşte”, din păcate, de astfel de exemple: trădarea şi hoţia, aşa cum spunea marele istoric Mircea Dogaru, sunt duşmanii din umbră ai marilor patrioţi români. Trădătorii de acest gen (care îşi doresc să arate bine şi să „miroasă frumos” în politică) nu acceptă să li se vadă toate bubele din cap de către Jupânii de-afară, care mai pot închide ochii… să nu ştie Stânga ce face Dreapta, să nu ştie Faţa ce face Spatele, aspect cultivat izbitor de ziceri ale înţelepciunii, în enunţuri de tipul: „Facerea de bine e f… de mamă!”; „Homo homini lupus” ; „Ce naşte din pisică şoareci mănâncă”; „Interesu’ poartă fesu’„ sau „Corb la corb nu-şi scoate ochii”…

Mâine sau poimâine toate vor reveni la „normal”, subordonaţii îi vor pupa undeva pe şefi, şefii le vor spune că, vedeţi şi voi, nu mai votăm cu socialiştii, că nu ne mai iese şmecheria, votaţi cu ăştia, că aşa bate vântul, sindicatele o să voteze în şcoli şi grădiniţe cum zice Jupânul, ordinul se execută, nu se discută, iar moartea primei voci a naţionalismului românesc nu va mai fi un eveniment tragic, ci o ştire de contabilizat în media. Nu trebuie să ştii prea multă carte, nici prea multă meserie dacă eşti în sindicat acasă, în vreme ce câteva milioane de conaţionali interferează cultural cu Italia, Spania şi alte ţări occidentale, mâncând o pâine amară şi amintind mereu că România, ţara-mamă, i-a abandonat, dar ţara-mamă ne-a  abandonat şi pe mulţi dintre noi, cei care încă mai „respirăm” în  interiorul graniţelor; apoi minţi luminate care trăiesc în Vest afirmă, pe bună dreptate, că în România nu este important ce ştii, ci pe cine ştii, adică o catastrofă ireparabilă prin perpetuarea jalnică şi criminală a metehnelor otoman-asiatice interferând  cu  hoţia fanarioţilor sau a „ciocoilor”, mai vechi sau mai noi… Prin moartea Vocii naţionalismului autohton s-au creat condiţiile propice pentru escaladarea „elegantă” a noului conflict mondial, care va prinde din nou România în blestemata menghină a intereselor marilor puteri, zonal-geostrategice.

La final, moştenirea culturală şi politică pe care o lasă poporului român Corneliu Vadim Tudor, este, în opinia mea, următoarea: ”Nu renunţaţi la România Mare şi la Tricolor! Apăraţi limba română şi valorile cultural-istorice ale neamului nostru! Iubiţi animalele şi copiii! Iertaţi-vă duşmanii! Şi, mai presus de orice, aveţi grijă ca Patri-Hoţii să nu fure tot !” Este oare prea mult pentru românii lui Vadim Tudor ?

… „O, Doamne !…”, ar fi oftat. Nu luăm cu noi nimic în mormânt. Mai devreme sau mai târziu tuturor ne vine rândul să plecăm pe acel drum…

Paul Polidor

14-17 sept.2015

Sursa foto: reporterbuzoian.ro

Preluare din „RĂZBOAIE, LIDERI ŞI CRIMINALITATE TRANSFRONTALIERĂ”

Revistă internaţională de culturologie istorică şi psihologie politică, Anul II, Nr.7 (2015)

ISSN:2344-276X (Bucureşti)

Pin It on Pinterest