On-line NGO-Center ,,Prof.Adriana Grigorescu”-Bucharest: Coordonator Editorial pentru antologia de texte:,,Cercetare și creativitate în învățământ: studii de management cultural”(ISBN:978-606-95463-0-7-Ed.CDR) de Prof.Liliana Alecu (jud.Ilfov)in: International Festival-Concurs ,,Polidor”(XXIII=2022)

În imagine: Peof.ADRIANA GRIGORESCU (București)

,,Liliana Alecu propune în studiul său analiza unor elemente dificile de gramatică românească: lexic, semantică și culturologie lingvistică, autoarea dezvăluind  indirect  nenorocirea  la  propriu  pe  care așa-zisul sistem Bologna a produs-o în învățământ, și nu numai : nenumărate cadre didactice, scoase pe bandă rulantă după Revoluție, incapabile la absolvire să construiască un text coerent, logic, însă, cel mai grav, incapabile să scrie corect românește.”

Paul Polidor – Membru al Academiei de Literatură și Arte a Ucrainei

Director-fondator al Editurii Cadrelor Didactice din România, București

Prof.LILIANA ALECU (fragm.):

Învăţământul preşcolar constituie baza piramidei în planul cunoaşterii, în conturarea viitoarei personalităţi, pe care se va clădi în viitor, pe parcursul celorlalte trepte de învăţământ – edificiul complex şi de largă deschidere al profilului adulţilor mileniului trei. Prin generalizarea treptată a învăţământului preşcolar, începând cu grupa pregătitoare, şcoala va beneficia de un sprijin substanţial, găsind la elevii primelor clase pregătirea necesară pentru sarcinile pe care şi le propune. Legătura grădiniţă-şcoală are dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului şi continuarea procesului muncii educaţionale. Pregătirea pentru şcoală înseamnă  formare-antrenare şi cultivare de abilităţi, deprinderi, atitudini şi modalităţi acţionale, disponibilităţi motivaţional-afective, care să-l facă apt pe copil de a face faţă solicitărilor specifice situaţiilor şcolare. Realizarea unui învăţământ eficient necesită respectarea unei condiţii deosebit de importante; asigurarea continuităţii dintre diferitele nivele ale învăţământului. Aceasta condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului: pentru învăţământul preşcolar şi  învăţământul  şcolar, mai precis între grădiniţă şi clasa I. Realizarea continuităţii dintre grădiniţă şi şcoală se răsfrânge în mod pozitiv, în egală măsură, asupra rezultatelor muncii atât din grădiniţă, cât şi din şcoală. Grădiniţa de copii, ca parte integrantă a învăţământului preuniversitar, are scopul de a oferi copiilor aflaţi la vârsta preşcolară condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală şi deplină. Se are în vedere asigurarea acelor experinţe care să ţină seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale afective şi de activitatea sa fundamentala-jocul.

Obiectivul principal al educaţiei preşcolare este de a permite fiecărui copil să îşi urmeze drumul personal de creştere şi dezvoltare, oferind suport pentru:

  1. valorificarea potenţialului psihic şi fizic al fiecărui copil;
  2. îmbogăţirea capacităţii acestuia de a intra în relaţie cu ceilalţi copii şi cu adulţi;
  3. sprijinirea copilului în a cunoaşte mediul;
  4. Descoperirea de către copil a propriei identităţi şi formarea unei imagini de sine pozitive;
  5. Sprijinirea copilului pentru a dobândi deprinderile necesare activităţilor viitoare în şcoală.

Obictivele educaţiei preşcolare se realizează atât prin activităţile comune, obligatorii, cât şi prin cele libere. Noua programă oferă educatoarei libertatea de a alege elementele adecvate grupei de vârstă şi nivelului copiilor.

Învăţământul preşcolar este privit tot mai mult ca o instruire realizată prin educaţie şi nu ca o educaţie realizată prin instruire.

Pentru a răspunde nevoii de schimbare, precum şi modificărilor care s-au petrecut deja în învăţământul preşcolar, a apărut grupa pregătitoare pentru şcoală. Consider că înfiinţarea acestei grupe era necesară pentru a desfiinţa “pragul” dintre cele două forme de învăţământ. Aflată la “graniţe” dintre grupa mare preşcolară şi clasa I, grupa pregătitoare nu se suprapune nici uneia dintre acestea, ci le sprijină pe amândouă.

