Paul Polidor about Heydar Aliyev (1923-2003) & Kodjaly Massacre / Xocalı soyqırımı (25.02.2020)

Masacrul de la Kodjaly după aproape 30 de ani (26 februarie 1992) & Heydar Aliyev (1923-2003) // În imagine: Paul Polidor alături de Președintele Republicii Azerbaigean, E.S.Ilham Aliyev, care deschide Departamentul Onorific al:,,Academy of International Interferences Paul Polidor”(15 ani de la eveniment: 12 oct.2004) 

OAMENII DIN POPOR DAU MĂSURA UNUI LIDER: O MĂRTURIE DESPRE

HEYDAR ALIYEV DINTR-UN DOCUMENTAR OCCIDENTAL

Copyright Paul Polidor & Fundația ,,Paul Polidor”(2020)

Reper: film documentar # Titlul cu care a fost difuzat în limba română:”Trubadurul din Azerbaidjan”

Titlul original: MIT DEM WANDERBARDEN DURCH ASERBAIDSCHAN // LE TROUBADOUR D’AZERBAIDJAN

Ein film von / Un film de THORSTEN NIEMANN #  Eine Koporoduction von / Une coproduction ARTE

In zusammenarbeit mit / Avec la collaboration de GEO magazin # Copyright – 2011

(Citatele din acest material, care nu fac referire la opera unui anumit autor, reprezintă transcriere de pe banda video).

În lumea contemporană este foarte greu să găseşti mărturii veridice despre însemnătatea unui lider în viaţa unui popor, pentru că cei mai mulţi lideri fie sunt corupţi ei înşişi până-n măduva oaselor, fie au dezvoltat un sistem corupt pe care l-au ţinut drept interfaţă cu ajutorul unor acoliţi sau al unei camarile obediente. Nu excludem faptul că ar putea exista aşa ceva şi în Azerbaidjan, numai că reacţiile oamenilor din popor sunt total diferite de un previzibil orizont de aşteptare, iar o dovadă şocantă, printre altele, este şi acest documentar. Efectele activităţii unui lider în slujba alor săi se văd concret. Se ştie că artizanul independenţei Azerbaidjanului este Heydar Aliyev, urmat cu aceeaşi maturitate politică şi gândire economică pe termen lung de fiul său, actualul preşedinte, Ilham Aliyev. De regulă, pentru a putea fi pe deplin obiectivi în analiza noastră, ar trebui să emitem judecăţi de valoare după 30 de ani de la încetarea activităţii unui lider, prin urmare în cazul de faţă este corect să menţionăm doar starea de fapt actuală „creionată” de acest documentar occidental(2011-n.edit.), întrucât de aproape 20 ani am discutat despre starea Ţării de Foc atât cu azeri simpli, comecianţi în bazarurile moscovite, dar şi cu oameni de cultură, reprezentanţi ai intelectualităţii azere (la congrese sau forumuri mondiale) la Baku ori în Antalya turcească etc. Iată, prin urmare, cum arată azi capitala, după aproape trei decenii de la obţinerea independenţei statale:”Baku are 2 milioane de locuitori şi profită de un avânt economic uimitor. Situat la Marea Caspică, oraşul este mângâiat permanent de briză. Numele său înseamnă, de altfel, oraşul vântului. Blocurile-turn cresc aici precum ciupercile după ploaie. Autorităţile (iată că autorul documentarului n-a dorit să apară numele fostului şi actualului preşedinte pentru a nu fi acuzat de subiectivism ori partizanat de imagine politică a liderilor, un lucru remarcabil, în opinia noastră) au vrut să facă din Baku un simbol al Azerbaigeanului liber şi suveran. Capitala azeră este înconjurată de puţuri petroliere foarte productive. De la independenţă, beneficiile trase din petrol abundă în vistieria statului.” Interesant e faptul că asemenea informaţii de politică socială apar într-un film documentar despre ,,Ashik”- promotor al cântecului tradiţional şi al poeziei azere. De aceea nu întâmplător de-a lungul anilor Heydar Aliyev  a decorat artişti importanţi ai ţării sale, vitali pentru renaşterea spirituală şi morală ale poporului azer. Aparatul de filmat se focalizează acum pe imaginea unor tineri (cu figuri între puştani şi adolescenţi emanând discreţie, un soi de maturitate… nefirească altor „colegi de generaţie” din alte ţări, mai ales occidentale): ”Ţara se modernizează treptat, afirmă tinerii, ne apropiem de Europa (să nu uităm de Eurovision-ul găzduit de Azerbaidjan, întreceri ale sporturilor olimpice, festivaluri de jazz etc.-nota autorului). Cultural, Azerbaidjanul este mai apropiat de Asia, un continent cu multe ţări orientale şi musulmane. Şi noi suntem orientali şi musulmani, dar modernizarea ne apropie de Europa. Când vrei să descoperi particularităţile Europei sau Asiei, nu trebuie să te duci acolo./…/ În plus, Azerbaidjanul devine mai frumos cu fiecare zi. Orice e posibil în ţara noastră.” Bănuim că guvernul n-a mituit nici echipa de filmare, nici tinerii să vorbească aşa… Filmul ne convinge arătând că „aceşti tineri de 17 ani adoră să privească fetele frumoase şi găsesc mereu un motiv să sărbătorească.” Unul dintre adolescenţi se hlizeşte un pic şi încearcă să-şi acopere faţa cu degetele răsfirate ale mâinii, semn că prietenii îl ironizează atunci când spune că se poate uita la o fată, doar 8 Martie este Ziua Mondială a Femeii… Însă colegii de promenadă i-o retează elegant, aruncându-i argumente ale culturologiei orientale: ”Nu eşti zdravăn? Trebuie să fii idiot ca să sărbătoreşti./…/ În locul tău mi-ar fi ruşine…” Personajul principal al documentarului, cantautorul Nemet, ashik şi profesor care predă această artă, veche de secole, se-ndreaptă cu autoturismul său occidental către un sătuc situat aproape de graniţa iraniană, în zona montană Talâş, etnia omonimă colonizând regiunea acum 4.000 de ani. Satul Suljakaran, unde se filmează o adunare a bătrânilor, se întinde la poalele muntelui – 1.400 de metri deasupra nivelului mării. Una din femeile filmate mărturiseşte: ”Am 104 ani. Am crescut 10 copii şi i-am trimis pe toţi în armată. S-au întors toţi perfect sănătoşi.” Iar acum vine şocul documentarului şi argumentarea articolului nostru: ”Suntem încă în război.  Dumnezeu să-l binecuvânteze pe preşedinte, pentru că tatăl lui (Heydar Aliyev – n.n.) a semnat armistiţiul cu Armenia(2004-n.edit.), ca să nu mai fie ucişi copiii noştri. Ne dorim pace şi să ne recuperăm pământurile. Nagorno – Karabagh aparţine Azerbaidjanului.” Şi sunt vorbele  unei femei simple azere dintr-un sătuc de munte… Este un motiv real, iată, să sărbătorim azi peste un sfert de secol de la acordul de încetare a focului, acord, intuim noi, conceput şi „orchestrat” de Heydar Aliyev  în condiţiile în care armenii, de regulă, erau obligați (fiind ,,sprijiniți”, dar nu pe față,  de Kremlin…) să se războiască decât să se împace… Dar acesta este subiectul unei alte întâlniri cu istoria contemporană şi liderii ei.

