ЧЛЕН АКАДЕМИИ имени <<ПАУЛЯ ПОЛИДОРА>>(2006) МЕЖДУНАРОДНЫХ ПЕРЕКЛИЧЕК: ВЕЛИКИЙ ПОЭТ МИХАИЛ СИНЕЛЬНИКОВ (M.Sinelnikov-2001:,,Nu ne-am eliberat de presiunea fricii!”-Interviurile Paul Polidor)
ЧЛЕН АКАДЕМИИ имени <<ПАУЛЯ ПОЛИДОРА>>(2006) МЕЖДУНАРОДНЫХ ПЕРЕКЛИЧЕК: ВЕЛИКИЙ ПОЭТ МИХАИЛ СИНЕЛЬНИКОВ (M.Sinelnikov-2001:,,Nu ne-am eliberat de presiunea fricii!”-Interviurile Paul Polidor)
MIHAIL SINELNIKOV(2001):”NU NE-AM ELIBERAT DE PRESIUNEA FRICII”
(INTERVIURILE PAUL POLIDOR)
-Care sunt impresiile dumneavoastră la încheierea celei de-a III-a ediţii a Festivalului Internaţional „Paul Polidor” ?
-Am rămas cu multe impresii. Ce–a putut un singur om, din punctul meu de vedere pot face puţini oameni, de aceea sunt extaziat de puterea lui Paul Polidor, de artistismul şi bunăvoinţa lui, iar faptul că el atrage cele mai diferite personalităţi, slujeşte nu numai poeziei româneşti,cât şi celei universale, printre oaspeţii săi se numără arabi şi slavi, macedoneni, ruşi (prin persoana mea), iar activitatea acestei fundaţii cu copii înzestraţi cu aptitudini muzicale este uriaşă. Am văzut câtă bucurie emanau laureaţii concursului, chiar copiii de grădiniţă şi, în general, mi se pare că iată, şi cultura se realizează cu entuziaşti, de aceea sunt bucuros că am venit în contact cu o asemenea organizaţie ca Fundaţia „Paul Polidor”.
-Ca personalitate marcantă a vieţii literare ruseşti, consideraţi că merită să vizitaţi România ?
-Îmi este greu să mă consider o persoană marcantă, însă ca literat rus călătoresc prin lume şi s-a întâmplat aşa, ca, din punct de vedere biografic, să fiu legat de România. Aceasta este cea de-a 4-a vizită, poate cea mai consistentă. Am venit în România în decursul unui pătrar de veac, da, aproape al unui sfert de veac, aşa că sunt chiar în stare să formulez anumite concluzii, să mă refer la o anumită experienţă a comunicării, a schimbărilor, îndeosebi această ultimă călătorie mi-a oferit posibilitatea să cunosc viaţa spirituală a României mai mult decât traiul zilnic, deşi apreciez şi viaţa cotidiană. Foarte interesant, însă, fiecare ţară îşi are obiceiurile sale spirituale, punctele sale nodale. Am în vedere atât civilizaţia şi cultura urbanistică, precum şi viaţa provinciei. Mi-a plăcut mult să văd mânăstirile, să înţeleg existenţa acestora şi, chiar cu o anumită uimire, am constatat cum, totuşi, Rusia şi România au liante în pofida conjuncturii politice care se schimbă şi se va mai schimba. Îmi amintesc de letopiseţele ruseşti, de icoanele noastre, şi nu pot să nu spun cât de multe lucruri au venit în general în Rusia şi în limba rusă din Moldova, din Valahia şi, precum pelegrinii ruşi, care în drumul lor spre Ierusalim şi Constantinopol au trecut prin aceste locuri, şi eu m-am simţit într-o anumită măsură pelegrin în România.
-Aţi avut versuri interzise în perioada sovietică, versuri care, mai târziu, au fost publicate ?
– Ce-aş putea spune, sincer vorbind, în general nu mi-a fost uşor să public în perioada sovietică, deşi numele meu apărea preponderent în calitate de traducător şi uneori de autor al unor articole ermetice despre poezie. Versurile mele apăreau rar, cu toate că şi în perioada sovietică am reuşit să editez câteva cărţi. Bineînţeles, timpurile noi mi-au oferit posibilitatea să tipăresc câte ceva din ceea ce a fost nepublicabil, iar pe de altă parte să scriu şi în altă modalitate poetică. S-a produs o oarecare eliberare interioară, nu vreau să afirm că a apărut o libertate conjuncturală, însă, din alt punct de vedere nu se poate nega că ne-am eliberat de presiunea fricii; multe se exprimă acum cu totul altfel, deja cu sentimentul istoriei trăite .
-Cum se explică, totuşi, faptul că în perioada sovietică aţi putut efectua călătorii în afara graniţelor ?
