Previziuni ignorate. Arhiva ONG-,,Paul Polidor”(2017):,,Oamenii umblă la fel de cocârjați de griji…”=Eugen Cristea la 65 de ani (decalog aniversar)

Eugen Cristea la 65 de ani (18 aprilie 2017)

Decalog aniversar ,,Trăiesc cu senzația că suntem un popor  blestemat.’’(E.C.)

PAUL POLIDOR: Interviu cu actorul, compozitorul-interpret și scriitorul EUGEN CRISTEA,  în exclusivitate pentru Nr.14 al revistei „Afaceri, Diaspora, Artişti”  Ediție aniversară 18 aprilie 2017 

1.

P.P.: Prieten drag Eugen Cristea (ca să parafrazez cântecul interpretat de Pompilia Stoian, ne reîntâlnim, iată, în preajma unui eveniment biografic și profesional. Am auzit că ai tăi colegi de la TNB îți vor pregăti un spectacol aniversar la cei 65 de ani împliniți pe 18 aprilie 2017. Unde va avea loc manifestarea ?…

E.C.: Mai mult ca sigur că glumești! Ce aniversare? Ce sărbătorire? Unde ne trezim? În America, să-mi dea cadou un ceas de aur, ca polițiștilor care se retrag și sunt uciși chiar în ziua respectivă? Ca să nu mai vorbim de faptul că exact pe 18 aprilie am spectacol. Sper să nu fie unul de adio. Dimpotrivă.

##############################=================================================================================

2.

P.P.: În 2011 revista noastră ,,PERSONALITĂȚI în aria interferențelor internaționale” își începea existența dedicându-ți primul număr. Cu fotografia proprie pe prima copertă, ai prezentat revista la emisiunea „Telefonul de la miezul nopţii”, emisiune în care, deşi era moderator şi realizator, actorul Andrei Duban n-a mai apucat să citească textul social „Păsărica-i la putere” tocmai din imixtiunea în direct a „păsăruicilor” Vica Blochina & Co. (am zis eu că serviciile KGB  regulează din nou poporul român și prin intermediare din Țările Baltice via ,,CCCP”!…). Incredibil, dar adevărat: Andrei Duban era pe punctul să recite textul, însă ,,Cabinetul Doi”(care, se știe, n-a dispărut decât oficial!…) îi dă ,,brânci” pe post Vicăi și blochează recitarea lui Duban, aducând ,,la telefon”  tot pe cineva cu sânge moldo-asiatic,  așa că textul ,,Păsărica-i la putere” poate fi ascultat, cu timbrul tău inconfundabil, doar în audio-book-ul ,,Cobai în Țara Dezamăgirilor” ori în filmările de arhivă de la Librăria ,,Mihai Eminescu” din București.   Prin urmare, cum reuşești să faci concurenţă pițipoancelor în media de divertisment când politica noastră şi viaţa noastră de zi cu zi STAU sub acest fatal semn (iată mai jos textul interzis încă din 2010 de posturile radio-tv) ? :

 

PĂSĂRICA-I LA PUTERE

 

de Paul Polidor

 

,,Face streap-tease păsărica

Viaţa lumii cucerind;

Păsăroii şi pisica

Se uită la ea cu jind.

Bale curg de la balcoane,

Frunze cad în veselie,

Păsărici cu silicoane

Cântă-n show-uri la câmpie.

 

Şi, dacă vreun dubiu-aveţi,

De ce linge ursul miere,

În jungla cu marafeţi

Păsărica-i la putere…”

E.C.:  Nu fac niciun fel de concurență cu nimeni. Înțelepciunea adunată cu greu de-a lungul anilor de activitate neîntreruptă mă face să cred că e loc pentru toată lumea, într-un mediu în care absolut totul e posibil. Și-apoi, o vorbă din bătrâni spune clar: ,,Soarele cade la fel și pe balegă”…

#############################===================================================================================

3.

