Fest.,,P.Polidor”-XX(Arhivă 2014)Dan-Matei Agathon:,,Să punem capăt războiului româno-român!”

 

Fragment din interviul realizat de Paul POLIDOR (nov.2014-ian.2015) Preluare din „AFACERI, DIASPORA, ARTISTI”
Revista internationala de manageriat si culturologie Nr.4/2015
(Director fondator: Paul Polidor) ISSN:2360-1647 // Editura Fundatiei „Paul Polidor”, Bucuresti

Reper: revista CLIPA (SUA)

http://www.clipa.com/a12951-INTERVIU-CU-FOSTUL-MINISTRU-AL-TURISMULUI-DAN-MATEI-AGATHON.aspx

CLIPA, cea mai veche revistă românească din Statele Unite în circulație.
CLIPA, revistă independentă de informație socio-politică și cultură,
editată săptămânal în Statele Unite ale Americii.

Ediția 1161-21 febr.2015, Anul XXV, Politica

 

6.

P.P.: I-am văzut pe mulţi dintre patronii unor firme de mai mică mărime decepţionaţi de sistemul fluctuant al fiscalităţii din România, de  povara  unor  taxe şi impozite care le-au blocat în ultimii ani dorinţa de a pune umărul la însănătoşirea economiei româneşti. Sunt speranţe de regândire a acestui sistem ?

D.M.A.: Vânturile, valurile impozitelor şi taxelor româneşti sunt, într-adevăr, de poveste, numai că e o poveste tristă pentru investitori. Acum, preşedintele, nou sau vechi, poate să îşi dorească o stabilitate fiscală, dar adevărul este că ea poate fi impusă numai de Guvern. Depinde de colaborarea dintre cele două instituţii.

7.

P.P.: Există o replică într-unul din filmele cu „B.D.”-uri din anii 70 ai secolului trecut, interpretată de Ion Finteşteanu: ”Mă, voi pe-aici vorbiţi mult şi realizaţi puţin!…” Să fie una din metehnele noastre ca popor sau există două tipuri de români: cei care au învăţat ce-nseamnă munca în Occident şi cei de acasă ?

D.M.A.: De muncit se munceşte şi în România, nu aş merge pe această dihotomie între românii din ţară şi cei din altă parte. Românii din ţară sunt, însă, mai slab motivaţi financiar, poate şi acest lucru contează având în vedere că preţurile noastre se cam aliniază la cele din Occident, iar veniturile rămân mici în continuare.

8.

P.P.: Marina Almăşan se confesa în interviul pe care l-am publicat de ziua ei de naştere, pe 7 iunie: ”M-am obişnuit foarte greu cu violarea, de către presă, a vieţii personale a cuiva, fără acordul, fireşte, al respectivului. Înţeleg perfect interesul publicului faţă  de latura nevăzută a celor pe care-i văd la televizor. Însă goana după senzaţional, după scandal a denaturat mult acest interes. Iar ziarele, din păcate, cad în plasa vulgului: se dau peste cap a-i oferi, cu orice preţ, scandal şi senzaţional.

Şi, de aici multă minciună, multă exagerare, multe răutăţi.” Cum a „evoluat” acest aspect delicat în cazul dvs.?

D.M.A.: Eu sunt blindat din acest punct de vedere, s-a scris atât de mult şi s-au inventat atâtea fabulaţii despre mine, încât nu cred că mă mai poate atinge ceva. Sunt detaşat faţă de interesul anumitor publicaţii faţă de viaţa personală, mănâncă şi ei o pâine, desigur aş prefera să mă întrebe despre negocierile cu FMI şi despre cum  să  ne  ţinem  economia pe o linie de plutire,  dar  e  o  ţară  liberă  şi nu mi-aş dori să fie altfel.

9.

P.P.: Ce amintiri, plăcute sau neplăcute, aveţi din întâlnirile cu diaspora românească şi care credeţi că sunt dorinţele şi speranţele neîmplinite ale acesteia vizavi de piaţa mondială a muncii ?

D.M.A.: Românii din diaspora sunt, de multe ori, idealişti când vine vorba de România, şi acesta este un lucru emoţionant, o văd altfel de la distanţă, vor şi mai mult de la ea, iar întâlnirile cu ei, de obicei, te obligă să priveşti altfel spre România. Sunt trataţi de multe ori nedrept pe piaţa muncii, sunt discriminaţi, avem o imagine teribilă în Occident la care va trebui muncit mult pentru îndreptare, dar, în rest, sunt oameni ca şi noi, cu probleme, cu dificultăţi, numai cine nu-i cunoaşte şi nu ştie regulile societăţilor în care activează crede că acolo umblă câinii cu covrigi în coadă.

