O.Stefanko (1949-2008): Desfătarea cu muzica lui Polidor, deloc lipsită de ,,primejdii”…
Text preluat filmul documentar despre recitalul compozitorului-interpret Paul Polidor la Ambasada Slovaciei, recital la care au participat ambasadori, secretari de stat, profesori universitari, oameni de cultură etc. și care a fost prezentat de către actorul Eugen Cristea. Regretatul poet de origine slovacă, ONDREJ STEFANKO (1949-2008) a realizat 4 discuri de ,,POETIC-SEQUENTIAL MUSIC” cu muzica lui PAUL POLIDOR, piese în limbile slovacă, română și engleză, prezentate de compozitorul-interpret la Uniunea Scriitorilor din România, la Societatea Culturală și Științifică ,,IVAN KRASKO”(Nadlak) sau în recitalurile sale din Niș(Serbia), Filarmonica de Stat din Chișinău (Rep.Moldova), Filarmonica de Stat din Tg.Mureș, la congrese și forumuri mondial din Antalya (Turcia) sau Baku (Azerbaidjan): Vă doresc POFTĂ BUNĂ la această foarte dăunătoare treabă, care este cititul cărților prezente în expoziția noastră, precum vă urez și o desfătare deloc lipsită de ,,primejdii”…, așa cum este ascultarea muzicii compuse de PAUL POLIDOR. (AMBASADA REPUBLICII SLOVACE, 30 martie 2006).
GÂNDURI…
Mai mult decât surprinzător volumul semnat de Paul Polidor, „De dor mai moare câte un actor…” De ce încep astfel, o să vă întrebați. Ca de obicei, sunt foarte sincer și mărturisesc că nu mă așteptam ca maestrul Polidor să mai găsească resurse în a mă surprinde – o dată în plus! – cu discursul său poetico-politic… Am colaborat foarte mult cu Paul în ultima vreme, mai ales pe tărâm muzical și aproape că uitasem că se pricepe atât de bine și la exprimarea prin cuvânt scris. Cuvânt niciodată scris la întâmplare, ci elaborat cu sensibilitate, bucurie, de cele mai multe ori și cu mânie – total îndreptățită, de altminteri – și, mai ales cu imens respect pentru artiștii dispăruți atât de devreme și de nedrept dintre noi… Personal, am trăit cu senzația că imaginile poetice ale lui Polidor îmi iau pământul de sub picioare. Cu alte cuvinte, asocierile sunt atât de ciudate, de neașteptate, dar – O, Doamne! – câtă poezie adevărată se ascunde dinapoia lor, încât, de multe ori, a trebuit să re-re-recitesc multe dintre poemele prezentate în volum. Ce să mai vorbim, Polidor și-a atins scopul: să ne apropie pe nesimțite de ideile ascuse dibaci în spatele rimei. Sau al non-rimei… Pentru că Polidor se joacă cu talent cu aproape toate formele de exprimare și expresie poetică. O face, așa cum spuneam, cu îndemânarea și lejeritatea dintotdeauna. Poetul ne readuce în memorie unele figuri actoricești care au marcat din plin scenele și pelicula, unele dintre aceste chipuri deja trecute într-o uitare care caracterizează din plin modalitatea în care sunt tratați artiștii autentici de către o societate penibilă, aculturală și materială până la saturație. Vorbeam de partea materială care ne-a luat mințile în ultimii ani. Or, tocmai aici rezidă talentul lui Polidor: ne determină să ne mai îndreptăm gândurile sufocate de televiziuni mai mult decât comerciale și către sufletele noastre chinuite și neglijate de către cei care nu au în cap (mic, de altfel) altceva decât yahturi, pițipoance de doi lei (vechi, desigur!) și cât mai multe lanțuri de aur la gâtul îngroșat de consumul nemăsurat al fleicilor și berii… Polidor evocă și o serie de filme fundamentale care ne-au marcat din plin anii negri în care un bilet la Cinematecă se măsura în echivalentul în aur. Mă simt ultraonorat că Polidor ne-a inclus pe soția mea și pe mine în rândul celor evocați în cartea sa. Poate că asta reflectă și faptul că nu muncim chiar degeaba. A ne afla alături de titani ai culturii române în același volum ne onorează și ne obligă. În mod intenționat nu am dat vreun citat din volum, tocmai pentru a vă determina să citiți singuri totul din scoarță în scoarță. Veți descoperi și redescoperi un Paul Polidor altfel decât îl știați. Revoltat, duios atunci când trebuie, mâhnit de tot ceea ce vede în jur (și atunci, el chiar înjură!!!) și, cu osebire, atașat de minunatul său condei, care nu-l trădează nici de această dată. Dimpotrivă…
EUGEN CRISTEA
Societar de Onoare al Teatrului Naţional
„Ion Luca Caragiale” din Bucureşti
