,,Paul Polidor”Festival-Concurs XXII On-line: Din ciclul ,,Studii despre euritmie prin antroposofie”-Centrul ONG ,,Prof.logoped Cristina Georgescu”/CMBRAE

Bune practici de utilizare a euritmiei în dezvoltarea armonioasă a exprimării  copilului în perioada preșcolarității

GEORGESCU CRISTINA – PROFESOR LOGOPED – CMBRAE (Imagine foto)

Beneficiile practicării euritmiei încă din perioada preșcolară sunt multiple și converg spre o educație armonioasă a cogniției, afectivității, motricității și sociabilității, întrucâtva putându-se infera că este o modalitate de a realiza idealul Kalokaghatia, mult prețuit de grecii antici. Copilul mic este cel mai apropiat de natură prin spontaneitatea și naturalețea cu care își exprimă emoțiile, de aceea acesta este momentul potrivit pentru a introduce elemente de euritmie care să sprijine atât evoluția echilibrată a personalității, cât și învățarea unei pronunții corecte și nuanțate a cuvintelor. Exersarea elementelor euritmice în deprinderea unui vocabular bine exprimat și nuanțat stimulează gândirea și creativitatea preșcolarului. Întrucât acestea se practică în grup, sunt un instrument de dezvoltare a conduitelor sociale și o modalitate de învățare socială prin observație și imitație, contribuind la dezvoltarea personalității copilului. Totodată lucrul euritmic induce relaxarea corporală și detensionarea cognitivă, facilitând învățarea și transformând experiențele în modalități plăcute de deprindere a noilor abilități.

În logopedie introducerea exercițiilor de euritmie nu este o idee nouă, Steiner fiind primul practicant în acest sens, care a avut și rezultate vizibile. Metodele propuse de el sunt și astăzi aplicate și, totodată, constituie subiectul lucrării de față. Antroposoful pornește în fiecare abordare a diverselor sunete de la simțirea fonemului atât ca vibrație, cât și ca exteriorizare a vocalizării unei părți a corpului. Astfel, sunetului „i” i se asociază coloana vertebrală, euritmistul fiind sfătuit să-l simtă precum ar fi vertical și prelungit ca aceasta, apoi brațele sunt mișcate modelat în funcție de modul în care este simțit sunetul. Pentru gestul care imprimă fonemul „i”, Steiner sugerează: „fiecare linie dreaptă, acolo unde o simțiți că se află, fie în brațe, în picioare, în întreaga formă, dar și în privire, cu nasul, cu limba sau numai cu un deget de la o mână sau, dacă puteți, cu un deget de la picior. Dar trebuie să existe trăirea liniei drepte! Un „i”  foarte tipic  apare atunci când întindeți unul dintre brațe lateral în sus și pe celălalt, în mod corespunzator, în jos.” (Madlene Siegloch, Euritmie, o introducere, p. 83). Așadar, sunetul „i”, reprezentat euritmic după indicații, implică ridicarea brațului drept în sus, spre univers, iar celălalt coboară ușor spre spate, astfel încât să formeze o coloană cursivă, apoi piciorul drept este plasat ușor înainte, ca și când schițează un gest de continuitate în spațiu, în timp ce celălalt membru își menține poziția pe verticală, obținându-se astfel o armonie posturală și o poziție optimă pentru pronunția și simțirea sunetului. Un astfel de exercițiu poate sprijini înțelegerea dublării sunetului „i” pentru articularea hotărâtă sau pentru plural, aceasta fiind una dintre problemele cel mai des întâlnite la elevi, întrucât trecerea intensității sunetului, care este mai nuanțată în cele două cazuri amintite mai sus, conferă înțelegerea și conștientizarea totodată a scrierii pornind de la vorbire.

Sunetele sunt împărțite de Steiner, după criteriul modalității de pronunție, în: Rudolph Steiner, Euritmia, vorbire vizibilă:

• sunete labiale: w, b, p, f, m ;
• sunete dentale: d, t, s, n, ș ;
• sunete palatale: g, k, ci ;

Considerând intensificarea și încetinirea coloanei de aer, el împarte consoanele în:

• sunete explozive: b, p, m, d, t, n, g, k
• sunete siflante: w, f, ș, s, ci
• sunete vibrante: r
• sunete vălurite: l.

