NGO/On-line School Ed.CDR- Raluca Iancu: ,,U.E.: dezintegrare sau unitate?”
EDITURA CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA-BUCUREȘTI (înregistrată notarial) prezintă, în cadrul Școlii On-line 2019-2020 previziunile politologului RALUCA IANCU (preluare din publicațiile periodice ale Fundației ,,PAUL POLIDOR”) reunite în studiul:,,CONSTRUCȚII SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII – UNIUNEA EUROPEANĂ: DEZINTEGRARE SAU UNITATE ?”
Timp de decenii, căutarea unei integrări mai profunde a caracterizat din plin Uniunea Europeană. Astăzi discuția se învârte în jurul dezintegrării europene. Suntem conștienți de faptul că, pentru unele persoane, dezintegrarea blocului comunitar este o opțiune neașteptată și, în același timp, ușor de imaginat. Devine important să înțelegem ce ar putea însemna acest aspect și, mai ales, ce stat anume a dus la supraviețuirea unei Uniuni Europene fragile. Aceasta s-a bazat pe diverse principii, precum: o Europă sigură (cetățenii se pot muta liberi dintr-o zonă în alta, cu granițe externe sigure și cu o politică eficientăde migrație), sustenabilă și prosperă (cu o piață unică puternică), socială (lupta împotriva discriminării, a șomajului, excluderii sociale și sărăciei) și puternică pe scena mondială (dezvoltarea existentelor parteneriate, implicate în consolidarea politicilor de securitate și apărare comună). Există argumente care sunt împotriva posibilității de dezintegrare, cum ar fi: oferirea unei piețe stabile și constante unde să se poată comercializa și reduce șansele de conflict. În această situație, o probabilă dezintegrare ar fi opusă acestui scop, și, așadar, este puțin probabil să apară. Extinderea Uniunii Europene în țările din Europa Centrală și de Est a reprezentat un succes remarcabil. Ea a contribuit la aducerea păcii și stabilității în cadrul unui continent marcat de război. Dar entuziasmul pentru extinderea ulterioară este relativ diminuat. Dacă statele nu aleg să se unească ca fiind un singur grup pentru beneficiile oferite, ele aleg să se confrunte singure cu restul lumii. La fel de bine putem spune faptul că li se diminuează puterea deținută pe scena globală. Totodată, sunt state (Statele Unite ale Americii și China) care au posibilitatea de a stabili tarifele și de a cere standarde ridicate de bunuri (cum este și în cazul Organizației Mondiale a Comerțului) fără ca Uniunea Europeană să mai poată negocia. Totuși, trebuie să recunoaștem că problemele Uniunii Europene au multe fațete și s-au adâncit vizibil. Uniunea Europeană a devenit prea mare (de la șase state s-a ajuns la douăzeci și șapte), existând o pierdere de control pentru instituțiile centrale și, prin urmare, o lipsă de coerență. Acest lucru va conduce în cele din urmă la o descompunere a sistemului instituit și la dezintegrarea acestuia. Statele membre nu se pot dezvolta în același timp și în mod egal. Alte motive privind dezintegrarea sunt pierderea suveranității (a statelor asupra propriei legislații), utilizarea clauzelor de renunțare, lipsa controlului (puterea de decizie mai mare a statelor care sunt mai mari), tendințe federaliste (comparația Uniunii Europene cu un stat de tip federal), întoarcerea la ideologia comunistă (în cazul fostelor state comuniste, care au aderat mai târziu la Uniunea Europeană)[1]. Votul în favoarea Brexit- ului a fost și el cel mai explicit simptom al tendințelor de dezintegrare. Ruptura centrală din zona euro continuase. Sosirea unui număr mare de refugiați din zonele afectate de război din Orientul Mijlociu a dus la conflicte puternice în Uniunea Europeană cu privire la cine ar trebui să aibă grijă de aceștia. Oare există o definiție pentru dezintegrarea acesteia? Dezintegrarea ar fi considerată ca fiind plecarea unei țări din zona euro sau chiar din Uniune? În ciuda așteptărilor unor teoreticieni, aceasta nu se va prăbuși din cauza lipsei de democrație a instituțiilor europene. Nu va fi ajutată nici de societatea civilă, indiferent cât de mult s-ar implica. Mai mult decât atât, dispariția blocului comunitar nu ar însemna faptul că statele membre n-ar mai fi democrații bazate pe piață sau că orice formă de cooperare dintre acestea s-ar dezintegra. În mod contradictoriu, aceasta reprezintă o convingere comună că guvernele de factură națională sunt lipsite de putere în fața piețelor globale, ce sunt considerate a fi cea mai bună soluție pentru rezolvarea tensiunilor puternice dintre integrarea europeană și dezvoltarea democrației. Experiențele anterioare ne arată faptul că nu sunt suficiente costurile de dezintegrare și economice pentru a preveni acest fenomen. Lipsa sentimentelor puternice împotriva Uniunii nu oferă nici ea prea multă alinare. Dezintegrarea nu reprezintă neapărat un efect al victoriei forțelor ce nu susțin blocul comunitar asupra celor ce îl susțin. Dacă se va întâmpla acest aspect, va fi probabil un efect neintenționat al imobilizării Uniunii, înrăutățită de interpretarea greșită a politicii naționale, mai ales a dinamicii sale. Fundația pe care s-a bazat Uniunea se distruge. Amintirile comune privind perioada dintre 1939-1945 au dispărut complet: cincizeci la sută dintre adolescenți nu știu că Adolf Hitler a fost dictator, iar o treime dintre ei consideră că el a apărat Drepturile Omului[2]. O altă problemă destul de serioasă privind dezintegrarea Uniunii Europene pune accent pe dispariția suportului acordat legitimității de tip politic a proiectului european. Problemele financiare au diminuat speranța de viață a guvernelor, indiferent de culoarea lor politică, crescând