Fest.Polidor(2020):Astronomie și Matematică & Lansare Prof.Adrian Manu (vol.III)

În cadrul Festivalului-Concurs On-line ,,PAUL POLIDOR”-(Ediția XXI-2020) editura ONG-ului omonim lansează volumul semnat de reputatul autor ADRIAN MANU:,,Ghid de pregătire pentru EVALUAREA NAȚIONALĂ la MATEMATICĂ. TEORIE și TESTE”(ISBN:978-973-8919-87-7). Colecția ,,Paul Polidor. Antologie de interferențe culturale”(268). Rezervare MEDITAȚII și volume de lucru la adresa de mail:fundatia.paulpolidor@yahoo.com//Tel.:0727.3444.04(director executiv ONG). În cadrul festivalului vă oferim  studiul de interferențe culturale ,,Astronomia și matematica, mit și realitate” al autorului care astăzi își lansează (atât on-line, cât și pe suport hârtie tipărită) al treilea ,,copil” editorial: ADRIAN MANU. Volumul este depus și la Depozitul Legal al Bibliotecii Naționale a României.

Astronomia și matematica, mit și realitate

de Prof.Gr.I Adrian Manu (Member of: Academy of International Interferences ,,Paul Polidor,, Bucharest-Romania from 2016) & C.N. „GRIGORE MOISIL”, BUCUREȘTI