P.P.: În aprilie 2006 am reușit să transform o idee în realitate, adevărat, alături de Radiodifuziunea Română: spectacolul aniversar ,,EUGEN CRISTEA 54-45”, eveniment la care ai invitat și artiști, prieteni de suflet, precum: Mircea Vintilă, Jeanine Stavarache, Cristina Deleanu și Adriana Trandafir. Și mulți     copii (ai   căror părinți n-au uitat emisiunea TVR din anii 1990 ,,Feriți-vă de Măgăruș!”) de la centrele Fundației ,,Paul Polidor”. Ce amintiri ai păstrat de la acea întâlnire sui-generis, alături și de profesioniști ai radioului național, precum Ion Vova, Manuela Popescu ori Vasile Manta?

E.C.: Una dintre cele mai frumoase amintiri. Ba, mai mult, o consider unică și, probabil, irepetabilă. Ai avut o idee foarte bună, iar rezultatul a fost pe măsură. Ca o coincidență,  chiar și în acest an am fi putut organiza ,,Eugen Cristea – 65-56”… Sper să organizăm tot împreună aniversarea ,,75-66”. Cine poate ști? Poate avem mai mult noroc atunci!

#############################================================================================================

4.

P.P.: Întrucât acest interviu aniversar va apărea în revista ,,AFACERI, DIASPORA, ARTIȘTI”, spune-le cititorilor ce afaceri ai făcut în ultimul timp? Sunt turneele prin țară cu piese de  teatru  clasice un business? Dacă n-ar fi, nu s-ar face, ar suna formula retorică…

E.C.: N-am făcut în viața mea afaceri.  Nu  mă  pricep,  cu toate că – după cum bine știi – formația mea de bază e una realistă, nu artistică. Nu uita de ciudatul an pe care l-am petrecut la Politehnică. Nu se poate numi afacere faptul că batem țara în lung și în lat – pe bani puțini!!! – pentru câteva sute de lei, dar, lucru extraordinar, pentru mii de aplauze și pentru mii de oameni pe care, în felul nostru, îi facem fericiți! Așa cum spun de fiecare dată când am ocazia, noi (echipa noastră), nefăcând parte din ,,sistem”, nu avem loc în București. Aici altele sunt jocurile…

#############################===================================================================================

5.

P.P.: Care au fost ultimele întâlniri cu diaspora ? Când ar trebui românii de peste graniță să-l reîntâlnească pe Eugen Cristea în Australia, Canada, S.U.A. ori U.E.? Sau treci întâi pe la Beijing și Moscova ? Glumesc…

E.C.: Ultima – deși sper din tot sufletul să nu fie așa – a avut loc în noiembrie 2014, într-un scurt, dar eficient turneu în impecabila țară a cantoanelor (Switzerland-n.n.). Imaginează-ți că am avut cinci spectacole în cinci orașe diferite. Diaspora – mai aparte ca în alte țări, de o civilizație cu totul și cu totul specială. Eu nu pot să înțeleg cum se pot transforma românii atât de frumos atunci când se află peste hotare. Parcă sunt o cu totul altă nație, pe cuvântul meu!

==============================================================================================================

6.

P.P.: Am vorbit despre actorul din tine. Acum o să te întreb direct: ce mai face compozitorul-interpret Eugen Cristea? Am reascultat zilele trecute un CD vechi de-al nostru, intitulat ,,Haos”(lansat la TNB cu 12 ani în urmă), cu poezie cântată universală, pe versuri de Shakespeare, Ana Blandiana, Adi Cusin, Rafael Alberti, Bahtiar Vahabzade, Bogomil Gjuzel, Miljurko Vukadinovici și subsemnatul. Între timp, ne-au părăsit soțul Anei Blandiana, scriitorul Romulus Rusan, și poetul național al Azerbaigeanului, B.Vahabzade, cu care am corespondat. Viețile noastre se duc, rămân poeziile și cântecele…

E.C.: Compozitorul – atenție, cu ghilimelele de rigoare! – lucrează în continuare. Mi-aș dori un nou CD cu un fel de ,,Best of”. Poate  – așa cum ai făcut întotdeauna – să îmi dai o mână de ajutor. Vezi că timpul trece…

=============================================================================================================

7.

