Dumitru Copilu-Copillin: Mihail Sinelnikov sau despre postmodernismul voit emblematic
MIHAIL SINELNIKOV
sau despre postmodernismul voit emblematic
DEDICAȚIE omagiatului la a 70-a aniversare, din partea subsemnatului,
Prof. univ., cercetător științific, eminescolog,
Dumitru Copilu-Copillin,
la a 85-a aniversare
Poetul Mihail Sinelnikov la vârsta maturității sale creatoare depline, în al șaptelea crug al vieții, se bucură de o consacrare legitimată prin statutul său de membru al Academiei Ruse de Științe ca o stea de primă mărime în constelația poeziei ruse contemporane. În creația literară a lui Sinelnikov se reflectă ca într-o perlă magică atât amintirile din copilăria și adolescența trăită pe meleagurile kirghize din Asia Mijlocie, cât și roadele formării sale academice enciclopedice, îndeosebi din anii studenției, mai întâi la o facultate de istorie din Kirghizia apoi la Facultatea de poetică a vestitului Institut de literatură universală ”Maxim Gorki” din Moscova. Viața activă își urmează cursul pe tărâmurile Rusiei, dar și al țărilor cutreierate în postura sa de ”pelegrin”. Despre toate acestea găsim mărturisiri în antologia bilingvă de poezie ”Dom-Casă lipovenească”(București, 2015), al cărui suport biografic și semnificație literar-artistică vom încerca să le descifrăm, în contextul apariției fenomenului ”Sinelnikov” în literatura contemporană postmodernă.În postmodernismul actual, cu care are atingere opera lui Sinelnikov, se promovează noțiunea obiectuală de pluralism, în sensul că există mai multe căi de cunoaștere, și multe adevăruri despre un fapt. În viziunea cunoașterii postmoderniste articularea se realizează din perspective locale, cu toate incertitudinile sale, complexitatea și paradoxul. Esențializând realiile, acest tip de postmodernism pare alegoric, aluziv, caracteristic, emblematic, expresiv, metaforic, mistic, reprezentativ, spiritual, tipic. Ivirea lui Sinelnikov în marea poezie a vremii sale are un înțeles propriu, doar urmărindu-i experiența poetică și publicistică, de la primele începuturi, țâșnind aidoma unor izvoare, fidele versului clasic rus, iar pe parcursul revărsării – sub privirea poetică scrutitoare predestinată a marelui poet – controversat însă de toți admirat, – Leonid Martânov. Dobândind identitate a conștientizat curgerea poeziei sale împotriva curentului, până cândva, când va reprezenta sau nu o ”bornă” istorică. Veșnicele sale ”încercări” poetice cu timpul imprimau ”univocitate cuvântului și simbolisticii obiectului, prin depășirea sensului lor uzual…Imaginile poetice sunt/deveneau, de regulă, obiectuale, vizibile, ca și cum ar fi perceptibile la pipăire, indiferent dacă e vorba de o ființă vie sau de un obiect care are formă, volum, culoare miros sau sunete…Timpul nu este/era doar o substanță materială, ci pletorică activ, care îi orientează pe oameni spre o purificare morală, spre dragostea pentru frumos, spre verbul înaripat”.* Învelișul lingvistic, indiferent de tematica națională, atrage atenția cititorului prin aura limbajului poetic, bine conturat în citatul de mai sus. Acest limbaj frizează măiestria literar artistică în care este esențializat general umanul/universalul, într-un recital ca cel care urmează (în poezii, fie de 1-2 versuri cu sau fără dedicație și titlu ori cu 1-2 sau mai multe strofe cu sau fără titlu și dedicație: ”Pe sinagogă a crescut un mesteacăn” (”Asimilație”, Lui Golzman,); ”Orice comoară, -nclește, / O bestie păzește”; ”În jurul temniței furtuni certau în soare / O nouă viață pregătită pentru închisoare”; ”Ei te salută, fără să știe / De nu-i greșeală, poate. / Când seacă e viața vie / Seamănă totul cu toate” (”Vârsta”); ”Nu mai crede, erumpe, dispari, / Vindecă-te, amorul meu, / Boala sufletului, zori amari…De-ntine-i tot, și suflet și eu”, ”Nefastul cheag dă spasme și trufie / Când șovăi spiralat ori răsucit: Sunt scorpionul…/ Când strigătul nopții ce n-are părinți / Se leagănă-n umbre sub fețe de sfinți” (”Scorpion”); ”Vis albastru, – vise despre vise – / Trecut și viitor nu le desparte; / Cerul, sus-jos, alătură-ni-se / Și-atunci, și-n piept, dar și departe…!” (”Cer”); ”…Ca setea aprigă pe buza ștearsă / Să plece-nzări ar vrea câmpia arsă…”; ”…Obiectele, încet, în cete / Dau indici, și nu regrete…” (”Întoarcerea”); ”Ne-ntâlnim mai mult în rate, / Mai rămâi, floare-cais, / Unde dragostea răzbate / Drumul Estului din vis” (”Amintirea Vietnamului”); ”Imperiu, unde-i declinul tău? / Te-au năpădit ierburi, curat / Fii blestemat! Dar e plăcut-rău / Aerul tău necurat. // Omul tău, cu patimi reci pornite, / Trecu ieri, stăpân cu ochii seci. Unde-s granițele gâtuite, / Cum vezi, nesfârșite nu pe veci? // Aerul Asiei astmatic /E tras la o parte de vânt / În ligaturi crestezi fanatic / Scrieri antice, pe rând”; ”…Geme apa-n corveta arzând, / Cu flăcări se joacă polo, / Primul val, al nouălea, nicicând / Nu poți ajunge acolo, / Unde, în gravura-Hokusai, / Pescarul trage captura. / Când mușcă râma, peștele-n Rai / Cu cântec și-oferă gura” (”Mări și pictori”); ”Casă de lipoveni. Din colț icoana / Blagoslovește plutele cu scut, / Căci iată, biata așchie ca pana, / Din schizma dură unde ai căzut /…Și unde ochiul lupului bea ceață / Se stinge crudul croncănit de ciori; / La pândă broasca sub o altă viață, / Săgeata-foc să germineze zori” (”Casă lipovenească”, Lui Dumitru Balan); ”…Zburdând urcăm în munte / Zorind al clipei mers, / O, viața mea-i grăunte / Lucind în Univers…” (”Zidul”). Așadar, fiecare întreg ori parte, reproduse din carte, mai sus, par frânturi de trăiri, cărora nu le poți localiza începutul și sfârșitul. Revărsarea izvodului în curentul marii poezii a fost marcat încă la debutul în poezie la vârsta de 16 ani. De atunci poetul a fost publicat, tradus și receptat cu mare interes în mass-media și edituri din întreaga Rusie, iradiind prin intermediul traducerilor și ecourilor în alte limbi, deopotrivă spre Orient (în Asia copilăriei, apoi mai departe, prin India, Mongolia, Vietnam), cu ecouri pe canalele de comunicare dintre Tbilisi și New York, coborând spre lumea literară europeană (de preferință Germania, Iugoslavia, România). Scriitorul rus Sinelnikov descoperea astfel adevărul, potrivit căruia ”fiecare cultură are un caracter internațional”, atât prin mesajul pe care îl transmite, ca parte a întregului (în condițiile favorabile, în care – se știe – jumătate din literaturile naționale o reprezintă traducerile din alte literaturi), cât și prin limbă. Citând un vers al conaționalului rus Mandelștam, acesta – crede că ”mai dulce decât cantabilitatea limbii italiene este limba maternă, deoarece în ea cu trecerea timpului tainic susură izvorul harfelor de pe meleagurile altor țări”, – iată de ce fiecare dintre noi prețuim limba, ”deoarece în ea se reflectă/se fac auzite vocile altor limbi”. Cu alte cuvinte, am adăuga noi cei de azi, – limba este un fenomen general uman, ca și mintea/gândirea umană, proprie semenilor noștri pământeni, reprezentând diferite națiuni/naționalități/identități, aparținând unor anume țări/teritorii/comunități umane, care-și exprimă trăirile, sentimentele, ideile, năzunțele în graiul strămoșesc, împreună constituind conglomeratul limbilor lumii (după surse actuale, există peste 6000 de limbi în uz, native și variante/idiomuri diferite). Ca ”pelegrin în România” – recunoaște poetul Sinelnikov, într-un interviu luat de traducătorul volumului amintit de poezii, simbolic întitulat ”Dom” / Casa, – ”așa s-a întâmplat ca, biografic, să fiu legat de România”. În decursul unui sfert de veac, după vreo șase vizite consistente, principala concluzie o rezuma într-un gest de apreciere asupra ”vieții spirituale a României mai mult decât traiul zilnic”: obiceiurile, civilizația