,,Cadoul. Povești afro-asiatice” Tălmăciri de Paul Polidor (2017)

Cadoul. Povești afro-asiatice: antologie de texte (suport lexico-semantic pentru desene și imagistică realizate de copii preșcolari. Proiect 2017-2018 cu centrul Fundației ,,Paul Polidor” Grădinița Nr.7, Sector 2, București; director: Prof. Adriana Grigorescu).

Editura Cadrelor Didactice din România, București (2017).

################################################

Viezurele și melcul   -poveste japoneză-

Ceea ce vă voi povesti a fost demult de tot. Viezurele a invitat melcul să meargă împreună cu el la închinare în hramul Ise.*

Câteva zile au mers pe drum și, când s-au apropiat de Marele Hram, melcul a zis:

– Domnule viezure, ce tot facem noi aici? Nu vezi că am mers agale, la pas, nu ți-a ajuns și dumitale ?… Auzi, ce-ar fi să ne luăm la întrecere, să vedem care ajunge primul la Marele Hram Ise ?

-Nu-i nicio problemă, cred c-ar fi interesant, conveni viezurele și se pregăti de alergat.

——————————

*Ise = loc în Japonia, unde se află câteva lăcașuri de cult, cel mai important dintre acestea numindu-se Ise (n.trad.)

 

Atunci melcul a deschis capătul cochiliei și, pe nesimțite, se agăță subtil de vârful cozii viezurelui, care începu să o ia la fugă.

-Nu mă las, uită-te-aci, și n-o să fiu eu mai prejos decât…, să rămân eu în urma unui melc, tot da din gură viezurele în timpul alergării. Și plonjă rapid către porțile hramului.

-Iată, am câștigat!

De bucurie viezurele se agită, flutură făcând semn cu coada, pe care-o izbi cu putere de treapta pietruită, iar aici se auzi scurt :,,Poc ! Crac !”

Cochilia melcului, care își găsise un locșor, deși incomod, strategic la vârful cozii viezurelui, s-a spart și s-a detașat prin despicare. Melcul căzu la pământ și, trecând peste durerile inerente căzăturii, spuse :

-Ei, domnule viezure, păi chiar ai întârziat ! Eu sunt demult aici. Și, după cum observi, am ieșit din cochilie să mă odihnesc…

Oare vicleanul melc era incapabil să recunoască faptul că pierduse întrecerea ?    #############################

 

Trei adevăruri    -poveste africană-

Cândva, demult, trăia un rege. El a dat un ucaz care spunea că oricine dintre cei care au săvârșit un delict ce trebuia pedepsit cu moartea poate fi iertat dacă va enunța trei adevăruri imposibil de combătut.

-Dacă cineva îți spune că eu am fost rău din naștere, să nu-l crezi!

-Da, așa este, a fost de acord judecătorul, omul nu poate fi rău din naștere.

Și soldatul a enunțat al doilea adevăr:

-Dacă cineva îți spune că mie acum mi-e bine și sunt vesel, să nu-l crezi!

-Într-adevăr, nu există un om care să fie vesel în situația ta de-acum, a consimțit judecătorul.

Iar soldatul a spus:

-Dacă cineva îți spune că eu, evadând acum, m-aș întoarce aici de bunăvoie, de asemenea să nu-l crezi.

-Așa este, a admis judecătorul, nu există om care, abia ieșit din gura leului sau ghearele morții, să se vâre din nou acolo. Adevărurile tale sunt imposibil de combătut.

