Paul Polidor & Adrian Severin despre ipocrizia Occidentului față de Ucraina-2014/din Revista ,,Războaie, lideri…”(ISSN:2344-276X)-fragm.

P.P.: Probabil că nu multă lume din Occident ştie că Ucraina este singura ţară din spaţiul european unde există un dărâmător memorial al ziariştilor presei de opoziţie, omorâţi cu sânge rece de oamenii puterii politice. În cazul celebru al uciderii jurnalistului gruzin Gongadze a fost acuzat de complot chiar fostul preşedinte al Ucrainei, Leonid Kucima. Ca să nu mai vorbesc de ipocrizia fantastică a altor lideri de la Kiev. Cât de ipocrit consideraţi că este Occidentul faţă de Ucraina, încât nu vede (sau se preface…) aceste fapte abominabile, aceste lucruri oribile ? A.S.: Ipocrizia Occidentului în relaţiile cu Ucraina, la fel cu dublul limbaj şi dublele standarde sunt fapte de necontestat. Occidentul a urmărit ruperea Ucrainei din reţeaua structurilor politice şi economice tradiţionale care o legau de Rusia, lăsând-o să suporte toate costurile acestei decuplări, dar nu i-a garantat integrarea în structurile euro-atlantice; de fapt, opunându-se în taină acestei integrări. Aşa se explică ambiguitatea occidentală în definirea perspectivelor europene ale Ucrainei în paralel cu presiunile făcute de Occident pentru ca Ucraina să renunţe la politica sa externă multivectorială. UE a condiţionat făţarnic semnarea Acordului de asociere cu Ucraina de graţierea fostului prim-ministru Iulia Timoşenko, nu pentru că o aprecia pe aceasta sau credea că a fost condamnată pe nedrept, ci doar întrucât ştia că Ucraina nu poate accepta o asemenea umilinţă şi că, neacceptând-o, îi oferă pretextul de a amâna asocierea. Ca dovadă, atunci când Timoşenko a ieşit din închisoare, Occidentul a contribuit decisiv la îndepărtarea ei aproape brutală din avanscena politică. De asemenea, Acordul de asociere a fost semnat numai după ce Rusia reuşise să intervină în Ucraina şi să facă practic imposibilă îndeplinirea condiţiilor lui. Astfel, apropierea reală a Ucrainei de UE într-un orizont de timp rezonabil a devenit iluzorie. Occidentul a condamnat constant din vârful buzelor regimul oligarhic corupt din Ucraina, dar a făcut toate afacerile comerciale şi politice imaginabile cu oligarhii, ajutând la perpetuarea lui. Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, vituperează în discursurile sale împotriva corupţiei, dar familia sa este băgată pînă în gât în afaceri cu oligarhii ucraineni. Desigur, cu „oligarhii buni”, căci „oligarhii noştri” sunt mai buni decât „oligarhii adversarilor”. Se poate spune că, dacă Occidentul a fost coerent în ceva când s-a pus problema relaţiei cu Ucraina, aceasta a fost ipocrizia. Altminteri, remarcăm un Occident plural. Pe de o parte, Occidentul care a vândut Ucraina Rusiei sau a împărţit-o cu Rusia. Ştiut acum doar de unii, lucrul va deveni în curând vizibil pentru toţi. Pe de altă parte, Occidentul care i-a combătut pe “oligarhii ucraineni răi”, suspectaţi  de rusofilie, dar i-a sprijinit pe “oligarhii buni”, respectiv pe aceia care, din motive geo-economice ţinând de concurenţa cu oligarhii ruşi, s-au opus Rusiei şi au deschis piaţa ucraineană capitalurilor vestice la fel de rapace. În fine, multe din puţinele state occidentale care au susţinut în mod autentic intrarea Ucrainei în UE şi NATO, au făcut-o doar spre a-i transforma pe ucraineni în carne de tun pentru războiul cu Rusia. Cum mai putem oare acuza Ucraina de duplicitate în asemenea condiţii? Este de mirare că mai există încă ucraineni care mai cred sincer în moralitatea şi generozitatea Occidentului.

Pin It on Pinterest