POLIDOR-FEST.On-line XXII: Dr. D. COPILLIN despre ,,Fatidica Întâlnire” cu EMINESCU

Postare On-line (4=09.02.2021): Fragment din ,,DECALOGUL la 90 de ani” despre opera culturală a eminescologului DUMITRU COPILU-COPILLIN (în curs de apariție în diverse publicații periodice, atât ON-LINE, cât și pe suport de hârtie tipărită) la Editura Fundației ,,PAUL POLIDOR” din Capitală (Lector, corector, editor: Paul Polidor).

Prof.Univ.Dr.DUMITRU COPILU-COPILLIN este membru al:,,INTERNATIONAL ACADEMY of CULTURAL INTERFERENCES PAUL POLIDOR”(Departament Onorific ONG) din anul 2016.

,,…Eminescu? EL m-a căutat pe mine: încă la început de liceu mă urmărea cu privirea, de pe raftul de sus al unei librării din centrul orașului Turda, un tânăr frumos cu plete negre, o dată încercând să văd dacă acea icoană era vie și, întinzându-mi mâna să o ating măcar cu un deget, mi-a căzut peste mâna stângă deschisă la o poveste care începea: „A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată”…, pe loc transpunându-mă în lumea visărilor, parcă auzind povestea care ne-o spunea joia seara lelea Ana a Ilii, fermecându-ne pe noi, copiii din sat, care veneam anume să o ascultăm …, dar mă trezesc în fața casieriței care îmi ia din mâna dreaptă banii, adunați cu greu de pe la rude să-mi cumpăr cu ei palton: – ”Poftim restul, 30 de bani”…  Pășesc peste pragul ușii magazinului cu capul între paginile cărții deschise, pe trotuar lovindu-mă de una-alta, la finalul lecturii poveștii mai repetând ce-mi părea nemaiauzit, am ajuns și acasă, dar toată cartea lui de poezii parcă nu am terminat-o nici azi de recitit.

În viață, la un moment dat, eu am fost acela care l-am descoperit, după ce alții – mai ales la universitate – m-au învățat ce este marea literatură (scrisă de marile minți ale literaturii), și de atunci am avut drept călăuză pilda vieții lui.

Târziu am aflat că Eminescu nu a urmat o zi măcar vreo școală românească, dar – plecând de la „Zero aparent”  – în scrierile sale, cu deosebire în cele de maturitate – ne-a lăsat o limbă română literară modernă, etalon de limbă națională. Nici eu nu am urmat sau ascultat vreodată un curs despre Eminescu, dar după mai bine de cinci decenii de „autoinstruire”, de căutări și încercări am cules un rod ales, „Eminescu Universalul”. Acest „U, cu greu impus editorilor,” mi-a adeverit înălțimea universalității care, cu trecerea timpului, s-a ridicat semeț, cu timpul tot mai sus, piramidal, însă nu de pe un loc gol, ci tocmai de pe un fundament biografic de excepție, conștientizat ca misiune asumată, și acesta demonstrat în cartea „Eminescu în ultimul deceniu de viață”, Adevărat o Viață dăruită cauzei naționale până la sfârșitul de martiriu.

Opera sa, lăsată nouă moștenire, și imaginea lui în lume demonstrează că reprezintă o componentă românească în  patrimoniul cultural al omenirii.

Acest potențial uman și creator supradimensional  a fost înveșnicit de harul profetic dobândit, în condiții încă puțin cunoscute, dar suntem încă pe urmele lui, în munți, unde aproape un an s-a izolat într-o viață total ascetică, precum marii profeți.

Cum, când, unde, cine, ce m-a „Provocat”(?) să-l descopăr pe Eminescu – posibil, la vedere – primul Simpozion Internațional Eminescu, București 1964, la care am participat pe viu, ca însoțitor al unor delegați din alte țări, între altele și audierea (ca asistent universitar, din prima bancă a Auditorului „Odobescu” de la Facultatea de Filologie) ultimei conferințe despre Eminescu, susținută de genialul George Călinescu, efectul cumulat fiind debutul meu în eminescologie cu 5 lucrări publicate în același an, simbolic pentru mine, 1964.”(D.COPILLIN)

 

 

 

 

Pin It on Pinterest