Centrul ONG ,,Cristina Georgescu”-București & International Fest.On-line ,,POLIDOR”

COMUNICAT  ONG:  9 mai 2021(în imagine: Prof.logoped CRISTINA GEORGESCU / CMBRAE)

ONG Fundația ,,PAUL POLIDOR” validează participarea CENTRULUI ,,CRISTINA GEORGESCU” al EDITURII CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA (înregistrată notarial de către ONG / C.U.I.:11490102 / Director-fondator: PAUL POLIDOR) în cadrul festivalului omonim.

Mижнародна Лiтературно-Мистецька Академiя України & L’Accademia internazionale di Letteratura, Arte e Comunicazione Italia-Germania & Internationale Akademie für Literatur, Kunst und Kommunikation / Vertretung in Deutschland – Österreich – Tschechische Republik

TEXT PENTRU TERITORIUL ROMÂNIEI:Pentru evoluția noastră spirituală, a copiilor și tinerilor între 5 și 90 de ani:FESTIVALUL INTERNAȚIONAL de interferenţe culturale 

Paul Polidor

Conform comunicatului ONG din 31 decembrie 2020, începând cu 1 ianuarie 2021 programele ,,PAUL POLIDOR” FESTIVAL of INTERNATIONAL CULTURAL INTERFERENCES (1998-2021) se vor desfășura 

98% ON-LINE. 

Între 25 martie 2021 și 25 martie 2022 se desfășoară programe de editare pentru toate secțiunile pe bază de abonament lunar personalizat pentru FEST.ONG ON-LINE cu rezervări participare prin sponsorizări în contul legal al instituției (Titular cont: Fundația ,,Paul Polidor”C.U.I.:11490102; în baza juridică a hotărârilor definitive și irevocabile, perioada de activitate a ONG-ului s-a schimbat din ,,20 de ani”-1998/1999-2018/2019 în perioadă pe ‚,TERMEN NELIMITAT”). 

Cont ONG FESTIVAL ON-LINE / UniCREDIT BANK S.A.:

RO.75.BAC.X.000000.300.188.6000

Solicitările pentru rezervări participare prin intermediul centrelor fundației (colaborare în baza contractelor de părți civile dintre ONG și instituțiile de învățământ și cultură respective) trebuie să fie validate de către conducerea ONG la adresa de mail: fundatia.paulpolidor@yahoo.com 

Adresa de mail:fundatia.paulpolidor@yahoo.com

reprezintă adresa de lucru oficială a festivalului on-line pentru toate secțiunile.

Tel.contact Info & Curierat Diplome / Premii Fest.:0727.3444.04

Tel.contact: 0740.47.48.14 (Președinte-administrator)

Tel.contact 0763.765.567 (Director Editura Cadrelor Didactice din România)

În atenția cadrelor didactice și altor autori:

Vă anunțăm că suplimentarea documentațiilor de activitate / colaborări ONG prin Festivalul-Concurs Internațional de Interferențe Culturale, organizat de ONG-C.U.I.:11490102 și Editura Cadrelor Didactice din România pentru:-activitate voluntariat;-membri jurizare festival-concurs;-președinte juriu;-organizatori festival (&on-line) internațional;-coordonatori editoriali pentru elevi cu CES; -coordonatori programe editoriale pentru publicațiile periodice ONG:

REVISTA DE MANAGEMENT EDUCAȚIONAL ȘI CULTURAL(ISSN:2501-0700);

REVISTA CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA (ISSN:2501-0697);

RĂZBOAIE, LIDERI ȘI CRIMINALITATE TRANSFRONTALIERĂ (2344-276X);

PUBLICAȚIA INSTITUȚIILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI CULTURĂ(ISSN:2343-8827)

CONSTRUCȚII & BUSINE$$ MANAGEMENT (ISSN:2501-4137) ș.a.;

se face, începând cu 1 ianuarie 2016, doar în urma înscrierii Dvs.personale în programele editoriale Ed.CDR datorită solicitărilor mari de participare atât din partea multor cadre didactice din România, cât și din partea multor autori/co-autori din țară și străinătate. Rezervări edit. pentru 2021-2024 la E-mail:fundatia.paulpolidor@yahoo.com& ed.cadrelordidacticedinromania@yahoo.com

Validare rezervări Președinte ONG: 0740.47.48.14 & 0763.765.567 (Ed.CDR)

SUCCES TUTUROR PARTICIPANȚILOR ÎN FEST.ON-LINE POLIDOR!

======================================================================

COORDONATOR EDITORIAL: CENTRUL ONG ,,CRISTINA GEORGESCU”:

