Arhiva ONG-2014. Interviurile Paul Polidor. Născuți pe 7 iunie: MARINA ALMĂȘAN (TVR)-fragment

În imagine: Paul Polidor (director-fondator al revistei ,,PERSONALITĂȚI ÎN ARIA INTERFERENȚELOR INTERNAȚIONALE”) alături de MARINA ALMĂȘAN, protagonista Nr.7 al revistei (,,copil” editorial care se ,,năștea” cu câteva minute înainte de lansarea unui nou volum de călătorii asiatice, semnat MARINA ALMĂȘAN, de data aceasta în JAPONIA! (LANSARE la INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN, 29 sept.2014). ENJOY! 

Postare site: 7 iunie 2023.

1.

P.P.: Dragă Marina Almăşan, cum consideri iniţiativa Fundaţiei „Paul Polidor”, prin revista „Personalităţi în aria interferenţelor internaţionale”, de a-ţi dedica acest număr special care va apărea în perioada zodiei Gemenilor, sub semnul căreia te-ai născut ?

M.A.:      – Un gest drăguț, măgulitor, dar ușor exagerat : eu nu sunt o “personalitate”, ci doar o “persoană publică”. Am avut șansa să ajung pe micul ecran, să fac niscaiva mici “fapte de vitejie” în materie de televiziune, și prin asta să devin cunoscută publicului larg. Faptul că lumea întoarce capul după tine, pe stradă, nu înseamnă că ești o mare personalitate! Mai ales în vremurile noastre, atât de sucite!… Dar, repet, e drăguț că mă băgați în seamă și că Fundația pe care o conduci a considerat că aș avea ceva de spus românilor!

2.

P.P.: Ne-am întâlnit cu aproape 30 de ani în urmă când realizam, în anii 1985-1987, în cadrul emisiunii tale alături de Andrei Partoş, la „Radiovacanţa Costineşti”, un excurs intercultural despre opera şi biografia artistică a multor autori de muzică clasică, compozitori sau interpreţi celebri, de la Paganini, Beethoven la Yvri Gitlis, Emil Gilels ori Yehudi Menuhin… Întrucât publicul larg nu te cunoaşte în această postură extrem de onorantă, şi anume de realizator şi promotor  al  unor  acte  de cultură sui-generis, spune-ne, în acest sens, ce amintiri te leagă de Costineşti, de Radiovacanţa şi acel moment de muzică simfonică oferită celor tineri ? Şi acum mai păstrez nişte bileţele ale studenţilor din Cluj şi din alte oraşe, care ne mulţumeau că pot asculta pe plajă, la ora prânzului, asemenea bijuterii muzicale…

M.A.:       – “Radiovacanța Costinești” a fost, pentru mine, o importantă cărămidă, pusă la temelia carierei mele de om de televiziune. Chiar dacă, în acei ani, era o simplă modalitate de petrecere “activă” a vacanţelor mele studențești, am învățat , în  câteva   vacanțe,  cât  alți jurnaliști într-o viață întreagă! În primul rând, cum să interacționez cu masele, cum să vin în întâmpinarea dorințelor lor, cum să nu plictisesc! În  plus,  la  Radiovacanța Costinești l-am întâlnit pe omul care mi-a deschis, mai apoi, ușa spre tărâmul miraculos al televiziunii : Mihai Tatulici. Se pare că i-am atras atenția cu spiritul meu proaspăt de atunci, cu condeiul inspirat, cu energia mea debordantă și, imediat după ce TVR a devenit “liberă” (1990), Mihai Tatulici m-a căutat și… m-a adus alături de el! …Legat de întâlnirea mea cu tine, Paul Polidor, de acum 30 de ani, pot spune că, da, în contextul unor vacanțe în care toată lumea evada, la mare, pentru a uita de lucrurile serioase, pentru a asculta muzică bună și a se zbengui pe ringurile de dans, acele întâlniri cu muzica clasică, pe plajă, au părut, la început, ușor extraterestre! Țin minte că și eu, și partenerul meu de microfon, fermecătorul Andrei Partoș, am fost, la început, foarte sceptici, când ne-ai propus acea rubrică de “educație muzicală”. Dar… ce ne costau câteva minute de muzică  clasică,  în  programul nostru-maraton, zilnic? Am riscat, iar apoi nu ne-a venit să credem ce reacții pozitive am primit din partea purtătorilor de slipi și costume de baie de pe plajă! Se pare că, într-o combinație inedită cu soarele și foșnetul valurilor, muzica lui Bach, Beethoven, Chopin etc. a încălcat orice regulă de aur a vacanțelor la mare! Bravo, Paul, văd că nu abdici nici acum de la a face lucruri profunde, de calitate!

