A apărut Produsul ONG Multi-Media ,,DECALOG-90: Dumitru Copilu-Copillin” / Publicația include și Audio-CD gratuit cu muzica lui Paul Polidor pe versurile marelui poet Mihai Eminescu (1850-1889). Copyright by ,,Paul Polidor”-Foundation
Produsul Multi-Media a fost depus de către ONG, conform legii, la Depozitul Legal al Bibliotecii Naționale a României (august 2023).
Titlul: ,,Revista de Management Educațional și Cultural”
Director fondator și Editor: Paul Polidor
Nr.18 // Apare sub egida Editurii Cadrelor Didactice din România (înregistrată notarial la București)
ISSN revistă: 2069-6302
Colecția ,,Paul Polidor. Antologie de interferențe culturale”(303)
Publicația pe hârtie tipărită include un INTERVIU cu Prof.Univ.Dr.Dumitru Copilu-COPILLIN, membru din 2016 al Fundației române pentru UNESCO, Departamentul Onorific ONG: ,,INTERNATIONAL ACADEMY of CULTURAL INTERFERENCES PAUL POLIDOR” (Bucharest-Romania), în exclusivitate pentru cititorii ,,REVISTEI DE MANAGEMENT EDUCAȚIONAL ȘI CULTURAL”
Iată un fragment din interviu: Paul Polidor: La ultima noastră întâlnire de la sfârșitul lunii decembrie 2021 ați ascultat o piesă muzicală de-a mea pe versuri de Mihai Eminescu, ,,Din lyra spartă…” (text poetic pe care am compus muzică; nu știu dacă și alți compozitori-interpreți s-au apropiat de acest rarisim poem). Credeți că textul eminescian transpus muzical de mine ar putea decripta (pentru publicul larg) unele aspecte necunoscute din viața intimă a tânărului Eminescu? Iată prima strofă: ,,Din lyra spartă a mea cântare/ Sboar-amorțită, un glas de vânt,/ Să se oprească tânguitoare /Pe un mormânt ! //Oare femeea, pe care mie/ Dumnezeu Sântul o-a destinat,/ În patu-acela de cununie / S-a-nfășurat…”
Dumitru Copilu-Copillin:… Tristă retrăire din viața adolescentină a poetului, din anii 1866-1867, cu stări de înălțare și căderi: la început, primăvara, liber ca păsările cerului, parcurge timp de câteva luni cu pasul drumurile dintre Cernăuți la Blaj-„Mica Romă”, vis și realitate; în august 1866 este văzut la ședința ASTREI din Alba Iulia, unde îi asculta pe Andrei Șaguna, fostul Președinte al Marii Adunări Naționale de pe Câmpia Libertății din mai 1848, dar și pe alți tribuni între care vicepreședintele George Barițiu. Cei doi erau confrați ai Primvicepreședintelui Simion Bărnuţiu, istoric, filosof, profesor, liderul mişcării revoluţionare și ideologul luptei naţionale a românilor din Transilvania, ilustru cărturar, om politic, care a militat în întreaga sa activitatea pentru interesele naţionale ale poporului român. După înfrângerea revoluției din 1848 și refugiul său în diferite țări, încă mai credea cu tărie că în viitor din sânul poporului înveșnicit se va ivi eroul care „crede în steaua mereu incadescentă a neamului”, aidoma unui „Luceafer”, călăuzitor pentru destinul poporului român și pentru „tinerețea limbei sale”. În aceste vremuri de retriște, Simion Bărnuțiu A PREVESTIT apariția lui Eminescu atunci când copilul avea abia 3 ani, dar îndreptăţit așadar să transmită în scris viitorimii următoarea mărturisire de credinţă: „Când va răsări est Luceafer pe cerul Daciei, bătrânii ei vor întineri de bucurie, fetele ei vor corona cu flori pe îngerul care va cuteza a lua vălul străin ce le întunecă, feciori-l vor purta în triumf ca pe un mare erou, care au şters macula străină de pre numele românesc, poporul îi va eterna memoria cu mormânt de neuitare pe care i-l va înălţa în inima sa cea recunoscătoare, ca făuritoriul tinereţii limbei sale”.). Acum, însă, la Alba Iulia, tânărul de curând debutând în poezie, în căutarea destinului a preluat însuflețitoarea lor viziune istorică, – întărită după vederea celulei în care a fost întemnițat Horea (situată deasupra porții de intrare în Alba Iulia, de unde a fost apoi dus să fie tras pe roată). Efectul imediat: poeziile „Horea” și „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Tot