Centrul On-line,,Prof.Adriana Grigorescu”:Centrul G.P.P.4-Buzău în Fest.,,Polidor”XXI(2)

Centrul ONG On-line  ,,Prof.Adriana Grigorescu” (Grăd.Nr.7-București) prezintă: International Festival  ,,PAUL POLIDOR” of Cultural Interferences (XXI-XXII)//Materiale primite din străinătate sau de la Centrul ONG ,,Luminița Tănase” & G.P.P. Nr.4 & I.Ș.J.Buzău. Solicitări & rezervări publicare la E-mail:tanaseluminita@yahoo.com

CAPTIVĂ ÎN LUMEA BASMELOR

Ca de obicei… Este vineri, ora şapte şi un minut. Mama întârzie, ca de obicei. Ora de lectură trebuie să înceapă, însă draga mea mamă nu este de găsit. O aştept deja de cinci minute, din ce în ce mai nerăbdătoare. Aprind şi veioza viu colorată, pe care mama anume mi-a cumpărat-o pentru seara de lectură… şi dau drumul luminiţelor care încep să alerge viu pe tavan. Şi, pentru a fi totul perfect, o rog pe bunica să ne pregătească lapte cu ciocolată. Este şapte şi zece minute… Mama ar fi trebuit să fie deja acasă, ea nu întârzie ni-cio-da-tă. Văzând că timpul trece, mă uit la ceas la fiecare 10 secunde, mă hotărăsc să citesc şi singură. Am deja opt ani! Cu siguranţă nu este chiar atât de greu, am văzut că mama se descurcă foarte bine, aş putea să fac şi eu acelaşi lucru, deşi nimeni nu poate înlocui tonul cald al mamei mele, vocea ei perfectă, privirea ei pătrunzătoare. Dar eu sunt fiica ei (aşa îmi zice deseori) şi, cu siguranţă, voi putea citi şi singură. Zis şi făcut ! Plec grăbită spre biblioteca din sufragerie. Mobila veche are un aer auster, îndeamnă la tăcere şi scârţâitul podelei mă face să privesc în urma mea. A fost doar o părere.  Cărţile sunt şi ele triste, năucite, unele pline de praf, semn că acelea sunt căutate mai rar. Anii grei şi-au lăsat urme adânci săpate în paginile îngălbenite, unele au aparţinut bunicilor părinţilor mei. Acum a venit rândul meu, al celui mai mic membru al familiei, să le răsfoiesc, să le cunosc, să le înţeleg. Stratul acela de praf ascunde secretul fiecăreia, dar eu mi-am propus să le fac să mi se destăinuie. Şi uite-aşa încep să citesc pe cotoarele aşezate pe raftul cel mai apropiat privirii mele curioase: Scufiţa Roşie, Copiii căpitanului Grant, Anna Karenina, Poveşti de groază, Dracula şi multe altele, nume pe care nu le-am putut pronunţa. Pe rafturile de sus romanele groase mai trebuie să aştepte, cred, vreo câţiva ani. Privirea mea îşi regăseşte scânteierea la vederea titlului Amintiri din copilărie ce mă îmbia de lângă o carte ruptă, cu note muzicale. Lângă ele se afla cartea mea, cartea din care îmi citea mama în fiecare seară: Basme pentru copii. De când te caut, rază de soare ! Nu mai stau pe gânduri; înhaţ cartea şi mă îndrept grăbită spre camera mea. Copertele ei fericite strălucesc în mâna mea. Ştiu… acesta este semnalul că este de acord cu mine, îmi dă voie să o cunosc. O deschid. Primul titlu se aşterne ochilor mei clar, de parcă aş fi ştiut că era acolo, mă aştepta: Povestea lui Harap – Alb. Aşa îmi apar zeci de întrebări în minte: De ce Alb ? Este preaalb ? Îi place albul în mod deosebit ? Şi ce fel de părinţi şi-ar numi feciorul Harap – Alb ! Cu siguranţă face parte dintr-un neam de albi. Literele sunt şiruri lungi de caractere aşezate pe rânduri, unele sub altele, unele în urma altora, asemenea valurilor mării, când scaldă vocile gălăgioase ale tuturor care ştiu să o asculte spre a-i conduce spre Ţara Făgăduinţei. Pe Albă ca Zăpada o ştiu, şi pe Cenuşăreasa, şi pe Frumoasa  Adormită, o văd chiar pe Rapunzel, dar acum, descoperită de ochii mei naivi, par mai frumoase, abia acum au devenit prinţese adevărate. Abia acum descopăr cu adevărat imaginile în care ele sunt, parcă, altfel decât mi-am imaginat. Cu rochiţe bufante, pantofi cu toc înalt, sofisticaţi şi bumbi roşii, neapărat roşii; părul lung şi blond, obligatoriu blond (deşi eu sunt brunetă şi-mi imaginez că sunt în locul lor de cele mai multe ori); steluţe de mare atârnate în buclele rebele de foc ale Micuţei Sirene, soră a dimineţii şi fiică a mării; pielea strălucind ca triumful soarelui când schimbă culoarea ochilor lor din verde-albastru la răsărit, cafeniu-căprui în apogeul său strălucitor şi negru –aprins când simte că alte vremuri vor trece peste ţinuturile sale. Şi acum dau şi peste adevăraţii prinţi, care şi-au cucerit prinţesele cu vitejie şi curaj. Însă numai fiii cuminţi şi ascultători pot depăşi toate obstacolele pentru a câştiga dragostea preţioaselor domniţe. Frumuseţea fiecăruia e altfel decât îmi imaginasem ascultând. Abia acum îi zăresc prin pletele blonde lăsate-n vânt şi ochii albaştri, un albastru strălucitor care împrumută puţin din sinceritatea şi seninul albastru. Alte domniţe aleg părul brunet lăsat vâlvoi şi ochii căprui la apus şi negri la răsăritul soarelui. Fiecare-şi are prinţesa lui, iar fiecare domniţă-şi are alesul (mereu mă întreb cum este să ai propriul prinţ). Curiozitatea mă călăuzeşte spre ultimul titlu al minunatei cărţi: Balul personajelor din basme. Nici nu trebuie să citesc această poveste, căci imaginaţia mea îşi ia zborul undeva, departe, spre infinita lume. Parcă le şi văd pe elegantele fecioare pe cai albi, însoţite de domni galanţi. Se îndreaptă spre veselul castel unde va avea loc marele eveniment. Muzica de gală se aude din curtea castelului care este păzită de cei şapte pitici. Nimeni nu intră fără a primi acceptarea lor, sunt atenţi la detalii, la daruri, pentru ca protejata lor să nu mai aibă vreodată de înfruntat duşmănia şi răutatea, apoi admiră fesurile colorate şi hilare ale acestora şi nimeni nu poate pleca fără voia regelui. Pe la geamuri se pot observa luminiţele strălucitoare, luminiţe care strălucesc pe rochiile de mătase, croite special pentru acest bal.          Serata poate începe. Pe rând, cuplurile regale îşi fac apariţia în sala de dans a castelului în sunete de trâmbiţă. Toată lumea dansează. Acum  o revăd pe Micuţa Sirenă cu picioare fermecătoare în locul cozii greoaie. Dar cum şi-a transformat coada în picioare?… Repede îmi amintesc de haina vrăjitoarei ce încercase s-o omoare pe Albă ca Zăpada. Cu siguranţă ea i-a transformat coada! Totuşi, vrăjitoarele nu fac fapte bune. Să fie oare zâna ce a vrăjit-o pe Frumoasa Adormită?…

– Noapte bună, mami!

Vasile Georgiana Cameluța  // Cond.art.: Prof.Violeta Anca Ion // Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu”-Brăila

—————————————————————————————————————————————–

 Lucian Petrescu: ,,Festivalul Polidor: o permanentă descoperire muzicală prin materialele oferite ca premiu”

Într-o societate în continuă schimbare, ce adesea își pierde reperele, Festivalul de Interferențe Culturale Internaționale “Paul Polidor” aduce în atenția elevilor bucureșteni o abordare interdisciplinară a muzicii. Din 1999 festivalul a comemorat compozitori din toată lumea și a fost un bun prilej atât pentru dascăli, cât și pentru elevi să descopere universalitatea limbajului muzical. O dată cu intrarea României în Uniunea Europeană se discută din ce în ce mai des despre educația interculturală și beneficiile aduse de aceasta dezvoltării elevilor și profesorilor; aceștia descoperă și învață să respecte cultura, tradițiile și stilul de viață al altor comunități, sunt încurajați să dezvolte o atitudine tolerantă, deschisă, de acceptare față de “noul” reprezentat de diferențele culturale și să învețe din aceste diferențe. Festivalul de Interferențe Culturale Internaționale “Paul Polidor” promovează studiul repertoriului clasic, motivează elevii să dobândească temeinice cunoștințe muzicale atât teoretice, cât și practice, astfel încât să își desăvârșească talentul nativ prin muncă și studiu susținut, însă (cel mai important !…) îi provoacă la o permanentă descoperire muzicală prin materialele oferite ca premiu.  Prin  intermediul  CD-urilor  oferite,  elevii  sunt  purtați într-o călătorie culturală ce îmbină muzica, poezia și momente radiofonice. Ultima ediție a Festivalului (referire la ediția jubiliară, a XX-a /1999-2019/ n.Ed.CDR.) a adus în atenția tinerilor laureați piese muzicale reprezentative pentru conceptul de educație interculturală. Descoperim astfel cele mai importante perioade ale istoriei muzicii prin opusuri semnate de compozitori, precum: Georg Friedrich Händel, Leopold Mozart, Joseph Haydn, Hector Berlioz, Johann Strauss-tatăl, Edward Elgar, cât și compoziții culturale specifice ce ne poartă într-o călătorie în jurul lumii din India (Jana Gana Mana –Cântecul Național al Indiei), în Turcia (Programele internaționale Paul Polidor:,,Dünyada daha şiir var/Mai e poezie-n lume” incluzând multilingual ,,Sung Poetry & Poetic-Sequential Music”), și până în Vietnam (Bong Bong Bang Bang). Indiferent de vârsta micilor artiști, cu ajutorul profesorilor sau părinților pot descoperi mesajul, emoțiile și sentimentele transmise prin muzică conștientizând astfel că muzica este o modalitate de comunicare și exprimare universală.