Grecia este prezentată în şcoli ca fiind leagănul civilizaţiei occidentale, considerată la apogeul său cultural în perioada antică. Este greu de conceput că, în realitate, acest apogeu a fost doar o perioadă de regres ştiinţific, care vehicula reminiscenţele unei civilizaţii anterioare cu mult superioară. În astronomie este cunoscut din acea perioadă sistemul lui Ptolemeu (secolul II î.C.): planeta noastră situată în centrul universului este plată, cu Soarele, Luna şi alte cinci planete gravitând în jurul ei. Cât despre stele, ele sunt fixate pe bolta cerească. Această reprezentare a sistemului nostru solar a predominat 1.300 de ani, până la Revoluţia Coperniciană care stabilea că Terra şi ansamblul de planete se învârt, în realitate, în jurul Soarelui.  Cu cât ne întoarcem mai mult în timp, cu atât astronomia este mai precisă. În secolul al III-lea î.C. Hiparh şi Aristarh din Samos considerau că Soarele face parte din sistemul planetar. Hipparh prezenta totodată succesiunea echinocţiilor, ceea ce necesita utilizarea astronomiei sferice şi observarea Soarelui într-o constelaţie zodiacală dată.  Or, această deplasare dintr-o casă zodiacală în alta necesita 2160 de ani. Hiparh nu a trăit atât de mult timp pentru a realiza acest gen de observaţie astronomică. De unde proveneau deci aceste cunoştinţe? În secolul al V-lea î.C. Eudoxus din Cnidus a conceput un cerc în care erau reprezentate toate constelaţiile zodiacale. Aceste cunoştinţe erau însă anterioare epocii respective. Ar trebui, de fapt, să ne întoarcem în timp cu 1000 de ani î.C., la civilizaţia caldeeană, pentru a găsi sursa acestor date astronomice. Descoperirea tranzitelor exacte ale Lunii, reprezentarea zodiacului, a sistemului nostru planetar heliocentric, predicţia eclipselor, diferenţierea dintre stelele fixe, planetele rătăcitoare, cometele, meteoriţii, calcularea efemeridelor (tabele care prezic traseul planetelor) au fost atribuite caldeenilor. Efemeridele se calculau la acea vreme după două metode, dintre care una era străveche. Or, cea care era mai veche, din urmă cu 3500 de ani î.C., Astronomia Sumeriană avea o teorie matematică strictă, însoţită de un manual de utilizare în care se indicau metoda şi regulile după care se calculau pas cu pas efemeridele. Fundamentul empiric şi teoretic al acestor tabele foarte precise depăşeşte puterea noastră de înţelegere. În ciuda cunoaşterii pe care o deţinem la ora actuală, ne este imposibil să concepem fundamentul acestor formule de calcul atât de elaborate. Sumerienii cunoşteau fenomenul retrograd (traseu aparent anarhic al planetelor care pot fi văzute de pe Terra) lucru pe care noi îl cunoaştem de puţin timp. În urmă cu aproximativ 4.000 de ani î.C. civilizaţia sumeriană deţinea cunoştinţe astronomice şi matematice superioare tuturor civilizaţiilor care au urmat. Calendarul modern a fost conceput având la bază calendarul sumerian Nippur, care data de 4.400 ani î.C. În 1925 comunitatea astronomică mondială s-a înţeles asupra divizării cerului în trei regiuni şi regruparea stelelor în 88 de constelaţii. S-a constatat că sumerienii procedaseră în aceeaşi manieră. Reprezentarea actuală, aceea cu douăsprezece constelaţii zodiacale corespunde exact Căii lui Anu, sumeriene, în care stelele au fost grupate în douăsprezece case. Reprezentarea şi denumirea semnelor zodiacale, practic, au rămas neschimbate de 6.000 de ani. În emisfera sudică, sumerienii au identificat şi clasat constelaţii care nu există încă în zilele noastre. Profesorul Langdon a demonstrat că sumerienii cunoşteau succesiunea şi schimbarea caselor zodiacale la fiecare 2160 de ani, precum şi că Marele An durează 25.920 de ani (ciclu complet pe care îl realizează Terra pentru ca polul său nord să fie orientat din nou către aceeaşi stea polară). Acest Mare An cunoscut în ziua de azi ca an platonician era cunoscut de către Platon, lucru de neînţeles din perspectiva astronomiei greceşti din acele vremuri. Lucrurile se clarifică dacă ne întoarcem în timp cu încă 4.000 de ani…  În afară de măiestria în aplicarea astronomiei sferice, textele sumeriene au stabilit lista a 26 de stele principale, vizibile de-a lungul Tropicului Cancerului, şi distanţa dintre ele. Au fost utilizate trei metode de calcul. La vremea aceea, presupusă a fi epoca primilor cultivatori ne întrebăm de unde proveneau aceste tehnici pentru calcularea spaţiului intersideral. Este oare ştiinţa actuală la înălţimea exigenţelor necesare pentru a înţelege şi integra toate datele astronomice şi matematice sumeriene? Greu de spus. Uranus a fost descoperit în anul 1781, Neptun în 1846 şi Pluto în 1930. Locuinţa zeilor în viziunea sumeriană personifică o divinitate care îşi întinde razele către unsprezece corpuri celeste începând de la un cerc alcătuit din 24 de obiecte celeste mai mici. Sistemul nostru solar este alcătuit din zece planete (incluzând Luna) şi un soare. Astronomii zilelor noastre admit că în sistemul nostru solar sunt 24 de sateliţi (obiectele mai mici de 16 kilometri  diametru nu sunt luate în calcul). Reprezentarea sumeriană şi interpretarea pe care o facem ar fi aşadar în acord cu cunoştinţele actuale. Şi totuşi această interpretare este falsă. Tăbliţele sumeriene susţin că sistemul nostru solar este alcătuit dintr-un Soare şi 11 planete, şi nu un Soare şi 10 planete, incluzând şi Luna. În plus, potrivit acestor tăbliţe ar exista şi o a douăsprezecea planetă. Două planete scapă aşadar cunoştinţelor astrologice actuale. O piatră de frontieră gravată de un rege Susa redă cele douăsprezece semne ale zodiacului şi simbolul celor 12 planete din sistemul nostru solar.  Astronomia greacă a fost transmisă și în est la hindușisirieni și arabi, aceștia din urmă au făcut lucrări noi despre astronomie în secolele 9 și 10. În secolul 13  arabii au tradus lucrarea lui Ptolemeu, „Almagest“, care a atras atenția europenilor, creând tabele despre mișcările planetelor.Al-Farghani       (Alfarganus   în latină, m. 861),   cu     lucrarea     sa  ‘Ilm an-nujum (Știința stelelor) a făcut o lungă carieră în Europa, în traducerea latină a lui Gerard de Cremona. Al-Battani (858-929), cel mai mare astronom arab din perioada sa, numit și Albatenius, cu numele său întreg Abu-Abdullah Muhammad ibn Jabir al Battani, a studiat astronomia mai mult de 40 de ani în Siria. A adus contribuții marcante în istoria matematicii, mai ales în domeniul trigonometriei. Lucrarea sa despre astronomie, De Motu Stellarum, a corectat erorile făcute de Ptolemeu în Almagest. Alhazen (965-1040), pe numele său complet   Abu    Ali    al-Hasan   ibn al-Haytham, a adus contribuții importante în optică, astronomie și matematică, iar în lucrarea sa remarcabilă, Optica, explică comportamentul luminii. Teoria sa spune că fiecare punct dintr-o suprafață luminoasă, reflectă raze de lumină în toate direcțiile, dar numai o singură rază de pe fiecare punct reflectă direct perpendicular pe ochiul uman și numai acea rază o putem vedea. Nici o altă rază reflectată în alte direcții nu poate fi văzută de ochiul uman. Aryabhata (476-550?), care s-a născut în India, dar s-a făcut remarcat în poporul arab sub numele de Arjehir, a susținut   teoria  că   pământul   se învârte în jurul axei sale, și a și dat explicații corecte fenomenelor de eclipsă de soare și de lună. Giovanni de Dondi (1318-1389), astronom și fizician, a fost cel care a construit primul ceas astronomic, astrarium, care indica cele 24 de ore ale zilei, apusul și răsăritul și, de asemenea, fazele lunii. Levi ben Gershon, cunoscut și ca Gersonides, (1288-1344), un evreu francez, filozof, matematician și astronom, a inventat un instrument de navigare numit instrumentul Iacob. Isaac Newton a fost un fizician, matematician și astronom englez. Laboratorul său uriaș a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas de preferință fizician. În aceasta consta neobișnuita tenacitate și economia gândirii sale. Până la Newton și după el, până în timpurile noastre omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului științific de forță și o durată mai mare. Newton a fost primul care și-a dat seama de aceasta. Spencer ne comunica următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale :”Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei sau scoica roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde.”

 

Bibliografie:

Astronomia sumeriană – istoria prezentului de Violeta Bucur ,

site-ul yogaesoteric  // noiembrie 2008

Site –ul: wikipedia.org :Astronomia_medievala

###########################################

Pin It on Pinterest