popularitatea partidelor populiste. Părerea publică este descrisă ca fiind o combinație între pesimism și supărare, iar tăierile de buget pot aduce și mai multă nesiguranță politică și socială. Această perspectivă este reflectată, în mod evident, în sondajul numit ”Viitorul Europei”, care a fost publicat în anul 2012 de către Comisia Europeană. Cu toate că majoritatea europenilor consideră că Uniunea Europeană este un loc potrivit unde să poți trăi, sondajul prezintă că încrederea în capacitatea acesteia de a avea un rol semnificativ în cadrul politicilor globale și în performanța economică a sa s-a redus. De asemenea, o treime dintre europeni consideră că votul lor este esențial la nivelul Uniunii Europene, iar în jur de douăzeci la sută din italieni și cincisprezece procente dintre greci cred că votul lor contează chiar și în propria țară[3]. Ceea ce este mai îngrijorător este faptul că aproximativ nouăzeci la sută dintre europeni consideră că sunt diferențe mari între dorințele publicului și ceea ce fac guvernele. Putem afirma, așadar, că pentru prima dată după ce proiectul european a fost pus în mișcare după cel de-al Doilea Război Mondial, obiectivele unei ”uniuni tot mai strânse” și ”democrații mai profunde” sunt în conflict. Totuși, este deocamdată prea devreme pentru a prezice cum și dacă va avea loc dezintegrarea Uniunii, dar este evident că actualul statut nu poate fi sprijinit. În prezent, sprijinirea monedei euro cu o politică fiscală comună poate fi atinsă atâta timp cât statele nu rămân în totalitate democratice[4]. Pe de altă parte, separarea monedei comune ar putea duce la destrămarea Uniunii și pot apărea, de asemenea, probleme democratice interne în state precum Ungaria, România și Grecia. O altă circumstanță este bazată pe presiunea pusă pe euro, generând diminuări critice de încredere în toate instituțiile. Acest declin se explică diferit în zonele de centru și în cele de la periferia zonei euro. Statele aflate la periferie nu mai au încredere în instituțiile lor naționale și în abilitatea lor de a aduce schimbări prin politicile promovate de acestea. Statele din centru și-au pierdut încrederea în instituțiile europene, crezând în instituțiile naționale. Acestea sunt de părere că vocile lor contează încă și că democrația lor funcționează. De obicei, statele care nu sunt mulțumite de felul în care funcționează propriile democrații sunt mai receptive la luarea deciziilor comune referitoare la politicile de tip fiscal. Statele mulțumite de democrațiile lor sunt reticente în a transfera putere către Uniune[5]. Această nemulțumire reprezintă elementul semnificativ pentru prezenta criză europeană. În prezent, multe state europene sunt dezamăgite de democrația pe care o știu, deși nu aderă la variantele non-democratice, iar oamenii sunt mai puțin înclinați să voteze sau să adere la partidele politice. Cei ce nu votează provin, de obicei, din grupuri dezavantajate care, în mod normal, ar trebui să fie extrem de motivați să utilizeze politica ca fiind o metodă de a-și îmbunătăți semnificativ traiul. Unele probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană și care o conturează sunt Brexit-ul, Migrația și refugiații (consecințe ale globalizării), Economia europeană, Europa digitală, Politici externe și de securitate, Scena politică, Inegalitatea, Terorismul și Coreea de Nord. Inegalitatea din cadrul statelor europene și între acestea (gen, generație, locul nașterii și educație) a dus și ea la o scădere a încrederii în guverne. Politica are scopul de a modela producția și distribuirea în mod echitabil a noii teorii economice, care afirmă că piața este rezultatul unei interacțiuni între instituții și actorii economici. Blocul comunitar continuă consolidarea abilităților sale de combatere a terorismului prin aplicarea instrumentelor prezente și îmbunătățirea lor prin aplicarea noilor abordări[6]. Chiar dacă nu există un război în criza din Coreea de Nord, există posibilitatea diverselor provocări. Sunt puține șanse ca liderul nord-coreean să renunțe la armele nucleare, considerându-le o garanție a regimului său. S-a distras atenția comunității internaționale de la situația privind Drepturile Omului în Coreea de Nord și ne gândim că, poate ar fi momentul ca Uniunea Europeană să se ocupe de această situație. Migrația devine un subiect complicat pentru Uniunea Europeană, mai ales pentru Germania, Italia, și Turcia, generându-se îngrijorare și nemulțumire. Germania, spre exemplu, se consideră dezamăgită de partenerii europeni. Turcia este de părere că Uniunea Europeană nu înțelege pe deplin amenințarea legată de lovitura de stat eșuată din iulie, că ea nu oferă libertatea vizelor (mult dorite de aceasta), iar statele membre nu fac tot ce le stă în putință să lupte împotriva grupărilor teroriste. Pe de altă parte, observăm îngrijorările Uniunii Europene privind libertatea presei și civilă din Turcia. Pentru a crește rezistența în fața Acordului între Uniunea Europeană și Turcia în anul 2016 privind refugiații, blocul comunitar a urmărit consolidarea controlului frontierelor externe Schengen și să aleagă o politică de migrație și de azil cu adevărat comună. Migrația poate avea implicații și asupra altor state, precum Olanda, Franța (unde extrema dreaptă devenise tot mai populară, iar alegerea unui partid extremist ar fi făcut ca Uniunea Europeană să se afle într-o criză mult mai gravă decât în cazul Brexit), Austria (mai ales că fusese ales un Cancelar conservator, iar președintele de extrema dreaptă a pierdut alegerile). Accentul s-a concentrat pe