Articol realizat de prof. Lucian-Mihail Petrescu // Director al Școlii Gimnaziale de Arte nr. 4 – București


Despre didactica modernă în învăţământul preuniversitar

Prof. Stanciu Cătălina Georgiana, G.P.P. Nr. 4 Buzău

În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale să ţină pasul cu evoluţia societăţii şi implicit a educaţiei. Şi în învăţământ au loc transformări rapide pornind de la crearea mediului de învăţare care poate eficientiza tehnicile de învăţare şi de muncă intelectuală, le poate bloca sau încetini. Dirijor al procesului educaţional, educatoarea apelează la o serie întreagă de instrumente pentru a uşura şi accelera asimilarea şi aplicabilitatea informaţiilor. Nevoile şi cerinţele copiilor „actori” pe scena educaţională pretind dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a activităţii didactice. Astăzi, când învăţământul trebuie să răspundă exigenţelor contemporaneităţii, la nivelul segmentului preşcolar se conturează dezvoltarea unei noi abordări educaţionale. Este vorba de o abordare care determină organizarea şi trăirea unor experienţe de învăţare ţinând seama de cerinţele viitorului şi de necesitatea producerii unor schimbări dorite în comportamentul copilului de astăzi, o abordare care încearcă o îmbinare suplă a ideilor pedagogiilor alternative moderne cu ideile pedagogiei tradiţionale autohtone. Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar aduce noi accente care pun în valoare dezvoltarea globală a personalităţii copilului. Un accent deosebit este acela al diversificării strategiilor de predare – învăţare – evaluare, caracterizat prin folosirea de metode activ-participative, prin asigurarea de valenţe formative ale jocului ca activitate de bază a copilului, precum şi printr-o evaluare a fiecărui copil în raport cu el însuşi. Pentru creşterea calităţii procesului instructiv-educativ din grădiniţă urmărim perfecţionarea metodelor tradiţionale, dar şi introducerea unor metode şi procedee educative. Metodele implică mult tact pedagogic din partea educatoarelor, deoarece stilul didactic trebuie să-l adopte în funcţie de personalitatea copiilor. Regândirea educaţiei formale duce la schimbarea relaţiei cu copiii promovând un dialog reciproc, constructiv. Proiectarea unui demers didactic, diferit de cel tradiţional dă posibilitatea fiecărei educatoare să-şi valorifice propria experienţă prin utilizarea unor metode moderne într-o abordare interdisciplinară. Învăţământul modern preconizează o metodologie axată pe acţiune, operatorie, deci pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenţei, ale imaginaţiei şi creativităţii. Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul  de calităţi şi disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic, mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, creativitate, inteligenţa de a accepta noul şi o mare flexibilitate în concepţii. Învăţământul preşcolar are un anumit specific, dacă ne gândim la vârsta celor ce-l urmează, ceea ce nu exclude utilizarea metodelor activ-interactive. Felul în care educatoarea solicită întrebări, felul în care organizează activitatea de formare şi informare a copilului, prin accentul pe care-l pune pe dezvoltarea proceselor cognitiv-aplicative, influenţează comportamentul activ şi creativ al copilului. Programa activităţii instructiv-educative lasă libertatea de a organiza cât mai creativ şi personalizat actul didactic. Fiecare cadru didactic îşi poate alege propriul demers, personalizat, modern, care să fie compatibil cu stilul didactic, cu obiectivele şi conţinuturile activităţilor.—————————————————————————-

DOR DE GRĂDINIȚĂ

Spătaru  Mirela Gabriela, G.P.P. Nr. 18-Buzău

Grădinița mea iubiă,

Dor îmi e de al tău prag!

Dor îmi e de jucării!

De jocuri și de copii,

De doamna educatoare.

Ca o mamă iubitoare

Ne privea, ne-mbrățișa,

Multe lucruri ne-nvăța.

De privirea-i dulce, caldă

Ce-n ea copiii se scaldă.

Eu aștept cu nerăbdare

Să revin la tine iară,

Grădinița mea iubită,

Și de copii îndrăgită.——————————————————————————————————————

 

Activitățile  outdoor

Dârstaru Mihaela – GPP Bobocei din Micro III, Buzău

Educaţia outdoor este o formă de educaţie care se bazează pe învățarea în aer liber și care: -oferă posibilitatea contactului direct cu natura;-reprezintă o puternică sursă de experienţe de învăţare;facilitează procesul de învăţare al copiilor;-dezvoltă spiritul de echipă;oferă nenumărate beneficii fizice, emoţionale, mentale ce asigură bunăstarea copilului. Există o serie de programe de educaţie outdoor care pot fi utile: programe axate pe sănătate şi pe educaţie fizică, pe ştiinţa mediului etc. Spre exemplu, un program de educaţie outdoor axat pe educaţie fizică şi sport ar putea duce la scăderea numărului de copii cu obezitate (programul ar include exerciţii fizice, plimbări în aer liber, discuţii cu  specialişti, organizarea şi desfăşurarea unor activităţi practic-gospodăreşti – stabilirea unor meniuri sănătoase etc.).Un program de educaţie outdoor axat pe ştiinţa mediului va avea ca efect informarea copiilor cu privire la problemele de mediu din comunitatea lor, conştientizarea cu privire la impactul pe care acţiunile lor le au asupra mediului (se pot organiza diferite activităţi relevante în abordarea problemei identificate în funcţie de creativitatea cadrului didactic).Un aspect important al educaţiei outdoor este acela că poate contribui la creşterea nivelului de bunăstare al copilului. Pe lângă nevoile de bază ale unei persoane, există şi o serie de nevoi la care educaţia outdoor poate răspunde, şi anume: nevoia de a fi respectat, de a fi inclus social, de a fi activ şi responsabil, de a se simţi în siguranţă. Toate nevoile precizate mai sus îşi au rolul şi locul lor în dezvoltarea personală a copilului, dar aş situa pe prim plan nevoia de a fi inclus social – poate cea mai importantă caracteristică a educaţiei outdoor, ea fiind o modalitate de succes, de a depăşi unele dificultăţi ale copilului (psihice, fizice, sociale, emoţionale), copilul să fie inclus social, să simtă că aparţine unei comunităţi. Mediul din interiorul celor patru pereţi ai clasei este, mai degrabă, unul competitiv, în timp ce acela din afara clasei este unul care permite copiilor să se exprime, să relaţioneze cu ceilalţi, să colaboreze. Dintre formele de  educaţie formală, informală şi non-formală, educaţia outdoor se pliază cel mai bine cu cea non-formală, întrucât, ca şi aceasta, educaţia outdoor se bazează foarte mult pe participarea activă şi oferă utilitate practică imediată cunoştinţelor învăţate. Atât educaţia non-formală, cât şi educaţia outdoor pot fi integrate cu succes în educaţia formală cu scopul de a maximiza efectele procesului de învăţământ. În învăţământul preşcolar adevărata muncă a educatoarei este în spatele documentului curricular. Nimic nu poate fi mai provocator din punct de vedere profesional decât a te întrece cu programa de studiu utilizată la grupă, găsindu-i noi înţelesuri, abordări, strategii de aplicare etc. Ar trebui să se considere educaţia outdoor ca parte semnificativă  în sistemul de învăţământ, ca un întreg şir de oportunităţi de învăţare.