P.P.: Ești autorul unui text șocant, dărâmător, devenit clasic și antologic, republicat în cărți și reviste, având titlul: ,,Cunoașteți genul: moldoveancă, obraznică, parfum ieftin, pretenții.” Nu-mi spune că, mai nou, ai o amantă moldoveancă  și nu mai recunoști ce-ai scris, îți reamintesc: „…Acum câteva zile cineva din provincie mi-a trimis pe cap o fătucă, vezi, Doamne, să o ajutăm să facă un pas în lumea mirifică (sau nu) a teatrului. Cunoaşteţi genul: moldoveancă, obraznică, parfum ieftin, pretenţii. În mintea unora ca aceste specimene arta înseamnă să apară zilnic pe aceleaşi posturi tv satanice… Şi cam atât. Cristina Deleanu, o altă colaboratoare apropiată de Paul (mai ales prin comuna pasiune a POEZIEI!), care era de faţă, a întrebat-o dacă îi place poezia. La care parfumata a strâmbat din nasul (de altfel, obraznic!) şi a mărturisit că nu a citit o poezie în viaţa ei. ATÂT. Eu, personal, nu mai am niciun comentariu. Vă las pe DVS… Povestea e absolut adevărată.” Colegul tău de scenă, actorul Tudorel Filimon, are chiar o replică apărută în interviul realizat de noi în urmă cu câțiva ani (Enjoy!): ,,Calitatea umană este din ce în ce mai atrofiată, rânjetul este astăzi actul de identitate al oricăruia dintre noi. Nu mai există perdea, doamnele, domnişoarele, domnii şi domnişorii nu se sfiesc să-şi arate goliciunea  umană în orice situaţie s-ar afla, furoul nu mai acoperă, din păcate, nimic, chiloţii sunt scoşi şi arătaţi, cu o plăcere obsedantă, ori de câte ori se poate călca în mocirlă, părţile intime ale individului devin puncte de interes verbal, nesimţit de verbal, iar sfârcurile ţâţelor unor fetiţe, educate la pensionul speluncii, pocnesc făcând ca silicoanele să le deformeze fizicul şi să le redea frumoasa educaţie, notele obţinute la cursurile de ESTETICĂ şi locurile fruntaşe din Manele Aurii.” Ei, ce retractezi?

E.C.: Nu retractez absolut nimic! Din nefericire, numărul pițipoancelor este într-o continuă creștere! Nu neg un lucru: la spectacolul meu ,,Carte de vizită” de la Teatrul Național, un one-man-show la care te invit cât de curând, numărul spectatorilor tineri prezenți în sală este din ce în ce mai mare! Sunt atenți, civilizați, participativi, eleganți, ce mai, o plăcere! Dacă știi ce să le dai, ce să le oferi, partida e câștigată de ambele părți. Din păcate, degeaba încerc eu să fac cultură și să mă zbat pentru calitate estetică pe toate căile. Nu pot concura cu valul de piese care au ca unică temă amantlâcul. Uită-te și tu la titlurile de pe afișe și o să-mi dai dreptate. Și – sper – nu numai tu.

================================================================================================================

8.

P.P.: Scriai în cartea mea (cu texte interzise radio-tv) ,,Cobai în Țara Dezamăgirilor”, tipărită în 2010: ,,Salariu de câine e o frumoasă și tristă mărturisire în acest sens. Dar, poate, unul dintre cele mai tulburătoare versuri rămâne, fără îndoială, cel din poemul Pensie de supărare… Indignat, poetul cere să ne dăm demisia de cetățeni./…/ În ce hal de nefericire suntem? /…/ Oamenilor le e frică – glăsuiește o altă poezie. Normal, nu? Piticul chior e în stare să te ia direct din pat, exact, adică nu, nu exact!!! – ci, mai rău ca în vremurile staliniste.” Ce simte azi, în contextul previziunii de mai sus, viitorul tânăr pensionar Eugen Cristea?