securitate și radicalizarea islamistă în cadrul unor state membre. Preocuparea publică rămâne foarte ridicată, conducând, de asemenea, la luarea măsurilor importante pentru remedierea deficiențelor în cooperarea dintre țările europene și în combaterea terorismului. Într-un studiu recent observăm că, în ciuda aparentei retorici negative privind migrația (în cazul Brexit-ului), europenii au devenit mai receptivi la acest fenomen, spre deosebire de generațiile anterioare. Se presupune că ar fi vorba despre o ”înlocuire generațională”(cetățenii în vârstă, care văd migrația în mod nefavorabil, vor fi „înlocuiți” de oameni mai tineri, care au o părere mai bună privind acest fenomen). Studiul sugerează, de asemenea, că opinia publică europeană prezintă un decalaj de gen în anumite domenii[7]. În ceea ce privește politica economică, femeile au favorizat un rol extins al statului în perioada când s-a desfășurat studiul (din 1981 până în 2016). Este clar faptul că diferitele regiuni din Europa au modele distincte. Zonele din Nordul și Vestul Europei tind să fie conservatoare privind problemele economice și cumva progresive pe cele sociale, culturale și de migrație. Europa de Sud și partea estică preferă să fie conservatoare din punct de vedere social, dar se simt mai bine cu o intervenție puternică în economie. Problemele economice din Europa au intensificat polarizarea socială, care a sprijinit naționalismul. Diferențele dintre cele două tabere (“noi contra lor”) s-au lărgit. Cei care susțin rămânerea în cadrul blocului comunitar au devenit foarte agresivi față de cei ce susțin părăsirea acestuia. Practic, societatea a devenit încă o dată, îngăduitoare la neîngăduință.Totuși, opinia publică privind migrația este complexă: întrucât migrația devine o problemă cu profil înalt,o creștere a sentimentului anti-migrație poate avea, lângă sine o creștere a viziunilor distincte pro-migrație[8]. Sunt totuși șanse ca în locurile unde migrația era o problemă minoră, apoi se agravează, apărând partidele anti-migrație. Alte persoane reacționează la aceasta într-un mod mai arzător privind opiniile lor pro-migrație. Primul Cadru Financiar Multianual (propus de Comisie) în perioada de după Brexit, prezintă o oportunitate de reformă pentru economia europeană (inclusiv veniturile și cheltuielile din bugetul Uniunii Europene). Apare nevoia de dezbatere privind noua finațare a Uniunii. Putem observa în viitor, de asemenea, stabilitatea zonei euro. Europa digitală este legată de adoptarea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), intrat în vigoare în 2018[9]. Totodată, în cadrul blocului comunitar și în pofida obiectivului său de a crea a cincea libertate pentru circulația datelor, observăm tendințele materialiste în dezbaterea privind fluxurile de date din unele state membre, iar restricțiile privind felul în care datele vor fi stocate vor impune costuri asupra afacerilor în Uniune. Politicile de securitate și cele externe au ca scop cooperarea cu NATO în fața amenințărilor ”hibride”, generând noi etape pentru securitate în cadrul Uniunii. Aceasta a apărut în urma Strategiei Globale Europene, publicată în 2016 de Uniunea Europeană. Tot în acest segment vorbim inclusiv de sancționarea agresivității Rusiei împotriva Ucrainei în 2014 (Protocolul de la Minsk, prăbușit în anul2015)[10]. Scena politică se află, după cum am observat, într-un moment volatil. Încrederea în blocul comunitar a scăzut. Partidele populiste devin mai populare, focusându-se pe probleme anti-Europa, anti-imigrație și anti-comerț[11]. Totuși, ceea ce este interesant la acestea este faptul că, deși sunt foarte vocale, nu au multă putere. Un bloc nou european politic vrea să schimbe Europa și instituțiile europene. Alianța este formată din unele partide extremiste (italian, german, danez și finlandez). Mesajul lor a fost acela de a apăra frontierele naționale, de a opri imigrația ilegală, de a combate terorismul islamic.Ele au viziuni diferite, mai ales din punct de vedere economic și comercial (un partid susține politica comercială unică europeană și piața comună)[12]. Există și partide care au refuzat alăturarea blocului eurosceptic, strâns legat de percepțiile comune ale suveranității naționale în locul unei alianțe transnaționale. Președintele francez (un pro-european convins) încearcă să creeze alianțe pentru blocul de centru-stânga, ce ar putea ajuta la protejarea de partidele de extremă-dreapta.Brexit-ul a atras foarte multă atenție. Acesta, mai ales în varianta preferată de fostul Prim Ministru al Marii Britanii, Theresa May (”Hard Brexit”), are efecte negative asupra unor sectoare economice. Lanțurile de producție integrate, în speță, în industria aerospațială și industria automobilelor, vor avea de-a face cu dificultăți evidente. Limitarea fluxului liber de capital între continent și un mare centru financiar al Europei ar avea consecințe, nu numai pentru instituțiile financiare londoneze, ci și pentru finanțarea oportunităților din toată Europa. Această variantă are legături cu controlul total al granițelor, pierderea accesului liber la piața unică și pierderea dreptului de pașaport. Pașaportul, în acest caz, vizează exercitarea dreptului unei societăți înregistrate în Spațiul Economic European fără solicitarea unei autorizații suplimentare în țara respectivă. Mai exact, facem referire la un tip de pașaport de care se folosesc instituțiile financiare ajung să facă afaceri în Europa[13]. Renunțarea la piața unică, inclusiv instabilitățile economice au dus la o depreciere a monedei britanice. Victoria