10.

P.P.: Mulţumindu-vă  pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre, la finalul „Decalogului” v-aş pune o întrebare sinonimă unei profesiuni de credinţă: mai poate fi „resetată” relaţia umană, morală, pe care  oamenii noştri politici ar trebui s-o aibă cu propriii lor alegători şi concetăţeni, cu sufletul atât de încercat al poporului român, minţit, înşelat peste măsură în sfertul de secol care a trecut de la Revoluţie?

D.M.A.:  E cea mai grea întrebare din acest interviu pentru că mi-e greu să fac distincţia între ceea ce se poate din acest punct de vedere şi ceea ce îmi doresc. Pentru o resetare a relaţiilor între clasa politică şi alegători este nevoie de un liant comun, care nu poate fi decât ataşamentul faţă de această ţară, aşa cum e ea, cu bunele şi cu lipsurile ei. Dacă toţi vor ajunge la concluzia că România e casa noastră comună şi cum avem grijă de ea, aşa o avem, atunci se va găsi un liant. Cât timp fiecare trage numai pentru sine, fără referire la interesul comun şi la viitor, avem o mare problemă ca societate! Dar soluţiile nu sunt legate numai de politică. De fapt, economia ne obligă să facem mai puţină politică. Sau ar trebui să ne oblige, câtă vreme e clar că  certurile  şi  disputele  nesfârşite nu ne ajută să găsim soluţii de ieşire din criză. Cât la sută din blocajul actual e datorat războaielor sterile e greu de spus, dar mă tem că e vorba de o parte serioasă de vină. Şi atunci de ce nu ne dezmeticim să lăsăm conflictele deoparte măcar până scoatem România din gaura neagră în care tinde să se scufunde? Cum ar fi dacă pe un avion care are probleme tehnice şi riscă prăbuşirea, echipajul şi-ar aminti de nemulţumirile pe care le au unii faţă de alţii şi ar sta să se certe în loc să repună aparatul în funcţiune   şi   să-l  aducă   teafăr la sol ? Băieţi, haideţi să repunem  România   în   funcţiune    şi    apoi    o    să     ne    vedem    la   cafea  şi  ne certăm cât vreţi, acesta este mesajul meu către clasa politică de azi. Am crezut de aceea în soluţia unui minim de consens pe câteva chestiuni economice grele care să ne ajute să depăşim marasmul momentului. Ar trebui să fim conştienţi că criza mondială nu s-a terminat. Ca dovadă, alte ţări din Europa încearcă să ţină bine ascuns secretul că au probleme cu plăţile. Şi atunci, de unde atâta energie pentru conflict? Nu mai bine punem toată acea energie, care se duce pe apa sâmbetei în fiecare zi, în slujba redresării ţării? Trebuie să avem un moment de luciditate şi să ne revenim din nesfârşita neînţelegere. Responsabilii politici au trendinţa de a se certa din principiu, chiar şi când nu au motive, chiar şi când nu au ce împărţi. Aşa nu se poate guverna o ţară. Niciun patron nu îşi permite în afacerea lui să practice un asemenea gen de abordare decât dacă vrea să falimenteze imediat. O ţară seamănă cu o mare companie. De aceea e nevoie de un liant, de un plan naţional de îngăduire reciprocă. Asta e, nu avem ce face, nu suntem singuri pe lume, trebuie să îi înghiţim şi pe ceilalţi, chiar dacă mai-marii par să fie toţi sartrieni şi să creadă că infernul sunt ceilalţi. Deocamdată trebuie să trăim în acelaşi loc, chiar dacă unii nu-i înghit pe alţii. Şi ce facem atunci, ne scufundăm cu toţii, numai să moară capra vecinului? Bine, dar nimeni nu-şi dă seama că suntem toţi în aceeaşi barcă şi că, dacă se scufundă vehicolul, ne înecăm cu toţii? Sper să ne vină mintea românului cea de pe urmă şi să punem capăt războiului tuturor împotriva tuturor celorlalţi. Numai aşa o să reuşim să o scoatem la capăt. Şi, credeţi-mă, nu ne aşteaptă vremuri uşoare. După criza financiară va urma criza alimentară. Ca să nu mai spunem că se termină resursele planetei, ceea ce înseamnă o sărăcire generală a tuturor. Iar noi încă nu am terminat de demonstrat, după 25 de ani, care din noi e mai tare şi mai deştept! Ei bine, eu spun că cel mai deştept ar fi să înţelegem situaţia gravă în care suntem şi să punem capăt războiului româno-român.

 

 

 

 

 

Pin It on Pinterest