E.C.: Aceeași dezamăgire, aceleași nemulțumiri, aceeași durere, aceeași revoltă… Trăiesc cu senzația că suntem un popor – era cât p-aci să zic ,,populație”, și cred că nu greșeam prea mult – un popor blestemat. Și zău că nu merităm așa ceva. Am cumpărat de curând un excepțional volum , ,,Arta românească de la origini până în prezent”. Ce minunăție! Ce oameni talentați! Ce valori de talie universală! Și la ce bun? Chipurile oamenilor sunt la fel de triste, oamenii umblă la fel de cocârjați de griji, se bat pentru o sticlă cu apă sfințită sau pentru trei sarmale și doi mici cu muștar… Sau bagă cuțitele în ei pentru un loc de parcare. Aceeași dezamăgire, aceleași nemulțumiri, aceeași durere, aceeași revoltă…

===============================================================================================================

9.

P.P.: Acum doi ani am editat un număr  aniversar   de  suflet,  pe care l-am dedicat celor trei sferturi de veac din viața actriței Cristina Deleanu, în acea revistă (,,PERSONALITĂȚI…, Nr.12)  tu   mărturisind  că  amândoi v-ați salvat și mântuit printr-o mare iubire, sinceră, dezinteresată. Generațiilor foarte tinere de adolescenți  sau  puștani,   care    nu  v-au văzut în piese  de  teatru  sau filme, ce sfat le-ați da, dacă ar deschide, să zicem, ,,REVISTA DE EDUCAȚIE SEXUALĂ”? Te întreb intenționat, întrucât toate cadrele didactice din România (am făcut sondaje!) se feresc de ,,Revista de educație sexuală” ca dracu de tămâie sau românii de DNA… Avea dreptate regretatul academician Florin Constantiniu că, în genele lor cochetând cu ipocrizia pudibonderiei, românii au rămas tot copii de țărani săraci (dar și cu sânge amestecat, de peste un mileniu, cu cel asiatic –n.n.), care-au fost aduși de regimurile comuniste la oraș (mai mult sau mai puțin desculți ori dezbrăcați, însă cu-o voință răbdător-orientală de-a răzbi în viață) unde-au învățat să se facă că muncesc (cacofonie intenționată!…), dacă nu curge, pică…, să înșele, să fure azi un ou, mîine-un bou, cu lecția-nvățată=,,capul  plecat  sabia  nu-l taie”, să se-mbogățească din oportunism politic ori fățărnicie și josnicie morală, de-aceea și sexul îl făceau  pe-ascuns,  de  frica interzicerii avorturilor etc…  Copiii  de  azi  nu știu nimic din acea istorie…  Ce sfat le dați ?…

E.C.: Educație, lectură, muzică, socializare reală, prietenie, corectitudine, eleganță, bun gust, dăruire, iubire…

================================================================================================================

10.

P.P.: La finalul noului nostru decalog te-aș întreba: regreți că te-ai născut român  și ai slujit limba română literar-dramaturgică atâția ani, adică formula ,,65-56” ? Ce crezi că mai fac detractorii artei tale actoricești, pentru că trebuie să ai așa ceva?!  În 2017 a treia zi de Paști este ziua ta de naștere… La mulți și mirabili ani, prieten drag Eugen, alături de marea ta iubire, Cristina!…

E.C.: Nu regret că m-am născut român, regret că m-am născut în anii 50. Mi-ar fi plăcut să trăiesc între cele două războaie mondiale. Aș fi fost – mai mult ca sigur – unul dintre regii boemei bucureștene. Păcat! Poate într-o viață viitoare. În care sper să ne întâlnim în aceeași formulă. Mulțumesc, Paul!

Preluare din revista ,,AFACERI, DIASPORA, ARTIȘTI,, ISSN:2360-1647

Interviu conceput și realizat de Paul Polidor (29 martie-11 aprilie 2017) sub egida Editurii Cadrelor Didactice din România, București

Pin It on Pinterest