Rolul cadrelor didactice ȋn corectarea tulburărilor de limbaj

Profesor logoped Chiriac Mariana Corina

Copilul este ȋngrijit și crescut ȋn familie ȋncă de la naștere, se dezvoltă și se maturizează pȃnă ajunge adult, însă trebuie să avem ȋn vedere, pe de-o parte, faptul că nu toți copiii sunt la fel, nu au același ritm de dezvoltare, iar, pe de altă parte, să ȋnțelegem că mediul familial și condițiile social-istorice își pun amprenta ȋn mod diferit asupra dezvoltării psihice și, implicit, a limbajului copilului. Ȋn familiile ȋn care există un echilibru ȋn toate, un climat afectiv și o atmosferă lingvistică favorabile, progresele ȋn achiziția și ȋnțelegerea vorbirii sunt vizibile și mult mai rapide. Trebuie să subliniez,  totodată, că, la intrarea copilului ȋn grupa mică a grădiniței la vȃrsta de trei ani, educatoarea devine un al doilea factor determinant ȋn dezvoltarea limbajului și, de ce nu, în corectarea unor eventuale tulburări ale limbajului ce pot apărea pe parcurs. O dată cu debutul grădiniței, pot apărea probleme de adaptare la mediul grădiniței cu tot ceea ce ȋnseamnă ea: pornind de la colectivul clasei, educatoare, seturi de reguli noi pe care copilul trebuie să le respecte, participarea la activități variate și interactive, astfel că pot apărea accese de furie frecvente, crize de plȃns, proteste vehemente, refuzarea hranei, tendințe către izolare, tot felul de tactici pe care copiii le adoptă ȋn cea mai mare parte a cazurilor cu scopul de a-i sensibiliza și manipula pe părinți, de a-i determina să nu ȋi mai ducă la grădiniță. După perioada de adaptare la grădiniță, care va trece cu succes  de cele mai multe ori, vom vedea că grădinița contribuie considerabil la dezvoltarea limbajului preșcolarului. Se poate observa că ȋn limbajul copiilor persistă acum modurile de exprimare ale părinților,  bunicilor, expresii uzuale folosite de către membrii familiei, ceea ce evidențiază astfel aportul foarte mare al familiei ȋn dezvoltarea vorbirii, prin urmare copilul va ȋnvăța să pronunțe, să repete și să-și ȋnsușească ceea ce aude ȋn jurul său.(I.Moldovan, 2002, p.29). Dacă ȋn perioada antepreșcolară rolul primordial ȋn dezvoltarea limbajului și a comunicarii copilului revenea familiei, ȋn perioada preșcolară, o dată cu intrarea ȋn grădiniță, educatoarea va face front comun cu părinții copilului pe linia dezvoltării acestuia. Micii preșcolari vin cu un  anumit model de limbaj, ȋnvățat și ȋnsușit din familie, limbaj care are anumite caracteristici strȃns legate de tipul de familie din care copilul face parte și de relațiile dintre membrii acesteia, de climatul afectiv existent ȋn mediul de proveniență, de nivelul de instruire al părinților etc.  La ȋnceputul grupei mici educatoarea va cunoaște treptat fiecare copil ȋn parte, ȋi va evalua atent, va ȋnvăța să se plieze pe nevoile și caracterul fiecăruia adaptȃndu-și permanent metodele de lucru și va stabili reguli de respectat ȋn grupa de grădiniță. De asemenea, copiii vor fi supuși unui  proces de adaptare, de trecere de la mediul familial (unde avea contact doar cu părinții și ceilalți membri ai familiei extinse – bunici, rude  etc) la mediul grădiniței unde vor fi nevoiți să respecte reguli impuse de educatoare și să interacționeze cu colegii de grupă, dar și cu educatoarea și ȋngrijitoarele. Ȋn cadrul grădiniței, ȋncepȃnd cu grupa mică și continuȃnd apoi cu grupa mijlocie și grupa mare, educatoarea contribuie la dezvoltarea limbajului ȋn marea majoritate a timpului petrecut cu preșcolarii și, mai ales, ȋn cadrul activităților specifice din aria limbă și comunicare. Educatoarea interacționează cu micuții ȋn activități de scurtă durată, oferindu-le pauze de joacă și o minimă libertate dirijată din umbră. Aceasta folosește metode adecvate, menite să dezvolte limbajul sub toate aspectele sale: fonetic, lexical, gramatical și semantic. Amintim, așadar, dintre metodele frecvent utilizate: povestirea, convorbirea, memorizarea, repovestirea. Utilizarea metodelor verbale conduce la: completarea cunoștințelor copiilor despre mediul ambiant; stȃrnirea curiozității, stimularea imaginației și a creativității; dezvoltarea atenției și memoriei. La nivelul limbajului, cadrele didactice din grădiniță contribuie la: ȋmbogățirea vocabularului activ și pasiv; educarea auzului fonematic; dezvoltarea creativității verbale; exprimarea corectă din punct de