Și soldatul fu eliberat.#################################

 

,,Unde te-ai născut ?”  -poveste africană-

Trăia odată un om. El și-a părăsit țara și s-a așezat într-o alta. Acolo s-a căsătorit, i s-au născut copiii. Vecinii au uitat cu totul că el venise din depărtări și îl îndrăgiseră foarte mult. Dar iată că odată cârmuitorii acestei țări au hotărât că intenționează să pornească un război împotriva țării sale de origine. Au convocat sfatul bătrânilor, invitându-l și pe străin. Iar apoi au făcut un ospăț unde toți cei prezenți au jurat că vor ucide pe oricine care va divulga secretul legat de război.  Însă omul venit de departe a hotărât să-și ajute țara, anunțându-i pe cârmuitorii acesteia de pericol. A luat o bucățică din toate felurile de mâncare servite și oferite la ospățul cu pricina, apoi a luat un cuțit, l-a mânjit cu propriul sânge și a trimis totul, printr-un om de încredere, cârmuitorului țării unde se născuse. Acesta și apropiații săi s-au uitat la cele trimise, înțelegând rapid că sunt amenințați cu războiul; astfel au reușit să se pregătească în timp util, dând dușmanilor o ripostă pe măsură. De atunci, când oamenii se adună  la  consiliul  de război, de la început se întreabă reciproc: ,,Unde te-ai născut?”. Acest lucru se face pentru că omul întotdeauna va dori să-și ajute țara de origine, neputând deveni insensibil atunci când este nevoit să ia parte la un complot militar împotriva acesteia.

##################################################

 

Cadoul     -poveste africană-

Un țăran harnic lucra cu zel în grădină. Și iată că odată a descoperit pe răzor ceva: niciodată nu-i fusese dat să vadă un bostan așa de mare. Țăranul s-a mirat, s-a bucurat și, chibzuind, a hotărât că nu este o rușine dacă va oferi un asemenea bostan negusului.*

Și s-a-ndreptat spre negus cu darul său. Acesta s-a declarat satisfăcut și, ca răsplată, a poruncit ca unul dintre caii săi să fie dăruit țăranului.

Bucurosul țăran a luat darul, a mulțumit negusului și a plecat.

Vestea despre acest fapt s-a răspândit cu repeziciune în întreg orașul.

Și iată că un nabab se gândi:,,Dacă negusul l-a răsplătit pe țăran așa de darnic pentru un bostan, atunci ce va oferi dacă va primi în dar un cal bun?,,

Și, alegând dintre caii săi pe cel mai bun, îl trimise în dar negusului. Însă acesta înțelese viclenia nababului. I-a primit calul și i-a mulțumit. Apoi a chemat un servitor și i-a spus:

-Iată un om care mi-a dăruit un cal minunat. Pentru acest cal îl voi recompensa cu bostanul primit de la țăran.

—————————

*Cu sensul de: titlu monarhic purtat de suveranii africani ai Etiopiei; persoană având acest titlu (după DEX, Ed.Acad.R.S.R, 1984, p.593; n.trad.)

##############################################

 

O hotărâre înțeleaptă  -poveste japoneză-

Demult de tot trăia într-o capitală un pețitor. Ziua-ntreagă căuta și alegea logodnici și logodnice. Odată a logodit o fată de cincisprezece ani cu un bărbat de treizecișicinci, ascunzând, însă, vârsta acestuia. Dar părinții logodnicei au aflat îndată, din auzite, că mirele-i bătrân.

-Nu o să ne dăm fata în ruptul capului : doar între vârsta mirilor sunt douăzeci de ani diferență.

Ce putea face pețitorul? A hotărât să se plângă unui judecător.

Acesta a chemat ambele părți și i-a întrebat pe părinții fetei:

-Dacă v-ați dat deja cuvântul, pentru care motiv acum vi-l retrageți?

-Pețitorul ne-a păcălit: mirele este cu douăzeci de ani mai în vârstă decât logodnica, de-asta nu mai suntem de acord. I-am fi dat fata dacă ar fi fost doar de două ori mai bătrân decât ea.

-Da, fie, cum doriți. Atunci dați-i fata peste cinci ani. Mirele este obligat în tot acest timp să aștepte. Când el va împlini patruzeci, ea va avea douăzeci, iar logodnicul va fi mai bătrân decât logodnica lui exact de două ori.

Așa a hotărât judecătorul, iar ambele părți s-au îndepărtat, cerându-și scuze.

Iată cu adevărat o hotărâre înțeleaptă!

