DEZVOLTAREA POTENŢIALULUI CREATIV LA PREŞCOLARI-fragm.

                                             Educatoare: Țigău Maria Mădălina, G.P.P. Nr.4-Buzău

Am ales să realizăm o cercetare pe această temă plecând de la urmatoarea problemă: am observat că preşcolarii de la grupa noastră, grupa mare, se exprimă destul de greu, nu reuşesc să depăşească anumite limite, când au în faţă o imagine o descriu în câteva cuvinte. Ne dorim să se exprime mai uşor, să dea frâu liber imaginaţiei, să fie mai creativi, pentru că aceasta este vârsta la care totul este posibil. Am remarcat şi faptul că în învăţământul tradiţional nu se pune accent pe dezvoltarea potenţialului creativ al preşcolarului, ci pe învăţarea şi reproducerea celor predate. Învăţământul tradiţional este în mare măsură pasiv şi reproductiv, din această cauză contribuţia lui la dezvoltarea gândirii independente şi creatoare fiind insuficientă. Dorim să ne ajutăm preșcolarii să-şi exprime cu uşurinţă emoţiile, sentimentele, atitudinile faţă de oameni, plante, animale, situaţii pozitive sau negative, împrejurări concrete sau întâlnite în poveşti. Ca strategie am ales să lucrăm cu poveştile. Ne-am gândit la mai multe activităţi, fiecare fiind  abordată diferit: copilul continuă secvenţe de acţiuni din poveste, compară o poveste imaginată cu povestea originală, transmisă prin mijloace audio-vizuale, “citeşte” succesiuni de imagini alcătuind o poveste pe baza lor, creează mici povestiri plecând de la o situaţie reală sau imaginată, găseşte un titlu potrivit poveştii create, schimbă finalul unei poveşti cunoscute, realizează mini-dramatizări pornind de la textul unor poveşti cunoscute./…/ Raportându-ne la rezultatele obţinute observăm o evoluţie a copiilor. Dacă în cadrul evaluării iniţiale 3 copii erau la un nivel maximal –  FB, restul de 20 de copii au obţinut B – nivel mediu, rezultatele finale arată o creştere a numărului copiilor care se află la un nivel maximal – 9 copii.

 