și cultura urbanistică, viața provinciei, mânăstirile, „să înțeleg existența acestora și, chiar cu o anumită uimire, să constat cum, totuși, Rusia și România au liante în pofida conjuncturii politice care se schimbă și se va mai schimba. Îmi amintesc de letopisețele rusești, de icoanele noastre și nu pot să nu spun cât de multe lucruri au venit în general în Rusia și în limba rusă din Moldova, din Valahia”. În vremurile noastre atât de controversate, un rol aparte de liant în viața scriitorului Sinelnikov l-au jucat întâlnirile – deloc, ”nu întâmplătoare” – cu personalități marcante ale literaturi contemporane. Destinul său a fost influențat, recunoaște poetul, de ”talentul și deosebitele calități umane ale câtorva scriitori remarcabili, ruși”, dar și străini, între care – după o întâlnire cu prelungiri – îl distinge, între alții, pe prozatorul român Fănuș Neagu, care l-a fascinat cu ”arteziana de metafore și Niagara de idei șocante exprimate frust, fără reticențe”, de unde, în stilul său caracteristic, – ”o personalitate strălucită și pitorească, integru, parcă făcut de un sculptor într-un masiv și compact bloc de piatră”. Așadar, după ce a cunoscut Orientul, poate prin cea ce se aseamănă, în pelegrinările sale scriitorul a fost atras de estul european, unde accesul în zonă era mai permisibil. ”România m-a interesat încă din primii ani ai existenței mele. Îmi amintesc de cele dintâi impresii” despre ”doina și basmele românești, pe care le-am citit din copilărie. Impresiile despre România cea reală n-ar fi existat fără prima mea călătorie, care a avut loc în România…M-au fermecat contactele cu locuitorii din provinciile românești, întâlnirile cu lipovenii, maramureșenii, sucevenii. Toate acestea, evident, nu au rămas fără urmă în activitatea mea”. Concomitent cu creația literară proprie, dar și publicistica sau memoriile literare, toate receptate de public cu mult interes, o atenție aparte a acordat cunoașterii altor culturi prin traduceri și comentarii literare, al căror particularități s-au contopit în limbajul poetic propriu. Astfel, alături de traducerile în limba rusă a unor mari poeți orientali (kârghizi, uzbeci, georgieni, azeri, persani, osetini, armeni, balkari), au fost traducerile din poezia română contemporană (Arghezi, Topârceanu, Augustin-Doinaș; în subtext meditația filozofică și armonia poeziei unor clasici prețuiți de el, precum Eminescu, – ”á la Pușkin”; tocmai de aceea, oare pe când ar fi posibil un Eminescu universal în editura „Limbus Press”?, în lectura sa ca redactor șef ). Articolele si expunerile sale despre viața socio-culturală contemporană, inclusiv din România, au fost publicate în numeroase reviste din diferite centre culturale și, deocamdată, la București, în două volume antologice de poezii, intitulate simbolic, primul, ”Drug-Prietenul”, 2006 (în prezența autorului ca invitat al Academiei Române, la o acțiune culturală româno-rusă), următorul, ”Dom-Casă” , 2015 (omagial, la împlinirea vârstei de 60 de ani, axat în mare parte pe tematică românească). În postfață, prof. univ. însoțitor călăuzitor și colaborator apropiat, martorul inspirațiilor sale pe meleagurile românești, dar și lectorul privitor sub lupă a scrierilor sinelnikoviene, Dumitru Balan dincolo de realii intuiește ”neconformist” esențe, o ”gândire poetică (ce) se derulează natural și motivat de la obiecte, ființe spre fenomene, generalizări, de la privirea ageră și scrutătoare, concentrată asupra unui singur detaliu spre asocieri și profundă conștientizare”.
…………………………….
* Dumitru Balan, Poezia lui Mihail Sidelnikov. Addenda A, la Mihail Sinelnikov. ”Dom – Casă lipovenească”, 2015 (apud, ”Drug-Prietenul”, 2006), București, ambele Ed. Fundația ”Paul Polidor” (Paul Polidor este și organizator al ”evenimentelor” Sinelnikov în România, dar și traducătorul, redactorul, editorul cărții).
