Prof.Alina Safta: Ana Blandiana – Trezire prin Cuvinte

Trezire prin cuvinte

Profesor  Safta Mariana Alina

Poeta aduce în prim–plan  ideea de puritate care este privită din mai multe ipostaze: a celor care nu mai sunt și au luptat pentru libertate, dreptate, credință… valori care ar trebui  să guverneze lumea; a naturii care asemenea omului este supusă căderii, ca și omul care oscilează între siguranță și tăgadă; a celui care își asumă rolul de salvator-eul liric; a cuvântului grav, dur care lovește, deși tonul este blând, cald. Imaginile care se conturează cu fiecare vers, cuvintele care parcă lovesc conștiința și emoționează, fac din poezie un adevărat crez, dominat de lupta pentru perfecțiune în toate planurile. Albul, care sugerează puritatea ia formă reală-zăpada. Natura este martora transformărilor în plan exterior și interior. În poezia Elegie de dimineaţa, trecutul  se contopește cu prezentul, deși totul este transpus în planul conștiinței. Începutul poeziei dobândește gradat accente grave, cuvintele devin grave, prin intensitatea mesajului trezesc conștiințe. Întrebarea retorică repetată atinge apogeul dramatismului, pentru că accentuează sacrificiul celui ales să ducă idealul mai departe. Trecutul este sugerat de cenușa înaintașilor, iar eul liric este purtătorul mesajului suprem, de libertate, demnitate, sugerat de imperiul albului. Adresarea directă redă respectul, sacrificiul depus de cel ales:

Pentru voi am albit toată noaptea: o, dacă
Aţi pricepe ce greu e să ningi!
Aseară de cum v-aţi culcat am ieşit în văzduh. 

Neputința pune stăpânire pe ființa umană, deoarece este supusă unei forțe ce pare mai presus de fire. Pare că întreg universul trebuie dominat de eul liric, iar munca este sfâșietoare, obositoare. Apare acel sentiment al inutilității acțiunilor.

Era întuneric acolo şi frig. Trebuia
Să zbor până-n punctul unic în care
Vidul roteşte în jurul lui sorii şi-i stinge
Şi eu trebuia să mai pâlpâi o clipă în unghiul acela
Ca să mă-ntorc ningând printre voi.
Orice fulg l-am gândit, cântărit, încercat, 
Modelat, lustruit cu privirea,

În lupta cu aceste forțe mai presus de fire se simte doborât, chiar și în prezent.
Şi acum cad de somn şi de oboseală am febră. 

Târziu, până și pământul va simți această transformare, va străluci în splendoarea purității, materializată prin cuvântul simbol zăpadă, care prin oximoron accentuează forța, puterea, ce pare dincolo de firesc, de omenesc, de natură.
Şi intra-va pământul în rotirea de stele
Ca un astru arzând de zăpadă.

Poezia este un adevărat exemplu de sacrificiu pentru ideal, dar și de optimism că va învinge puritatea, perfecțiunea.

Peste alba mea operă şi zâmbind vă destăinui –
Or să vină ninsori mult mai mari după mine
Şi tot albul din lume va ninge pe voi,
Încercaţi să pricepeţi legea lui de pe-acuma,
Or să vină uriaşe ninsori după noi,

Munca eului liric de a transforma totul în puritate va fi preluată de copii – simbolul purității, al viitorului, care pare a fi unul mai bun, așa cum reiese din versurile:

Şi copiii de mici învăţa-vor să ningă,
Şi-o să-acopere albul slaba voastră tăgadă, 

Munca de Sisif pare să aibă izbândă, să își atingă idealul, puritatea pare să fie perfecțiunea.

Dorința de a atinge puritatea apare și în poezia Ştiu, puritatea, de data aceasta mărturisirea apare încă din titlu.

Întreaga poezie redă dorința și lupta pentru idealul de perfecțiune, care este prezentată ca ceva nefiresc, greu de atins:

Ştiu, puritatea nu rodeşte, 
Fecioarele nu nasc copii,
E marea lege-a maculării
Tributul pentru a trăi.

Următoarele versuri accentuează drama existenței, dar și dorința de a trăi, de a lupta pentru ideal, cu prețul căderii.

Poţi dacă vrei să nu te naşti, 
Dar dacă eşti te şi îngropi.

Oscilația între abandon și lupta pentru idealul suprem este accentuată cu fiecare vers în care și natura este prezentată ca fiind părtașa acestei lupte ce pare să îngenunche eul liric.

În final, eul liric oscilează între urmarea puterii idealului sau abandonarea sugerată de moarte. Durerea și greutatea alegerii se accentuează prin interjecția,  întrebările retorice și punctele de suspensie care redau tăcerea, frământarea.

Între tăcere şi păcat
Ce-o să aleg – cirezi sau lotuşi?
O, drama de-a muri de alb
Sau moartea de-a învinge totuşi …

Poezia Intoleranța accentuează dorința eului liric de a atinge puritatea-perfecțiunea prin repetiția verbului vreau, dar și neîncrederea, neputința care pare să pună stăpânire pe sufletul eului liric. Idealul de perfecțiune, claritate este sugerat de versul: Vreau tonuri clare. Sfârșitul poeziei accentuează drama interioară amplificată de neputința atingerii idealului, dar și revolta față de abandonarea idealului de către o forță ce este mai presus de fire.

Sunt slabă? Ochii mei sunt slabi? 
Voi fi ridicolă în continuare?
Pentru că se lasă iubită de crabi,
Mi-e scârbă de mare.  CĂLCÂIUL VULNERABIL 1966

Poeta se vrea purtătoarea idealurilor de dreptate, libertate, demnitate, puritate, dar pare că o forță mai presus de fire i se opune în această luptă și natura este martoră, părtașă, decor sau cea care suferă. Deși idealul nu pare a fi încă atins, rămâne puritatea luptei și menirea celui ales de a duce mai departe lupta celor care s-au jertfit pentru un ideal măreț.

https://www.facebook.com/AnaBlandianaPoet/?fref=ts

CĂLCÂIUL VULNERABIL 1966

Text inclus în programele ,,PAUL POLIDOR,, din festivalul omonim la Secțiunea ,,Aniversări,,: ANA BLANDIANA – 75