Revista NOI NU! Paul Polidor: Patrioților Români din Piața Universității 10.10.2020 !

Precizare: Site-ul revistei ,,NOI NU!” NU ESTE Site-ul Fundației ,,Paul Polidor”, prin urmare poziile sociale, scrise de Paul Polidor între 2007 și 2010, interzise radio-tv după 2010, au fost preluate de pe Internet azi, 10.10.2020.

Reper: Ştiţi ce-a mai rămas să ne facă nouă domnii de la guvernare? Ori să ne spânzure, ori să ne pună jugul de gât!Extras din rubrica Utopia a emisiunii Autostrada TVR; Interviu cu ţărani din Roşiorii-de-Vede (2007)

Poezii sociale filmate de autor pentru emisiunea AUTOSTRADA TVR / UTOPIA – TVR 2 / 2007  (Producător: Cristina Hillerin) şi alte texte din volumul „Pe autostrada socială: utopie şi critică”, apărut la Editura Asociaţiei Culturale „Iulia Hasdeu” (Bucureşti, 2007). În imagine: Paul Polidor, portret realizat de artistul plastic Eșref Heybatov (Germania-Azerbaigean) la Forumul Mondial al Intelectualităţii Azere (Antalya-Turcia, 4-10 iunie 2006)

REPERE:Aflăm ce aspect anume a declanşat în sufletul şi mintea cantautorului reacţia poetică… Uneori accentul social  este amar şi pesimist, cum ar fi în Romică şi poporul; Lumea cu fundu-n sus; Gagica şi lebăda; S-a-ntâmplat în România anului 2007 şi multe altele, cu trimitere directă la evenimente contemporane, întâmplări zilnice. Dar nota lirică este aceea care pune în umbră poetul social, pe românul Maiakovski al secolului XXI, în favoarea omului de cultură care pe fundalul realităţii estompate face să joace flacăra iubirii împărtăşite, a orelor de intimitate, de incertitudini dureroase. (Vinovăţia nevinovatului dar; Neîncredere). PROF.UNIV.DR.Crina BOCŞAN-DECUSARĂ===============================================================

****Pentru cititor, Paul Polidor este o prezenţă insolită, o surpriză: metafora sa dezinvoltă este aidoma parfumului de mentă într-o lume citadină sufocată de ţevi de eşapament. Pentru comentatorul avizat, legitimitatea demersului său poetic este însoţită (şi uneori accentuată) de moralitatea civică… o moralitate personalizată. Până la urmă avem de-a face cu „amprenta” unui destin asumat, un destin plasat sub semnul comunicării: „să spui ceva oamenilor/ mi s-a zis/ dar mutam/ în găoacea ei/ tăcerea// n-am pus lirei/ mai puţini paznici/ tot ce stă sub putere/ tace/ face.” (Să spui). Paul Polidor este, evident, un poet al confesiunii, un mărturisitor, un rascolnic, dar în registru romantic. Poate de aceea, uneori, furia lui ori disperarea (personală), dezabuzarea şi grimasa dezamăgită se sting în elegie, capătă surdina unui blues nesfârşit: „Vorbesc cu tine/ despre amărăciunea zilelor/ şi reverii./ Eu dezvolt visul/ tu priveşti zilele/ încovoiate/ de limita gorkiană/ antonimul dulcelui/ bobârnac pe scara Richter.// Eu cresc/ tu rămâi suspicioasă/ minele regelui Solomon/ ar putea produce aur/ la ieşirea/ din clinice/ latenţe.” (Neîncredere) Paul Polidor este un poet cu o bună aplecare spre social, sensibil, inteligent şi retractil în faţa „gălăgiei” generale. Poemele sale se refugiază în sentiment, în cetatea de gheaţă a ideilor din care se lansează în incursiuni devastatoare spre teritoriile unde stafia lui Vlad Ţepeş a rămas electrificată pe un panou publicitar care vă anunţă că aţi intrat în România! Traian T. COŞOVEI(1954-2014)===========================================