vedere gramatical; dezvoltarea capacității de exprimare a copiilor. Educatorii, ȋn cadrul lecțiilor la grădiniță, realizează activități prin care stimulează motricitatea micuților, ȋi ȋnvață anumite mișcări la orele de dans, realizează exerciții de respirație foarte utile acestora. De asemenea, stimulează psihomotricitatea, ȋnvățȃndu-i pe copii să se orienteze corect ȋn timp și spațiu (zilele săptămȃnii, cunoașterea ceasului, anotimpurile, noțiuni și poziții  spațiale ca, de exemplu, sus-jos, stȃnga-dreapta, ȋn față-ȋn spate etc), să utilizeze adecvat culorile, să recunoască animalele domestice, animalele sălbatice, fructele, legumele, formele geometrice, cifrele, obiectele din casă (sufragerie, dormitor, bucătărie, baie), meseriile, regulile de circulație, să afle date caracteristice despre alimente, despre educația pentru sănătate ș.a. Prin toate acestea ei participă alături de părinți la dezvoltarea limbajului copiilor, colaborează cu aceștia, dar și cu profesorul consilier și profesorul logoped atunci cȃnd observă mici probleme ȋn dezvoltarea generală și cea a limbajului micuților. Educatorul este un membru important al acestei echipe multidisciplinare de la nivelul unităților de ȋnvățămȃnt preșcolar. Ulterior copilul va intra la școală ȋn clasa pregătitoare, iar rolul educatorului va fi preluat de către ȋnvățător, un alt membru important al echipei multidisciplinare, care monitorizează direct evoluția pe toate planurile a micului școlar. O dată cu intrarea  copilului ȋn școală se ȋmbogățește experiența verbală și se dezvoltă vorbirea literară, cultă.(E .Verza, 2000, p.83). Dacă pȃnă la intrarea ȋn școală vorbirea se ȋnvață mai mult spontan, prin imitație, sub influența procesului instructiv-educativ limbajul se va organiza sub aspectul regulilor gramaticale, ortografice și lexicale. Ȋn această perioadă micii școlari ȋși ȋnsușesc scris-cititul, ȋși ȋmbogățesc experiențele de cunoaștere, ȋși organizează interesele intelectuale. La școală ȋnvățătorul continuă munca educatorului, astfel că ȋn orele de sport contribuie la dezvoltarea motricității generale a elevilor, iar ȋn ora de limba romȃnă și comunicare, prin activități specifice, sporește dezvoltarea limbajului sub următoarele aspecte: lexical – oferă elevilor cuvinte noi, ceea ce duce la dezvoltarea vocabularului activ; gramatical – prin ȋnsușirea și perfecționarea regulilor gramaticale; fonetic – prin ȋnvățarea sunetelor limbii romȃne și a corespondentelor lor ȋn scriere, literele, asigurȃndu-se corespondența fonem-grafem; semantic – prin explicarea sensului unor cuvinte noi apărute ȋn vocabularul elevilor. Educatorul și ȋnvățătorul trebuie să dea dovadă de multă omenie, să empatizeze cu părinții și să ȋi abordeze cu mult tact, mai ales ȋn cazurile de copii care nu au simple dislalii sau ȋntȃrzieri ȋn dezvoltarea limbajului, ci au probleme deosebite pornind de la deficiențe de auz, de vedere și pȃnă la cele mintale sau cu tulburări asociate. Astăzi se militează pentru integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale ȋn unitățile de ȋnvățămȃnt preșcolar și școlar de masă. Desigur că (atunci cȃnd un educator  sau un ȋnvățător are un astfel de copil ȋn grupă/clasă) are o responsabiliate enormă față de acesta și de părinții lui. Va ȋncerca să utilizeze metode diferențiate cu acest micuț, va respecta particularitățile de vȃrstă cronologică și mintală, se va ghida pe cȃt de mult posibil după un curriculum adaptat și se va plia pe nevoile acestuia. Toate acestea sunt greu de realizat la o primă vedere ȋn condițiile ȋn care grupele de copii  la grădiniță și, ulterior, la școală clasele de elevi sunt extrem de numeroase, însă cu aportul familiei și al celorlalți specialiști (profesorul logoped, profesorul consilier, ȋnvățătorul de sprijin) nimic nu este imposibil. Prin toate acțiunile ȋntreprinse ȋn grădiniță și școală educatorii și ȋnvățătorii respectă cu sfințenie drepturile copiilor, drepturi general valabile pentru toți copiii, indiferent dacă este un copil normal sau este vorba despre un copil cu ADHD, autism, sindrom Down, cu deficiențe de auz, de vedere, cu tulburări de limbaj etc. Copiii cu cerințe educaționale speciale sunt copii care nu au cerut să se nască cu asemenea probleme, părinții lor sunt deja foarte afectați de situația ȋn sine, nemaiavȃnd nevoie și de alte piedici ȋn demersul lor de a-și educa copiii.