—————————————————————————————————————————————-

ROLUL GRĂDINIŢEI ÎN DEZVOLTAREA PREŞCOLARULUI

Prof. înv. preşcolar Ernek Maria-G.P.P. ,,Bobocei din Micro III”, Buzău

Primul mediu social în care un copil se dezvoltă este familia. În prima perioadă a vieții lumea unui copil se restrânge la casă, iar  interacțiunea este cea cu membrii familiei. O dată cu vârsta copilul se deschide social către un nou mediu, cel al școlii, care poate începe cu grădinița sau cu clasa întâi. Această perioadă este foarte importantă în  viața  unui copil. Cu cât un copil învață mai repede să socializeze și să respecte regulile unei conviețuiri armonioase într-un grup social, cu atât va fi mai ușor în lume, atât pentru el, cât și pentru ceilalți atunci când va fi un adult. Grădinița este ideală pentru realizarea unor schimbări la nivel de interacțiune de grup. Aceasta îl ajută să comunice mai bine cu cei care îi sunt egali. Mulți copii nu știu să se poarte cu ceilalți copii atunci când ajung la grădiniță. Nu știu să comunice decât cu adulții, lângă care obțin multă afecțiune și tendința de a fi mereu în centrul atenției acestora. O dată ajuns la grădiniță, copilul învață surprizele relațiilor sociale, învață să asculte și să se facă ascultat de un alt copil. Această comunicare îi face altruiști și deschiși către ceilalți într-un mod semnificativ îmbunătățit. Grădinița îl ajută să se deschidă către ceilalți și să își renegocieze dimensiunile egoiste ale personalității. De cele mai multe ori familia este un loc în care sunt mai mulți adulți. La grădiniță, însă, copiii sunt egalii săi și au drepturi egale. Într-un astfel de colectiv copilul învață să coopereze cu ceilalți, să dăruiască și să primească. Învață să se joace împreună cu ceilalți cu jucării comune, să participe la jocuri și să facă parte dintr-o echipă. Această perioadă îl ajută foarte mult să își formeze niște reguli sănătoase de a fi în lume, printre ceilalți oameni. Deoarece în grădiniţă există tutela educatoarei şi a grupului de educatoare, apoi  un regim de viaţă şi de instruire ce se adresează tuturor la fel, deci egal, sistemul de adaptare a copilului la viaţa de grădiniţă trebuie să se modifice, fapt ce depinde mult şi de tactul pedagogic al educatoarei.  Perioada de adaptare, de trecere a copilului de la atmosfera de familie la cea din grădiniţă şi apoi din şcoală nu se petrece la fel pentru fiecare copil. Grădiniţa este locul care permite dezvoltatea liberă a copilului, explorarea activă, interacţiuni variate cu materialele, cu ceilalţi copii şi cu adulţii. Pentru a se dezvolta armonios, pentru a-şi dezvolta personalitatea copilul are nevoie de o atmosferă de linişte, ordine şi libertate, de activităţi gradate şi după voie alese, care să stimuleze dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială şi fizică a fiecărui copil în parte. Este, în acelaşi timp, locul în care-i sunt încurajate explorările, exerciţiile, încercările unde va fi constructor, profesor, doctor sau inventator. Aici copilul înţelege mai bine conceptele: bunătate, dreptate, echitate, adevăr. Aici copilul este sprijinit în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieții.

================================================================================

Activităţile cu părinţii şi importanţa acestora în educaţia copiilor

Prof. înv. preşcolar, Perţea Mirela  – G.P.P. ,,Bobocei din Micro III”, Buzău

Educația oferită copiilor în grădiniță nu va putea înlocui educația pe care le-o oferă părinții. Implicarea părinților în educația copiilor din grădiniță  este un drept atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Numeroase lucrări de cercetare pun în evidență accentul pe influența incontestabilă pe care o are acest drept asupra învățării și a dezvoltării complete a copiilor. Nu este suficient ca un părinte să îşi trimită cu conștiinciozitate copilul la grădiniță în fiecare zi pentru ca acesta să aibă succes. Implicarea părinților în educaţia copilului are un impact semnificativ asupra succesului copilului şi a vieţii sale, în general. Conform cercetărilor, copiii unor părinţi implicaţi: absentează mai rar; se comportă mai bine; socializează mai eficient; au performanţe şcolare mai bune; acced la nivele mai înalte de educaţie.  Cercetările arată că un mediu familial care încurajează învăţarea este mai important decât venitul părinţilor, nivelul educaţional sau background-ul cultural. Implicându-se activ în educaţia copiilor lor, părinţii le transmit acestora un mesaj important: că sunt interesaţi de activităţile copiilor și că educația este importantă. Calitatea învățării decurge din activitatea în comun, în mod coordonat  desfășurată în colaborare cu părinții. Anumite probleme apar în momentul în care unii părinți nu se implică suficient, iar acest lucru se reflectă clar în atingerea nivelului dorit de calitate în educație. Pentru a preveni astfel de situații, cadrele didactice din Grădinița cu Program Prelungit „Bobocei din Micro III” Buzău organizează săptămânal ședințe de consiliere parentală, în timpul cărora părinții află cum se comportă copilul la grădiniță, dacă și cum reușește să rezolve sarcinile care i se dau și cum relaționează cu ceilalți copii. Aceste ședințe de consiliere parentală au o deosebită importanță, deoarece asigură o continuitate între educația de acasă și cea din grădiniță. De asemenea,  la nivelul grădiniței noastre se desfășoară Programul de Educație Parentală „Educăm așa!” în cadrul căruia, pe lângă abordarea problemelor frecvente ce pot apărea în educația copilului, părinții sunt informați despre importanța și necesitatea implicării lor active în educație nu doar acasă, ci și în grădiniță. Frecvent, sunt  planificate activități la care părinții sunt invitați să participe alături de copii.  Crearea unor situații de învățare în care copilul să lucreze în colaborare cu părinții îi dau copilului sentimentul de siguranță, îl ajută să își formeze deprinderea de a comunica deschis cu părinții și de a le cere acestora ajutorul atunci când are nevoie, iar părinții au ocazia de a le oferi exemple de comportament responsabil. Familia trebuie să înțeleagă importanța rolului său în educația și viitorul copiilor, necesitatea unei implicări active în relația cu grădinița și mai apoi cu școala. Este recomandată menținerea vie și consolidarea relației părinți-grădiniță/școală, deoarece performanța și eficiența procesului educativ depind de colaborarea dintre aceștia. Modul în care se realizează această colaborare implică acțiune, interacțiune, adaptare și schimbare permanentă, precum și o largă deschidere către dialog. Succesul relației presupune un parteneriat real, o comunicare eficientă și un mod adecvat de lucru în echipă. Efortul pe care trebuie să îl depună părinții în acest sens este mai important decât prezența altor factori, cum ar fi cel material.

================================================================================

Metode și procedee inovative de predare in învățământul preuniversitar

Alecu Adina, G.P.N. Costești

Una dintre componentele esențiale ale educației o constituie metodologia didactică, sistemul de metode și procedee care asigură atingerea obiectivelor informative și formative ale învățământului. Metoda didactică reprezintă o succesiune de operații în vederea atingerii unui scop, un instrument de lucru în activitate de cunoaștere, formare și dezvoltare ale abilităților.METODE ȘI PROCEDEE INOVATIVE UTILIZATE ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE DIN GRĂDINIȚĂ ÎNVĂȚAREA PRIN COOPERARE : Această metodă reprezintă o formă de învățare în grup a copiilor prin interacțiuni, astfel încât aceștia să poată lucra împreună, urmând ca fiecare membru al grupului să își îmbunătățească performanțele proprii și să contribuie la creșterea performanțelor celorlalți membri. Are loc atunci când copiii lucrează împreună pentru a rezolva una și aceeași problemă, pentru a explora o temă nouă sau a crea idei noi sau inovații autentice. Desemnează o situație de învățare în care copiii lucrează în grupuri având abilități și cunoștințe eterogene. Copiii sunt recompensați pe baza performanțelor grupului. APLICAȚIE : POSTER-PĂDUREA Copiii își verifică conștințele despre pădure realizând un poster. Ei sunt împărțiți în grupuri mici, fiecare grup având sarcini diferite : un grup desenează și decupează vietățile pădurii, alt grup pregătește fondul planșei în culori potrivite, apoi asamblează rezultatele tuturor grupelor. Toți copiii analizează dacă ceea ce au realizat împreună reflectă cunoștințe corecte și dacă au fost redate corespunzător.

METODA R. A. I. “Răspunde – Aruncă – Interoghează” : Are la bază stimularea și dezvoltarea capacităților copiilor de a comunica prin întrebări și răspunsuri ceea ce au învățat. Participanții se selectează ad-hoc printr-un joc de aruncare și prindere a mingiei : copilul care aruncă mingea trebuie să adreseze o întrebare copilului care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare, apoi o aruncă altui coleg adresându-i o nouă întrebare. Copilul care nu știe răspunsul la întrebare iese din joc la fel ca și celălalt ce este descoperit că nu cunoaște răspunsul la propria întrebare. // Tema : “Din tainele pădurii” Cine trăiește în pădure? – Animalele sălbatice trăiesc în pădure. Cine îngrijește pădurea? – Pădurarul îngrijește copacii și animalele pădurii. De ce oamenii taie copacii? – Pentru a fabrica mobilă și hârtie. Referitor la metodele inovative, se poate observa că sunt aplicabile în activitățile cu preșcolarii, dar în forme adaptate. Dovezile sunt aplicațiile realizate la grupă.  BIBLIOGRAFIE :

“Revista învățământului preșcolar”, nr 4/2007

“Orientări metodice privind aplicarea programei activităților instructiv-educative”, Ed. “Școala Gălățeană”

================================================================================

                                                         Metode inovative

Dobre Neacșa – Școala Gimnazială Chiliile

 

Cu didactica modernă/Învățământul se transformă.