3.

P.P.: Ce personalităţi culturale ţi-au marcat destinul în perioada dintre anii studenţiei şi cei dedicaţi Televiziunii Române ?

M.A.: –  În acea minunată “Radiovacanță” a studenției mele am avut ocazia să cunosc multe din personalitățile acelor vremuri! Costineștiul era, pe atunci, capitala culturală a vacanțelor; printr-un program bine pus la punct, conducerea staţiunii (memorabilul director Cornel Gogoașă) organiza întâlniri excepționale între studenți și oamenii valoroși ai României de atunci : mari actori, regizori, scriitori, sportivi etc. Țin minte că se instituise o regulă : înaintea unor astfel de întâlniri, personalitățile cu pricina erau aduse la Radiovacanța pentru câte un scurt dialog “promoțional”, astfel încât cei de pe plajă să afle că, în după amiaza/seara acelei zile,  la Teatrul de vară, aveau posibilitatea să petreacă o oră-două de excepție, în compania respectivilor oaspeți de onoare ai staţiunii. Cum eu eram “reporterul frenetic” al Radiovacanței, deși nu aveam decât 20 de ani, am avut ocazia să-i intervievez, personal, pe mai toți! Admit că întrebările mele erau  cu siguranță, de multe ori, naive și jucăușe, dar cred că nu făceam interviuri plicticoase, drept care, țin minte, cele mai frumoase cuvinte mi le-a spus, undeva, prin anul 1983-84, regretatul muzicolog Iosif Sava, care mi-a pronosticat o carieră de succes în radio sau televiziune! Cele mai dragi personalități, cu care am avut șansa să-mi fac “ucenicia” de reporter au fost : scriitorul Mircea Sântimbreanu, regizorul Sergiu Nicolaescu, marii actori Dem Rădulescu, Ștefan Iordache, Draga Olteanu, sportivii Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, comentatorul sportiv Cristian Țopescu. Anii au trecut și, mult mai târziu, la “Ceaiul de la ora 5” am avut, preţ de 7 ani de zile, neîntrerupți de vacanțe, ocazia să-i am , în fața mea, pe toți “greii” României, din toate domeniile. Peste 300 de personalități, cărora le-am dedicat, într-o manieră originală, în premieră, în România, câte un show live de două ore, sinonim unui omagiu original, pentru ceea ce au însemnat, fiecare, pentru această țară!

4.

P.P.: În numărul 3 al revistei noastre am publicat în avanpremieră textul actorului şi compozitorului-interpret Eugen Cristea, „Arta Marinei” (creionând în titlu un joc paronimico-lexical, cu referire la emisiunea ta „Arca Marinei”). Mă bucur  că am fost cel care am publicat acest text în care, consonant şi cu gândurile mele, Eugen Cristea mărturiseşte: ”În fond, Marina este un personaj peste care – în ciuda nenumăratelor fătuci invidioase din jur, căci, din nefericire, mai există şi asemenea specimene – nu se va putea trece într-o istorie reală a televiziunii. Marina rămâne un exemplu de tenacitate, modestie şi un model de om al timpului său.”