BIBLIOGRAFIE:Moldovan, I. (2002). Probleme de logopedie-curs introductiv, Cluj Napoca / Editat la Facultatea de

Psihologie și Ṣtiințele Educației, Universitatea Babeș Bolyai;

Schaffer, H.,R. (2005, Introducere ȋn psihologia copilului,  Cluj Napoca: Editura ASCR;

Verza, E. (2000 ). Tratat de logopedie, vol.I., București: Editura Fundației Humanitas, Tipografia Semne.

================================================================================

Tehnica „păpușii terapeutice” în depistarea copiilor care prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului

Prof. logoped Lorena Mincu

Întârzierea în dezvoltarea limbajului este una dintre cele mai inabilitante tulburări de natură logopedică, deoarece are impact atât asupra mecanismelor verbale, cât și asupra evoluției gândirii și afectivității, generând involuții în cascadă ale sistemului de comunicare și cognitiv al preșcolarului. De aceea, o diagnosticare timpurie este cheia unei recuperări eficiente și rapide, dând șansa acoperirii hiatusului de dezvoltare în timp util și creând premizele unei evoluții ulterioare fără simptomatologie reziduală. Copiii adoră să se joace. Pedagogul Froebel spunea frumos că munca copiilor este jocul, singura activitate care îi pune pe copii în ipostaza de „adulți în miniatură”, care cred în ceea ce fac și luptă ca să obțină rezultatele așteptate, iar, pentru ca activitatea de depistare a tulburărilor din spectrul întârzierii de limbaj să fie asumată cu responsabilitatea pe care numai conduita ludică o generează, etapa de evaluare a exprimării verbale trebuie să pornească de la o relaționare  relaxantă și creativă. În şedinţele de la cabinet este eficient să se utilizeze o marionetă care va deveni partenerul logopedului în partea de depistare. De ce s-a preferat o marionetă oricărei alte păpuși? Depistarea are ca scop observarea comportamentului verbal și stimularea comunicării cu copilul pentru a putea identifica eventualele tulburări în condițiile unei participări autentice a preșcolarului. În acest context utilizarea unei păpuși oarecare, cu o figură statică, nu declanșează automat o conduită verbală, pe când o marionetă capabilă să își miște „gura” similar unei ființe umane declanșează, prin mimetism, o participare activă. Întrucât orice intervenție are și obiective educative, marioneta, denumită și „păpușa terapeutică”, trebuie să aibă o expresie emoțională tonică, plăcută pentru a transmite pozitivism și a atrage preșcolarii să relaționeze cu ea. Numele acesteia este ales într-un mod special, astfel încât să conțină foneme sau grupuri de sunete mai dificil de pronunțat, spre exemplu: „Cecilia”, transmițând și mesajul că scopul ei este de a-i ajuta pe copiii care pronunță greșit cuvintele să vorbească corect. Marioneta Cecilia este prezentată de către logoped ca fiind ajutorul acestuia în discuția cu ei. Aceasta se autoprezintă, apoi le propune copiilor un joc în care vor lucra cu imagini și cuvinte, la sfârșitul căruia toți participanții primesc insigna „Prietenul / prietena Ceciliei”, iar unii copii primesc carnetele de vizită la logopedie (cei depistați cu probleme de pronunție). Depistarea cu ajutorul marionetei se desfășoară astfel: Cecilia le spune preșcolarilor că are niște cartonașe cu imagini care reprezintă numere, obiecte, diverse lucruri, apoi le cere copiilor să se aranjeze în semicerc, astfel încât fiecare să aibă posibilitatea de contact vizual cu ceilalți. Marioneta trece pe la fiecare copil, care trebuie să extragă un cartonaș din mâna logopedului. Jucătorul are sarcina să denumească ceea ce vede pe cartea lui. Ceilalți copii trebuie să-și urmărească colegul, iar pentru cel mai atent observator, Cecilia oferă o insignă de bun „observator al clasei”. În momentul în care unul dintre copii nu dorește să vorbească sau se exprimă într-o voce joasă, greu de înțeles, marioneta nu insistă pentru a nu accentua situația și a nu stresa preșcolarul, însă îi înmânează un carnețel al vorbirii corecte și-l invită la cabinet pentru a continua jocul. În aceste cazuri, atitudinea logopedului este suportivă și, ceea ce este foarte important, nu stăruie în încercarea de relaționare. Copiii cu simptomatologie retard de limbaj sunt evaluați suplimentar în cabinetul de logopedie pentru a putea identifica gradul de întârziere. Nivelul de dezvoltare a limbajului se raportează la achiziții standard unor vârste biologice corespunzătoare primilor ani de achiziție a limbajului. Această subetapă este necesară pentru a putea identifica acele lacune ale limbajului verbal, a căror recuperare este necesară în dezvoltarea optimă și completă a copilului. Practica de cabinet arată că utilizarea marionetei are mai multe beneficii: creează motivația pentru participarea activă a copiilor la activitate; transmite ideea că pentru a vorbi corect este necesar ca gura să fie deschisă pentru a permite sunetului să fie pronunțat; stimulează colaborarea între copii; transmite emoții plăcute și atrage chiar și copiii cu probleme afective sau tendință de izolare (precum cei identificați cu retard de limbaj); prezentarea marionetei ca partener al logopedului facilitează comunicarea și deschiderea afectivă în timp scurt a copiilor; jocul cu marioneta transmite mesajul că utilizarea cuvintelor este un exercițiu ludic care poate schimba comportamentul celor din jur; prezența marionetei generează o explozie de bucurie pentru majoritatea preșcolarilor și o dorință de a relaționa cu ea.

================================================================================

CUM NE AJUTĂM COPIII ÎN PRIMII ANI DE ȘCOALĂ?

