Centrul ONG ,,Florina Roman”: Coordonator editorial On-line lucrări CMBRAE/ISMB (Uțan G. & Neagu G./spec.logopedie) în Simpozionul Internațional ,,Creativitate și inovație în educație”(Buzău, Ed.XXII).

Dezvoltarea auzului fonematic la copiii preșcolari

UȚAN GABRIELA, Prof. logoped / CMBRAE

În însuşirea limbajului oral majoritatea copiilor prezintă mici dificultăţi, iar de învăţarea vorbirii, exersarea şi remedierea diferitelor tulburări sunt interesați nu numai logopezii, dar şi cadrele didactice, şi părinții. După Roman Jakobson  „limbajul trebuie cercetat în toată varietatea funcţiilor lui”. Dacă luăm în seamă factorii esenţiali ai comunicării (emiţător, receptor, mesaj), vom constata că, pentru copil, doar emiţătorul, adică el însuşi, are importanţă în relaţionarea verbală. Pentru receptor sau cadru didactic este utilă centrarea atenţiei pe conţinutul mesajului, dar şi pe codul vehiculat, adică pe tema sau subiectul abordat şi pe sistemul de sunete utilizat. Încercarea cadrului didactic de a-l raporta pe copil la propria exprimare (cerându-i să descompună cuvântul în silabe, iar silabele în sunete) este dificilă, dar jocul didactic ajută la ieşirea din impas fiind o formă specifică de tratare a celor mai dificile subiecte. Din conţinutul programelor destinate învăţământului preprimar se poate observa că, dintre toate nivelurile limbii, cel mai bine reprezentat este nivelul fonetic. Dezvoltarea vorbirii îşi propune  dezvoltarea capacităţii de diferenţiere perceptiv-fonetică a sunetelor şi a grupurilor de sunete situate în propoziţii diferite în structura cuvântului (iniţial, median, final) în vederea pregătirii pentru însuşirea citirii şi scrierii în clasa I. În primii ani de viaţă limba nu este pe deplin formată, este mai rigidă  şi ocupă un spaţiu mai mare în cavitatea bucală, este mai puţin mobilă, musculatura cavităţii bucale şi buzele sunt insuficient inervate  şi, din acest motiv, mişcările limbii şi ale buzelor sunt imprecise. Calităţile sunetelor depind şi de dimensiunile caracteristice ale laringelui, care la copil este mai îngust. Corzile vocale ale copilului sunt scurte şi subţiri şi, din acest motiv, vocea este mai înaltă decât a adultului. Pentru educarea vocii şi vorbirii copilului este necesară aplicarea unui sistem de exerciţii motrico-muzicale care urmăresc formarea ritmului, dezvoltarea supleţii mişcărilor aparatului fonator şi întregului corp. Datorită particularităţilor aparatului fonator, ale analizatorului verbo-motor şi ale celui auditiv pronunţia preşcolarului mic nu este perfectă. Din acest motiv mulţi dintre copiii de trei ani nu diferenţiază consoanele  (r, l s, z, ş, t, j şi f).   În vorbire apar fenomene de omisiune, de substituire şi de inversiune. Nu sunt rare nici formele de inversiune în care ordinea firească a fonemelor din cuvânt este schimbată. Către vârsta de cinci ani numărul sunetelor corect pronunţate creşte considerabil. Astfel, către şase ani toţi copiii pronunţă corect şi cele mai dificile sunete (r şi ş). Prin activităţi de povestire, de memorizare, prin activităţi muzicale, prin exerciţii motrice şi prin jocuri didactice se vizează ca obiective asigurarea percepţiei auditive a fiecărui sunet din cuvânt, diferenţierea de celelalte sunete – analiza compoziţiei fonetice a cuvintelor. Principalele aspecte ale dezvoltării laturii fonetice a limbajului preşcolarilor sunt :  perfecţionarea aparatului verbo-motor şi formarea  deprinderilor fonetice. Perfecţionarea aparatului verbo-motor cuprinde exerciţii de gimnastică respiratorie, facială, labială, linguală şi de dezvoltare a auzului fonematic, iar pentru formarea deprinderilor fonematice, exerciţii de pronunţie, de recunoaştere a sunetelor, de analiză şi sinteză fonetică a cuvintelor, a silabelor şi a sunetelor. Pronunţarea sunetelor limbii române se poate face şi prin emiterea unor onomatopee sub forma unor activităţi distractive. Exerciţiile pentru formarea capacităţii de diferenţiere a sunetelor, de pronunţare corectă se pot realiza prin: jocuri distractive, memorizări şi jocuri didactice. Corectarea defectelor de pronunţie, adică perfecţionarea laturii fonetice a limbajului se realizează atât prin exerciţii speciale realizate în cadrul cabinetelor logopedice, dar şi în cadrul grădiniţei cu întreaga grupă sau cu un grup restrâns de copii în fiecare zi cu ocazia tuturor activităţilor şi jocurilor din grădiniţă şi, mai ales, în etapa jocurilor şi activităţilor distrative. În paralel va fi acordată o atenţie deosebită fondului principal de cuvinte (care denumește obiecte din viaţa cotidiană, fenomene, acţiuni, calităţi ale obiectelor, culorilor, spaţiului şi timpului). Copilul va trebui să pronunţe corect cuvântul şi să-l folosească izolat sau în propoziţie. Acumularea experienţei duce treptat la formarea unor generalizări lingvistice empirice, la elaborarea aşa-numitului „simţ al limbii”. Sensibilitatea faţă de formele gramaticale este o trăsătură caracteristică a copilului preşcolar, deşi limba nu este pentru el un obiect de studiu. Astfel, dezvoltarea vorbirii copiilor trebuie privite sub aspectele: fonetic, lexical şi gramatical, dar şi al expresivităţii.