Conținuturi prelucrăm / Competențe noi formăm.

Cu metode inovative / Eficiente, atractive,/

Totul este mai ușor / Pe-nțelesul tuturor.

Iute basmu-am învățat / Cu „cvintetul” adecvat.

Prâslea, / Isteț, înțelept,/ Gândind, meditând, muncind; / Pe acest tărâm și celălalt / Învinge.

De vreți și voi să le-adaptați,

Nu stați pe gânduri,încercați!

Totul repede se-nvață

Prin metoda preferată.


UN DAR DE ZIUA TA!

IORDACHE MARIANA – G.P.P. NR.18 BUZĂU

Când vine primăvara / Cu primii ghiocei / Eu mă gândesc la Mama,/ Că vine ziua ei! / Să-i mulţumesc aş vrea / Ȋn prag de sărbătoare, / Dar cum să o fac oare ? / Să-i dau în dar o floare ? / Ȋn  loc de floarea mea / Eu o să-i dăruiesc / O mare de iubire / Şi multă fericire.———————————————————————————————-

O ALTĂ ÎNTREBARE

Ghencea Raluca, educatoare – G.P.P.Bobocei din Micro lll

Am venit la grădiniță,/ Tu, băiat și eu, fetiță, / Am prieteni mii și mii, / Îi cunoașteți, dragi copii ? /

Am învățat, am desenat, / Clasa parcă-i un palat / Unde aflu zi de zi / Misterele, mii și mii. /

Cu răbdare și candoare, / Oare când voi crește mare ? / Voi ajunge până la soare ? /

Mereu am o întrebare, / Cine-mi va răspunde oare ? / Cred că doamna educatoare.

===============================================================================

Primăvara

Untaru Alina Ramona, Liceul Teoretic Pogoanele

Primăvara, vine, vine/Pe câmpii și pe coline./ Cu raze calde de soare,/ Ce ne-mbie la plimbare.

Ies din casă copilașii, / Din crenguțe mugurașii,/ Florile zâmbesc și ele / Prin grădini și prin vâlcele.

================================================================================

Primăvară,  bun venit!

Prof.Înv.Preșc. Zamfir Gina Mariana – Șc. Gimn.,,Ion Creangă”, Buzău

Primăvara cea frumoasă / Iute, iute a venit./ Ne-a adus si păsărele, / Gâze, multe floricele,/

Noi ne minunăm de ele! / Soarele cu raze călduțe / Ne atinge pe mânuțe. / Pe câmpuri și pe ogoare  / Am zărit multe tractoare, / Ne ajută să muncim / Natura s-o primenim. / Primavară, bun venit, / Azi sunt foarte fericit!

================================================================================

Educația  socio-emoțională  la  preșcolari

Tudorie Viorica, G.P.P.”Bobocei din Micro III”

Responsabilitatea pentru modul în care copiii înţeleg viaţa şi o trăiesc ne aparţine nouă, adulţilor; cu cât știm mai multe despre copii, despre dezvoltarea şi trebuinţele lor cu atât mai mult îi putem ajuta să se dezvolte și să devină adulții responsabili şi buni  pe care îi dorim în societate. O adaptare cu succes la viaţa adultă nu este previzibilă datorită rezultatelor şcolare bune sau unui potenţial cognitiv ridicat, ci abilităţii copiilor de a stabili şi menţine relaţii cu cei din jur. Socializarea copiilor începe şi continuă  în cadrul familiei, în activităţile acesteia, dar se dezvoltă, mai ales, în cadrul instituționalizat unde, o dată intrat, copilul descoperă o lume  nouă  în care el nu mai este în centrul atenţiei, ci este împreună cu cei de o vârstă  şi cu acelaşi statut cu el. În aceste condiţii se va ajunge la însușirea  unor reguli și norme comportamentale, ceea ce va duce la disciplinarea conduitelor sale, dar și la achiziționarea multor deprinderi. Schimbările însemnate care se produc în viaţa afectivă a copilului preşcolar sunt însoţite de emoţii şi sentimente, acestea însoţind toate manifestările lui, fie că este vorba de jocuri, de cântece, de activităţi educative ori de îndeplinirea sarcinilor trasate de adult. Acestea ocupă un loc important în viaţa lui şi exercită o puternică influenţă asupra conduitei acestuia, fiind trăirea unei persoane faţă de un eveniment important pentru aceasta. Dezvoltarea emoţională şi socială sunt aspecte importante în evoluţia copilului, în special în procesualitatea învăţării, de aceea adulţii din viaţa  lui, părinţi, educatori trebuie să acorde o importanţă sporită  acestui segment de educaţie. Pentru a favoriza o bună  adaptare  socială şi pentru a menţine sănătatea mentală a copilului, acesta  trebuie să înveţe a recunoaște ce simte pentru a putea vorbi despre emoţia  trăită, adică să poată face diferenţa între sentimentele interne şi exprimarea externă, iar nu în ultimul rând să înveţe să identifice emoţia unei persoane din expresia ei pentru a putea să răspundă adecvat. Sprijinul emoțional îl ajută pe copil să capete încredere în sine și abilitatea de a funcționa ca membru al unui grup, existând o interdependență între dezvoltarea emoțională și dezvoltarea socială. Debutul școlar şi, respectiv, aptitudinea de școlaritate presupun un anumit nivel de dezvoltare socio-afectivă, intelectuală și morală a copilului. De asemenea, învățarea de tip școlar reprezintă un act complex, solicitând dobândirea unor priceperi, deprinderi și capacități necesare în activităţile școlare. Pregătirea pentru școală a copilului înseamnă: formare de abilități, deprinderi și atitudini care să-l facă pe copil apt pentru a răspunde solicitărilor specifice situațiilor școlare;  dezvoltarea proceselor psihice de cunoaștere: gândire, memorie, imaginație, dar şi dezvoltarea acelor abilităţi specifice socio-emoţionalului. Gestionarea corectă a propriilor emoţii şi adoptarea unor conduite  sociale, controlându-ne propriile  reacţii şi atitudini, devin model pentru cei cărora vrem să le formăm competenţe socio-emoţionale corecte. Prin ceea ce facem în diferite situaţii de viaţă, noi suntem cei care dăruim încredere copiilor prin modul în care ne exprimăm emoțiile şi ne raportăm la ceilalţi. Copilul de azi, pentru a străbate cu succes toate etapele şcolii şi ale vieţii şi a ajunge un adult împlinit, trebuie să fie stimulat intelectual, dar, în egală măsură, și socio-afectiv. Cel mai bine   pregătit pentru a face faţă provocărilor vieții va fi copilul care are abilități sociale și  emoționale,  fiind conștient de valoarea sa personală, cu o corectă imagine de sine și responsabil în procesul  propriei deveniri.=================================================================