NECULA MIHAELA, Prof. Înv. Primar, Liceul Teoretic „Marin Preda”, București

Pentru a înflori în toată bogăția de petale, culori și parfum, cireșul, mărul sau piersicul trebuie îngrijiți cu toată dragostea de buni cunoscători, încă de la plantare, pe tot parcursul anilor. Școlarul mic este pomul tânăr care se pregătește să înflorească și să rodească an de an. În tot acest timp familia și școala se îngrijesc, în echipă, să-l ajute să se dezvolte armonios atât fizic, cât și psihic. Știm că prea multă muncă duce la oboseală cronică și dezechilibru, după cum prea multă delăsare sau distracție duce la scăderea puterii de muncă. Prin exces se reduce rezistența organismului față de boli, iar sănătatea suferă, fiind pusă la încercare. Organismul uman simte profund necesitatea unui anumit ritm în desfășurarea vieții zilnice. Echilibrul cerut de organism se realizează prin organizarea corectă a propriei vieți, prin asigurarea unui regim de muncă și odihnă ritmice, igienice. Fiziologia, știința care studiază legile de funcționare a ființelor vii, a arătat că, în concordanță cu periodicitatea anotimpurilor și cu alternanța ritmică zi-noapte, procesele din organismul uman se desfășoară respectând o periodicitate internă: bioritmul. În acest cadru larg succesiunea perioadelor de activitate și odihnă este strâns legată de ritmul zi-noapte al funcțiilor organismului. Capacitatea de muncă este, în general, mai mare în cursul zilei decât noaptea, dar și în timpul zilei sunt modificări importante ale acesteia. Ea este mai redusă în primele 1-2 ore dimineața, iar între orele 9-12, organismul are cea mai mare putere de muncă din timpul unei zile, urmând ca între orele 13-15 capacitatea organismului să scadă mult pentru a crește din nou, dar mai puțin decât dimineața, între orele 16-19. După ora 20 urmează o nouă scădere, iar cea mai scăzută putere de muncă se înregistrează între orele 2-4 dimineața. În timpul săptămânii capacitatea de muncă este mai redusă în prima zi, luni, ca în primele ore ale unei zile. Ea crește progresiv în zilele următoare până miercuri, joi pentru ca, în zilele ce urmează, să scadă până sâmbătă când este cel mai coborât nivel. Pornind de la cunoașterea acestor lucruri este necesar ca în fiecare familie să se elaboreze o schemă zilnică individuală pentru copilul școlar, în care vor fi respectate, pe cât posibil, orele de trezire dimineața, de servire a mesei, de pregătire a temelor, de culcare. Restul activităților: libere, recreative, extrașcolare, instruire suplimentară, ajutor în gospodărie trebuie să se desfășoare în momentele potrivite, cu o durată eficientă pentru a se asigura un randament bun prin solicitarea adecvată a organismului în creștere. Elaborarea programului de activitate și de odihnă (ale școlarului) înseamnă programarea, potrivit vârstei și condițiilor din familie, a tot ceea ce face acesta de-a lungul unei zile. Pentru a ajunge la școală odihnit și fără grabă elevul se va trezi cu o oră înainte de începerea programului, în general la 7 dimineața, să aibă suficient timp pentru a-și face toaleta, să se îmbrace, să ia micul dejun, să parcurgă drumul până la școală fără să alerge. La sosirea acasă, după cursuri, elevul își schimbă hainele, se pregătește pentru masă, pe care o servește între orele 13-14. Între masa de prânz și începerea pregătirii lecțiilor se va face o pauză de 1-2 ore, în care copilul de vârstă școlară mică este bine să doarmă, completându-și, în acest mod, necesarul de somn. Pregătirea lecțiilor pentru ziua următoare va începe după cel puțin o oră de la servirea mesei, deci după ora 15, și nu trebuie să dureze mai mult de două ore. La fiecare 40-50 de minute se va face o pauză de 10-15 minute. Urmează gustarea de la ora 17, iar masa de seară nu trebuie să întârzie de ora 20, deoarece va reduce timpul de somn al copilului. Timpul liber, după terminarea lecțiilor, se va petrece în mod plăcut, recreativ, util, adică ieșiri în aer liber, jocul cu prietenii, plimbări sau sport. Ar fi de dorit ca, în acest timp, să nu se afle în fața calculatorului sau a televizorului, timpul acesta fiind petrecut în așa fel încât să răspundă nevoii de mișcare și de socializare a copilului, aspect care ar trebui să însumeze 2-3 ore de activitate în aer liber, zilnic.  Culcarea va fi mereu la aceeași oră și nu mai târziu de orele 21-22, în funcție de vârstă. Între masa de seară și culcare, timpul va fi folosit pentru activități liniștite, plăcute, neobositoare, care să nu trezească stări emoționale sau de tensiune. Astfel se va asigura copilului un somn liniștit. În timpul pregătirii lecțiilor trebuie să avem în vedere ca locul să fie curat, lumina să bată din stânga, să fie liniște, temperatură potrivită. În timpul studiului individual se pot face pauze de 5 minute la fiecare 30 de minute pentru odihna ochilor. Părintele trebuie să aibă în vedere asigurarea unui climat afectiv de lucru, să îndrume cu calm, să evite supraîncărcarea, să-și sprijine copilul acolo unde are nevoie și să nu-l critice excesiv lăsând impresia că nu-l acceptă. Într-o măsură foarte mare succesul școlar este influențat și de climatul familial. Atmosfera caldă, de înțelegere din familie creează climatul necesar pentru munca intelectuală a copilului. În schimb, lipsa de înțelegere, exigența prea mare, dădăceala, ca și severitatea au efecte dăunătoare asupra copilului care se va afla în tensiune nervoasă mai ales în perioada testelor, când starea de oboseală începe să se instaleze. Ca părinți iubitori putem greși în educația copiilor noștri. Astfel, unii părinți pot să fie prea grijulii, căutând să-i protejeze și să-i răsfețe mereu. Trăind într-o astfel de atmosferă devin fricoși, lipsiți de inițiativă, emotivi, iar în familie sunt niște mici tirani, pretențioși, neascultători, greu adaptabili în colectivitate. Dacă, dimpotrivă, părinții sunt foarte severi, au o atitudine de duritate, copiii suferă din cauză că sunt pedepsiți de îndată ce nu respectă hotărârile acestora. În astfel de situații, copiii sunt mereu lipsiți de duioșie, de afecțiune, trăiesc cu teamă și vor deveni plini de asprime cu cei din jur, iar relațiile lor sociale vor fi lipsite de afecțiune. Lipsa de supraveghere, dezinteresul, indiferența față de ceea ce gândește copilul duce, cel mai adesea, la pierderea lui de sub control, acesta devenind un copil problemă din punct de vedere social. Atunci când copilul are succese școlare trebuie să-l răsplătim cu afecțiune, bucurându-l cu laude, dar să nu exagerăm oferind diferite bunuri sau o independență prea mare la o vârstă prea mică. Meseria de părinte pare o misiune din ce în ce mai grea, dar este cea mai frumoasă și complexă experiență din viața unui om.