GRĂDINIȚA VIITORULUI

Chiricioiu Oana Cristina & Suditu Silvia Cristina // G.P.P.4-Buzău

Cadrele didactice sunt cele care cunosc foarte bine plusurile, dar și neajunsurile din sistemul de învățământ și sunt în măsură să propună măsuri și să proiecteze aspecte care să conducă la evoluție. În urma aplicării anchetei prin chestionar unui număr de 60 de cadre didactice, referitor la grădinița viitorului s-au conturat mai multe idei. ”Grădinița viitorului este una adaptată nevoilor copiilor. O grădiniță în aer liber sau cu mult spațiu verde, în care copiii să fie conectați cu natura și îndepărtați de tehnologie”. În același timp, deși gadgeturile ar trebui să lipsească în primii ani ai copilului, trebuie să recunoaștem că tehnologia este prezentă în viața noastră, așadar ar fi bine să o folosim doar în beneficiul nostru / al copiilor noștri. Raportându-ne la contextul actual, grădinița viitorului este cea în care copiii se joacă și învață în același timp, folosind tablete și calculatoare; folosirea în actul didactic a jucăriilor ,,inteligente”. Accentul ar trebui mutat de pe dezvoltarea cognitivă pe cea emoțională, ar trebui să se țină mai mult cont de nevoia de mișcare și de exprimare a celor mici și mai puțin pe respectarea unor reguli în lipsa interiorizării lor. Educarea inteligenței emoționale va reprezenta principala finalitate. O importanță deosebită ar trebui acordată dezvoltării armonioase a copilului în funcție de cerințele și nevoile sale individuale, acestea clasându-se pe primul loc într-o grădiniță destinată cunoașterii și învățării prin descoperire. Activitățile outdoor au rol foarte important în acest sens. Să se ofere libertatea copiilor de a descoperi, învăța și de a se juca liber, oriunde aceștia doresc, fără limite și impuneri din partea adulților. Este importantă existența unei dotări moderne, care să permită realizarea unor activități atractive; laboratoare pentru temele anuale de studiu. Numărul maxim să fie de 15 copii la grupă și să existe un ajutor de educatoare și  personal de sprijin pentru copiii cu CES. În acest fel sunt acoperite nevoile individuale ale preșcolarilor. Trebuie să se asigure accesul la tehnologie modernă prin existența unor cursuri de robotică pentru preșcolari.”O grădiniță a viitorului implică, în primul rând, cadre didactice care își exercită profesia cu responsabilitate, la un nivel cât mai înalt de profesionalism. Ulterior, de o importanță crescută ar putea fi menționate: un manager profesionist în unitate, cele mai bune condiții materiale, o bună colaborare cu comunitatea locală”. Cadrele didactice au o bună relație cu părinții, deciziile sunt luate împreună, grădinița reprezintă o ”prelungire a familiei cu toate responsabilitățile și conflictele acesteia”. Se impune respectarea nivelului de dezvoltare a fiecărui copil, să se pună accent pe calitate, nu pe cantitate, să se urmărească dezvoltarea copilului din punct de vedere emoțional și social. Debirocratizarea sistemului de învățământ este un alt aspect menționat de participanţii la studiu,  profesorii ar trebui să se concentreze pe actul didactic, nu pe completarea portofoliilor. Este necesar, aşadar, ca şi grădiniţa să se reinventeze continuu şi să ţină pasul cu evoluţia societăţii, să găsească permanent modalităţi de a face faţă provocărilor, cerinţelor şi nevoilor copiilor.

 

CREATIVITATE ŞI INOVAŢIE ÎN EDUCAŢIE

Stanciu Cătălina, G.P.P.4-Buzău

Creativitatea pedagogică defineşte modelul calităţilor necesare educatorului / cadrului didactic pentru proiectarea şi realizarea unor activităţi eficiente prin valorificarea capacităţilor sale de înnoire permanentă a acţiunilor specifice angajate la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ. Lumea modernă pune accentul pe folosirea mai eficientă a cunoaşterii şi a inovaţiei. Este necesară extinderea abilităţilor creatoare ale întregii populaţii, mai ales ale acelora care le permit oamenilor să se schimbe şi să fie deschişi faţă de idei noi într-o societate diversă din punct de vedere cultural, bazată pe cunoaştere. Criteriul de calitate aplicat educaţiei are un rol foarte important, deoarece măsurile propuse pentru a promova creativitatea şi capacitatea pentru inovare vor fi adaptate fiecǎrei etape din cadrul învăţării continue. Creativitatea pedagogică defineşte modelul calităţilor necesare cadrului didactic pentru proiectarea şi realizarea unor activităţi eficiente prin valorificarea capacităţilor sale de înnoire permanentă a acţiunilor specifice angajate la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ. Componenta principală a creativităţii o constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Obiectivul general este acela de a promova creativitatea ca factor cheie în dezvoltarea competenţelor personale, antreprenoriale şi sociale prin învăţarea pe tot parcursul vieţii, dar şi de a găsi strategii moderne folosite pentru asigurarea unei educaţii de calitate în învăţământ. Inovaţia în educaţie şi învăţământ poate fi definită ca o îmbunătăţire măsurabilă, deliberată şi durabilă, produsă ca urmare a instalării, acceptării şi propagării unei schimbări.