IMPACTUL  CALITĂȚII  FACTORULUI  UMAN ASUPRA  EFICIENȚEI  ORGANIZAȚIEI  ȘCOLARE

Chiricioiu Oana Cristina, Dinu Diana Mihaela – G.P.P. Nr.4, Buzău

Școala, cu misiunea supremă de asigurare a educației de calitate, este o organizație în cadrul căreia principalul rol îl au profesorii. Eficiența unei instituții de învățământ, rezultatele bune sunt  asigurate dacă fiecare cadru didactic își îndeplinește atribuțiile. Calitatea actului educațional este, în cele mai multe cazuri, direct proporțională cu calitatea personalului didactic, ca profesioniști ai educației. Când vorbim de factorul uman într-o organizație școlară nu ne referim doar la calitățile didactice. Profesorul zilelor noastre, dascălul modern, ar trebui să dezvolte o serie de competențe fără de care nu este posibil să se asigure calitatea necesară actului didactic. În primul rând, acesta trebuie să fie un bun profesionist, să aibă o pregătire solidă în domeniul științific, dar și să dețină cunoștințe pedagogice indispensabile profesiei. A fi profesor nu înseamnă numai transmitere de cunoștințe și formare de priceperi și deprinderi, ci presupune a-i determina pe ceilalți să-și dorească să învețe, să exploreze noi teritorii ale cunoașterii. Abilitățile și cunoștințele pedagogice ale dascălului sunt cele care facilitează învățarea. Acestea îl ajută pe profesor să formuleze obiective clare și realiste, să selecteze, să adapteze conținutul, să diferențieze cerințele în funcție de particularitățile individuale și de vârstă, să evalueze corect nivelul atins de elevi, iar în urma rezultatelor obținute să-și reconsidere întregul demers didactic, să utilizeze strategii didactice adecvate obiectivelor/conținutului. O bază pedagogică solidă este cea care îl ajută pe profesor să se adapteze schimbărilor din sistemul de învățământ să facă față noilor cerințe. Toate aceste aspecte contribuie la succesul acțiunilor educative, în care elevul este beneficiar direct. Un dascăl bun este cel care: -vede dincolo de aparențe; -care (își) cunoaște elevii, punctele slabe/forte ale fiecăruia dintre ei și aplică/utilizează strategii adecvate; încurajează, stimulează, corectează, apreciază în proporții și momente diferite, oportune, astfel încât valorifică la maxim potențialul  individual  al  elevilor. Prin natura meseriei profesorul este un model pentru elevii săi. Această influență se manifestă atât la nivel comportamental, cât și moral, intelectual. Un profesor  are o  influență atât de mare, încât poate schimba destine. Sunt multe cazuri în care un copil alege un domeniu pentru că cel care i-a predat o disciplină a știut cum să îl facă să o îndrăgească. O altă trăsătură importantă a profesorului este capacitatea de comunicare și relaționare cu cei din jur. Este necesar și util ca acesta să stabilească relații de comunicare și cooperare cu ceilalți membri ai colectivului didactic din unitatea de învățământ în vederea schimbului de experiență, a îmbunătățirii aspectelor deficitare. Este foarte important să se găsească o cale de comunicare eficientă cu elevii, să îi consilieze pe diferite teme, să manifeste înțelegere față de problemele specifice vârstei, să demonstreze maturitate, responsabilitate și corectitudine în relațiile cu aceștia. Profesorul este cel care comunică și cu familia elevului, considerată partener în educația acestuia. De menționat este faptul că efortul de relaționare trebuie să fie bilateral. De modul în care profesorul colaborează cu familia elevului depinde, într-o proporție importantă, succesul școlar. Dacă resursa umană de calitate este dublată de resurse financiare adecvate, care să asigure baza materială optimă, modernă, se creează premisele învățării. În concluzie, oamenii bine pregătiți, buni profesioniști în domeniul în care activează, care știu să facă muncă de echipă, să se încurajeze reciproc în a evolua, susținuți de dotarea materială corespunzătoare a unității de învățământ, asigură calitatea învățământului la standarde înalte.===================================================================

Eficientizarea metodelor activ – participative în învățământul preșcolar

Prof. Înv. Preşcolar : Petre Luminița, Stoica Loredana, G.P.P. Nr.4 Buzău      

Motto:“Mai mult decât a preda tehnica didactică înseamnă a învăţa pentru sine şi a facilita învăţarea altora.” Bernat S. (2003 p.15-19)

În ultimul timp există o necesitate a pregătirii copiilor pentru o viaţă activă şi creativă, pentru o mai mare participare la rezolvarea multiplelor şi complexelor probleme ale societăţii. De aceea este firesc ca educaţia lor să se bazeze pe metode activ–participative, aceasta fiind în esenţă preocuparea învăţământului pentru formarea unei atitudini active, bazate pe curiozitatea intrinsecă de a cunoaşte, dorinţa de a observa şi explica, de a experimenta, de a construi, a explora şi a descoperi, de a crea. În ultimul timp există  o necesitate a pregătirii copiilor pentru o viaţă activă şi creativă, pentru o mai mare  participare la rezolvarea multiplelor şi complexelor probleme ale societăţii. Metodele activ–participative stimulează participarea   conştientă  şi  activă  a  scopurilor  în procesul instructiv-educativ, ajută copiii să caute, să cerceteze, să găsească singuri noile cunoştinţe, să afle singuri soluţii la probleme, să prelucreze cunoştinţele, să le sistematizeze, punând accent pe învăţarea prin acţiune, pe manipularea în plan manual şi mental a obiectelor, acţiunilor; sunt metode de interacţiune colectivă, facilitând colaborarea dintre copii; intensifică schimbul de idei şi informaţii; aduc copiii în contactul direct cu realitatea înconjurătoare, cu situaţii concrete de viaţă reală, care dau prilej de participare la rezolvarea problemelor practice din realitate şi îi atrag în crearea de bunuri materiale;  solicită cu eficacitate gândirea, imaginaţia, memoria şi voinţa copiilor; imprimă actului de instruire un pronunţat caracter formativ – educativ. Valoarea profesională a unui cadru didactic este determinată de stilul didactic ce îl defineşte, de modul de abordare a sarcinilor de învăţare, de modul în care percepe şi realizează situaţiile de învăţare, de arta de a comunica şi relaţiona cu copiii, prin efectele educative pe care le obţine. Metodele inovative de învăţare sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţării şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează inter-schimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe, asigurând perfecţionarea şi optimizarea demersului educaţional. Metodele utilizate la preşcolari sunt atât cele “clasice”, cât şi cele “moderne”; numai abilitatea cadrului didactic poate face ca orice metodă folosită să stârnească interesul copilului preşcolar şi să-l determine să înveţe în modul cel mai plăcut: prin joc. Cele mai utilizate metode interactive sunt cele care canalizează energiile creatoare ale preşcolarilor în direcţia propusă, le captează atenţia, stimulează mecanismele gândirii, ale inteligenţei, voinţei, motivaţiei şi imaginaţiei şi îi implică afectiv în ceea ce fac. Procesul de formare interactiv presupune acţiune atât din partea profesorului, cât şi din partea elevului. Profesorul model, pentru a crea cadrul optim de învăţare, este necesar să ţină cont de anumite criterii în aplicarea metodelor moderne de învăţare, cum ar fi: competenţele ce urmează a fi dezvoltate la elevi, nivelul intelectual şi capacităţile elevilor, resursele materiale accesibile şi gradul de complexitate al conţinutului. Astfel, metodele inovative trebuie adaptate acestor criterii, pentru ca procesul instructiv-educativ să se desfăşoare într-un cadru activ-participativ, de stimulare a învăţării. Metodele inovative presupun o învăţare prin comunicare, prin colaborare, care produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul micro-grupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup. În învăţământul preşcolar sunt utilizate o multitudine de metode moderne însoţite de tehnici specifice şi resurse materiale, dintre care amintim: Explozia stelară – steluţa mare şi 5 steluţe mici; Lotus – flori de nufăr mici şi o floare de nufăr mare; Bula dublă – două cercuri mari de culori diferite, câte patru cercuri mici de culori diferite, săgeţi lungi şi scurte; Predarea / învăţarea  reciprocă  –  palete  colorate  cu  întrebări,  ecusoane, coroniţe; Ciorchinele-cercuri sau ovale de două mărimi şi două culori, săgeţi; Cubul-un cub sau tot atâtea cuburi câte tematici predaţi, 6 plăcuţe cu descrie, compară, analizează, argumentează, asociază, aplică simboluri pentru copii; Pălăriuţe gânditoare – albă, roşie, galbenă, verde, albastră, neagră; Piramida şi diamantul – suport de lucru, pătrate sau benzi de carton de culori diferite; Mozaicul – fişa expert, ecusoane, chestionar de evaluare – ilustrat; Diagrama Venn – fişe de lucru, ecusoane. Aşadar, aplicarea cu regularitate a metodelor inovative, de cooperare duc în timp la rezultate superioare, relaţionări pozitive, motivaţie intrinsecă mai mare, respect de sine mai crescut şi dezvoltă abilităţi sociale deosebite, solicitate de piaţa muncii. Bibliografie: Bocoş Muşata, Avram Iftinia, Catalano Horaţiu, Someşan Eugenia, “Pedagogia învăţământului preşcolar. Instrumente didactice”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2009; Breben Silvia, Gongea Elena, Ruiu Georgeta, Fulga Mihaela: “Metode şi tehnici interactive de grup” , sursa: www. scribd.com