================================================================================

Euritmia, o modalitate de exprimare corporală armonioasă a sunetelor, cuvintelor, mesajelor

Coord.edit. CRISTINA GEORGESCU – Prof.logoped / CMBRAE

„La început a fost cuvântul”,  începe cea dintâi carte a ortodoxismului, originând evoluția umană în puterea de expresie a cuvintelor care prevalează orice conduită și prefațează toate actele sociale. Privind spre zorii civilizației umane, primele articulări de foneme au avut un scop clar de adaptare la mediu: strigătele de atac adresate animalelor, sunetele de liniștire a membrilor grupului, probabil combinație de vocale, țipetele de disperare ale femeilor care încercau să-și apere copiii până la întoarcearea bărbaților de la vânătoare, toate aceste funcții esențiale ale primelor rostiri de sunete au încărcat emoțional silabele, apoi cuvintele care s-au dezvoltat de-a lungul timpului din acestea, și au creat din unitățile semantice adevărate constructe de sensuri, emoții, motivații. Cuvintele sunt trăite până în adâncurile ființei, întrucât exprimă atitudini, și sunt exprimate verbal, mimic, gestic, corporal, astfel încât se ajunge la paradoxul de a transmite mesajul autentic prin limbajul nonverbal, mai mult decât prin cuvinte, lucru confirmat de cercetările științifice din domeniul psihologiei sociale și al psiholingvisticii.

O analiză ontologică a învățării limbajului verbal evidențiază prevalența limbajului mimic cu care micuța ființă umană intră în contact încă din primele zile de viață. În această perioadă, întrucât dezvoltarea psihică nu permite înțelegerea și învățarea cuvintelor, prima formă de feedback pe care copilul o are de la mamă este mimica ei: astfel bebelușul învață că zâmbetul aduce alinare și mângâieri din partea acesteia și va asocia plăcerea cu zâmbetul pe care îl va „întrebuința” în viitor într-un mod „magic”, încercând să obțină plăcere și dezmierdări. Așadar, primele lecții de adaptare socială sunt, într-un mod paradoxal, lipsite de cuvinte articulate. Ceea ce urmează în timpul dezvoltării micii făpturi va fi asocierea cuvântului cu corelatele afective exprimate mimic și corporal. În final vorbirea, fiind un proces mult mai amplu decât simpla articulare de cuvinte, este o exprimare a sensului prin trăirea unității semantice în multiple modalități de exprimare a mesajului.

Un exemplu care susține multipla determinare a vorbirii (verbală și nonverbală) este cazul pacienților afazici. Afazia este o tulburare a vorbirii care afectează capacitatea de a înțelege limbajul vorbit, etiologia fiind de origine neurologică. Oliver Sacks, cunoscutul neurolog britanic, descrie  în cartea „Omul care își confundă soția cu o pălărie” câteva cazuri anecdotice în care afazicii reușesc să decripteze mesajul unei comunicări din gestică și mimică, cuvintele fiind neinteligibile pentru ei. Medicul avansează  o concluzie interesantă, afirmând că un pacient suferind de afazie este imposibil de mințit, deoarece acesta are dezvoltată capacitatea de a citi microexpresiile faciale și, prin aceasta, de a înțelege mesajul interpretând nonverbalul. Această observație esențială subliniază rolul corelatelor afective ale cuvintelor și deschide oportunitatea de a include elemente de educație a inteligenței emoționale concomitent cu învățarea limbajului verbal asociat.  Cuvintele sunt adevărate istorii de sensuri construite de-a lungul timpului de către civilizația umană. Un studiu al modificării morfologice a unităților semantice ar releva o strânsă conexiune între sens și tradițiile sau credințele populare.

O exemplificare este reprezentată de interjecții, care nu au valoare dacă nu sunt încărcate de tonalitate afectivă și dublate de gestică: simpla rostire neutră a lui „aha” ar crea confuzie, întrucât sensul nu există în afara coloraturii paralingvistice. În schimb, nu același lucru se întâmplă cu simpla  îngânare a tonalității, specifice interjecției, care, deși lipsită de foneme, ar fi înțeleasă de toți. În majoritatea limbilor naturale există un număr impresionant de cuvinte care sunt transmise intergeneraționist, dublate de o tonalitate specifică constituită ca un suport ce facilitează comprehensiunea și favorizează crearea relațiilor sociale, esențiale pentru supraviețuire și adaptare. Așadar,  se poate afirma că fiecare cuvânt este o construcție istorică de  mesaj, emoții și sensuri subliminale transmise cultural prin inconștientul colectiv la care omul are acces prin învățarea activă și corectă  a limbajului.  Rostirea este un proces care implică respirația și se bazează pe participația posturii corporale, care facilitează expulzarea coloanei de aer cu un anumit tonus, modulând aparatul fono-articulator în concordanță cu condițiile particulare de pronunție a fonemelor. Mișcarea corpului, deschiderea obținută prin mobilizarea brațelor au favorizat în timp dezvoltarea unui adevarat limbaj nonverbal care „trăiește” cuvintele, de cele mai multe ori prevalând forța sensului vorbirii. Modelarea culturală a acestui „alfabet” corporal s-a construit în timp, având la bază câteva criterii: amplitudinea gestului, care s-a dezvoltat atât în funcție de necesitatea de a atrage atenția spre activități care au relevanță pentru adaptarea la mediu sau la grup, cât și considerând particularitățile sunetului, deschiderea necesară pentru articulare, și intensitatea mișcării, ce nuanțează forța cu care este rostit cuvântul, reflectând dublarea motivațională a unității lexicale. Așadar, în teatru, muzică și dans mișcarea corporală exprimă motric fonemele, cuvintele, dezvoltând o adevărată „poezie” a trupului ce redă prin mișcări ample, intense un mesaj verbal. În India antică, locul unde oamenii trăiau într-o armonie perfectă cu natura și considerau că sufletul lor este conectat la univers,  viața umană a devenit parte a ritmicității evenimentelor telurice și cosmice, iar ei au exprimat această relație privilegiată prin dansurile lor însuflețite de ființele din lumea  spirituală. În Persia, după ce ani îndelungați oamenii au crezut în ființe suprasensibile, conducătorii politici au dezvoltat conștiința faptului că, dincolo de protecția zeilor, sunt pericole a căror îndepărtare depinde numai de popor, iar exprimarea acestor povești ale timpului s-a tradus prin dansuri ritualice de luptă. Egiptul antic a cultivat un adevărat simț al spațialității, reflectat atât prin desenele din piramidele faraonice, cât și prin reprezentările dansurilor cultice care urmau o geometrie a mișcărilor prin gesturi circulare, ordonate după un tipar care orienta sensul spre pământ pentru a gestiona materia.  Însăși scrierea hieroglifică este un model de reprezentare motrică a fonemelor, confirmând astfel rolul esențial al mișcării corporale în rostirea sunetelor.