O importanţă deosebită în inovaţia şi creaţia în activitatea didactică o au rolurile manageriale ale cadrului didactic: de planificare (planifică activităţile cu caracter instructiv-educativ); de organizare (organizează activităţile); de comunicare (comunică idei, cunoştinţe, ascultă efectiv, oferă feedback); de conducere (conduce activităţile desfăşurate în sala de grupă şi în afara ei); de coordonare (contribuie la întărirea grupului şi formării echipelor de lucru); de îndrumare (prin intervenţii punctuale adaptate unor situaţii specifice, recomandări); de motivare (prin întăriri pozitive, prin utilizarea aprecierilor verbale şi non-verbale în sprijinul consolidării comportamentelor pozitive); de consiliere; de control (în scopul cunoaşterii stadiului în care se află activitatea de realizare a obiectivelor şi nivelul de performanţă); de evaluare (măsura în care scopurile şi obiectivele au fost atinse).Această multitudine de roluri, aceste noi abordări didactice adaptate realităţii actuale solicită atât cadrului didactic, cât şi elevului inovaţie şi creativitate pentru atingerea obiectivelor propuse de actualul sistem de învăţământ. Inovația în educație ține de noi toți, trebuie să aducem în sala de grupă idei noi, care să spargă barierele tradiției, ale rutinei care se poate instala cu ușurință. Astfel, trebuie să creăm activități unice, care să-i suprindă și atragă pe copii, ancorându-i chiar în predare prin propria implicare, dar și susținerea creativității fiecăruia.

============================================================================================

CREATIVITATEA – O VALOARE INDISPENSABILĂ ÎN EDUCAȚIE

Marinescu Alexandra Mădălina

G.P.P.Nr.18-Buzău

Creativitatea reprezintă una dintre cele mai importante valori umane, sociale și educaționale. Cele mai importante atribute ale creativității ar putea fi noutatea, originalitatea și valoarea. Aceste atribute devin, în acest context, trăsături pe care orice cadru didactic ar trebui să le dețină și, bineînțeles, să le construiască în elevii săi. Cadrul didactic este responsabil în mare parte să stimuleze potențialul creativ al copiilor. Acest potențial trebuie sădit încă de la vârsta preșcolarității, căci creativitatea poate reprezenta o modalitate de învățare pentru copil. Cum anume este posibil acest lucru: un copil creativ va fi cu siguranță un copil activ în mediul educațional, un copil care va veni cu idei inedite în situațiile de lucru în grup și chiar individual, un copil care va dori să știe mai multe lucruri pentru a putea crea altele originale, mai noi, mai îmbunătățite. Noul curriculum prevede o abordare holistică a copilului la vârsta preșcolarității și tot noul curriculum accentuează construirea unui spațiu educațional cu mai multe ,,intrări spre cunoaștere”. Astfel, este de datoria profesorului ca sala de grupă/sala de clasă să reflecte propria creativitate, creativitate care să fie observată de copii în locul în care învață zilnic. Amenajarea centrelor de interes la grădiniță pune la încercare creativitatea multor profesori, căci oricine poate aduce la centrul ,,bibliotecă” o mulțime de cărți, dar nu oricine se poate gândi la construirea unui copăcel din cărți; oricine poate poziționa la centrul ,,știință” câteva recipiente pentru substanțe chimice, dar nu oricine se poate gândi la amenajarea unui ,,spațiu viu” (sere, acvarii, animăluțe de companie etc.) pentru ca cei mici să intre zilnic în contact cu natura, cu schimbările petrecute în natură etc. În cazul ciclului primar se aplică aceeași regulă, căci creativitatea sădită încă din grădiniță trebuie explorată și extinsă de către cadrele didactice. Banalele fișe de lucru pot fi transformate în adevărate opere de artă, pot lua forma unei cărți de povești, unui ghiozdănel ce se deschide, unor rachete, pe ale căror aripi să se afle exerciții de matematică ș.a.m.d.  Într-adevăr, toate aceste lucruri solicită extrem de mult creativitatea unui profesor, iar la un moment dat poate va apărea lipsa acesteia, însă ne aflăm în era tehnologiei, în era în care societatea avansează într-un mod rapid, iar sursele de inspirație pot apărea la tot pasul. Este nevoie doar de puțină dăruire și creativitatea va fi veșnic prezentă în mediul educațional. Revenind la creativitatea văzută ca modalitate de învățare, trebuie menționată prezența activă a jocului. Jocul reprezintă activitatea fundamentală prin care un copil învață, mai ales în perioada preșcolarității. Considerăm că jocul în sine are la bază tot creativitatea, căci elaborarea unor sarcini de lucru armonioase, atractive și complexe necesită timp de gândire și noutate. Spre exemplu, poate deveni plictisitor pentru un copil preșcolar să formeze mulțimi după diferite criterii date aproape săptămânal, modul de lucru trebuind reactualizat (dacă astăzi formăm mulțimi de pești mari și roșii, ce ar fi dacă am crea un acvariu și am pescui acești pești direct din apă; această variantă devenind astfel mai atractivă pentru copii și dovedind încă o dată potențialul și implicarea unui profesor). Cu siguranță creativitatea în educație nu se rezumă doar la cele câteva rânduri precedente, însă este cert faptul că aceasta reprezintă o trăsătură care ar trebui să fie nelipsită din sistemul educațional românesc și, de asemenea, ar trebui să facă parte din personalitatea unui cadru didactic devotat și competent.

