Zommer Polidor:,,Lideri în film: Troțki – între amantul Fridei Kahlo și vremea asasinilor”

 

ZOMMER POLIDOR – LİDERİ ÎN FİLM: TROŢKİ

ÎNTRE AMANTUL FRİDEİ KAHLO Şİ VREMEA ASASİNATULUİ

Reper: film artistic

Titlul original: “FRİDA”

Titlul cu care a fost difuzat în limba română: „FRİDA”

Directed by Julie Taymor

Produced by Sarah Green

Salma Hayek

Produced by Jay Polstein

Lizz Speed

Produced by Nancy Hardin // Lindsay Flickinger // Roberto Sneider

Music by Elliot Goldenthal

Director of Photography Rodrigo Prieto, ASC, AMC

Special Visual Effects by Amoeba Proteus

Repere interpretative:

SALMA HAYEK (=FRIDA KAHLO, memorabilă în rol)

ALFRED MOLİNA (=DİEGO RİVERA)

ASHLEY JUDD (=TİNA MODOTTİ, interpretare de excepţie)

ANTONİO BANDERAS (=DAVİD ALFARO SİQUEİROS)

GEOFFREY RUSH (=LEON TROTZKI, foto)

OMAR RODRIGUEZ (=ANDRE BRETON)

Copyright 2001, MIRAMAX FILM CORPORATION

Citatele din acest material, care nu fac  referire la opera unui anumit autor, reprezintă transcriere de pe banda video / DVD.

Nu putem analiza figura lui Troţki decât în contextul interferenţelor culturale, cărora le-a căzut pradă personajul. Pentru că Troţki a fost un personaj ciudat. Născut  în  zodia Scorpionului, are „talentul” uluitor de a-şi face duşmani prin aroganţă şi infatuarea proprii zodiei (vezi şi cazul generalului Patton, tot Scorpion, prezent în filmul omonim, cu George C.Scott într-un rol memorabil). Că-ţi faci duşmani este una, dar că ai reuşit să-l ai duşman pe Stalin, este cu totul neprofitabil şi total perdant, întrucât georgianul a dezvoltat o ură nepotolită, viscerală, patologică împotriva evreului (născut ca Lev Bronstein în Ucraina): ”Stalin era pe atunci efectiv obsedat  (subl.n.) de Troţki, care îi fusese principalul rival şi care fusese cât pe ce să îi ia locul./…/ Nu l-a asasinat atunci doar pentru că nu venise vremea să utilizeze astfel de metode expeditive, cu atât mai mult cu cât Troţki era încă un personaj popular. Stalin trebuie să fi regretat amarnic că i-a permis să părăsească viu Uniunea  Sovietică.  În  orice  caz,  nutrea faţă de acesta o ură fără margini şi iraţională (subl.n.)”.(1)

Însă până la momentul asasinării mai era. Deocamdată, fostul şef al Armatei Roşii se bucura de găzduirea Fridei Kahlo (care l-a  primit pe 9 ianuarie 1937 în casa tatălui ei, informaţie ambiguă în mai multe surse, dar clar arătată în filmul-reper) şi a lui Diego Rivera, artişti revoluţionari mexicani. Rivera a făcut un apel chiar la preşedintele Cardenas ca Troţki să poată părăsi Norvegia având garanţia protejării lui în Mexic. Casa Azul devine o fortăreaţă, pentru cei doi mexicani fiind o onoare să-l poată ajuta. Amuzantă e scena în care tatăl Fridei (artist fotograf, evreu german) o întreabă pe aceasta în momentul părăsirii locuinţei pentru a face loc „fortăreţei”: ”Nu înţeleg de ce atâta agitaţie pentru un simplu filosof.”  Frida îi spune cu admiraţie pentru liderul sovietic: ”Un om mare, tata, un adevărat revoluţionar.” Ce bine-ar fi fost dacă Troţki ar fi ascultat vorba lui „Herr Kahlo”: „Eu l-aş sfătui să nu se implice în politică. Este o treabă murdară.”

Scene interesante se perindă prin faţa ochilor: la o masă comună, într-o discuţie despre Hitler şi Stalin, Diego Rivera, la replica lui Troţki „Amândoi sunt monştri”, răspunde: ”Dar cel puţin Hitler e un nebun cu viziune.” Troţki nu se potoleşte şi continuă cu stilul său persiflant, care l-a făcut nesuferit în faţa multora, fără să realizeze, la începutul perioadei de exil în arealul mexican, că are de-a face cu un duşman atipic, nemilos în moarte:” Da,/Hitler/ este nebun, dar are capacitatea de a mobiliza minţile populaţiei. În timp ce Stalin e un fraier (subl.n.). Există brutalitatea, însă, trecând peste asta, Stalin este un simplu birocrat… Asta distruge revoluţia noastră.” Este invocată apoi setea de putere care-i macină pe cei doi care au distrus continentul. Troţki nu realiza că, de fapt, şi el făcuse parte din acel malaxor blestemat. Legată de blestem este şi imaginea celor două surori ale mamei Fridei, îmbrăcate în negru şi împrăştiind apă sfinţită în faţa casei lor, întrucât considerau locul blestemat, iar pe Troţki Antihristul.

Informaţiile despre perioada mexicană sunt puţine şi contradictorii, însă importantă este împărţirea ei în două: cea de sub protecţia lui Diego Rivera şi perioada de după mutarea în acea suburbie care i-a devenit şi mormânt, loc devenit muzeu şi mult mai bine întreţinut astăzi decât în anii prezenţei lui Troţki acolo.