Sunetele  explozive sunt reprezentate prin mișcări ale membrelor superioare care se deschid într-un gest lin. Astfel, gestul sunetului „b”, la pronunția căruia coloana de aer pornește de la omoplat, se realizează prin ridicarea ambelor brațe lateral și aducerea lor în față, imprimând un sentiment de liniște „când formăm acest B, este mereu o imitare a ceva. Dacă s-ar reține în forma aerului ceea ce se formează prin B și este caracteristic faptului că rostim B, acolo ar exista mereu ceva învăluitor. Iese la iveală o formă care învelește. Iese la iveală ceea ce se poate numi o colibă, o casă. B-ul reproduce mereu o colibă, o casă.” (Madlene Siegloch, Euritmie, o introducere, Ed.Triade, Cluj, 2001, p. 91). Cu siguranță Steiner era inițiat în tainele evoluției literelor din scrierile vechi, iar litera „B” este o stilizare a simbolului din egipteană, care desemnează cuvântul „casă”. Așadar, principiile euritmiei urmează cursul natural al dezvoltării limbii în timp.

Sunetele siflante sunt reprezentate prin gesturile ușoare, rapide ale brațelor care antrenează întregul corp într-o mișcare comună, urmând calea naturală a curențului respirației în vorbire. Mișcările pot fi furtunoase sau ondulatorii imitând valurile mării, iar nota comună a acestora este disiparea în înălțime, adâncime sau depărtare. Spre exemplu, sunetul „s” a fost întotdeauna asociat cu forma întortocheată sau răsucită a șarpelui, a cărui percepție „este extrem de complicată și va consta din faptul că simțim o liniștire puternică a ceea ce este într-o stare de neliniște; o percepție la care simțim siguranţa de a fi integrat ceva liniștitor în ființa ascunsă a unui lucru.” (Madlene Siegloch, Euritmie, o introducere, Ed.Triade, Cluj, 2001, p. 91). Așadar, gestul corespunzător sunetului „s” va porni de jos  și  va  fi condus spre înălțime cu ambele mâini orientate simetric, ondulându-se într-o mișcare ce încrucișează axele membrelor superioare și care oferă amplitudine și intensitate exercițiului, simbolizând călătoria sunetului din adânc spre exterior, și oprindu-se în momentul în care practicantul ajunge pe vârfuri aspirând spre univers. Este o mișcare ce reflectă curgerea pronunției și armonia dintre conduita verbală și cea  motrică.

Despre sunetul „l” Steiner spunea în 1912 că reprezintă tot ce germinează, înflorește și se desfășoară, iar gestul care îl simbolizează antrenează mobilitatea membrelor superioare care imprimă sensul creșterii: mâinile pornesc de sus, din poziția de împreunare și coboară deschizându-se în părțile laterale, care se lasă să cadă spre pământ până se întâlnesc într-un paralelism liber din nou. Aceste gesturi sunt efectuate cu delicatețe, reflectând astfel natura vălurită a sunetului. Exercițiul euritmic pentru sunetul „l” stimulează vizualizarea plantelor înflorind, a tulpinilor urcând spre cer și coborând iar spre planul teluric, căutând sursa de energie primordială (Rudolph Steiner, Euritmia, vorbire vizibilă, Ed.Triade, Cluj, 1999).

Ulterior deprinderii fiecărui sunet prin mișcare euritmică, atunci când reprezentările motrice vor fi simțite în mod natural, acela va fi momentul în care se va naște unitatea gestului-cuvânt, nivel la care practicantul va acorda ritmul, accentul și sensul semantic cu coordonarea motrică. Acela va fi începutul unei „vorbiri vizibile”, așa cum a fost gândită de Rudolph Steiner.

Pedagogia Waldorf, pe care a creat-o antroposoful și care are la bază concepția conform căreia copilul ce are „numeroase talente și… nevoi diferite” trebuie să acceseze o școală care „să-l implice în moduri diferite: active, emoționale, raționale” (Madlene Siegloch, Euritmie, o introducere, 2001, p. 147, Ed. Triade, Cluj), introduce euritmia ca materie de bază în curriculumul grădinițelor, întrucât aceasta este calea prin care copilului îi sunt stimulate îndemânarea, coordonarea motrică sau „motricitatea fină”, cum o denumea Steiner, și forța corpului. În fapt, este modalitatea prin care micuța făptură învață să intre în posesia propriei corporalități, ca o exprimare a trăirilor subiective „îngropate” în subconștient.

Prin urmare, practicarea euritmiei la vârsta preșcolară, indiferent sub ce formă, ca disciplină de exersare a formei fizice ori ca stil de intervenție logopedică,  prefațează o evoluție armonioasă a personalității copilului, iar prin starea de bine pe care o creează contribuie la eliberarea de endorfine şi peptide, care au rol esențial în stimularea imunității și, prin aceasta, a mecanismului salutogenetic al organismului.