Paul Polidor

Membru al Academiei de Literatură și Arte a Ucrainei

25 februarie 2020

============================================================================================

Masacrul de la Hodjalî // De la Wikipedia, enciclopedia liberă // Genocidul din Hodjalî (în azeră Xocalı soyqırımı) a fost o acțiune cu caracter de genocid făptuită de trupe armene impotrivă populației azere civile din orașul încercuit Hodjali (Xocalı) din provincia Karabahul de Munte.

Cuprins

Noapte de genocid[modificare | modificare sursă]

Noaptea de 25/26 februarie 1992 s-a înscris cu literele negre în istoria poporului azer. În acea noapte au acționat forțe militare armene, cu ajutorul tehnicii blindate și al militarilor din regimentul de infanterie de gardă nr. 366 staționat în orașul Hankendi din timpul URSS-ului. Personalul era constituit în majoritate din armeni. Orașul Hodjalî a fost distrus în întregime.

Ca și genocidelurile de la KatînLidice (Lidițe), Oradour-sur-Glane, tragedia din Hodjalî a fost un eveniment sângeros din istoria omenirii. Masacrul s-a soldat cu moartea a 613 azeri, între care 106 femei, 63 copii, 70 bătrâni. 1275 locuitori inocenți au fost capturați, iar despre soarta a 150 persoane nu se știe nimic, nici în momentul de față.

Barbarism[modificare | modificare sursă]

Potrivit datelor strânse de centrul „Memorial” din Rusia, asociație care militează pentru apărarea drepturilor omului, timp de patru zile în orașul Agdam au fost transportate cadavrele a 200 azeri uciși în Hodjalî. În câteva zeci de cazuri cadavrele aveau urme de tortură. În Aghdam, 181 cadavre (130 bărbați și 51 femei, înclusiv 13 copii) au fost supuse unui examen medico-legal. Rezultatul expertizei a stabilit că moartea celor 151 persoane a survenit din cauza plăgilor provocate provocate prin împușcare, iar alte 20 persoane au decedat în urma unor răni provocate de schije și 10 persoane au fost omorîte prin împunsături cu obiecte ascuțite. Centrul rus de apărare a drepturilor omului a consemnat și cazul unui om scalpat viu.

Unele familii au fost nimicite complet, populația civilă au fost omorâtă cu o cruzime deosebită, cei capturați au fost supuși unor torturi brutale. Conform dreptului internațional și național, comiterea cu premeditare a actelor respective, în intenția exterminării în funcție de apartenența etnică înseamnă genocid.

Victimele masacrului

Clasificarea[modificare | modificare sursă]

Potrivit dreptului internațional, genocidul este o crimă impotrivă păcii și omenirii și este considerat pe plan internațional cea mai gravă crimă. În Convenția nr. 260 (III) din 9 decembrie 1948 pentru prevenirea și pedepsirea crimelor de genocid adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite – intrată în vigoare în 1961 – a fost definită noțiunea de bază juridică a crimei de genocid. În timpul conflictului armat dintre Armenia și Azerbaidjan au fost comise toate actele ce constituie crima de genocid definite în această Convenție. Consiliul de Securitate al ONU a adoptat patru rezoluții care cer retrocedarea necondiționată a teritoriilor azere ocupate, însă Armenia nu a dat curs până în prezent niciuneia dintre aceste rezoluții.

===========================================================================================

Pin It on Pinterest