campaniei Brexit a inclus două influențe politice principale: xenofobia și naționalismul, pe care a mizat Partidul pentru Independența Marii Britanii, pe de altă parte, o tendință extrem de liberală în cadrul Partidului Conservator. Membrii conservatori ai Parlamentului, precum John Redwood și Michael Gove au văzut Uniunea Europeană ca fiind un obstacol în calea capitalismului global dereglementat pe care îl promovau[14]. Nigel Lawson, fostul Cancelar de la Exchequer în anii ’80 a afirmat faptul că ”Brexit-ul va finaliza revoluția economică a lui Margaret Thatcher”[15]. Cele două puteri sunt în conflict, fiindcă dereglementarea extremă favorizată de cea de-a doua ar acutiza destabilizarea situației economice a unei populații numeroase. Brexit-ul aduce cu sine și alte probleme la fel de serioase. Părțile componente ale Regatului Unit, cum ar fi Irlanda de Nord, Gibraltarul și Scoția nu au fost de acord cu ieșirea din blocul comunitar, ele votând pentru rămânerea în Uniunea Europeană în 2016.Trebuie menționat că Anglia și Țara Galilor votaseră în favoarea părăsirii Uniunii Europene. Un alt aspect relevant ar fi faptul că în anul 2014, în Scoția luase parte un referendum privind independența sa de Marea Britanie. Peste cincizeci la sută dintre scoțieni (55,30%) au votat contra independenței, iar peste patruzeci (44,70%) au votat pentru. În acest an, vedem o schimbare a opiniei privind independența pe baza unui sondaj de opinie (49 % pentru independență și 51% împotrivă). Același sondaj ne spune că în anul precedent, 45% au votat pentru și 55% împotrivă[16]. Aceste fapte ridică alte dileme, și anume dacă putem vorbi de o fracturare a Marii Britanii sau dacă vor continua și alte state să părăsească blocul comunitar, în urma Brexit-ului (se pusese problema ieșirii Franței și Olandei dacă ar fi câștigat alegerile partidele de extremă-dreaptă). Theresa May și-a exprimat îngrijorarea privind fragmentarea Regatului Unit, rugându-și succesorul să-l apere, în timp ce Nicola Sturgeon (Prim-Ministru al Scoției) afirma că independența Scoției va fi moștenirea sa[17]. Ca răspuns, Theresa May o acuză pe Nicola Sturgeon că nu poate fi de încredere și că nu poate acționa cu bună credință. În opinia sa, doamna Sturgeon este interesată doar de urmărirea visului ei de separare a Scoției[18]. Indiferent de ce se va întâmpla, trebuie menționat că, deși Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, nu înseamnă că nu va mai face parte din continentul european.De asemenea, eventuala separare a Scoției de Marea Britanie n-ar fi cu mult mai complicată decât despărțirea Regatului Unit de Uniunea Europeană. Scoția folosește lira, iar soldații scoțieni fac parte din armata britanică.Totuși, condițiile care țin Regatul Unit împreună se pot șubrezi, dar chiar și așa, ele sunt mult mai puternice decât cele care țin Uniunea Europeană împreună. În orice caz, va dura ani ca Marea Britanie să părăsească blocul comunitar. Eventual, ar dura și mai mult ca părți precum Scoția sau Irlanda de Nord să părăsească Regatul Unit. Din acest punct de vedere, lucrurile din interiorul Uniunii ar putea fi atât de neplăcute încât aderarea nu va mai părea o opțiune potrivită.Apar și sugestii pentru blocul comunitar astfel încât acesta să poată scăpa de viitoarele crize și creșterea populismului. Douglas Webber vizează importanța unei puteri hegemonice stabilizatoare (Germania) sau a unei coaliții. Deși o reorientare fundamentală a politicii europene germane în prezent pare puțin probabilă, nu este imposibilă. Cele trei posibilități ar fi: a) o coaliție înnoită franco-germană; b) o coaliție franco-germană, la care i se alătură Polonia, pentru a reprezenta statele membre din zonele de Centru și de Est; c) o coaliție făcută dintre opt state membre (inclusiv Germania) care să se întindă din zona Țărilor de Jos până la Marea Baltică[19].În trecut, integrarea mai strânsă a politicilor monetare, externe, de securitate, justiție și afaceri interne ale Uniunii Europene a fost condusă de o coaliție formată din Franța și Germania. Cu toate acestea, Franța s-a confruntat cu probleme economice și de politică internă, Uniunea Europeană fiind nevoită să se bazeze exclusiv pe ajutorul Germaniei. Victoria unui președinte pro-european în Franța și revenirea în funcție a social-democraților, tot pro-europeni, au oferit oportunitatea de a învia această ”echipă”. Deși o alianță franco-germană ar fi cea mai fezabilă alegere din punct de vedere politic, n-ar putea aduce state membre din Europa Centrală și de Est, ținând cont de diferențele dintre viziunile lor și cele franceze și germane pentru Europa[20]. De aceea, coaliția ar fi fost făcută mai cuprinzătoare prin adăugarea Poloniei. Relația Poloniei (cel mai mare membru din Europa Centrală și de Est) cu alte state membre din arie ar crea o legimitate crescută decât coaliția formată din Franța și Germania. O coaliție pro-europeană ar fi imposibilă, ținând cont că în Polonia s-a ales un partid ultra-conservator și eurosceptic, numit Partidul Lege și Justiție. Ultima sugestie ar fi la fel de greu de realizat ca cea de-a doua, deoarece, din cauza divergențelor privind ideologiile și interesele politice, ar exista greutăți în integrarea și mobilizarea sprijinului membrilor, fie din Europa Centrală și de Est, fie din zona sudică. Mai mult, sunt puține șanse ca Germania să își riște relația cu Franța și o împărțire Nord-Sud în blocul comunitar în favoarea unui grup mai mare de state-membre mici[21].