****Nu-mi dau seama în clipa asta dacă poezia lui este chiar poezia la care m-aş fi aşteptat.  Spun  asta  pentru că îl cunosc sub  un  cu totul alt aspect: acela al omului romantic. Iar faptul  că  Paul  adresează  lumii un strigăt este surprinzător, aşa cum spuneam. Poate că nu mai rezistă în faţa presiunii zilnice, în faţa cotidianului cenuşiu şi, poate, fără prea mare speranţă… Şi-atunci recurge la arma atât de  tăioasă – uneori – a versului. Prin anii 70 era la mare modă un admirabil cântăreţ, Donovan. Un folkist în cel mai adevăratul sens al cuvântului. Pe ghitara lui avea inscripţionat un slogan: „This machine kills” („Această maşinărie ucide”.) Extrapolând, şi versul lui Polidor poate ucide… Poate ucide răul din noi, egoismul, prostul-gust, lipsa de iubire… Un singur lucru nu: speranţa. Pentru că, undeva, într-un colţişor, licăreşte cea fără de care nu putem, totuşi, vieţui: ea, Măria Sa, Speranţa… Şi Polidor ne mai ajută un pic să sperăm. Nu e puţin lucru… Eugen CRISTEA===============================

PALMONOV. INFORMARE

Mi s-a spus

că răzmeriţa

poate fi înăbuşită

mi s-a spus

că glasul

poate fi sugrumat.

 

Cu deznodământul ştiut

despuiam crengile tăcerii

eram orb la seva mustind

mai strigător ca aerul.

 

La primăvară

va înflori un alt nud

cu goliciunea supusă

la ce

cui (text din 1989)

=============================================================================

OCHIUL NĂVĂLIRII

Vedea Istanbulul ca pe un oraş

îngâmfat şi suspicios.

Credea că fostele imperii

n-au pierdut niciodată

nostalgia puterii.

Între un pogrom

şi dominaţia asupra câtorva secole,

ciocanul şi nicovala

Occidentului s-ar

putea să nu rişte.

Dacă din sfârşitul

Primului Război Mondial

nu s-a înţeles nimic,

din Al Doilea

doar jumătatea văzută.

 

Noaptea, sub vântul invaziilor,

la porţile Vienei,

oare cine bate? (2006)

=============================================================================

EU SUNT PUBLICUL

Eu sunt publicul din show-uri,

Mă-ncadrez în tabloid:

Văd dansând nişte popouri,

Nu ştiu că-s cretinoid.

 

Aroganţă am, că-s duce,

Pentru c-asta mi se cere

Şi, pentru că nu mă duce…,

O fac, iată, din plăcere.

 

Eu sunt publicul din show-uri,

Sunt frumos, dar şi fudul,

Pentru că visez  popouri,

Iar mă dau la tine. Cool!

============================================================================

 

COPILU’ DE BANI-GATA

Sunt băiatu’ dă bani-gata

Am  pă mama şi pă tata

Undeva, prin alte sfere,

Ministere, emisfere…

 

Şi, că am această rentă,

Am o greaţă permanentă

Faţă de cum se îmbracă

Dimineaţa, dar şi seara

Sărăntoaca, profesoara…

 

Îmi beau strugurii şi via,

Am numai tupeu în vine,

Pentru că în România

Pot să cumpăr pe oricine!

======================================================================= 

SĂRĂCIE, NEBUNIE… 

Sărăcie, sărăcie,

Bine, dragă, -ţi este ţie;

Eşti regină, eşti o stea

Şi-ai rămas şi-n ţara mea!

 

Sărăcie, din pustii

Aduci boli în floare;

Uite că, atunci când vii,

Banii nu mai au valoare!

 

Unii zic: E guvernanţii!;

Alţii spun că sunt votanţii.

De vină-o fi cineva?

Soarta, România mea!

 

Dacă eşti ţară – tampon,

E rezerva de bonton,

Însă, -n viaţa ta, se ştie:

La tot pasu-i sărăcie.

 

Pensionaru’ e uimit

Dup’o viaţă de trudit:

I se dau vorbe, bădie,

Şi un bon de…sărăcie!

 

Nu mai ştie cine minte:

Prim-ministru, preşedinte;

Românul a vrut în ţară

Să nu fie tras pe sfoară!

