Sommer-Paul Polidor=,,Lideri în film”: CHE GUEVARA, THE STUBBORN SEXY-BULL, BETWEEN THE REVOLUTION’s IDEAL AND HIS OWN BETRAYALS (By Sommer Polidor, Member of the Ukrainian Academy of Literature & Arts / since 2016)

JURNALISM VIZUAL ŞI DISECŢII CULTURALE.   CHE GUEVARA, „TAURUL COMUNAL”, ÎNTRE İDEALUL REVOLUȚİEİ  Şİ PROPRİİLE-İ TRĂDĂRİ //   CHE GUEVARA, THE STUBBORN SEXY-BULL, BETWEEN THE REVOLUTION’s IDEAL AND HIS OWN BETRAYALS (By Sommer Polidor, Member of the Ukrainian Academy of  Literature & Arts / since 2016)

Repere:

Genul: film documentar

Titlul original:”ERNESTO CHE GUEVARA. HASTA LA VICTORIA SIEMPRE”

Titlul cu care a fost difuzat în limba română:”ERNESTO CHE GUEVARA: VICTORIE ETERNĂ”

Film by FERRUCCIO VALERIO

Produced by VENANZIO CAMARRA

Associate Producer: ALESSANDRO TURCI

Archive material: IL CENTRO STORICO

Editorial staff: SIMONE ZAMINIAN

VIVIANA DI MITRI

Produs de: Aldabra Corporate

Il Centro Storico – 2008

 

Genul: film artistic

Titlul original:”CHE”

Titlul cu care a fost difuzat în limba română:”CHE GUEVARA”

Traducerea şi adaptarea: Mihaela Pogonici

Copyright: GUERILLA WORKS – 2008

Stock Footage provided by Global Image Works

Footage Finders and eFootage

A film by Josh Evans

EDUARDO NORIEGA is CHE GUEVARA

Int.:

Enrico LoVerso

Paula Garces

Sergio d’Amato

Charis Michelsen and

Sonia Braga

Produced by Sergio d’Amato

Josh Evans

Steak House

Written and Directed By Josh Evans

Biografia unui lider poate conţine date intenţionat eronate, pentru un anumit scop de natură personală, iar cei care analizează imaginea şi destinul acelui lider pot fi induşi în eroare vreme de câteva zeci de ani. Peste 90% din textele despre viaţa lui Che dau ca dată de naştere (inclusiv dicţionarul de istorie contemporană Oxford) 14 iunie 1928. Un film documentar (coproducţie italo-cubaneză), care a trecut aproape neobservat, regizat de Ferrucio Valerio prin Il Centro Storico în 2008 (reper al acestui studiu de interferenţe culturale), afirmă că, de fapt, Che Guevara s-a născut cu o lună mai devreme, pe 14 mai 1928: ”Pe certificatul său de naştere figurează o altă dată, 14 iunie (în alte studii apare data de 6 iunie, vezi Jacques de Launay / bibliografie-n.n.). Cu această minciună, părinţii au ascuns faptul că nu erau căsătoriţi când mama lui rămăsese însărcinată.” Băiatul a ieşit rebel, ca maică-sa, Celia de la Cerna, care provenea dintr-o familie bogată, cu forţă aristocratică şi care, printre altele, era întruchiparea nonconformismului într-o societate destul de restrictivă (Rosario, Argentina, anii 20 ai secolului trecut): fusese printre primele femei cu părul tăiat scurt din Buenos Aires, în plus „conducea maşina, semna cecuri şi stătea picior peste picior în public.” Deşi aproape toate biografiile îl cantonează în Zodia Gemenilor, eu îl „văd” în Taur, întrucât „semnele” proprii îl trădează. De regulă, cei născuţi în duala zodie a Gemenilor nu sunt adepţii ideii de a face copii mulţi, pe când Taurii (de unde şi sintagma „taurul comunal”) da, în diferite formule de concepţie, iar Che Guevara nu face excepţie în acest sens: Hilda Gadea i-a născut o fetiţă pe 15 februarie 1956 (când nu avea o siguranţă financiară); Lilia Rosa Perez este mama singurului copil din afara căsătoriei recunoscut de Che Guevara, Omar, născut pe 19 martie 1964; iar Aleida March i-a născut nici mai mult, nici mai puţin de patru copii: Aleida, născută în 1960; Camillo, Celia şi Ernesto, născuţi în 1962, 1963 şi, respectiv, 1965. Observaţi că 5 copii din 6 i-a făcut când era al doilea om în stat după Castro şi avea destui bani.(1)

În al doilea rând, Taurii, chiar dacă, de regulă, rămân fideli unui ideal, pe care îl pot urma neabătut, sunt capabili să intre în conflict, fiind foarte încăpăţânaţi cu legăturile cele mai importante pentru viaţa şi cariera lor, cele care i-au ajutat în momente cruciale. Saddam Hussein, zodia Taurului, a fost finanţat de CIA în Egipt unde fugise după atentatul eşuat în anii tinereţii. După ce a devenit primul om în stat, treptat a răcit relaţiile cu CIA, devenindu-le ostil. Hitler, născut la graniţa dintre Berbec şi Taur, este un monument de încăpăţânare şi un maestru al trădărilor. Şi exemplele pot continua.