===============================================================================

Adaptarea curriculară şi planul de intervenţie individualizat pentru elevii cu CES

Prof. logoped Şc. nr. 197(București) – UŢAN GABRIELA

Procesul de integrare educaţională a elevilor cu CES include elaborarea  unui plan de intervenţie individualizat, în cadrul căruia folosirea unor modalităţi eficiente de adaptare curriculară joacă rolul esenţial. Problemele de adaptare curriculară se pun în mod diferit atunci când dorim să integrăm elevi numai cu tulburări de învăţare faţă de situaţia în care integrăm elevi care posedă, suplimentar, diverse categorii de deficiențe mintale, senzoriale sau fizice. Pentru prima categorie menţionată adeseori este suficient să introducem elevul cu tulburări de învăţare în cadrul unui program suplimentar la disciplina sau grupul de discipline de învăţământ unde întâmpină dificultăţi sau este rămas în urmă. În cazul celei de-a doua categorii, cea a elevilor cu dizabilități, principalele modalităţi ce pot fi folosite, constau în: -selectarea unor părţi din curriculum-ul general pentru elevii normali, ce pot fi parcurse de elevii cu dizabilități şi renunţarea la altele, de obicei cele mai complexe;-accesibilitatea prin simplificare a tuturor părţilor din curriculum pentru a putea fi înţelese şi învăţate de elevii cu dizabilități; completarea curriculum-ului general cu elemente noi vizînd introducerea elevilor cu dizabilități într-o serie largă de activităţi individuale, compensator-terapeutice, destinate recuperării acestora şi asigurării restabilirii participării lor, în mod eficient, la procesul de învăţământ pentru normali. În planul dezvoltării curriculare pentru elevii cu dizabilități are loc o mişcare în sensuri diferite. Pe de o parte, curriculum-ul acestora se restrânge, iar pe altă parte se amplifică prin introducerea unor activităţi suplimentare individualizate, destinate compensării şi recuperării. Pentru elevii cu deficit de intelect planul de învăţământ se reduce atât din punct de vedere al numărului de discipline de studiu, cât şi din punct de vedere  al conţinutului informaţional ce urmează a fi însuşit la fiecare capitol în parte, dar creşte numărul de activităţi individuale suplimentare în care urmează să fie inclus elevul cu deficit de intelect, în scopul recuperării acestuia. În cazul şcolii speciale româneşti astfel de activităţi sunt cele logopedice, de corectare a deficienţelor fizice, de socializare etc. Terapia ocupaţională, formarea deprinderilor de viaţă cotidiană şi autonomă constau în modul de organizare, de materialele didactice folosite şi locul de desfăşurare a majorităţii acestor activităţi. În ţările scandinave, de exemplu, sprijinul destinat elevilor cu deficiențe se acordă sub forma unor activităţi individuale suplimentare, desfăşurate în instituţia de învăţământ obişnuit. În activităţile cu elevii cu deficienţe (integraţi) proiectarea curriculară trebuie să ţină seama, în primul rând, de tipul şi gradul deficienței, mai apoi de posibilităţile fiecărei şcoli de a asigura ajutorul fiecărui elev în parte. Pentru elevii cu dizabilităţi severe sau polihandicapuri majoritatea specialiştilor recunosc necesitatea şcolarizării acestora în instituţii separate unde să fie instruiţi după un curriculum propriu şi beneficiind de tehnologii didactice adaptate. Aşa este cazul elevilor cu handicap mintal profund sau al celor care au deficienţe mintale asociate cu deficienţe senzoriale şi fizice, ceea ce îi face dificil de şcolarizat în instituţii obişnuite de învăţământ. Până în prezent integrarea, realizată prin intermediul adaptării, a dat rezultate cu precădere la elevii cu deficiențe uşoare sau moderate. Rezultate notabile s-au obţinut, în acest sens, în realizarea unui curriculum individualizat şi simplificat pentru elevii deficienți mintal, integraţi în şcoala obişnuită. În cazul elevilor cu deficienţe senzoriale (surzi sau hipoacuzici, orbi sau ambliopi) şi a celor cu deficiențe  fizice, adaptarea curriculară s-a realizat, mai ales, prin extensiune. Pentru aceştia nu există probleme deosebite privind parcurgerea aceluiaşi curriculum destinat normalilor, deoarece aceştia au un intelect normal dezvoltat. În această situaţie, în curriculum-ul comun tuturor categoriilor de elevi, au fost introduse o serie de activităţi suplimentare, specifice. Acestea vizează, cu precădere, aspecte legate de orientarea spaţială, demutizarea, socializarea, comunicarea, însuşirea unor limbaje adiţionale (limbajul semnelor, dactil, Braille etc.) sau activităţi practice, destinate pregătirii în profesii adecvate  tipului de dizabilități respective. Toate acestea determină o mai bună adaptare la mediul social. Adeseori în cazul  integrării educaţionale a elevilor cu diverse dizabilităţi severe  nu este suficientă doar adaptarea curriculară, ci este necesar să se realizeze pentru aceştia un plan sau program de intervenţie individualizat sau un „curriculum propriu”. Acesta este destinat recuperării, pe toate planurile, a personalităţii elevului cu dizabilități. Într-un astfel de plan se pune accent, în special, pe latura formativă şi mai puţin pe cea informativă. Componentele esenţiale ale unui plan de intervenţie individual sunt: evaluarea şi reevaluarea, stabilirea obiectivelor pe termen scurt şi lung, selectarea metodelor şi activităţilor folosite în intervenţie, stabilirea instituţiilor şi echipelor interdisciplinare participante şi cooperarea cu familia elevului cu dizabilităţi.