– S-a întâmplat aşa, cum să vă spun, eram cointeresat; nu toţi scriitorii năzuiau la asemenea călătorii, dar eu, fiind din născare un om curios şi dorind să văd lumea, am călătorit, era necesar. Am devenit de timpuriu membru al Uniunii Scriitorilor şi nu se poate nega că Uniunea Scriitorilor nu crea anumite posibilităţi pentru a face călătorii. M-a interesat estul, pentru est scriitorii noştri nu manifestau un entuziasm ieşit din comun, fiind atraşi de ţări mult mai ,,confortante,, , iar mie îmi convenea lucrul acesta, deoarece îmi era mai uşor să plec. România m-a interesat încă din primii ani ai existenţei mele. Îmi amintesc de cele dintâi impresii despre literatura română. Aş menţiona aici doina şi basmele româneşti pe care le-am citit în copilărie, ceva mai târziu au venit romanele lui Slavici şi Mihail Sadoveanu, în consecinţă aveam o reprezentare adecvată despre literatura din România, pe care mi-am format-o destul de timpuriu, însă multe din aceste impresii n-ar fi existat fără prima mea călătorie semnificativă peste hotare, care a avut loc în România, când în Gara de Nord din Bucureşti, am făcut cunoştinţă cu viitorul meu prieten, profesorul Dumitru Balan, specialist al poeziei noastre.
-Ce personalităţi culturale au lăsat amprente în creaţia dvs. ?
-Am ajuns la o concluzie mistică, potrivit căreia nu există întâlniri întâmplătoare. Este nevoie astfel de un om pentru a-ţi interpreta şi aprecia episoadele vieţii, un om indispensabil care apare după (câte) un colţ. De foarte multe ori aceştia sunt oameni minunaţi. În acest sens, nu sunt un snob, de aceea, după părerea mea, foarte interesanţi pot fi şi oamenii simpli. De pildă, în România am fost fermecat de contactele cu locuitorii din provinciile româneşti, de întâlnirile cu lipovenii, cu maramureşenii, cu sucevenii. Toate acestea, evident, nu rămân fără urmă în activitatea mea, deoarece gândesc că poetul trebuie să manifeste interes faţă de oameni. Bineînţeles, în viaţa mea un mare rol l-au jucat întâlnirile cu personalităţi marcante ale culturii, s-a întâmplat astfel că destinul meu a fost influenţat de câţiva scriitori ruşi remarcabili. Aş menţiona aici asemenea persoane cărora le sunt recunoscător pentru ajutorul acordat în anii tinereţii mele; în primul rând, lui Arseni Tarkovski, cu care am fost în relaţii foarte apropiate, apoi vârstnicului poet Leonid Martânov şi încă şi mai vârstnicului poet akmeist Mihail Zenkevici, prieten cu Ahmatova şi Mandelştam, prozatorului Venianim Kaverin care m-a susţinut în toate felurile, minunatului nostru poet din generaţia celui de-al doilea război mondial, Aleksandr Mejirov, şi, în sfârşit, lui Evtuşenko, pe care l-am apreciat întotdeauna pentru talentul său şi pentru deosebitele sale calităţi umane. O foarte puternică impresie în viaţa mea a lăsat-o întâlnirea cu vestitul regizor de filme Serghei Paradjanov. Am avut apoi relaţii cu reprezentanţi ai diferitelor culturi; de menţionat rămâne întâlnirea esenţială cu remarcabila intelectualitate georgiană, întrucât în Georgia a existat dintotdeauna un cult al poeziei. Iar despre contactul cu oameni de cultură români pot împărtăşi acum impresii proaspete. De exemplu, întâlnirea cu o personalitate strălucită şi pitorească, precum marele scriitor Fănuş Neagu. Acest om deosebit de integru creează impresia, cum să mă exprim mai exact, că este făurit de un sculptor dintr-un masiv şi compact bloc de piatră.
Vă mulţumesc, în final, pentru opinia formulată la adresa mea. Cred că fiecare reprezentant al frontului cultural îşi face propriul rol. Personal, nu mi-am format mari iluzii despre mine, sunt cum se zice, al 627-lea scriitor rus, însă aparţin acestei culturi, acestei literaturi. Consider fiecare cultură ca având un caracter internaţional şi nu pot să nu-l evoc, în acest sens, pe Osip Mandelştam, care a exprimat următoarea afirmaţie contradictorie: ”mai dulce decât cantabilitatea limbii italiene este limba maternă, deoarece în ea tainic susură izvorul harfelor pământurilor străine…” Iată că aceste versuri finalizează negaţia a tot ceea ce exista în prolog: îşi iubeşte limba, deoarece în ea se reflectă vocile altor limbi.”*
Interviu realizat de Paul Polidor (4 iunie 2001)