#############################################

 

Băiatul și ghiveciul de flori gol   -poveste coreeană-

Demult de tot trăia într-o țară un rege înțelept și fericit. Un singur lucru îi întuneca bătrânețea: n-avea copii. Și, iată, odată regele s-a gândit:,,O să aleg pe cel mai cinstit copil din țară și o să-l înfiez.,, A poruncit să se dea tuturor copiilor semințe de flori și a anunțat:

-Acela care va crește din aceste semințe cele mai frumoase flori va deveni fiul meu sau fiica mea.

Toți copiii au sădit semințele și le-au udat dimineața și seara. Și Son Ir s-a îngrijit cu sârguință de soarta semințelor. Trecură, însă, zece zile, apoi o jumătate de lună, o lună, iar semințele din ghiveci încă nu dăduseră primele semne prevestitoare că s-ar întrupa în mlădițe.

,,Ce ciudat,,  , fu nedumerit Son Ir. În sfârșit și-a întrebat mama:

-De ce la mine nu cresc semințele?

Iar mama, de asemenea îngrijorată de acest lucru, i-a spus: ,,Ia sădește-le tu în alt pământ!,, Son Ir a resădit semințele, dar din nou nu crescură.

Veni și ziua când regele trebui să se uite la flori. Mulțimea de copii, îmbrăcată frumos, a ieșit pe stradă ținând fiecare în fața sa ghivecele cu flori. Oricare dintre acești copii își dorea să devină prințul moștenitor. Dar ce se-ntâmplă? De ce regele, privind florile, trecu pe lângă toți copiii, iar pe fața lui nu fu nicio umbră de bucurie? Deodată, la o casă, îl văzu pe Son Ir, care plângea stând în fața ghiveciului de flori gol. Regele a ordonat să i se aducă băiatul.

-De ce stai cu ghiveciul gol?, a întrebat el.

Son Ir, plângând cu sughițuri, a povestit cum a sădit semințele, dar acestea n-au crescut, cu siguranță pentru faptul că el, odată, a rupt pe furiș un măr dintr-o livadă străină.

Auzind acest răspuns, regele l-a luat în brațe pe Son Ir și a spus: ,,Iată-l pe cinstitul meu fiu!,,.  Oamenii au făcut gălăgie și-au întrebat:

-De ce regele a înfiat pe un băiat cu ghiveciul gol? Și regele-a răspuns:

-Oameni buni! Semințele, care le-au fost date copiilor, erau fierte.

Atunci toți au început să dea din cap în semn de aprobare. Iar copiilor, care stăteau în picioare lângă minunatele flori, de rușine li s-au încins obrajii, că doar toți sădiseră alte semințe decât cele primite.

################################################

 

Copacul vorbitor  -poveste vietnameză-

Un drumeț s-a gândit să se odihnească la umbra unui copac mare. El s-a așezat și a adormit, iar când s-a hotărât să meargă mai departe, a descoperit că traista îi dispăruse, de parcă nici n-ar fi avut-o.

În apropiere se afla un sat. Fără să știe cu ce l-ar putea ajuta în starea lui, călătorul, în disperare, a început să se zvârcolească pe pământ și să țipe de supărare. La zarva care se făcuse au alergat oameni care au început să trăncănească:

-La noi hoția a dispărut, de parcă întreg satul ar fi nevoit să-i răspundă lui pentru ce i s-a-ntâmplat.

Între timp cineva deja s-a grăbit să raporteze totul judecătorului, care l-a chemat pe păgubit și s-a apucat să-l chestioneze:

-De ce distrugi liniștea și ordinea satului cu văicărelile tale?

-O, mare șef, cât am dormit sub acest copac mi-au furat traista. Din moment ce nu știu unde să caut hoțul, ce-mi mai rămâne de făcut decât să urlu și să mă plâng pentru ceea ce-am pățit?