atunci, la Blaj, rețin atenția și alte aspecte zguduitoare despre Revoluția 1848, – acum în fața Câmpului Libertății pustiu, dar înflăcărat de amintirile și aspirațiile mulțimilor revoluționare de atunci, precum și de ecourile poetice, „Hora Ardealului” (prima variantă a „Horei Unirii” de Vasile Alecsandri) și „Un răsunet” (de Andrei Mureșanu). Acel „răsunet” al iureșului revoluționar îndemna la înfrățirea mâinilor împletite din „Hora” ardelenilor lui Alecsandri, trezind „din somnul cel de moarte” conștiința mulțimilor din primul vers, – „Deşteaptă-te, române!”, a provocat în inima tânărului poet un așteptat răspuns, mai profund decât jertfa lui „Horea”, mai înălțător decât propria dorință pentru viitorul „Dulcei Românii”, mai ales și înainte de toate o însuflețitoare chemare la lupta cea mare a românilor din provinciile asuprite (acest ecou răzbunător, mss din epoca Blajului, a fost descoperit după un secol): „Deşteaptă-te, Române, preot al libertăţii, / Nu plânge pe cenuşa geniilor străbuni, / E timp să nalţi stindardul în numele dreptăţii, / E timp să-ţi calci tiranii, E TIMP SĂ TE RĂZBUNI”. În acea perioadă, îmbogățit de lecturile din bibliotecile Blajului Școlii Ardelene sau măgulit de întâlnirile cu elevii seminarului, care șopteau pe la colțuri, „A citit întreaga bibliotecă a școlii din Cernăuți”, dar care l-au și văzut plângând (zice-se, pentru prima și ultima dată în viață, – acum, după ce a căzut la examenul de limbă elină, ultimul ca să-și poată lua bacalaureatul), tot atunci, însă, lipsa totală a mijloacelor de existență (dormea pe câmp, prin poduri de șură, dimineața la piață îl cunoșteau toți, umplându-i buzunarele cu mere, legume), încât, atât amarul trăit al vieții de toate zilele, cât și – în gândul său – deșertăciunea istorică a nașterii, măririi și căderii imperiilor / civilizațiilor umane – de asemenea amintiri intime despre moartea vreunei prime iubiri – să prefigureze în sufletul adolescentului de 16 ani o doborâtoare „deșertăciune a deșertăciunilor” („Panorama deșertăciunilor” este și subtitlul viitorului poem // „Memento mori” = adu-ți aminte de moarte // , o întruchipare ludică și poetică, încolțită atunci în mintea poetului). Drept urmare, retragerea sa în munți, la o mănăstire, apoi într-o peșteră, iarna cel puțin 40 de zile, ducând o viață total ascetică (precum marii profeți). Urmare, „Revelația” (Revelație, „comuniune cu divinitatea”-DEX), efect: începe să scrie peste 3000 de versuri (ferite de ochii lumii, păstrate ca taină sacră, descoperite după moartea sa): poemele „Memento mori” (peste 1300 de versuri), „Povestea Magului călător în stele” (peste 950 de versuri), numeroase bijuterii poetice, între care unele și pe tema morții/ „amorului” tragic, un cânt/ cântare /cantilenă care prefigura încă din acea vreme armonia eminesciană, trezind interesul compozitorilor, între care, adevărat, târziu și cel al reporterului-compozitor din fața mea. Am în vedere următoarele poezii înfrățite prin tematică, între care: 1. „Din lyra spartă…”, și variantele, 2. „Filozofia copilei”, 3. ,,Nu e steluța”, 4. „Care o fi în lume”, 5. „Steaua vieții”, toate pe tema morții:…„A mea cântare…/Să se oprească tânguitoare/Pe un mormânt…”, – 1. De ce?, „amoru-i” …„foc mort ce pare c-arde viu” – 2. …„atom fără de soarte” -3. „ai milă și stinge lungi zilele mele – Cobori, o, cobori!” sau „mască…venin” ori „Haină strălucită pusă pe durere”, – 4. oarecum totul/aceste poezii conducându-l la „o mănăstire cu ziduri cernite,/ Cu icoane sînte și îngălbenite”…în care, în mod real s-a și retras, aici „Citind cărțile sfinte, gândind la Dumnezeu” („Povestea magului călător în stele”), toate într-o gamă cromatică, în tonuri și culori dispuse într-o succesiune armonioasă „tânguitoare… /În patu-acela de cununie /Pe un mormânt”, strecurând în sufletul ascultătorului zvâcnirile inimii frânte de șoaptele tobei.