Încăpăţânarea şi adesea lipsa flexibilităţii în a cântări mai mult situaţiile grave pe care Taurii şi le creează singuri duc la deznodăminte extreme: de regulă, un astfel de specimen sigur va fi omorât (cazul lui Saddam ori chiar al lui Guevara) sau se va sinucide (cazul lui Hitler).

Taurii se cred cei mai deştepţi, cei mai puternici, cei mai atractivi ca imagine şi, fiind orbiţi de această problemă psihosocială, nu înţeleg că forţele împotriva cărora luptă au metode mult mai perfide, mult mai subtile de rezistenţă şi atac. S-a vorbit mult despre adânca prietenie şi camaraderie dintre el şi Fidel Castro. Au stat, însă, lucrurile aşa până la final ?

Să nu uităm că Taurii îşi doresc cu ardoare concentrarea puterii doar în mâinile lor, aspect care îi ucide în final, întrucât pierd controlul asupra obiectivelor finale. Hitler, dacă nu ar fi şantajat preşedintele pentru a-i oferi postul de cancelar al Germaniei şi dacă n-ar fi obţinut puteri absolute, de dictator, cursul războiului ar fi fost altul. Saddam, imediat după ce şi-a dat jos unchiul de la putere (iată o altă trădare gen „Nu muşca mâna care te hrăneşte”!), fiind primul om în stat, începe să-şi elimine duşmanii fără milă, dar declanşează un război distrugător şi inutil asupra Iranului, în care n-au avut de câştigat decât dealer-ii de armament, milioanele de victime, inclusiv indirecte, inclusiv colaterale, și deja nu mai contau…

Che Guevara, care pe tot parcursul vieţii vroia să fie în mai multe locuri în acelaşi timp, grăbindu-se parcă spre Madam cu Coasa, a făcut multe lucruri esenţiale fără discernământ şi înţelepciune, iritând marile puteri ale momentului, dar şi pe cei apropiaţi: ”Devenit la 26 noiembrie 1959 preşedintele Băncii Naţionale, la 13 februarie 1960 el negociază cu Mikoian, venit în Cuba, şi obţine de la el 100 milioane de dolari pentru planul său de industrializare, apoi pune capăt importurilor din Statele Unite (atacându-i direct pe americani economic). La 21 octombrie 1960 el conduce o nouă misiune la Praga, la Moscova, la Pekin şi în Coreea de Nord. La reîntoarcerea sa Washingtonul şi Havana rup relaţiile diplomatice, la 3 ianuarie 1961.”(2)  Reuşind fulger să şi-i facă pe americani duşmani de moarte, şi-a mai bătut un cui în coşciugul bolivian. Uşor-uşor le dă şi ruşilor impresia că nu vrea să rămână în „barca” lor integral: ”În ciuda simpatiilor sale pentru blocul socialist, el nu vroia să plaseze insula sub protecţia unică a URSS-ului. Aceasta însemna să meargă împotriva planurilor sovietice. Totuşi, Castro (un politician mult mai abil şi mai versat decât Guevara – n.n.) se înclină în faţa exigenţelor Moscovei în schimbul unui nou acord comercial. Opoziţia se adânceşte între Castro şi Guevara.”(3)