Aflând cum stă treaba, judecătorul a poruncit să se taie o creangă din copacul cu pricina și să-i fie adusă la judecată pentru audiere. Iar, până ce oamenii s-au dus să taie creanga, judecătorul a dat dispoziție să se sape o groapă în curte, a pus pe unul dintre paznici să stea acolo, ordonându-i:

-Când vei auzi întrebările mele, vei răspunde:,,Mare șef, lăsați-mă să mă uit printre oameni și voi identifica hoțul! Au acoperit bine groapa. Iar, când oamenii au adus creanga, judecătorul a pus-o acolo, peste groapă, și s-a prefăcut că o interoghează. Paznicul a răspuns exact cum i s-a poruncit. Într-o clipă prin sat s-a răspândit zvonul:

-Copacul poate să vorbească și a promis că va indica cine a fost hoțul.

Auzind despre acest lucru, potlogarul care furase traista a-nceput să se foarte neliniștească:

-Ptiu, drace!, am făcut-o să văd dacă ține, zise el, mai bine recunosc singur c-am furat. Și, luând banii, s-a îndreptat spre judecător cu capul plecat, recunoscându-și vina.

#############################

 

Lupul,vulpea și cîinele   -poveste arabă-

Odată vulpea s-a strecurat în cotețul cu găini, a mâncat acolo făcându-și plinul  și-apoi  a fugit repede, până  să-și dea seama stăpâna casei. Însă brusc simți în gâtlej o sete puternică; a-nceput să caute unde-ar putea să bea ceva, însă niciunde nu găsi măcar o picătură de apă. Ca să nu moară de sete, vulpea a umblat haihui ca o bezmetică, până când, într-un final, se împiedică de-o fântână.Fără să judece, vulpea a sărit în găleata fixată de fântână cu speranța că va găsi acolo măcar un strop de apă. Însă găleata, sub greutatea corpului ei, a început să coboare până la fundul fântânii, împingând cealaltă găleată paralelă sus.

În   timpul   acela   a   trecut    pe acolo un lup,   care   a   văzut-o   pe   vulpe  cum stătea  pe  fundul  fântânii  și-a-ntrebat-o:

-Cum de ai avut ghinionul să cazi acolo, surioară?

-Am văzut mult pește și-am coborât, frățioare, să prind.Dacă nu mă crezi, vino încoace și convinge-te cu ochii tăi. O, frățioare, vai, de-ai ști ce pește sățios și proaspăt găsești aici!

-Ce s-a întâmplat, surioară, cu tine? Este prima oară când mă inviți și pe mine să mă ospătez. Până acum nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. Perfida vulpe i-a replicat:

-Dacă te îndoiești că spun adevărul, prietene, privește la fundul acestei găleți și vei zări un pește imens.

Lupul a dat crezare vulpii și-a sărit în găleata de lângă el. Aceasta a început să coboare în fântână sub greutatea lupului, ridicând-o pe cealaltă în care se afla vulpea. Curând lupul a văzut că vulpea a ajuns sus și-a-ntrebat-o mirat:

-Unde te duci, soro?

-Deh, așa e și-n viața noastră, exact ca pe o scară: unul se ridică, altul coboară, viclean răspunse vulpea. Chiar în același moment, când lupul se lăsa în jos, către fundul fântânii, vulpea sări cu bine din găleată pe pământ. Cu un aer mulțumit, satisfăcută și îmbătată de viclenia-i, vulpea se pregătea s-o șteargă cu totul de la locul faptei, când, într-o clipită, o văzu un câine, care-i bară calea.

-Unde vrei s-o tai?, a-ntrebat-o câinele. Ce-ai făcut aici?

-M-am răzbunat, în contul tău, pe lup, a răspuns vulpea. Și s-a apucat cu lăudăroșenie, plină de îngâmfare, să-i povestească felul în care l-a ,,aranjat,, pe lup.

-Ai procedat bine, poate că lupul își merită moartea, însă, știi, mie nu îmi place minciuna și-i urăsc pe mincinoși, așa că tu vei primi ceea ce meriți. Câinele s-a aruncat atunci asupra vulpii, a-nhățat-o cu dinții de gât și-a sugrumat-o.

Tălmăciri de Paul Polidor (Membru al Academiei                    de Literatură și Arte a Ucrainei, Vicepreședinte al Ligii Scriitorilor Români, fil.București, Laureat al Premiului Internațional Literar ,,Triumf-Gogol”).