In Polidor’s Fest.:Tetiana & Serhii Dziuba-,,Береги/Maluri”-Libr.,,Eminescu”(dec.2019) București

În luna decembrie 2019, sub egida Festivalului Internațional ,,Paul Polidor” de Interferențe Culturale, a avut loc la Librăria ,,Mihai Eminescu” din centrul Capitalei (amfitrion: Geta Vodislav) lansarea oficială a volumului de versuri ,,Береги/Maluri” semnat de poeții Tetiana Dziuba și Serhii Dziuba (Ucraina) în tălmăcirea poetică a lui Paul Polidor (laureat al premiilor internaționale 2019:,,Francesco Petrarca/1304-1374/”; ,,Franz Kafka/1883-1924/”; ,,Heinrich Böll/1917-1985/, câștigător Nobel în 1972″), volum apărut la Editura Fundației ,,Paul Polidor”-212 pag.(București, România). Prefață și note de Paul Polidor. Tetiana Dziuba și Serhii Dziuba, personalități marcante ale literaturii contemporane europene, au devenit membri ai Departamentului Onorific ,,Academy of Internațional Interferences Paul Polidor-Bucharest, Romania” în anul 2016. În fotografie: artiștii Ion Fănescu (dreapta) și Paul Polidor prezintă copertele volumului ,,Береги/Maluri” de Tetiana Dziuba și Serhii Dziuba (Ucraina) ,,vegheate” de semnătura poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Iubitorilor de lirică universală le oferim câteva texte poetice din volumul amintit mai sus, semnate de Serhii Dziuba:

7 poeme de Serhii Dziuba

Tălmăciri și note de Paul Polidor (Membru al Academiei de Literatură și Arte a Ucrainei) 

1.

***

Ziua-i pe sfârșite,

anu-i pe sfârșite,

tu te pornești:

ești deja nesărutată,

ești încă nesărutată

de corp alb

și albe versuri.

Eu încă o dată cred:

acesta este începutul,

brusc fără înconjur,

nu ca-ntr-o schițare…

precum în flacăra lumânării

tremură secundele,

iar buzele tale din nou

se înfioară.

———————————————————————————————————————————————————

2.

* * *

Iubesc ziua

când a venit la mine

Ciurlionis*

și-a-ntins în spațiu

lacrima lui Faeton**

stăruind pe melodiile

stelelor.

Iar eu, obișnuit

să inventez timpul

pocnind din degete,

m-am îmbolnăvit de

Univers.

——————————-

*Čiurlionis, Mikalojus Konstantinas (n.22 sept.1875, Lituania – d.10 aprilie 1911, Polonia) : celebru artist plastic și compozitor lituanian, care a marcat curentele simbolismului și art nouveau de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Artist național cu o puternică deschidere către universalitate, deși a trăit doar 35 de ani, Čiurlionis dă numele său (antum, dar și postum) atât unei opere (aflate în mare parte la Muzeul Național de Artă din Kaunas-Lituania) de 250 de piese muzicale și aproximativ 300 de picturi, cât și asteroidului 2420.(n.P.P.)

**Faeton. În textul poetului se face, de fapt, trimitere nu atât către al doilea volum din ,,Metamorfozele” latinului Ovidiu (neascultarea fiului Faeton față de înțelepciunea tatălui său solar, Helios), ci, mai ales, către simbolistica reprezentată de interferența creației artistice a unui muritor cu lacrimile durerii sub zodiile ambrei și a chihlimbarului din esențe cerești, elemente metafizice care leagă cu un fir (,,vizibil” în operele lui Čiurlionis) sensibil energiile individuale de cele cosmice.(.n.P.P.) 

——————————————————————————————————————————————————–

3.

* * *

Ne-am cunoscut

într-o bucătărie jerpelită

la căminul studențesc,

dar, se pare, Te știam

din biserică – dintotdeauna.

 

Nu-nțeleg rugăciunea

și mă-nchin, precum unul sărac cu duhul,

pentru că-l privesc pe Iisus

și văd fața Ta.

 

Sunteți izbitor de asemănători! Cine ești tu?

Oare e posibil ca toată viața

să port crucea

acestei taine înspăimântătoare

și captivante?

 

Iubindu-Te pe Tine

eu am venit către El,

dar acum – pe care dintre voi

oare iubesc mai mult ?!

——————————————————————————————————————————————————– 

 

 

4.

* * *

Au căzut frunzele pe drum

Au căzut, lor le este ușor…

                                                     Tatiana Gnedaș

 

Cândva voi scrie

ultima poezie

și n-o să mai apuc

bătrânețea:

voi cădea pe drum,

frunză-n toamnă,

și-mi va fi ușor.

 

Nu-ți fă griji!

Voi veni, totuși,

la revederea cu Tine,

 

atras de o fină

lumânare

în biserică.

——————————————————————————————————————————————————-

 

5.

Soției

 

Chiar mașina electrică de bărbierit, întruna bodogănind,

cu tânguieli constante

despre viață

nu mă plictisește-așa de tare

precum indiferența (sigură pe sine)

oglinzii (că, vezi, Doamne) –

ea este din cale-afară de obiectivă!

 

Însă, în pofida defectelor

realismului terestru,

eu sărbătoresc rafinamentul

mâinilor tale,

care au priceperea

de-a mă înfățișa

altfel…

——————————————————————————————————————————————————-

 

6.

* * *

Atârnă rândunelele

în curte –

chiar aproape de pământ:

la fiecare admiri

sângele buzei mușcate,

ochii, cenușii de la praf și de la frică, –

ochii actorilor recalcitranți

din teatrul mistic de păpuși,

pedepsiți pentru păcatele cuiva.

 

Acestor ochi nu le pot da o mână de ajutor,

deși rețin privirea lor

și, precum călugărița

unei mânăstiri inexistente,

observ cum se micșorează

în pustietatea unei veri false

ca și când statuete de rândunele

rămân agățate ca figurine de soldăței

într-un han al unui corp de garnizoană…

———————————————————————————————————————————————————

7.

Baladă despre o floare

 

Eu sunt setea întunericului,

a înstrăinării,

a pustietății.

Cunoscusem fiara

din desperare și istovire.

Stăteam sub câteva plăpumi

ca o sperioasă  făptură, care se strânge de frig,

zgribulindu-se.

Și ăsta nu era un paradox –

chiar înghețasem.

 

Apoi îmi ieșisem din minți

precum o sută de poeți.

Și nu mă puteam salva

nici măcar cu o idee.

L-am chemat în ajutor pe Iisus

strângând în palme

o inimă slabă.

 

Tu te speriaseși.

Și te-ai trezit… o imensă

înfocată

Floare

ca să mă cuprinzi

cu ferestrele deschise în petale.

Am tânjit după căldură,

după frumusețe

pentru împlinirea destinului.

Și întrucât ăsta nu era un paradox,

acopeream lumea cu flori…