Paul Polidor despre piesa ,,Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni (1707-1793) într-un interviu de arhivă culturală Cristina Deleanu-80!

 

În imagine: soții Cristina Deleanu & Eugen Cristea bucurându-se de publicația aniversară ,,CRISTINA DELEANU-80 (Arhiva ONG dec.2020-ian.2021)”. Producător Multi-Media & Copyright: Paul Polidor.

P.P.: Trecând din registrul dramatic spre cel al comediei, în afara Festivalului ,,Polidor” unde ați evoluat alături de Eugen Cristea în sceneta ,,Nervi” de Ion Băieșu (avea dreptate prietenul Eugen când spunea: ,,De unde se vede că poți face și comedie!…-2006) am scris un fel de cronică de culturologie despre o piesă de teatru (semnată Carlo Goldoni) în care ați jucat. Cum interferează în sufletul unui actor cult (unii mai pretinde…, care se dă actori culți, dar nu e…, parafrazând zicerili  lu’, Dumnezeu să-l ierte, Gyuri Pascucă nu răsare nimic, nici măcar ,,Soarele” Axiologiei !-n.n.) istoriile de ieri cu cele de azi înfruntând istoriile de Mâine ? Iată textul din revista dedicată colegului dvs. de scenă (în Goldoni), Tudorel Filimon: Gâlcevile din Chioggia este nu numai  povestea familiilor de pescari cu muierile lor, ci este povestea actuală a românilor care au transformat gâlceava într-un modus vivendi, fie în România, fie în ţările unde “căpşunează”, “baby-sitter-ează” ori fură, înşeală, cerşesc, şochează lumea cu nenorocirile pe care le produc în patria limbii goldoniene, în tărâmul lumii lui Cervantes ori pe şoselele sub care „mocneşte” spiritul lui Homer… Interesant este faptul că dramaturgul Carlo Goldoni (n.25.02.1707-d.6.02.1793) s-a născut și-a   murit   în februarie,   iar    după culturologia chineză avem de-a face cu personalitatea Tigrului la două graniţe: în interferenţă atât cu ultima decadă a Vărsătorului (în analizele europene), dar şi cu prima decadă a Peştilor. Sub semnul Vărsătorului găsim atât poporul român, cât şi pe cel mai virulent critic al metehnelor şi defectelor româneşti, machedonul Ion Luca Caragiale. În explicaţia actorului Tudorel Filimon găsim o altă zonă de similitudini, 25 februarie (când s-a născut Goldoni) aflându-se chiar la interferenţa Vărsătorului cu Peştii: ,,În piesa lui Carlo Goldoni scandalul pleacă de la o felie de  dovleac, personajele masculine sunt pescari, ei merg pe mare, prind pește, îl vând, își asigură existența. Cu banii obținuți cumpără  mătăsuri, bluze și alte cadouri soțiilor, iubitelor și altor persoane dragi din comunitate, și asta în secolul al XVIII-lea. Însă patina timpului a deformat toate aceste îndeletniciri: s-a creat o simbioză, o interferență între pescar și metehnele general umane, astfel a ieșit PEȘTE, iar acest pește răsplătește iubitele, persoanele dragi condiționându-le în așa fel, încât ele să devină fâțe, scrumbii și alte sortimente piscicole, care să cadă, pe bani frumoși, bineînțeles, în plasa unor rechini amorezați. Câtă frumusețe, câtă PLEAȘCĂ, spune actorul Tudorel Filimon. Interpreții s-au străduit să redea cât mai bine atmosfera epocii, aspect semnalat de diverse comentarii. Noi, însă, vom face câteva remarci speciale în aria interferențelor culturale. Cristinei Deleanu ar trebui să i se dea un premiu pentru ,,Tinerețe și Rezistență” în fața mega-gălăgiosului mediu al societății venețiene de-atunci, cunoscut fiind faptul că actrița a promovat decenii de-a rândul valori perene, profunde ale culturologie românești și universale în recitalurile sale de interpretare poetică.

C.D.: Vezi tu, dragă Paul Polidor, de ce nu suport eu cuvântul ,,vedetă” ? Deși tu îmi încadrezi viața, activitatea și omagierea ca unei actrițe care a lăsat ceva în urmă, prefer și mi se potrivește apelativul de ,,populară” , ,,sociabilă”, ,,cu zâmbet frumos” etc. Tot ceea ce media numește astăzi ,,vedetă” este pentru rubrica ,,așa nu!”. Eu nu-i înțeleg nici pe cei care folosesc acest cuvânt, nici pe cei care îl acceptă. Sigur că mulți dintre actori chiar sunt vedete, dar amestecul ăsta nefiresc de a numi, chipurile, ,,vedetă”, pe cineva care face tâmpenii (sau este un exemplu de exhibiționism sau se face remarcat prin goliciunea comportamentului) cu altul care chiar lasă ceva bun în urmă, mi se pare indecent, aproape rău intenționat în ceea ce se cheamă aprecierea adevăratelor valori. Pe ocolite, vreau să-ți spun că n-ai să mă afli niciodată într-o ,,gâlceavă românească” , deși mi-a fost drag să mă joc în ,,Gâlcevile din Chioggia” a lui Goldoni.  Poate  doar  în  vreuna  în  care  să  mă  apăr  cu vorbe și cu argumente, nu cu bâta sau cu minciuna. Să-mi păstrez IQ-ul!

Pin It on Pinterest