În timp ce Germania vrea să își arate poziția de lider, necesită parteneri dispuși să facă și compromisuri și să se implice. Sunt și critici care spun că aceasta ar trebuie să fie mai deschisă la sugestiile politice propuse de alte țări. Germania a mai fost acuzată de faptul că a evitat solidaritatea europeană ca răspuns la criza din 2008. Ea a convenit, în ciuda argumentului anterior, privind programe diverse de salvare, generarea mecanismului european de stabilitate și o uniune bancară a Uniunii. Guvernul și cetățenii Germaniei sunt destul de deschiși referitor la integrarea profundă pentru durabilitatea monedei euro. Germania are o situație destul de complicată privind investițiile, afectându-i productivitatea și dezvoltarea internă[22]. Aceasta nu este vinovată pentru șomajul ridicat, competitivitatea scăzută sau probleme economice din alte părți din Europa. Mulți decidenți germani au fost derutați de preferința lor pentru măsuri de austeritate fiscală și cu criticile lor față de politicile monetare ale Băncii Centrale Europene. Acestea sunt justificate de ritmul lent al reformei economice din întreaga Uniune Europeană. Germanii sunt, în general, pro-europeni, iar guvernul a făcut mai multe pentru Europa decât i se acordă credit. Puțină atenție s-a acordat chiar asupra evenimentelor din restul Uniunii Europene. Frustrarea liderilor celorlalte state membre față de Theresa May este faptul că Europa are multe probleme care au nevoie de abordare, iar Brexit-ul nu este nici măcar cea mai serioasă dintre ele. Cea mai mare problemă, în acest moment ar fi modelul său economic îmbătrânit. Europa nici nu s-a impus deloc în tehnologiile privind inteligența artificială. China, principala țintă a războiului tarifar generat depreședintele Statelor Unite ale Americii, face progrese rapide în dezvoltarea învățării mașinăriilor, având companii ce reprezintă o amenințare serioasă pentru cele americane. Despre moneda euro s-a considerat multă vreme că ar face ca piața unică să fie mai eficientă, generând astfel o creștere rapidă.Din contră, performanța a scăzut. Situația economică nu arată spectaculos. Italia nu își poate controla politica de tip monetar, economia dominată de exporturile germane lovindu-se de încetinirea economiei globale[23].O soluție, spun specialiștii, ar fi rezolvarea defectelor de proiectare în uniunea monetară, fapt evident de la criza financiară din 2008. Statele Unite și Marea Britanie au ales politici neconvenționale, iar zona euro a avut greutăți. Motivul este simplu, și anume caracterul Băncii Centrale Europene (după modelul german), dar și pentru că nu exista un sistem de luare a deciziilor rapide de Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Consecințele sunt: durata ridicată a creșterii zonei euro și creditele neperformante, ce împovărează băncile. Președintele francez crede că problemele economice pot fi rezolvate prin integrarea mai strânsă a statelor. Totuși, zona euro nu deține structura politică de a funcționa în mod corespunzător. Mai mult, dacă Europa continuă să fie mai puțin eficientă din punct de vedere economic, în locul unei integrări strânse ar putea apărea dezintegrarea[24]. Aceasta aduce cu sine și alte greutăți, mai ales dacă statele revin la monedele naționale. Excluderea țărilor slabe, periferice din zona euro ar duce la devalorizări majore ale monedelor naționale. Inflația rezultată ar face ca și finanțarea deficitelor bugetare să fie mai scumpă și astfel să se producă o prăbușire bancară. Declinul în cazul angajării și a standardelor de viață ar risca o presiune economică în jurul Europei. Argumentele pe baza cărora se consideră că statele puternice, precum Germania ar trebui să părăsească zona euro nu sunt valide. Germania se bazează în mod semnificativ pe exporturi, păstrându-i Produsul Intern Brut la un anumit nivel. Subminarea creșterii exporturilor, alături de băncile proprii vulnerabile reprezintă motivul potrivit pentru care multe state puternice din zona euro ar face orice pentru a evita fragmentarea monedei unice.În aceste circumstanțe, capacitatea Germaniei de a gestiona sistemul european ar dispărea. Rusia se confruntă cu alte probleme, cum ar fi prețurile scăzute la petrol, vor dori să își stabilizeze situația geopolitică, mai ales prin tratarea Ucrainei ca fiindo zonă-tampon împotriva a ceea ce consideră ca fiind ostilitate occidentală. Fragmentarea Europei ar însemna, pentru aceștia, o oportunitate de a dezvolta relații cu statele ce nu mai sunt legate de Uniunea Europeană. Statele Unite vor rămâne puterea globală dominantă, cu o economie care funcționează rezonabil. Temându-se de posibilitatea colaborării între Rusia și Germania și de influența acesteia în Europa, ele își vor spori activitatea în zona Baltică, Polonia și România[25]. De asemenea, va dezvolta relații economice și mai strânse cu Regatul Unit și cu alte țări alese, în special cu aliații militari. Aceste relații vor fi în afara NATO, deoarece NATO se va fragmenta împreună cu Europa[26]. Ținând cont că am menționat conceptul de ”credite neperformante”, considerăm că ar fi potrivit să le găsim o definiție. Creditele neperformante sunt practic împrumuturi înregistrate de bănci ca fiind pierderi. De obicei, creditele sunt considerate a fi neperformante după ce perioada de minim nouăzeci de zile a trecut [27]. După Tratatul de la Roma procesul integrării europene a trecut prin etape de aprofundare și dezvoltare, de la o uniune economică la una de natură politică. Pentru prima dată de la acest moment ne putem pune numeroase semne de întrebare privind direcția ulterioară a Uniunii. Cu toate acestea, evenimentele și amenințările