---

ATITUDINEA PĂRINȚILOR CU PRIVIRE LA EDUCAȚIA INCLUZIVĂ TIMPURIE

G.P.P.Nr. 4, Buzău, România

Onea Miruna & Ungureanu Monica-Maria  

O supoziție fundamentală a educației incluzive timpurii, este aceea că familia, exceptând cazurile de abuz, neglijare sau privare severă, este primul mediu de dezvoltare pentru copiii cu deficiențe. Ideea de bază a intervenției timpurii este aceea conform căreia, copiii cu CES care locuiesc în sânul familiei și participă la viața comunității, au mai multe șanse să se dezvolte asemănător covârstnicilor cu dezvoltarea tipică, decât dacă ar trăi într-un mediu protector, doar cu persoane cu deficiențe (Odom și Wolery, 2003, 165).

Creșterea unui copil cu nevoi speciale prezintă adesea provocări dincolo de cele pe care le presupune creșterea unui copil tipic. Deoarece a fi părinte nu este o meserie, și nu există o școală care să te pregătească anterior pentru asta, de cele mai multe ori, familiile au nevoie de informații despre deficiența copilului lor, asistență socială, resurse disponibile, sprijin și multe altele.

Atitudinea părinților cu privire la nevoia specială a copilului lor, reprezintă de cele mai multe ori o barieră care împiedică procesul incluziunii. Aceștia văd insuficiența copilului lor „ca pe un obstacol în viață, eventual acesta producându-le sentimente de rușine sau vinovăție. Părinții nu cred în abilitățile copilului lor. Modelul medical al dizabilității descurajează părinții să privească abilitățile copiilor și le sugerează să se concentreze pe insuficiențe” (T., Vrăsmaș, E., Vrăsmaș, 2012, 121).

O practică incluzivă de bază este reprezentată de abordarea centrată pe familie, în care familia este unitatea de intervenție, nu doar copilul.

Această abordare presupune ca membrii să fie recunoscuți ca „experți” în problematica propriului copil cu nevoi speciale, și percepuți ca parteneri importanți în luarea deciziilor și în implementarea programelor de intervenție și recuperare. În acest context copilul poate schimba școala/grădinița, poate colabora cu alți specialiști sau terapeuți, însă familia îi va oferi sprijinul necontenit, fiind veriga de legătură dintre copil și mediul educațional și social.

Este important ca specialiștii, împreună cu cadrele didactice să asculte povestea familiei, să o perceapă ca pe o entitate complexă, să recunoască mediul sociocultural al fiecărei familii în parte, să valorizeze credințele personale, aspirațiile, visurile și scopurile membrilor acesteia.