M.A.:– Deși întrebarea lipsește, am să încerc să comentez. Da, am mai auzit această expresie măgulitoare “Marina a făcut istorie în televiziunea din România”. Cred că e puţin   cam   mult   spus.   Şansa mea, probabil, este că am venit în televiziune după o lungă perioadă de lâncezeală (motivată!) a acestui domeniu în România. Apoi am avut norocul să am un dascăl bun: Mihai Tatulici. Probabil, și-au spus cuvântul și niște date native : înclinația către scris, dorința de a face mereu lucruri “altfel”, spiritul inventiv, curajul de a-mi urma visele până la capăt, o tenacitate, uneori bolnavă, de multe ori păguboasă. În genere, nu mă dau în lături de la nimic  atunci când am certitudinea că fac un lucru corect, bun, util celor din jur. Ca prim șef al meu, Tatulici mi-a tolerat multe din ideile mele extrem de curajoase și neașteptate, la acea vreme! Idei care m-au și detașat de marea masă a tinerilor ce au invadat, în acei ani, micile ecrane. Pentru asta îi voi fi veșnic recunoscătoare lui Mihai! Am cunoscut, ulterior, destui șefi, care erau fericiți să “blocheze” ascensiunea mai tinerilor lor colegi. Probabil  de teama că aceștia le vor lua locul! Tatulici al meu nu a avut astfel de temeri, pentru că și-a dat seama de la început (e vulpe bătrână!…) că sunt prea îndrăgostită de ceea ce fac pentru a evada vreodată într-o funcție de conducere!   Lucru  pe  care  timpul  l-a  demonstrat cu prisosință! Așa că istorie, ne-istorie, am reușit să impun, pe piața din România, cel mai amplu , original  și longeviv show de divertisment live, itinerant, de până acum. Iar “Ceaiului de la ora 5” i-au urmat multe alte formate de succes, și sper să mai urmeze ! Iar despre Eugen Cristea nu pot să spun decât că, dincolo de un mare actor, este cel mai fermecător partener de show-uri televizate! Perioada în care mi-a fost marinar și mână dreaptă pe “Arca Marinei” a fost cea mai spumoasă perioadă din cariera mea profesională de până acum! Este unul dintre puținii actori care nu au nevoie de texte pe prompter, ale cărui cultură generală, spontaneitate și talent îl ajută să se descurce în orice situație (l-am admirat, recent, și în câteva talk-show-uri politice!)  În plus, este un excelent camarad și un om de o rară onestitate și noblețe sufletească! Dacă “Arca Marinei” nu ar fi fost scufundată de niște pirați impostori, probabil că și astăzi mai navigam, alături de marinarul Simbad, pe apele divertismentului românesc!

5.

P.P.: În urmă cu exact 20 de ani, când am lansat prima mea casetă muzicală „Generaţie de sacrificiu”, pe versurile actualului ministru pentru bugetul României, Liviu Voinea, îţi exprimai satisfacţia că piesa de titlu a albumului a fost prezentată în premieră la emisiunea ta „Ceaiul de la ora 5”, care a propulsat multe nume din literatură, cultură, dar, iată, şi din economia românească… S-a dovedit, din păcate, că am avut dreptate, dovadă stau ştirile zilnice despre viaţa socială a românilor şi, nu în ultimul rând, despre starea precară a sănătăţii omului de rând (tot eşti tu cu 37 de grade…), ceea ce înseamnă că sintagma cântecului de acum 20 de ani (azi:30 de ani-n.red.),

„Generaţie de sacrificiu” nu s-a „demonetizat” cu totul…

M.A.: În emisiunile  mele s-au întâmplat  multe lucruri în premieră : s-au    lansat    vedete    de    renume (Andra, Laurențiu Duță şi mulți alții); creatori de modă celebri astăzi și-au prezentat primele colecții, ca începători, la “Ceaiul de la ora 5”; primele “surprize”, primele farse și “camere ascunse” tot la noi s-au întâmplat! În emisiunile mele, politicienii  și alte personalități erau invitate să cânte, să-și citească poeziile, să  participe la concursuri de dans, își dezvăluiau, pentru prima dată  (într-o  Românie care traversase decenii de restricții imbecile),   poveștile de viață. Îmi pare bine că și tu reții elemente de “debut” din perioada “Ceaiului de la ora 5”!. Cred că-mi amintesc de acel album al tău, de “Generația de sacrificiu”. Din păcate, părinții noștri s-au încadrat în această tristă categorie și, din nou, din păcate, lucrurile nu par a se  fi schimbat, prea mult, în bine. Ai perfectă dreptate : nu trăim încă într-o Românie așezată și mă doare sufletul să constat cum tot mai mulți părinți de astăzi îşi îndeamnă copiii să-și caute norocul prin lume, oriunde, numai aici nu! Eu sunt o mare patrioată și astfel de atitudini mă disperă! Zilele trecute puștiul meu mi-a spus că taică-său vrea să-i aranjeze să plece în State… Am simțit un junghi în inimă și am înțeles că principala mea prioritate va fi, de aici înainte, să-l conving pe cel mic că datoria lui de  român este să facă lucrurile să meargă bine aici, în țară, nu să fugă aiurea, în lume, ghidându-se după proverbul “ubi bene, ibi patria”…