generate în mod evident de globalizare au obligat statele membre să caute o soluție comună, înțelegând faptul că, pe cont propriu, sunt prea mici astfel încât să le rezolve. Uniunea Europeană nu poate conveni asupra unei soluții durabile la problemele care afectează unele dintre economiile din zona euro, subminând întregul sistem unic monetar. Iar acest fapt ar putea fi luat împreună cu o serie de alte probleme care afectează Uniunea. Dezintegrarea zonei euro sau chiar a Uniunii Europene nu este de neimaginat, însă există încă păreri că toate costurile economice, sociale și politice ale dezintegrării europene ar fi extrem de periculoase, în special pe termen lung. Mulți alegători doresc să se bazeze pe realizările blocului comunitar și să accepte că acesta are nevoie de puterile necesare pentru a funcționa în mod eficient. O fragmentare a zonei euro poate ar arăta faptul că extremismul domină, mai întâi, politica în întregul bloc comunitar. Acest aspect nu ar fi imposibil, creșterea unor partide de extremă dreaptă reprezentând un semnal de alarmă pentru oricine. O astfel de problemă s-ar întâmpla doar dacă instituțiile democratice s-ar arăta într-adevăr neputincioase în a răspunde crizei economice, sociale și politice. Partidele de extremă dreapta au exploatat preocuparea privind creșterea numărului de refugiați care fug de conflicte și represiune, cerând reimpunerea controalelor la frontierele naționale. Ele astfel intră în opoziție cu Pactul Schengen, ce asigură dreptul la libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii Europene. Sistemul de guvernare european începe, totuși, treptat să se politizeze, fiind nevoie și de o reformă instituțională. Ea rămăsese în urmă din cauza extinderii Uniunii Europene. Deși reforma instituțională a Uniunii Europene a fost extrem de înceată, tratatele au transferat decizii importante din zona cooperării între guverne la nivel național cu tehnica de tip comunitar. Guvernarea europeană va primi legitimitate doar în momentul în care alegerile vor oferi soluții serioase privind situația societății europene. Liderii se vor chinui să rezolve presiunile care slăbesc blocul comunitar, sporind, în același timp, cooperarea între statele membre. Confruntându-se cu costurile privind fragmentarea monedei euro, guvernele statelor membre vor trebui, oricât de reticente ar fi ele, să fie de acord să aprofundeze integrarea europeană. Dar ele nu prea găsesc o alternativă la integrare. Crizele privind zona euro și refugiații au trăsături comune care le fac dificil de rezolvat. Ambele implică discuții cu privire la costurile de partajare, complicate de conflicte de valori, în mijlocul cărorase află în primul rând Germania. Uniunea Europeană nu are nicio speranță în ceea ce privește împărțirea sarcinilor. În loc să fie de acord asupra unei divizări echitabile a costurilor, fie a crizei financiare, fie a preluării refugiaților, guvernele încearcă să își reducă la obligațiile și să le paseze altora, crescând astfel costurile colective. De asemenea, nu există niciun motiv pentru care euroscepticii ar trebui să se bucure privind eventuala dezintegrare a Uniunii Europene, deoarece va fi o integrare mai intensă decât se consideră. Menționăm că Europa ar trebui să rămână unită, deoarece costurile destinate unei fracturări ar fi mult prea mari ca să poată fi suportate și astfel s-ar crea pierderi într-o societate globalizată. Există și diverse scenarii posibile în ceea ce privește viitorul Europei în anul 2025: 1) ”Mergem mai departe”; 2) ”Nimic în afară de piața unică”; 3) ”Aceia ce vor mai mult să facă mai mult”; 4)”Facem mai puțin într-un mod mai eficient”; 5) ”Facem mult mai multe împreună”. Primul scenariu se focusează pe realizarea agendei europene: cele douăzeci și șapte de state rămase pun accent pe locurile de muncă, consolidarea pieței unice și prin creșterea investițiilor în domeniul digital, al transporturilor și cel al energiei. Cel de-al doilea vizează recentrarea pe piața unică, fiind mai bine pentru circulația liberă a capitalurilor și bunurilor (lipsite de tarif) decât în alte spații. Scenariul numărul trei se concentrează asupra grupurilor de state membre care vor să coopereze mai îndeaproape privind problemele de apărare, prin: o cercetare comună puternică și o bază industrială, achiziții comune, capacități mai integrate și pregătire militară sporită pentru misiunile comune în străinătate[28]. În al patrulea scenariu, observăm faptul că Uniunea Europeană ar pune mai mult accent pe unele domenii: inovarea, comerțul, securitatea, migrația, gestionarea granițelor, digitalizarea și apărarea, ducând la aprofundarea pieței unice prin apariția unor noi norme și instrumente de aplicare. Ultimul scenariu ar duce la implicarea masivă a statelor membre în toate domeniile de politică, inclusiv în lupta globală împotriva schimbărilor climatice, în consolidarea rolului de cel mai mare donator de ajutor umanitar și de dezvoltare din întreaga lume. De asemenea, alături de NATO, s-ar pune bazele unei Uniuni Europene de Apărare[29]. Principalele guverne europene nu par dispuse sau în măsură să pledeze pentru o mai mare solidaritate în zona euro. Cu toate acestea, paradoxal, acestea vor beneficia cel mai mult dacă se evită un colaps bancar și o fragmentare a zonei euro declanșată de problemele legate de datoria zonelor periferice. Moneda unică nu a fost necesară pentru a a crea o integrare mai profundă. Sunt puteri mai mari implicate în acest proiect. De asemenea, este nevoie de apropierea europenilor pentru păstrarea acestui proiect. Altfel, moneda