Cele trei personalităţi era aproape imposibil să nu se ciocnească, de aici vulnerabilitatea principală de care care s-au folosit ulterior asasinii lui Troţki, dar Săgetătorul (Diego Rivera şi Stalin) nu se înţelege cu Scorpionul din principiu, iar Racul (Frida Kahlo) poate trăi cu Săgetătorul doar  pentru  un  interes  comun,  ceva  în  genul  de  milă-de silă… Prin urmare, filmul evenimentelor s-a derulat pe scurt cam aşa: „Frida şi Diego, în mijlocul furtunilor conjugale, rămân uniţi în angajamentul lor politic.”(2) Amândoi îl protejează pe Troţki, dar acesta se încurcă amoros cu fierbintea Frida. Cunoscând foarte bine tipologia femeilor din Rac, mari amazoane şi cu atracţie masculinizantă şi distructivă asupra amanţilor (vezi cazurile George Sand / Chopin,  Isadora Duncan / Serghei Esenin), Frida Kahlo este atrasă, în opinia mea, în cazul acesta, întâi de mitul troţkismului şi mai apoi de bărbatul în sine: ”Teoreticianul Revoluţiei permanente, îmbătrânit, dar încă un bărbat superb, nu va rămâne mult timp insensibil la frumuseţea gazdei sale, care abia împlinise treizeci de ani.”(3) Rusoaica Natalia Sedova (nevasta lui Leon), simte, ca orice rusoaică, mirosul trădării sexuale şi pregăteşte contraofensiva, scenă prezentă în film: ”Frida şi Troţki comunică în engleză, limbă pe care Natalia nu o înţelege şi, între întâlniri, el îi trimite bileţele de dragoste în cărţile pe care i le împrumută. Pentru dubla aniversare a lui Troţki şi a revoluţiei ruse, 7 noiembrie, Frida îi face cadou imaginea sa, Autoportret (1937), punând capăt unei legături greu de continuat din mai multe motive: reputaţia liderului, gelozia răzbunătoare a lui Diego şi ameninţarea poliţiei secrete sovietice, NKVD.”(4) În acea perioadă fostul lider al „Roşilor” simte ameninţarea morţii ca pe o damnare, într-o confesiune făcută Fridei: ”Mi-am condamnat întreaga familie. Aşa cum sunt şi eu condamnat./…/ Stalin are mai multă putere decât orice ţar… Sunt singur, cu doi prieteni fără resurse împotriva celei mai mari maşini de ucis a lumii.” Era un gând cutremurător, precedat de un compliment profund adus artei semnate de Frida Kahlo: ”Asta îmi place la picturile tale,  /…/ exprimă ceea ce simte toată lumea… Ele spun că oamenii sunt singuri în suferinţa lor.” O dată cu sosirea anului 1939, totul în lume duce spre destrămare, distrugere, război, moarte. La doi ani după ce l-a primit în Mexic pe Troţki, în ianuarie 1939 Frida se îmbarcă pentru Europa: propunerea celui care s-a străduit să-i încadreze arta în suprarealism, André Breton, se materializează în expoziţia mexicană de la Paris. La întoarcere Frida găseşte numai nenorociri: pe unul dintre amanţi cu altcineva; pe sora sa Cristina în patul lui Diego; pe Troţki plecat din casa lor după ce s-a certat „cu muralistul (Rivera-n.n.) care, la rândul lui, părăsise Internaţionala a IV-a (fondată, de altfel, chiar acolo, în Casa Azul –n.n.), iar în cursul verii lui 1939 Frida părăseşte domiciliul conjugal ca să se refugieze în casa copilăriei.”(5)

Urmarea e ştiută de toată lumea: la 1 septembrie 1939 se declanşează noul război mondial; pe 24 mai 1940 Troţki scapă ca prin urechile acului dintr-o tentativă de asasinat, dar furia lui Stalin atinge apogeul: următoarea încercare  nu mai dă greş: fostul lider sovietic este omorât cu bestialitate la 21 august 1940. Au fost mai multe echipe pregătite să-l ucidă, aspect care nu reprezenta subiectul filmului „Frida”, însă unul dintre conspiratori, David Alfaro Siqueiros (interpretat de Antonio Banderas), apare la începutul filmului în scena unei dispute ideologice între el şi Diego Rivera. Pentru cine urmăreşte filmul personajul este nesemnificativ, însă, dacă îi verifică numele în puţinele studii despre adevăratul asasin al lui Lev Bronstein, îl regăseşte în momente cheie, cum este momentul din 24 mai 1940 când agentul lui Stalin este „ajutat de David Alfaro Siqueiros (şi alte persoane să atace casa în care stătea Troţki –n.n.), ciuruind clădirea cu sute de gloanţe.”(6) Aşa că filmul dezvăluie subiecte pe care biografiile lui Troţki le tratează sumar sau deloc. Frida, care-l cunoscuse la Paris pe Mercader, cel care îi înfipsese piconul în cap lui Troţki, este arestată, interogată („Ascultă-mă, nu îmi pasă în mod deosebit de dl.Troţki,  dar nu mai putem avea asasinate politice în ţara noastră.”), însă nu i se găseşte nicio vinovăţie. Peste câtva timp, se pregăteşte ea însăşi de întâlnirea inevitabilă cu propriul Destin…

 

NOTE

 

• Domnul X, Patrick Pesnot, Spionii ruşi de la Stalin la Putin, Bucureşti, Litera Internaţional, 2010 (trad.:Cristina Ardelean), p.71
• Christina Burrus, FRIDA KAHLO, Editura Univers, 2007 (traducere de Vasile Savin), p.60