După ce i-a supărat pe americani şi pe ruşi, mai rămăsese Fidel pe „listă”. Siguranţa de sine şi căpoşenia Taurului, plus lipsa de maturitate în gândire (deşi cu accente vizionare), îşi spun cuvântul în cea mai ciudată „despărţire”… După ce iar pleacă peste tot în lume să-şi exporte ideile (este văzut în compania multor lideri de peste tot), Taurul putând fi, dacă i se iveşte ocazia, cel mai mare plimbăreţ, Guevara se întoarce în capitala Cubei  „la 14 martie 1965. El se întâlneşte cu Castro şi se pare că are cu el o întrevedere care durează aproape două zile. Dezacordul politic între cei doi bărbaţi este total. /…/ Ideea lui Che este următoarea: Cuba trebuie să răspândească revoluţia în toată America Latină pentru a sfărâma izolarea sa. Aliaţii Cubei sunt toate popoarele oprimate din lumea a treia. Nu este vorba de a deveni un aliat necondiţionat al URSS. Trebuie create mai multe Vietnamuri, provocată intervenţia americană în Congo, în America Latină, ca şi la Saigon, trebuie slăbită armata americană şi lansată revoluţia mondială (altfel spus, ca un Taur care vede Roşu în faţa ochilor, se va năpusti, fără să gândească prea mult, asupra inamicilor şi din stânga, şi din dreapta, văzuţi şi nevăzuţi – n.n.).”(4) Marele pericol se poate transforma dintr-unul militar într-unul ideologic şi de doctrină:  ”În faţa castrismului a apărut guevarismul. Este ruptura. /…/ La 12 iunie  agenţia de presă cubaneză anunţă că Guevara nu mai este ministru al industriei. La 2 octombrie (1965-n.n) Castro spune că el a demisionat din partid şi a părăsit ţara.”(5)

Ca o vedetă de Hoolywood fără de care nu se poate realiza o superproducţie de talie internaţională, Che Guevara pe oriunde mergea, agita apele fără folos, pentru că nu cântărea îndeajuns impactul negativ asupra hotârârilor sale: interferenţe de cultură, psihologie socială, cutume zonale, contexte diferite. Astfel, în Bolivia s-a străduit „în zadar să răzvrătească populaţiile locale. Trădarea nu întârzie deloc.”(6)

Trădările vin din locuri bănuite şi nebănuite. Este, de fapt, un efect de bumerang: Che culege ce-a semănat, adică ape învolburate şi violente, iar în spate licăriri înşelătoare: ”Mario Monje, secretarul general al Partidului Comunist Bolivian, le anunţă şefilor de mişcări revoluţionare din ţările limitrofe sosirea lui Che”, dar, concret, el „va da planurile lui Che peste cap, totul fiind orchestrat de Moscova, care nu are nici un interes pentru ca ordinea stabilită de americani să fie perturbată.”(7)

Che Guevara a luptat, de fapt, într-un război asimetric, de factură psihologică şi inter-culturală. Nu a realizat că forţe oculte îi slăbesc tacticile şi acţiunile, punându-l pe o tablă de şah în care pionii sunt mai importanţi decât regele, iar şoaptele decât forţa brută. Au existat mai multe trădări, însă atitudinea duplicitară a lui Monje a fost lovitura pe la spate. Che Guevara nu a înţeles că mrejele incerte ale politicii sunt „mânuite” de maeştri-păpuşari extrem de rafinaţi în „cine trebuie eliminat dacă ne strică Jocurile”, opţiune de lucru ambiguă pe care au impus-o şi forţelor politice din diferite părţi ale lumii, cu precădere, însă, în America centrală şi sudică:”Politica majorităţii partidelor comuniste latino-americane este aceea de a ajunge la limita luptei armate. Este un fel de joc periculos în care au devenit maestre. Se opresc la această limită şi îşi reiau poziţiile iniţiale pentru a începe concilierea sau pentru a se supune sistemului instituţional. Când au ajuns la limita războiului, îşi comercializează principiile, uită de morţii lor şi îşi adaptează teoria printr-o atitudine de reformă sau de trădare.”(8) Să ne-amintim de o situaţie similară, când Saddam vroia să invadeze Kuweitul şi i-a întrebat pe „amicii” americani dacă au ceva împotrivă… Răspunsul lor: noi nu ne implicăm în conflictele arabo-arabe. Urmarea o ştim cu toţii. Zodia Gemenilor ar fi  tratat în altă manieră această istorie. Nu Taurul cel încăpăţânat…

BIBLIOGRAFIE

  • Paul Donnelley, Asasini şi asasinate celebre (trad.:Dan Stancu), Bucureşti, Litera Internaţional, 2009, p.199
  • Jacques de Launay, Morţi misterioase ale istoriei contemporane (Traducere şi adaptare: Valentin Buzlea), Casa de presă şi editură „ANOTIMP”, Oradea, 1993, p.113
  • Ibidem
  • Ibidem, p.114
  • Ibidem
  • Ibidem, p.115
  • Jean Cormier (în colaborare cu Jacques Lapezyre), CHE GUEVARA. EL COMANDANTE (traducere de Livia Iacob), Universe Publishing House (Editura Univers), 2007, p.102
  • Reginaldo Ustariz, Che Guevara. Viaţa unui mit, Litera Internaţional (trad.:Graal), Bucureşti, 2008, p.358

 

Pin It on Pinterest