unică nu va avea posibilitatea de a funcționa și, în special, fără o uniune politică. Dar integrarea economică, creată prin integrarea piețelor naționale, este ceea ce a oferit continentului european puterea de a rezista în perioada globalizării atât de tip economic, cât și politic. Europenii au stiluri de viață ce sunt dificil de protejat și întreținut, generând pierderi semnificative pentru globalizarea politică. Ei, cu toate acestea, trebuie să recunoască faptul că nu pot garanta o ordine de tip global și că nu se dezvoltă în mod egal și simultan. Nemulțumirea este exprimată prin încercări de a renunța la valorile Uniunii Europene (deteriorarea respectării legislației europene), motivele împotriva partajării riscurilor în Uniunea monetară, solicitarea unei contribuții mai scăzute la bugetul Uniunii Europene și dorința de renaționalizare a competențelor. Uniunea Europeană ar trebui să le permită europenilor să intre în competiție în era globalizării la nivel politic, contribuind așadar la ordinea de factură globală. Totodată, europenii vor înțelege că, dacă devin mai flexibili privind valorile lor și acceptă o paletă mai largă de abordări în interiorul grupului său, ele vor deveni mult mai eficace în conservarea miezului valorilor lor în perioada globalizării. Prezența legislației europene și cooperarea interguvernamentală s-au transformat într-un sistem de guvernare extrem de complex, în care cetățenii au evidente dificultăți de implicare. Uniunea Europeană va căpăta o altă structură. Unele regiuni vor fi mai afectate decât altele în urma eventualei dezintegrări europene. În acest caz, privim cu mare atenție la viitorul zonei de comerț liber, Rusia, Europa Centrală și de Sud, Germania, precum și impactul migrației populației musulmane avut asupra ”bătrânului continent”. Cu toate că este imposibil de prezis modul în care un mare proiect politic se va metamorfoza sub presiuni atât interne cât și externe. Acestea vor indica o direcție anume atunci când vine vorba de viitorul continentului european. Probabil că, prin acestea, vom fi, la un moment dat, martori la elementele care vor consolida Uniunea Europeană. Acum, însă, este mult prea devreme pentru a ne pronunța. Prezenta criză observată de populația europeană implică modificarea unui plan care nu mai răspunde necesităţilor ei în mod adecvat și, prin urmare, are nevoie de o schimbare majoră. Aceasta ar putea însemna o Europă mult mai bine pregătită pentru aceste momente. Totodată, suntem curioși să vedem ce valori vor inspira, din acest moment, proiectul integrării europene. Ea, din nefericire, este destul de difuză, spre deosebire de felul în care obișnuia să fie.
RALUCA IANCU
Bibliografie Bildt, Carl, ”The six issues that will shape the EU in 2017”, 2017, (https://www.weforum.org/agenda/2017/01/the-six-issues-that-will-shape-the-eu-in-2017), link accesat-06.07.2019
Buisman,H. , ”The Future of the European Union after Brexit”,2017, (https://www.peacepalacelibrary.nl/2017/05/future-of-europeanunion-after-brexit/), link accesat-15.07.2019
Comisia Europeană, “Future of Europe”, Special Eurobarometer 379, 2012, (http://ec.europa.eu/commfrontoffice/publicopinion/archives/ebs/ebs_379_en.pdf), link accesat-05.07.2019 ”Disintegration of the EU”, (http://testpolitics.pbworks.com/w/page/20734268/Disintegration%20of%20the%20EU), link accesat-05.07.2019 Dizikes, Peter, ”Anti-immigration sentiments are dropping across Europe, study finds”, 2019, (https://www.weforum.org/agenda/2019/06/public-opinion-study-in-europe-shows-drop-in-anti-immigration-sentiment-among-other-changes/), link accesat-06.07.2019
Donadio, Rachel, ”A New European Political Bloc Wants to Dismantle Europe”, 2019, (https://www.theatlantic.com/international/archive/2019/04/far-right-euroskeptic-alliance-wants-dismantle-europe/586702/), link accesat-06.07.2019
Ellen, Barbara,”We had that Mr Hitler in history again, Mum”, 2012, (https://www.theguardian.com/commentisfree/2012/jul/01/barbara-ellen-german-kids-nazism), link accesat-05.07.2019
Elliott, Larry,” The European Union has bigger problems to deal with than Brexit”, 2019, (https://www.theguardian.com/business/2019/mar/24/the-europe-union-has-bigger-problems-to-deal-with-than-brexit), link accesat-12.07.2019
European Economists for an Alternative Economic Policy in Europe,”The European Union: The Threat of Disintegration ”,2017, (http://www2.euromemorandum.eu/uploads/euromemorandum_2017.pdf), link accesat-05.07.2019
European Parliamentary Research Service Blog,”Europe’s challenges in 2018: Ten issues to watch”, 2018, (https://epthinktank.eu/2018/01/17/europes-challenges-in-2018-ten-issues-to-watch/), link accesat-06.07.2019
Fratzscher, Marcel, ”With uncertainty in Europe, will Germany take the lead?”,2017, (https://www.weforum.org/agenda/2017/01/with-uncertainty-in-europe-will-germany-take-the-lead), link accesat-10.07.2019
GPF Team,”The Future of Europe after Brexit”,2016, (https://geopoliticalfutures.com/the-future-of-europe-after-brexit/),link accesat-15.07.2019 ”Is the European Union on the brink of disintegration?”, 2018, (https://www.insead.edu/news/2018-is-the-european-union-on-the-brink-of-disintegration), link accesat-09.07.2019
Johnson, Simon,” Theresa May urges successor to defend the Union as Nicola Sturgeon claims her legacy will be Scottish independence”,2019, (https://www.telegraph.co.uk/politics/2019/07/04/theresa-may-urges-successor-defend-union-nicola-sturgeon-claims/), link accesat-08.07.2019