 

Poliţistu-l minte fin,

Alţii-l îmbată cu vin;

Guvernul îl amăgeşte:

Nivelul de trai creşte!

 

Şi-i creşte doar aşteptarea

Până un’ se duce zarea;

Când răbdarea va pieri,

Vor veni haiducii, vii!

 

Guvernanţii noştri dragi,

Poporul va fi pe fază,

Că nu vrea iar dezbinare,

Ci a împăcării oază!

 

Stă cu mintea firii trează

Ţăranul cu ciorba-n oală;

Ţăranul român votează

Uniune Naţională!

===============================================================================

FABULA ŢĂRANULUI DIN ROŞIORI

Reper: Noi, ăştia, i-am votat pe trântorii ăia din Parlament! Extras din rubrica Utopia a emisiunii Autostrada TVR

Interviu cu ţărani din Roşiorii-de-Vede

Tot umbla ariciu’, vere,

După mere, după pere;

Găsi, însă, -o gâscă grasă

Pentru felul de acasă.

 

Şi o invită la masă

Pe vulpiţa cea mieroasă

Care-i spuse, după ce

Roase gâsca un-doi-tre’:

 

-Am de la  parlamentari

Uite-aşa,  senzaţii tari;

Aşa e-n democraţie:

Carnea mie, fulgii ţie!

==============================================================================

ROMICĂ ŞI POPORUL

Poporul doarme bine,

Că este obosit;

Stă vigilenţa-n cine

Nu merge la muncit.

 

Deşteaptă-te şi creşte

În arme ai tăi fii:

Romică se-nmulţeşte,

Iar tu nu vei mai fi!

=============================================================================

PENSIE DE SUPĂRARE

Stăm la coada vieţii-n ploaie,

Munca nu mai e la preţ;

Pensia românului

Moare-n stand-by de îngheţ.

 

Stăm la coada vieţii-n ploaie,

Birocraţii ne sfidează,

Inima nu mai ascultă,

Mintea nu mai este trează.

 

A mai rămas doar o speranţă

Cu care discutăm la greu,

A mai rămas, discret, Iubirea,

Credinţa sfântă-n Dumnezeu.

 

Vor să plecăm cu Moş Crăciun

Apatici, călărind pe reni,

Vor să ne dăm, iubiţii mei,

Demisia de cetăţeni.

 

Dacă nimeni n-a munci

Nu va fi-n bucate sare,

Dar nici alţii n-or avea

Cum să roadă osu’ mare.

 

Aşa că, definitiv,

În acces de tuse grea,

De atâta supărare

Ţara se va pensiona!

=============================================================================

 

S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ROMÂNIA ANULUI 2007*

În troleibuzul 66:

„-Auzi, bre, îmi dai

mie lanţu’ ăla de la gâtu’ tău

şi cerceii, că-ţi dau zece lei?…”

 

Li s-a împotrivit.

Ca întotdeauna

nici un român

nu i-a luat apărarea.

 

Cu pantalonii în vine,

în faţa bietei femei

puradeii**

au început

să şi-o frece!

 

În nicio ţară din lume

unde ăştia se duc

la furat sau la cerşit

nu li se permite

aşa ceva!

Ruşine guvernanţilor!

——————————————

*Text după o întâmplare reală;

** (Fam.) Copil de ţigan/ cf. Dicţionarul explicativ al limbii române; Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1984, p.762

==============================================================================

CRIZĂ ÎN PRIZĂ

La treizeci şi trei de ani

Mă clatin printre platani

Din morţi acum mă scoală

O colică renală:

Pietricele mii

Şi stele făclii

Bat în schimbul trei,

Noaptea de Andrei

Noiembrie sfârşit

Crize a unit.

 

Pe umeri grei de ţară

Durerea n-o să moară

Şi-i tot înfig, golit,

Apusu’ -n  Răsărit.

Aşa aflăm subit

Că am îmbătrânit

De secera din glie,

De chin şi sărăcie.

 

O, ţară de ruşine,

Cu lacrimile pline

Sunt iar bolnav de tine…

 

Paul POLIDOR

August 2010