Poetei Elena Armenescu (în an jubiliar) i se publică, în ultimul număr al revistei ,,Războaie, lideri și criminalitate transfrontalieră”(18/2023-ISSN:2344-276X) textul: ,,Poporul român nu are un conducător adevărat de multă vreme”

Poporul român nu are un conducător adevărat de multă vreme, aș putea preciza de la moartea regelui Ferdinand, dar îl așteaptă pe cel meritoriu să-l conducă spre atingerea aspirațiilor și împlinirilor sale, însă ”lumea e bolnavă”,  spune poetul cu resemnare, alegând calea neimplicării în politica murdară a momentului, așa cum fac din nefericire toți intelectualii: “Bolnavă e turma ce n-are păstor/ Sutana la piaţă des vinde credinţa/ Lehamite-mi este, mă duc pe un nor,/ De unde tăcerea îşi cheamă fiinţa…” (BOLNAVĂ E LUMEA, BOLNAVĂ E FIREA).

La trecerea în neființă a actorului Ilarion Ciobanu, rămas viu în mintea noastră prin marile roluri si interpretarea de excepție din filmele “Răscoala”, “Dacii” ș.a poetul face aluzie la cauza adevărată, starea de stress, consecință a unei politici și atitudini nedrepte din partea celor care hotărăsc destinele țării și ale oamenilor în general, stare care grăbește sfârșitul actorilor: In memoriam Ilarion Ciobanu (28.10.1931 – 07.09.2008): “Am obosit de toate cele/ Am obosit de zeul stress/ Privirea mea se plimbă-n vele/ Şi în albastru ne-nţeles.”(AM OBOSIT, PLEC…)

Există în lume multe cupluri de artiști  (actori, muzicieni, interpreți, poeți etc), dar longevitatea relației și, mai ales, sfârșitul aproape concomitent, asemănător tragediilor antice, este mai rar. Paul Polidor surprinde sfârșitul a două destine, devenit unic prin moartea care i-a apropiat și în veșnicie : In memoriam Ştefan Augustin Doinaş (26.04.1922 – 25.05.2002) şi Irinel Liciu(22.02.1928 – 26.05.2002): “Când două inimi se-ntâlnesc/ Şi-aceleaşi pagini recitesc/ E semn că stelele din cărţi/ Trasee duble văd în hărţi…”(CÂND DOUĂ INIMI SE-NTÂLNESC) // “Cum să te stingi de boală când, uite, fulguieşte/ Iar frunze mari, pufoase pe-obrajii tăi se cern/ Sunt ca un foc de fluturi aceste oarbe ierni/ În perne unde rustic sărutul alb dospeşte.”(SFÂŞIERI)