=================================================================================

Limbajul semnelor și inteligența verbală

Neagu Gabriela Alina (Prof. logoped – CMBRAE)

Una dintre preocupările constante ale cercetătorilor, mai ales în ultima perioadă de timp, este legată de dezvoltarea inteligenței verbale la copii. Inteligența verbală sau lingvistică este una dintre cele opt tipuri de inteligențe pe care le descrie Howard Gardner în Teoria inteligențelor multiple, referindu-se la capacitatea de a comunica, de a folosi cât mai bine limba maternă sau o limbă străină, ușurința în exprimarea ideilor și argumentelor etc. Dincolo de înclinațiile native ale copiilor stimularea inteligenței verbale încă de la vârste foarte fragede poate avea efecte pozitive pe termen lung care nu sunt de neglijat. Pentru a dezvolta acest tip de inteligență, chiar înainte ca un copil să învețe să vorbească în mod articulat, mulți terapeuți recomandă dezvoltarea unui cod de comunicare între părinți și copii bazat pe semne. Un astfel de cod de comunicare este eficient și în cazul copiilor cu cerințe educaționale speciale, dar și în cazul persoanelor adulte în lupta cu recuperarea în urma unor probleme medicale care le-au afectat capacitatea de a vorbi. Într-un articol publicat de Ali Fathi Ashtiani, de la Universitatea de medicină din Teheran, ni se prezintă concluziile unui studiu în care au fost analizați 30 de copii cu dislexie-disgrafie și 30 de copii fără astfel de probleme din școlile de masă ale Teheranului. Concluziile studiului sunt evidente pentru cele spuse mai sus, autorul afirmând: „deoarece abilitățile nonverbale și cele practice la copii cu dilexie-digrafie sunt mai dezvoltate decât abilitățile lor verbale, trebuie să folosim aceste avantaje pentru a compensa dizabilitățile lor.”[1]