=============================================================================

Aplicabilitatea  jocurilor phihoterapeutice în învățământul de masă

Grădilă Ștefania – Prof. pentru înv. preșcolar

Jocul este o activitate recreațională având o  caracteristică de învățare și dezvoltare armonioasă în educarea copiilor. Prin joc se pot recrea situații de învățare care pot ajuta în anumite situații copiii la orice vârstă. Modalitățile de realizare ale jocului sunt cele clasice, însă în situațiile de învățare se pot folosi și jocurile psihoterapeutice care au un rezultat aplicabil și măsurabil aproape imediat. Jocul psihoterapeutic este aplicabil ca o modalitate de intervenție, acceptată la vârstele mici, ușurând uneori învățarea în situații problematice, și nu numai. Educația în prezent pune accent pe relaționare și colaborarea familiei cu instituțiile de învățământ, ele având ca scop principal dezvoltarea cât mai armonioasă a copiilor. Comunicarea și deschiderea ambelor partenere în educație aduc multiple beneficii către această dezvoltare armonioasă a copilului. Știm foarte bine cât este de importantă dezvoltarea relației cu familia, colaborarea de acest fel având impact favorabil asupra copiilor. După perioada de observare și evaluare, la începutul fiecărui an școlar cadrul didactic poate îndruma părinții unde este necesar, către instituțiile avizate pentru evaluări mai elaborate, însă de fiecare dată  cadrul didactic de la catedră (observând unde sunt necesare aceste intervenții) poate sfătui și realiza în activitățile de consiliere aceste situații de învățare la care pot fi prezenți și membrii din familie. Create, aceste contexte de învățare pot ajuta părinții care uneori se simt depășiți  de amploarea acțiunilor preșcolarilor sau școlarilor mici. În activitatea mea de la catedră am creat aceste situații de învățare și am avut rezultate optime în aplicabilitatea lor în familie, dar și în relaționarea copiilor cu terți. Am să exemplific câteva situații de învățare prin joc pshihoperapeutic și situațiile create pentru învățare. Părinților care îmi cer sfatul, pentru că se simt fără reușită în a organiza eficient programul copiilor în familie, le sugerez să creeze situații de învățare sub formă de joc cu denumiri atractive, în spatele cărora să existe scopul propus. De exemplu, în jocul “De-a detectivii”  găsim jucăriile și le ducem în locul lor special sau găsim hăinuțele aruncate etc. Revenind la activitățile de tip atelier pe care le putem desfășura în orele de consiliere în unitățile de învățământ, aș folosi ca prim exemplu o activitate desfășurată de mine, “EU ȘI MAMI, JURNAL DE BUCURIE”. De ce necesitatea acestei activități? Pentru că părinții se plâng foarte des de lipsa timpului de calitate  petrecut împreună cu cei mici. Prin această activitate eu le-am oferit un început în a valoriza timpul petrecut împreună. Știm că cei mici nu pot cuantifica corect trecerea timpului și, fără dovezi palpabile, simt că atenția părinților nu este îndreptată către ei. În acest fel, de câte ori cel mic își dorește să petreacă timp cu mami sau tati sau are nevoie de atenția lor, poate accesa acest jurnal. La fel și părintele, al cărui timp uneori este destul de scurt, poate oferi spre siguranță emoțională timp limitat, dar calitativ ! O altă activitate desfășurată sub formă de atelier, “PRIMA MEA ÎNTÂLNIRE”, are la bază un joc de rol care ajută la formarea unor opinii despre comportamentul potrivit în societate. “BORCANUL CU DORINȚE”, ”BORCANUL CU REALIZĂRI” sunt exemple de activități pentru acele situații când copiii își pierd motivarea în realizarea a ceea ce își doresc. Acestea pot arăta și pentru ce scopuri trebuie să lucrăm , dar și câte realizări avem. Exemple de astfel de jocuri-activități sunt multiple și ne pot ajuta, chiar dacă în formarea noastră profesională nu există o bază de pregătire în psihoterapie.

 

Pin It on Pinterest