================================================================================

Învățământul modern

Prof. înv.preșcolar: Ene Viorica, G.P.P Nr.4, Buzău,

Prof. înv.preşcolar: Petrea Silvia Gianina, G.P.P.Nr.4, Buzău

Învățământul modern este centrat pe capacități și competențe; nu trebuie să abuzăm de memorie, dar trebuie să cerem o memorizare  de tip logic. Scopul educației este dezvoltarea fiecărui individ pentru a-și putea valorifica potențialul propriu. Școala trebuie să formeze competențe, nu doar să transmită informații. Așa cum nu poți stabili un traseu până nu definești clar punctul unde trebuie să ajungi, nu poți stabili niciun curriculum fără  să stabilești clar competențele care trebuie formate  și dezvoltate: competențe de comunicare în limba maternă și în una sau două limbi de circulație internațională; competențe fundamentale de matematică, științe și tehnologie; competențe digitale (de utilizare a tehnologiei informației pentru cunoaștere și rezolvarea de probleme). Astăzi, mai mult ca oricând, școala trebuie să devină o instituție formativă, în care primordiale sunt nevoile copilului și nu structurile rigide, la care acesta ar trebui să se adapteze.  Învăţământul centrat pe elev, mai mult decât oricând, trebuie să  devină realitate şi nu doar un concept frumos formulat. Acest concept nu este nou, el fiind dezvoltat la începutul secolului  20 de mai mulți pedagogi români și străini. Printre aceștia o amintim pe celebra Maria Montessori, care punea în centrul sistemului educațional italian din prima jumătate a secolului XX „Măria sa, copilul”. Textul supus analizei de față compară în esență sistemul tradițional cu cel modern de educație. Așadar, sculptorul reprezintă tipul tradițional al profesorului, care vede elevul ca o structură omogenă, ce trebuie adaptată şi modelată conform  realităților societății, respectiv unor principii care nu ţin seama şi de nevoile particulare ale elevilor. În schimb, grădinarul, profesorul modern, vede elevul drept o entitate cu identitate și proces propriu și unic de evoluție, care necesită mulți factori pentru ca această evoluție  să fie una benefică și să ducă la dezvoltarea elevului ca individualitate, nu neapărat ca un alt membru al unei mulțimi predefinite. Drept urmare, pentru ca elevul să se dezvolte armonios, profesorul trebuie să ia în calcul o varietate de factori, pornind de la vârstă, abilități intelectuale, apoi mediul familial, etnia, mediul social din care provine, înzestrarea sau nu cu nevoi speciale de învățare. Identificarea tuturor acestor particularități presupune o cunoaștere temeinică a elevilor cu care profesorul colaborează pentru a atinge multiple obiective, dintre care cel mai important trebuie să fie dezvoltarea armonioasă a copilului, atât din punct de vedere intelectual, cât şi din punct de vedere moral. „Solul” de care copilul  (sau planta, în metafora de mai sus) are nevoie pentru a-și atinge maturitatea, dezvoltarea armonioasă, trebuie totodată identificat şi schimbat în funcție de nevoile copilului. Acest lucru înseamnă că, dacă până acum școala se baza exclusiv pe ideea de omogenitate, este cazul ca, înainte de a ne proiecta activitățile și a ne propune anumite standarde, să ne bazăm pe anumite principii esențiale. Primul dintre aceste principii este acela al adaptabilității la nevoile copiilor  noștri. Un alt  principiu este cel al flexibilității prin care  profesorul să poată   alege anumite conținuturi sau anumite tehnici în funcție de nevoile copiilor. Un alt principiu este acela al colaborării, învățarea ar trebui ar trebui văzută ca o colaborare între doi parteneri, profesor și  copil,  din care  ambele  părți au  de câștigat.  În consecință, dacă înainte copilul era văzut ca o structură omogenă ce trebuia să primească şi să rețină informații, adaptându-se în același timp unui cadru rigid ce-i îngrădea atât dezvoltarea, cât și exprimarea creativității și personalității, în momentul de față școala vizează din ce în ce mai mult identificarea acestor particularități și cultivarea lor, tocmai pentru ca elevul să nu fie doar o persoană ce se va pierde în mulțime, ci o voce unică, puternică, aptă să-și croiască un drum special și de succes în viață, fără a se baza prea mult pe ajutorul altora și fără a fi înfrânt de eventualele eșecuri care pot apărea în viață. Într-o societate a educației permanente ar trebui să domine eficiența, calitatea, dar şi conduita morală. Pentru aceasta ar trebui reconsiderat statutul științelor socio-umane pe care se sprijină civilizația și cultura. Imperativele educației viitoare, din perspectiva noului curriculum, sunt bine conturate, cu proiecte generoase de ameliorare  și armonizare a sistemului de învățământ cu dezideratele societății noastre.BIBLIOGRAFIE:Cerghit, I.,(1980) Metode de învăţământ,București, EDP.// Cucoş, C.(2006) Pedagogie, ediţia a II-a, rev. şi adăug. Iași, Editura Polirom.// Dogaru-Ulieru, V., Drăghicescu, L. (2011) Educație și dezvoltare profesională, Fundația Editura Scrisul Românesc

================================================================================

UTILIZAREA MEDIULUI VIRTUAL ÎN PROCESUL INSTRUCTIV– EDUCATIV

Iordache Manda, Lupașcu Mariana, G.P.P. Nr. 4 Buzău

Cadrul didactic este, în primul rând, un manager al procesului instructiv-educativ, în realizarea căruia se va folosi de o serie de mijloace didactice. Utilizarea mediului virtual ca mijloc didactic devine necesară în câteva puncte cheie ale activităţii didactice, după cum urmează: • Proiectarea activităţii didactice: selectarea unor resurse didactice de calitate, care facilitează atingerea scopurilor educaţionale urmărite şi centrarea învăţării pe conţinuturi relevante pentru competenţele care trebuie formate la cursanţi; utilizarea textului, imaginilor, sunetelor şi animaţiei; angajarea cursanţilor în activităţi de învăţare bazate pe explorare, descoperire şi cooperare; • Derularea procesului de predare-învăţare-evaluare, care înseamnă, în acest caz, adaptarea mediului virtual la nevoile de predare ale profesorilor, în condiţiile asumării rolului de facilitatori ai învăţării şi implică: – activizarea procesului de predare-învăţare, asigurarea unui cadru interactiv de învăţare; – implicarea cursanţilor în căutarea şi prelucrarea informaţiei; – asigurarea pentru cursanţi a unui ritm propriu de parcurgere a activităţilor de învăţare şi de rezolvare a sarcinilor de evaluare în funcţie de nivelul lor de pregătire; – creşterea atractivităţii lecţiilor desfăşurate. • Managementul învăţării – concentrarea activităţii profesorului pe cursant, ajutându-l să înveţe cum să înveţe, adică să-şi construiască singur cunoaşterea. Mediul virtual poate facilita în acest context următoarele: – organizarea unor parcursuri diferenţiate de învăţare; – îmbinarea lucrului individual, cu lucrul pe echipe; – angajarea cursanţilor în activităţi de învăţare care necesită conexiuni interdisciplinare şi transdisciplinare. Limite referitoare la utilizarea mediului virtual în activităţile instructive-educative: – maniera în care alegem să proiectăm activitatea didactică (de exemplu, trebuie ca mediul virtual să se subordoneze scopurilor educaţionale urmărite în vederea desfăşurării unor lecţii interactive şi nu invers) ; – alocarea unui timp generos activităţii pe calculator, care depăşeşte activitatea de învăţare propriu-zisă (de exemplu, decuplarea de la comunicarea reală, în favoarea comunicării în medii virtuale) ; – activităţile de învăţare realizate cu formabilii (este util să fie realizate activităţi de învăţare complexe, care presupun mai mult decât accesarea informaţiilor) ; – excesul utilizării mediului virtual în procesul de predare-învăţare-evaluare (este recomandat un echilibru între tradiţional şi modern în învăţare şi în evaluare)//Dezvoltarea competenţelor de specialitate şi metodice presupune o pregătire în specialitate solidă şi transferul, totodată, a cerinţelor specifice curriculare referitoare la mediul virtual în situaţii şi în activităţi de învăţare adecvate acestuia. Devine astfel evident că, în activitatea de proiectare didactică, profesorul trebuie să răspundă la întrebările:  ce?, unde?, cum?, când? poate utiliza mediul virtual în activitatea cu formabilii;  ce?, unde?, cum?, când? nu este recomandat să utilizeze mediul virtual în activitatea cu formabilii. Integrarea mediului în activităţile de predare-învăţare-evaluare nu se rezumă doar la utilizarea calculatorului ca mijloc modern pentru activităţile de instruire, ci implică mai multe niveluri de integrare, respectiv: 1. folosirea de echipamente, computere, telefoane, televiziunea, dispozitivele digitale sau analogice de înregistrare, camerele de filmat etc.; 2. integrarea unor resurse specific tehnologiei informaţiei şi comunicării în strategiile tradiţionale de învăţare – spre exemplu, utilizarea prezentărilor PowerPoint, Prezi; 3. adaptarea metodologiei de predare-evaluare în funcţie de noile tehnologii şi resurse multimedia; 4. misiunea cadrului didactic, dintr-o nouă perspectivă, anume aceea de facilitator al învăţării; 5.proiectarea demersului didactic în manieră integratoare în baza unei noi paradigme a învăţării – paradigma constructivistă.==================================================================

INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE

ONEA MIRUNA, UNGUREANU MONICA-MARIA, G.P.P. Nr.4-Buzău

“Este necesar să se realizeze o educaţie pentru toţi pe baza principiilor de participare și egalitate deplină… Educaţia joacă un rol cheie în definirea viitorului fiecăruia atât din punct de vedere personal, cât şi din punct de vedere social și profesional. De aceea sistemul de învăţământ trebuie să deţină locul cheie pentru asigurarea dezvoltării individuale şi a incluziunii sociale, care să permită copiilor și  tinerilor cu cerinţe educative speciale să fie cât se poate de independenţi.“ (Declaraţia de la Madrid, Congresul European cu privire la persoanele cu dizabilităţi, 2002). Sintagma “cerinţe educative speciale” a fost introdusă  în terminologia UNESCO în anii ’90 şi se referă la cerinţe în plan educativ ale unor categorii de persoane cu dizabilităţi de natură intelectuală, senzorială, psihomotrică, fiziologică, psihoafectivă, care plasează copilul într-o stare de dificultate în raport cu ceilalţi din jur  şi care nu-i permit o existenţă și o valorificare în condiţii normale a potenţialului intelectual și aptitudinal de care dispune. Dacă acceptăm ideea că, după absolvirea şcolii, toţi copiii, inclusiv cei cu CES, trebuie să beneficieze de şansa de a participa activ la viaţa socială, atunci trebuie sa le acordăm această şansă încă din grădiniţă. Educaţia integrată presupune: A educa copiii cu CES în grădiniţe, şcoli obişnuite , alături de ceilalţi copii; A asigura servicii de specialitate în şcoala respectivă (recuperare, consiliere, terapie educaţională); A acorda sprijin personalului didactic în procesul de proiectare și aplicare a programelor de integrare; A încuraja relaţiile de prietenie și comunicare între toţi copiii din grupă; A ţine cont de problemele şi opiniile părinţilor, încurajându-i să se implice in viaţa şcolii; A accepta schimbări radicale în organizarea activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare având ca scop valorificarea optimă a resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi. Educatoarea trebuie să ştie că integrarea copiilor cu CES în grădiniţă nu înseamnă: A cuprinde copiii cu CES în programul grădiniţei fără pregătirea şi suportul necesar; A izola copiii cu CES de ceilalţi copii; A grupa copiii cu cerinţe educative speciale foarte diferite în acelaşi program; A expune copilul unor riscuri nejustificate; A ignora problemele și opiniile părinţilor; A plasa copiii cu deficienţe alături de copii mai mici ca vârstă. Sensibilizarea copiilor din grupă și pregătirea acestora pentru a primi în rândul lor un copil cu deficienţe reprezintă un pas important. Sensibilizarea copiilor se poate face în diferite moduri: prin povestiri, discuţii, poezii, vizita unor persoane cu dizabilităţi. Discuţiile pe care educatoarea le are cu preşcolarii din grupă îi determină pe aceştia să înțeleagă mai bine situaţia celor cu dizabilităţi. Conduita și atitudinea educatoarei trebuie să demonstreze celorlalţi copii că preşcolarului cu dizabilităţi i se acordă aceeaşi atenţie ca şi celorlalţi, respectându-se principiul „Drepturi egale pentru toţi”. Recomandări de ordin general utile pentru educatoare, provenite din experienţa profesioniştilor care lucrează cu copii cu dizabilităţi: Trebuie să evite compătimirea, mila sau alte conduite inadecvate care devalorizează copilul cu dizabilităţi; Trataţi copilul ca pe oricare alt copil şi asiguraţi-vă că îl consideraţi în primul rând un copil şi abia apoi o persoană cu dizabilitate; Asiguraţi-vă că este împreună cu ceilalţi preşcolari și că nu stă deloc izolat; Asiguraţi-vă că ceilalţi copii nu sunt ironici și îl tratează pe colegul lor cu respect; Propuneţi activităţi adecvate pentru abilităţile copilului pentru a-i oferi şansa să obţină rezultate bune şi progrese cât de mici; Încurajaţi și valorizaţi mereu preşcolarul, chiar dacă progresele lui sunt mici; Prezentaţi progresele preşcolarilor părinţilor şi asiguraţi-vă că aceştia apreciază fiecare succes, chiar dacă este mic. Pentru o integrare optimă a copiilor cu cerinţe educative speciale trebuie să existe o relaţie de colaborare între grădiniţă-familie. Această relaţie este necesară și benefică. Părinţii sunt cei care pot furniza informaţii despre specificul dizabilităţii preşcolarului, precum și date importante despre contextul de dezvoltare a acestuia. Părinţii informează și despre factorii de influenţă negativă care ar trebui evitaţi (fobii, atitudini care determină inhibarea, izolarea copiilor). Membrii familiei unui preşcolar cu cerinţe educative speciale trebuie să satisfacă un minim de cerinţe pentru o bună integrare a copilului: Să fie participanţi activi la activităţile grădiniţei; Să sprijine educatoarea în alegerea unor strategii realiste; Să fie parteneri sinceri de dialog şi să accepte fără rezerve colaborarea cu echipa de specialişti care se ocupă de educarea si recuperarea copiilor lor. Să fie convinşi de avantajele oferite de învăţământul integrat. Gradul de interes și de colaborare al părinţilor cu grădiniţa este, cel mai adesea, direct proporţional cu rezultatele obţinute de copii. Teama educatoarelor de a avea în grupă copii cu dizabilităţi este de multe ori îndreptăţită de numarul mare de copii în grupă şi de lipsa sprijinului necesar. Refuzul de a primi în grădiniţă un copil cu CES  este, de cele mai multe ori egal cu pierderea unei şanse mari pentru acesta. Participarea lui în activităţi alături de alţi copii de vârsta sa, chiar dacă nu este întotdeauna sprijinită de alte servicii, constituie deja un pas  înainte pentru integrare și adaptare. Secretul integrării copiilor cu CES  în grădiniţă constă în a nu le refuza şansa la educaţie și de a căuta împreună cu familia sprijinul  necesar învăţării lor adaptate și adecvate.Bibliografie: Educația integrată și/sau incluzivă, Vrășmaș Traian, Ed. Aramis, București //Premisele educației incluzive în grădiniță, Ecaterina Vrășmaș, Ed.Vanemonde // Educație timpurie, Ecaterina Vrășmaș, Ed.Arlequin.

===============================================================================

SOCIALIZAREA PREŞCOLARULUI PRIN ATRIBUIREA DE ROLURI ÎN JOC

Prof. Manea Cristina, Prof. Leonte Violeta – G.P.P Nr. 8, Buzău

În perioada preşcolară, deşi jocul deţine importante funcţii formative, el nu este unica formă de activitate prin care se asigură dezvoltarea psihică a copilului. Activitatea de învăţare de tip şcolar, organizată sub forma activităţii comune, întregeşte şi desăvârşeşte functia formativă a jocului. Datorită schimbărilor ce se produc în psihicul copilului, jocul se poate schimba trecând de la un stadiu de dezvoltare la altul, devenind treptat o formă de activitate tot mai complexă, între joc şi dezvoltarea psihică existând un raport corelativ – stimulator, deci învăţarea îmbracă forme diferite potrivit particularităţilor caracteristice dezvoltării psihologice a copilului.  În perioada preşcolară  copilul învaţă în  mod spontan, după un program propriu, prin joc şi alte activităţi, și după programul adulţilor, în activităţile comune. La vârsta preşcolară mică, pentru a facilita însuşirea cunoştințelor, formelor şi deprinderilor prin activităţi comune, este indispensabilă folosirea elementelor de joc pentru a le capta uşor atenţia şi pentru a-i antrena în activităţile întregului parcurs. Trecând la grupa mijlocie, procesul însuşirii cunoaşterii, de formare a deprinderilor şi obişnuinţelor începe să se detaşeze de acţiunile cu caracter de joc. Acum preşcolarii dovedesc interes în urmărirea explicaţiilor transmise verbal, pun întrebări – solicitând precizări cu privire la realizarea temei, toate acestea fiind posibile datorită intensificării funcţiei reglatoare a sistemului verbal şi a experienţei dobândite anterior.  La grupa mare învăţarea începe să fie privită ca activitate dominantă, realizându-se asimilarea activă a cunoaşterii, conturându-se anumite procedee mintale de lucru, copiii înţelegând mai bine problemele supuse spre rezolvare, străduindu-se să găsească soluţii proprii, sporind astfel rezistenţa la efortul intelectual. Literatura de specialitate ne oferă  o multitudine de jocuri didactice pe care le putem folosi în cadrul lecţiilor din toate ariile curriculare, iar măiestria învăţătorulul va duce la rezultate deosebite. Vorbind despre jocurile didactice, Ursula Șchiopu preciza că ele “educă atenţia, capacităţile fizice intelectuale, perseverenţa, promptitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei”. Poate că e bine să ne amintim (atunci când suntem în faţa vlăstarelor pe care le modelăm) că vârsta lor este vârsta jocului, iar în activităţile didactice pe care le  desfăşurăm cu ei să fie folosite cât mai multe jocuri  didactice. Și atunci succesul este garantat. Procesul de sociabilizare a copiilor prin joc se intensifică la vârsta preşcolară. Acest lucru se datorează în mare parte structurii jocului, respectiv conţinutului său. Când jocul preşcolarilor depăşeşte simpla mânuire de obiecte el ajunge să reflecte în conţinutul său aspecte ale dinamicii vieţii sociale, apoi diverse raporturi care se stabilesc între om şi obiectele folosite de acesta, precum şi relaţiile între oameni în procesul de creare sau de utilizare a obiectelor. Concomitent, jocul presupune, pe lângă relaţiile impuse de conţinutul său, relaţii directe între copii, determinate de necesitatea organizării acestuia.

