New Post-15dec.2025/15dec.2001=Paul Polidor’s Music Recital in Las Palmas de Gran Canaria (Lyrics by J.J.Padron / In Memoriam Justo Jorge Padron, 1943-2021)

JUSTO JORGE PADRÓN (n.01.10.1943 – d.11.04.2021)*

Interferential Therapy – United Nations of  Poetry.

Tălmăciri din lirica universală (1983-2023)

Antologie, traduceri, note bio-bibliografice, addenda

de Paul Polidor 

Prefaţă de Antoaneta Olteanu 

Editura Cadrelor Didactice din România, București – 2023

——————————–

*Poetul a murit în timpul pandemiei de COVID-19 într-un spital din Madrid. Compozitorului Paul Polidor și tălmăcitorului acestui volum (după ce și-a prezentat la Struga, în 2001, proiectul ,,POETİC-SEQUENTİAL MUSİC: SEVEN MACEDONİAN POETS”, piese muzicale proprii pe versurile unor mari poeți macedoneni, precum: KÓCEO RAȚİN, MATEİA MATEVSKİ, GANE TODOROVSKİ, KATİȚA KİULAFKOVA, BOGOMİL GHİUZEL, SANDE STOİCEVSKİ, ZLATKO POPOVSKİ-İGNATİEV, compoziții în limbile macedoneană slavă și/sau română) JUSTO JORGE PADRÓN i-a propus să compună cântece și pe versurile sale, astfel s-a născut proiectul în limba spaniolă, ,,MEMORİA DEL FUEGO / MEMORIA FOCULUİ”, lansat în același an, 2001, pe 15 decembrie, la ,,Quinto Festival Internacional de Poesía” din Las Palmas de Gran Canaria (n.ed.).

LABERİNTO DE LA MUERTE 

(Music, Arrangement & Performed in Spanish by Paul Polidor)

 

Al verme en el cristal de la ventana,

observé que la muerte era mi llanto,

un vacío extendiendo un largo manto

desde un umbral sin sol y sin mañana.

 

Palpé mi cuerpo. La hora era temprana.

Sentí una fuerza mineral, espanto

que desencadenaba el grave canto

de una terrible y sÓrdida campana.

 

Observé aquella sensaciÓn oscura

llevándose mi vida hacia su hondura,

haciendo al que moría muy distinto.

 

Y nunca más podré reconocerlo,

ni soñarlo, ni odiarlo, ni quererlo,

porque ya se perdiÓ en su laberinto.

 

LABİRİNTUL MORȚİİ

                                              Tălmăcire de Paul Polidor 

Când m-am văzut în sticla ferestrei blând stor

am observat că moartea era plânsul meu,

întinzând surd o largă manta, un vid trist și greu

dinspre umbrar fără soare și viitor.

 

Mi-am palpat corpul. Oră devreme, în clocot.

Brusc forța minerală, sperietura

dezlănțuia tot gravul cântec din ura

explodând într-un teribil și sordid clopot.

 

Am observat acea senzație obscură

purtându-mi viața până în a hăului gură,

făcându-l pe cel care moare foarte distinct.

 

Niciodată n-aș putea să-l recunosc,

nici să-l visez, nici să-l urăsc, nici să-l iubesc,

pierdut deja în al său instinct de labirint.