Ca filolog, Paul Polidor cunoaște meandrele cuvintelor și ale creațiilor populare, minunatele metafore ale unei lumi care trăia în mit și se hrănea cu legende. De ce face aluzie la balada Miorița când o evocă pe marea noastră actriță Leopoldina Bălănuță? Vă las pe dumneavoastră să găsiți răspunsul, cu precizarea că el este unul multiplu: In memoriam Leopoldina Bălănuţă (10 dec. 1934 – 14 oct. 1998): “…o să venim la înmormântare/munţii nu ca preoţi/ în fiecare din noi/ vom săpa/ în fiecare din noi/ vom îngropa teama/ vom boci râzând / sărutându-ne/ ca două cruci”(SENS) Cu rațiunea dublată de sensibilitate, Paul Polidor nu putea să nu închine celor doi mari poeți români/universali,  Lucian Blaga și Mihai Eminescu, rânduri care ne conduc la întâlnirea noastră postumă cu ei, asigurându-i că ”mâini tinere” țin în palme creația lor: “Ai fi vrut să nu te reîntorci./ Tu plângi./ Şi nu te miră tinereţea mâinilor.” Ei sunt cu noi, iar noi, muritorii, nu îi urmărim doar cu gândul, acolo printre aștri, ci le urmăm traiectoria, iar Paul precizează chiar latitudinea celestă: ”Îţi scriu cu aripile-n raze, dintre sori”: In memoriam Mihai Eminescu(1850-1889) “Îţi scriu cu aripile-n raze, dintre sori,/ Atingătoare şi-albe-n traiectorii/ În umbra lor de-argint  să îţi omori/ Ochii tăi recii, visătorii…”(VIS) Poetul se declară ”pescărușul nins” cu siguranță de ani, care a văzut și auzit multe, iar țipătul său devine ”recviem celest”:   “Sunt pescăruşul nins al stâncilor de sipet / Mă doare nemişcarea, nu calul alb, agrest,/ În mine se lovesc însingurări de clipe /Cu piept de ţărm şi mare în recviem celest.”(SUNT PESCĂRUŞUL NINS) “Să ştii că suntem fire de nisip târziu/ Păzind talazul istovit de elocinţă/ Prin trupul nostru firav tremură-n pustiu/ Un lanţ bătrân ce scapă-n nefiinţă…”(SĂ ŞTII…)  Paul Polidor trăieşte în universalitate, se bucură, prețuiește, acordă întreaga sa atenție și iubire, ca un cetățean al planetei Pământ, tuturor celor care nu mai aparțin națiilor lor,  ci întregii omeniri. Un exemplu elocvent este tenorul Luciano Pavarotti, care în fața destinului nu este decât un simplu muritor, cum suntem toți, din nefericire : “omul din Tenorul Secolului/ fusese îngenuncheat:/ scoborâtori din zei să fim,/ cancerul de pancreas/ nu iartă!” Sunt personaje care au pierit în urmă cu un secol, dar au lăsat prin trecerea lor prin lume o cărare de lumină, așa cum a fost dramaturgul Aleksandr Ostrovski: FATA FĂRĂ ZESTRE
Reper: filmul omonim şi interpretarea Larisei Guzeyeva // Regia: Eldar Ryazanov(1984)// In memoriam  creatorul teatrului naţional rus Aleksandr Ostrovski (31.03./12.04.1823 – 02.06./14.06.1886): “…Cu tine a pierit iubirea /Tristeţile refuză-ngenuncheri/ Iar Dumnezeu, oprind răniri, / Te-a-mprumutat la privegheri.// Mereu pe fiii cei mai buni/ Îi ospătează cu-nălţarea” Cu îngăduința domniilor voastre, adaug un catren care sună a madrigal, din care rezultă dorința poetului de a trăi între flori, într-o lume a armoniei, care ar asigura pacea interioară necesară actului creator, făcând totodată aluzie la profesia mea de medic: (Poetei Elena Armenescu) “Internează-mă degrabă/ În spitalul tău de flori/ A iubirii mele roabă/ E privirea-ţi fără nori.”(SPITALUL DE FLORI) Am selectat doar câteva din textele acestui volum pentru a va stârni interesul, lăsându-vă dumneavoastră bucuria descoperirii celorlalte, fără să uităm că Paul Polidor, ca orice artist adevărat (mai sunt și unii doar ”declarați”), înzestrat cu sensibilitate creativă, simte, identifică ceea ce trece neobservat pe lângă majoritatea oamenilor! Conștient că are aceste calități, el este deosebit de generos, le dăruiește și se dăruiește pe sine, asemeni marilor actori  pe care-i adorăm și prețuim cu toții, fie că mai sunt sau nu în viață, pentru că ne sporesc bucuria de a trăi, ne îmbogățesc sufletul, ne dau sentimentul că mai există și o altfel de lume decât cea  a mediocrității, a nimicului, a sordidului. Paul Polidor s-a gândit ca sentimentele față de marii actori și/sau scriitori  să fie puse în cuvânt și așternute pe hârtie, să nu se piardă, să rămână mărturia reverenței…

                                                                          ELENA ARMENESCU

 -fragment din prefața volumului de Paul Polidor, 2009:

DE DOR MAI MOARE CÂTE UN ACTOR…

ISBN:978-973-8919-22-8