================================================================================

ACTIVITĂŢI  DE  TIP  OUTDOOR – O NECESITATE  ÎN  GRĂDINIȚĂ  ȘI  ȘCOALĂ

Aura Iordăchița –Grădinița cu Program Prelungit.nr.4 Buzău

Crăciun Nicoleta –Colegiul Național ”Spiru C. Haret” Buzău

Motto: „Există mai mult în tine decât crezi!”

După secole în care eforturile educatorilor s-au concentrat pe aducerea copiilor între pereții clasei pentru a li se face educație, se constată că nu este cea mai fericită formă de educație și, prin urmare, a apărut nevoia acută de altceva, de întoarcerea la natură ca izvor de educație sănatoasă. Educația outdoor este un concept relativ nou în contextul educativ românesc. De curând a crescut interesul cadrelor didactice pentru programe educaționale alternative în educația non- formală, cum ar fi: educația outdoor sau educația în aer liber; învățarea prin aventură sau activități extrașcolare cu caracter interdisciplinar. Provocarea pe care o ridică practicarea acestor activități și integrarea lor în programă este dacă devin realizabile și pot fi desfășurate de către toți copiii.  Dacă privim problemele și competențele pe care le solicită aceste activități: spirit explorativ, spirit de inițiativă, autodeterminare, gândire reflexivă și spirit de decizie, acestea presupun demersuri complementare educației formale. În anul 2004 Ministerul Educației Naționale a elaborat o strategie privind dezvoltarea activităților școlare și extrașcolare, recunoscând contribuția lor în desăvârșirea personalității copilului și integrării lui sociale, accentuându-se valențele lor pozitive pentru menținerea unei stări fizice și psihice optime, contribuind la îmbunătățirea calității vieții. Referindu-ne la activitățile desfășurate în grădiniță și ciclul primar, vedem că programa permite desfășurarea activităților în aer liber, pe când celorlalte niveluri, chiar dacă programa ar permite flexibilizarea conținuturilor, li se creează puține ocazii în practicarea lor. Educația outdoor este cea care începe dincolo de ușa clasei și se consumă în drumeții, excursii, incursiuni în pădure, parc, cartier, centru comercial/ industrial, bibliotecă și care este conexată la conținuturile școlare, fiind un mediu de explorare, de aplicare, de punere la probă sau experimentare a unor cunoștințe prevăzute de programa școlară. În multe țări educația outdoor a luat un avânt deosebit, dispunând și de o literatură de specialitate în domeniu, ca și de o practică pe măsură. Un astfel de cadru și suport educațional, pe lângă aportul cognitiv, asigură o dezvoltare personală și socială a copiilor, o exersare a potențialului lor senzorial, o intensificare a activității colaborative. Mediul înconjurător devine locul de aplicare a cunoștințelor sau de descoperire de noi probleme, a căror rezolvare se produce la fața locului. Scăpând de rutina sălii de grupă, activitățile de învățare capătă un caracter atractiv și mai aplicat. Învățarea outdoor nu înseamnă doar un nou loc al învățării, ea presupune o schimbare de optică, o nouă filozofie de acțiune, o nouă instrumentalizare și perspectivă asupra învățării. BENEFICII DIRECTE. Prin toate activităţile desfăşurate s-au constatat următoarele beneficii directe: acest tip de educaţie o completează pe cea formală; socializare; educare pentru o viaţă sănătoasă; participanţii sunt  puşi în situaţia de a-şi cunoaşte şi chiar de a-şi depăşi propriile limite; trăirea de experienţe inedite în mijlocul naturii; creşterea stimei de sine; creşterea disponibilităţii spre comunicarea cu părinţii; dezvoltarea personal; creşterea şanselor de integrare socială; gestionarea fricii de vorbit şi acţionat în public; înţelegerea, acceptarea şi respectarea regulilor prezente în familie şi societate ; îmbunătăţirea performanţelor şcolare;  descoperirea aptitudinilor şi talentelor; creşterea încrederii în sine, capacitatea de a se integra rapid într-un grup de copii cu aceeaşi vârstă,  dezvoltarea aptitudinilor de leader. ALTE BENEFICII. Activitățile outdoor: trezesc interesul copiilor de a participa la sarcini noi şi complexe; îi încurajează să nu se sperie de situații imprevizibile și să găsească cea mai bună soluție; le dezvoltă abilitățile de comunicare fiind orientați către cooperare şi colaborare, fără de care nu poate fi atins obiectivul comun al echipei. Copiii învață să recunoască meritele celorlalți, să le respecte ideile, sentimentele și nevoile, activitățile  ajutându-i să învețe din greşeli. Nu există eșec, ci doar feed-back la sfârşitul unei activităţi outdoor. De cele mai multe ori educația primită la școală are un aspect teoretic (cognitiv). Profesorii au de urmat o programă încărcată și prea puțin timp la dispoziție ca să o predea unei clase numeroase. În educația outdoor elevii învață totul în mod practic, activ, prin experiențe personale, la care apoi reflectă pentru a extrage învățăturile. Acest mod de învățare se numește experiențial: înveți cu creierul, mâinile și inima! Scopul urmărit de profesori în discuțiile de la finalul unei activități este de a dezvolta personalitatea fiecărui elev. Educația outdoor reprezintă suma acțiunilor întreprinse de profesori, instructori, trainer, formatori  într-un mediu natural/sălbatic, folosind metode experiențiale  pentru a produce schimbări la nivelul abilităților fizice, intra și inter-personale și al comportamentului față de mediu în rândul participanților. Educația din școală rămâne sărăcită dacă nu este completată de ceea ce se poate adăuga dinafara perimetrului ei. O școală inovativă va prelua și va integra astfel de situații, le va face aliat, sursă de întărire, de revigorare, de extensie a ariei ei de acțiune.

=============================================================================

OGLINDĂ, OGLINJOARĂ, ÎNVĂȚĂMÂNT ONLINE SAU CLASIC, PRECUM ODINIOARĂ ?…

Negru Maria, Suditu Silvia – G. P. P. Nr. 4 Buzău

Suntem doamnele unor pitici de poveste, dintr-un cămin de poveste: Căminul de la Crâng. Și, pentru că trăim în poveste, ne-am trezit, într-o zi, sechestrați în propriile căsuțe. Cine este vinovatul? Bineînțeles, un personaj negativ, Zmeul Covid. Ce să înțeleagă piticii noștri de 3 ani cine este acest zmeu?! Sincer, nici noi nu prea auzisem de el și de puterile lui!  Și a început lupta…  Câțiva spiriduși ne-au șoptit că nimicirea zmeului este izolarea, un cuvânt cu semnificații grele și profunde. Cum poți ține copiii izolați, închiși când oxigenul copilăriei lor, mai ales la această vârstă, este SOCIALIZAREA? Deci: la vremuri grele trebuiau găsite soluții urgente. Adevărat! Însă chiar și atunci când trebuie să răspunzi rapid, mai ales dacă știi că situația se poate prelungi, e bine să cântărești un pic soluțiile și modul  lor  de  implementare. Astfel am început să gândim pozitiv: dispar minutele alocate șederii în fața dulapului pentru a te hotărî cu ce te îmbraci pentru grădiniță, mâncatul pe fugă, eventual pe drumul spre instituție, ca să nu întârzii, deci școala online te scapă de toate aceste mici iritări cotidiene! Astfel, motivate de libertatea de a ne organiza singure programul de lucru, am început să căutăm, să explorăm noi moduri de învățare. Metodologia clasică (predare – învățare –verificare) am încercat să o înlocuim cu mijloace atractive. În acest răstimp am conceput multe filmulețe didactice în care personaje iubite de pitici îi duceau în lumea matematicii, științelor, artelor plastice, muzicii, poeziilor, provocându-i și pe ei în realizarea unor sarcini didactice. Totodată, am căutat și descoperit platforme educaționale specifice vârstei preșcolare, de unde am selectat materiale didactice care să stimuleze creativitatea piticilor în realizarea temelor date. Toate aceste materiale le urcăm zilnic, în “căsuța piticilor”, un grup închis de interacțiune online între noi-părinți-pitici. Nici nu ne imaginam câtă bucurie ofeream și primeam! În feedback-ul primit (video, foto sau scris) se poate vedea emoția “regăsirii”, toate terminându-se cu :”dar ne este dor de dumneavoastră!…”.  Astăzi putem spune că on-line poți transmite informații teoretice la fel de bine precum în clasă, dar căldura sufletului tău, îmbrățișările prietenești între colegi, aventura și emoțiile trăite în grup în excursii, serbări sunt trăiri și experiențe pe care  nu le-am putut transmite online. Așa că tot astăzi întrebăm: Oglindă, oglinjoară, învățământ online sau clasic, precum odinioară?…

MATERIALE EDITATE și pe SUPORT HÂRTIE TIPĂRITĂ în PUBLICAȚIILE PERIODICE ALE FUNDAȚIEI ,,PAUL POLIDOR” sub egida EDITURII CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA-BUCUREȘTI (Director fondator: PAUL POLIDOR-membru al ACADEMIEI de LITERATURĂ și ARTE a UCRAINEI)

 

Pin It on Pinterest