Mai mult chiar, studiul a descoperit că aceste abilități erau superioare celor pe care le aveau colegii lor ca o compensare pentru o dezvoltare mai înceată a inteligenței verbale. Aceste observații ne arată că, în cazul acestor copii, un sistem de comunicare bazat pe semne poate suplini măcar în parte problemele cu care se confruntă. Acesta implică evident un model de terapie care să promoveze un astfel de cod de comunicare și profesioniști care să știe să îl aplice. Dar aceste dificultăți nu ar trebui să descurajeze sau să ne facă să considerăm acest model ca fiind nefuncțional. Alte studii au confirmat că adulții, care în urma unui accident vascular cerebral au dezvoltat afazie, pot continua să comunice cu cei din jur folosind un limbaj bazat pe semne. „Cercetările au arătat că un program care include o comunicare mimico-gestuală sau un program de instruire pe baza unui manual de semne poate fi o strategie de intervenție mai de succes decât abordările clasice de dezvoltare a vorbirii.”[2]  Florea Barbu a lucrat ca lector universitar doctor la Universitatea din București și la Universitatea din Pitești, dar este și o persoană cu deficiență de auz. În cartea sa, Limbaj gestual. Comunicare și interpretare, concluzionează: „Conform cercetărilor lui Newport și Mayer (1985) și Pettito (1991), achiziția limbajului verbal și al celui gestual urmează etape apropiate de dezvoltare: gânguritul (7-10 luni), etapa primului gest și asimilarea regulilor de formare a propoziției (22-36 luni).”[3] Această descoperire i-a făcut pe mulți  psihologi să recomande, chiar și în cazul copiilor fără probleme de auz ca deprinderea limbajului vorbit să fie făcută în paralel cu o comunicare bazată pe semne. Ce ar trebui deci să facă părinții care vor să împletească acest tip de comunicare gestuală cu comunicarea verbală în dezvoltarea inteligenței verbale la copiii lor ?

Valentina Secară recomandă câteva lucruri pe care ar trebui să le facă părinții care vor să înceapă comunicarea prin semne cu bebelușii lor înainte ca aceștia să poată rosti primele cuvinte sau primele propoziții.[4]  Ea afirmă că părinții ar trebui să înceapă acest tip de comunicare încă de la vârsta de 6-8 luni și trebuie început cu 3-5 semne, pe care apoi periodic să le putem înlocui cu altele de același fel.                Ba, mai mult, ea spune că este posibil ca cei mici să inventeze propriile lor semne pe care părinții le pot adopta apoi și folosi în comunicarea cu ei. Chiar dacă dimensiunea studiului nostru nu ne permite o abordare exhaustivă a subiectului, este, considerăm, suficient ca să arătăm că limbajul gesturilor merită o atenție mai mare din partea părinților și a terapeuților. El poate ajuta la dezvoltarea inteligenței verbale și poate crea punți de comunicare pe care modelele clasice de terapie sau de dezvoltarea limbajului nici măcar nu le credeau posibile.

Bibliografie selectivă

Ashtiani Ali Fathi , Arch Med Sci 2006; 2,1: 42-46

Barbu Florea, Limbaj gestual. Comunicare și interpretare, Editura Lumen, Iași, 2010,

Bonvillan, John D., Bonvilan William Boone, Simplified Signs, Open Book Publisher,                                                                                                                                  Cambridge, 2020, pp. 187-224

Klippi Anu, Launonen Kaisa, Research in Logopedics, Speech and Language Therapy in Finland,                                                                                                      Multilingual Matters LTD, Clevendon, 2008

[1] Ali Fathi Ashtiani, Arch Med Sci 2006; 2,1: 42-46

[2] John D. Bonvillan, William BooneBonvilan, Simplified Signs, Open Book Publisher, Cambridge, 2020, pp. 187-224

[3] Florea Barbu, Limbaj gestual. Comunicare și interpretare, Editura Lumen, Iași, 2010, p. 183

[4] Publicate pe site-ul www.acorns.ro (04.05.2022)