În grădiniţă predomină activitatea ludică.  În şcoală (clasa I) activitatea de învăţare este obligatorie. Se produc mutaţii însemnate în planul vieţii intelectuale şi afective, mutaţii pe care unii copii le depăşesc foarte greu. Forma de bază a activităţii instructiv-educative din grădiniţă este jocul, pe când în şcoală este lecţia. Aceasta solicită un program ordonat, rigid. Creşte amplitudinea solicitărilor faţă de elevi mai ales din punct de vedere intelectual. Este necesar un efort mai mare de adaptare a copilului la şcoală. Dacă nu e pregătit corespunzător, copilul oboseşte repede, întâmpină dificultăţi în rezolvarea sarcinilor specfice activităţilor de învăţare, pierde interesul pentru învăţătură. Astfel, grupa pregătitoare are menirea să rezolve problemele privind continuitatea între cele două trepte de învăţământ şi pe cele vizând adaptarea la regimul de activitate şcolară desfiinţând pragul de trecere între cele două forme de învăţământ. Cercetările întreprinse până în prezent oferă unele date. Astfel, unii psiho-pedagogi (V. Okon) consideră că învăţarea lecturii şi scrierii implică formarea unor capacităţi:

  • vizuale (perceperea semnelor grafice) ceea ce presupune diferenţierea semnelor grafice după forma lor;
  • auditive;
  • semantice (stabilirea unei legături între simbolurile grafice şi sensul cuvintelor) ceea ce înseamnă însuşirea limbajului şi formarea conceptelor.

Pornind de la aceste premise, în activitatea pe care am desfăşurat-o la grupa pregătitoare, am pus accentul pe sarcinile formative care vizează dezvoltarea operaţiilor intelectuale şi dragostea copiilor pentru învăţătură.

Pentru ca reuşita şcolară să fie deplină, copilul trebuie să aibă un limbaj suficient de dezvoltat la intrarea în clasa I.

Pronunţarea cuvintelor trebuie să fie corectă şi clară, iar legarea lor în fraze şi propoziţii corecte din punct de vedere gramatical, vocabularul suficient de bogat pentru a putea înţelege explicaţiile învăţătoarei.          Pasiunea pentru muncă m-a determinat să găsesc noi procedee în procesul instructiv-educativ pentru a înlătura şi ameliora defectele de pronunţie ale copiilor, pentru a le trezi interesul pentru citit şi scris, pentru învăţătură, în general, şi pentru integrarea lor cu succes în activitatea de tip şcolar. Pentru ca această intregrare să se facă cu succes, este necesar ca învăţătorul care şi-a asumat răspunderea de a preda la clasa I să aibă o stare psihică bună, capabilă să creeze un anumit climat afectiv, de lucru şi de stimulare a dorinţei de cunoaştere a elevului. Afecţiunea învăţătorului va determina o relaţie învăţător – elev stimulatoare pentru învăţătură. Această colaborare dintre cele două unităţi de învăţământ este necesară pentru a şti fiecare în domeniul său de activitate cum să lucreze cât mai eficient cu copiii pe care îi pregăteşte pentru a asigura continuitatea.

În activitatea pe care am desfăşurat-o cu preşcolarii, am căutat să-i pregătesc atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere intelectual şi moral. Am căutat să le asigur acel nivel de dezvoltare psihică generală care a permis învăţătoarelor să  realizeze cu succes sarcinile prevăzute de programa clasei I. De asemenea, învăţătoarele au ştiut să valorifice experienţa copiilor, să se sprijine pe cunoştinţele dobândite în grădiniţă şi pe percepţiile şi deprinderile lor în curs de formare.