Johnson, Simon,” Theresa May warns successor Nicola Sturgeon cannot be trusted to act in good faith”,2019,(https://www.telegraph.co.uk/politics/2019/07/04/theresa-may-warns-successor-nicola-sturgeon-cannot-trusted-act/), link accesat-08.07.2019
Krastev, Ivan, ”A Fraying Union”, Journal of Democracy- European Disintegration?, Vol. 23, No. 4, 2012, (https://www.journalofdemocracy.org/wp-content/uploads/2012/10/Krastev-23-4.pdf), link accesat-05.07.2019
Lawson, Nigel, ”Brexit will complete Margaret Thatcher ‘s economic revolution”, (https://www.telegraph.co.uk/news/2016/09/23/brexit-will-complete-margaret-thatchers-economic-revolution/),2016, link accesat-07.07.2019 Market Business News, ”What is Passporting? Definition and Meaning”, (https://marketbusinessnews.com/financial-glossary/passporting-definition-meaning/), link accesat-07.07.2019 ”Nonperforming Loan- Definition”,(https://www.investopedia.com/terms/n/nonperformingloan.asp), link accesat-15.07.2019 Webber, Douglas, ”European Union: The Growing Danger of Political Disintegration”,2019,(https://www.macmillanihe.com/blog/post/eu-disintegration-douglas-webber/), link accesat-09.07.2019 YouGov,”Scottish independence: Yes vote climbs to 49%”, 2019,(https://yougov.co.uk/topics/politics/articles-reports/2019/04/27/scottish-independence-yes-vote-climbs-49), link accesat-08.07.2019
[1]”Disintegration of the EU”, (http://testpolitics.pbworks.com/w/page/20734268/Disintegration%20of%20the%20EU), link accesat-05.07.2019
[2] Barbara Ellen,”We had that Mr Hitler in history again, Mum”, 2012, (https://www.theguardian.com/commentisfree/2012/jul/01/barbara-ellen-german-kids-nazism), link accesat-05.07.2019
[3] Comisia Europeană, “Future of Europe”, Special Eurobarometer 379, 2012, (http://ec.europa.eu/commfrontoffice/publicopinion/archives/ebs/ebs_379_en.pdf), link accesat-05.07.2019
[4] Ivan Krastev, ”A Fraying Union”, Journal of Democracy- European Disintegration?, Vol. 23, No. 4, 24-26, 2012, (https://www.journalofdemocracy.org/wp-content/uploads/2012/10/Krastev-23-4.pdf), link accesat-05.07.2019
[5]Ibidem, 26-30
[6] European Parliamentary Research Service Blog,”Europe’s challenges in 2018: Ten issues to watch”, 2018, (https://epthinktank.eu/2018/01/17/europes-challenges-in-2018-ten-issues-to-watch/), link accesat-06.07.2019
[7]Peter Dizikes,”Anti-immigration sentiments are dropping across Europe, study finds”,2019, (https://www.weforum.org/agenda/2019/06/public-opinion-study-in-europe-shows-drop-in-anti-immigration-sentiment-among-other-changes/), link accesat-06.07.2019
[8]Ibidem
[9]Carl Bildt, ”The six issues that will shape the EU in 2017”, 2017,(https://www.weforum.org/agenda/2017/01/the-six-issues-that-will-shape-the-eu-in-2017), link accesat-06.07.2019
[10]Ibidem
[11]Ibidem
[12] Rachel Donadio, ”A New European Political Bloc Wants to Dismantle Europe”, 2019, (https://www.theatlantic.com/international/archive/2019/04/far-right-euroskeptic-alliance-wants-dismantle-europe/586702/), link accesat-06.07.2019
[13] Market Business News, ”What is Passporting? Definition and Meaning”, (https://marketbusinessnews.com/financial-glossary/passporting-definition-meaning/), link accesat-05.07.2019
[14]European Economists for an Alternative Economic Policy in Europe,”The European Union: The Threat of Disintegration ”,2017, (http://www2.euromemorandum.eu/uploads/euromemorandum_2017.pdf), link accesat-07.07.2019
[15] Nigel Lawson,”Brexit will complete Margaret Thatcher’seconomic revolution”, (https://www.telegraph.co.uk/news/2016/09/23/brexit-will-complete-margaret-thatchers-economic-revolution/),2016, link accesat-07.07.2019
[16] YouGov,”Scottish independence: Yes vote climbs to 49%”, 2019,(https://yougov.co.uk/topics/politics/articles-reports/2019/04/27/scottish-independence-yes-vote-climbs-49), link accesat-08.07.2019
[17]Simon Johnson,”Theresa May urges successor to defend the Union as Nicola Sturgeon claims her legacy will be Scottish independence”,2019, (https://www.telegraph.co.uk/politics/2019/07/04/theresa-may-urges-successor-defend-union-nicola-sturgeon-claims/), link accesat-08.07.2019
[18]Simon Johnson,” Theresa May warns successor Nicola Sturgeon cannot be trusted to act in good faith”,2019,(https://www.telegraph.co.uk/politics/2019/07/04/theresa-may-warns-successor-nicola-sturgeon-cannot-trusted-act/), link accesat-08.07.2019
[19]”Is the European Union on the brink of disintegration?”, 2018,(https://www.insead.edu/news/2018-is-the-european-union-on-the-brink-of-disintegration), link accesat-09.07.2019
[20] Douglas Webber, ”European Union: The Growing Danger of Political Disintegration”,2019,(https://www.macmillanihe.com/blog/post/eu-disintegration-douglas-webber/), link accesat-09.07.2019
[21]Ibidem
[22] Marcel Fratzscher, ”With uncertainty in Europe, will Germany take the lead?”,2017, (https://www.weforum.org/agenda/2017/01/with-uncertainty-in-europe-will-germany-take-the-lead), link accesat-10.07.2019
[23] Larry Elliott,”The European Union has bigger problems to deal with than Brexit”2019, (https://www.theguardian.com/business/2019/mar/24/the-europe-union-has-bigger-problems-to-deal-with-than-brexit), link accesat-12.07.2019
[24]Ibidem
[25] GPF Team,”The Future of Europe after Brexit”,2016, (https://geopoliticalfutures.com/the-future-of-europe-after-brexit/), link accesat-15.07.2019
[26]Ibidem
[27] ”Nonperforming Loan-Definition”,(https://www.investopedia.com/terms/n/nonperformingloan.asp), link accesat-15.07.2019
[28] H. Buisman, ”The Future of the European Union after Brexit”,2017, (https://www.peacepalacelibrary.nl/2017/05/future-of-europeanunion-after-brexit/), link accesat-15.07.2019
[29]Ibidem