Colaborarea mea cu învăţătoarele care au luat clasa I s-a realizat pe baza interesului reciproc prin diverse mijloace de colaborare.      Astfel, pentru a-i familiariza pe copiii preşcolari cu viaţa şi activitatea din şcoală, am organizat vizite la şcoală (clasa I),  serbări comune, lecţii deschise în cadrul comisiilor metodice a educatoarelor şi învăţătoarelor, comisii care ne-au permis să cunoaştem fiecare, mai bine, activitatea celorlalţi; nouă, educatoarelor, să ştim la ce nivel trebuie să ajungă copiii, iar învăţătoarele să ştie de unde să pornească cu ei în activitatea de tip şcolar. Învăţământul preşcolar este considerat adesea ”cenuşăreasa învăţământului”, deoarece nu se cunoaşte prea bine activitatea desfăşurată aici de către celelalte cadre didactice care predau în învăţământul gimnazial. Am militat pentru a aşeza grădiniţa pe locul pe care îl merită, făcând cunoscută activitatea grădiniţei şi importanţa muncii pe care o desfăşoară educatoarele cu preşcolarii. Acest lucru l-am realizat invitând profesorii la lecţiile deschise desfăşurate în grădiniţă (la activităţile de matematică – profesori de matematică; la activităţile de dezvoltarea vorbirii – profesori de limba română; la cunoaşterea mediului – profesori de biologie ş.a.m.d.). Aceştia s-au arătat încântaţi de ceea ce au văzut, şi-au dat seama cât de grea, importantă şi frumoasă este această muncă. Mulţi dintre ei nu îşi imaginau că se pot realiza astfel de activităţi cu preşcolarii, adevărate lecţii documentate ştiinţific şi desfăşurate conform nivelului de înţelegere al elevilor. Colaborarea mea cu învăţătoarele nu s-a oprit aici, ci a continuat şi după ce copiii au devenit şcolari. M-am interesat îndeaproape de modul cum învaţă fiecare copil, de succesele obţinute şi de greutăţile pe care le întâmpină. Din discuţiile purtate a reieşit că majoritatea copiilor buni din şcoală sunt cei care au frecventat grădiniţa. Aceştia s-au integrat cu uşurinţă în noul colectiv, au formate deprinderile necesare muncii şcolarului, sunt pregătiţi din punct de vedere fizic (rezistă la efort) şi psihic (au dezvoltate procesele psihice de bază, precum şi o gândire  rapidă, suplă, flexibilă). Au atins acel nivel de dezvoltare care să le permită trecerea cu uşurinţă de la activitatea de bază, dominantă, jocul, la o formă nouă, învăţătura. Am reuşit să le formez copiilor “aptitudinea de şcolaritate” şi acest lucru mi-a adus satisfacţia că munca mea a fost folositoare. Această satisfacţie a fost întărită de mulţumirile pe care mi le-au adus părinţii copiilor care au fost pregătiţi de mine în grădiniţă şi au obţinut rezultate bune la şcoală.

Munca învăţătoarelor nu a fost uşoară, deoarece nu toţi copiii care au intrat în clasa întâi au frecventat grădiniţa. Cu cei care vin direct din familie trebuie să lucreze diferenţiat pentru a-i aduce la acelaşi nivel şi de cele mai multe ori aceştia sunt cei care rămân în urmă la învăţătură pentru că este greu să recuperezi din mers trei ani de grădiniţă.

Aceşti copii nu au formate într-o măsură corespunzatoare priceperile şi deprinderile necesare pentru şcolarizare. De exemplu, unii nu stau liniştiţi în bancă, ceea ce dovedeşte că mecanismele frenatoare sunt slab dezvoltate;  nu se pot concentra în mod susţinut la lecţii, lăsându-se foarte uşor distraşi, ceea ce înseamnă că atenţia voluntară nu este dezvoltată deloc; nu sunt în stare să desfăşoare o activitate de lungă durată, deoarece obosesc foarte repede.    De asemenea, limbajul lor nu este dezvoltat la nivelul cerut; fac greşeli de pronunţie, înţeleg denaturat cuvintele uzuale; auzul lor fonetic este slab dezvoltat, ceea ce îngreunează însuşirea citirii în perioada abecedară. O parte dintre aceştia nu înţeleg clar îndrumările verbale şi explicaţiile învăţătoarei; scriu în altă parte a caietului decât acolo unde li se arată, desenează altceva sau se joacă. Aceasta înseamnă că funcţiile de comunicare ale limbajului nu au atins nivelul de dezvoltare cerut pentru a intra în şcoală.

Nici sub aspectul dezvoltării morale nu se prezintă satisfăcător; sunt indisciplinaţi, atenţia voluntară slab dezvoltată, transformă în joc orice fel de activitate serioasă în timpul lecţiilor. Toate acestea dovedesc nepregătirea lor pentru şcoală şi se înţelege că particularităţile menţionate nu ţin de natura copilului, ci sunt generate de nefrecventarea grădiniţei.

Pin It on Pinterest