Paul Polidor: ,,2 minute de aur: Cristina Deleanu și Andrei Duban în filmul Zuzuc”

Arhivă ONG(2015)-Preluare fragment din revista CLIPA/S.U.A./ Reper: „Viaţa seamănă cu teatrul. În ea adesea, oamenii cei mai răi ocupă cele mai bune locuri” (Pitagora)// Preambul: Gestul lui Paul Polidor – nume sub care se remarcă o fundaţie inter-culturală serioasă şi cu o densă activitate de aproape 25 ani – de a mă invita să-mi dezvălui viaţa artistică, dar şi personală în paginile revistei sale, dedicată personalităţilor, este, oarecum, normal. În afara faptului concret care-l motivează, şi anume colaborarea noastră veche, sub diferite forme şi în variate locuri de manifestare, cred, sper, că Polidor nu face în ceea ce mă priveşte doar un gest de curtoazie, ci – în măsura în care o lungă perioadă din viaţa mea au fost demonstrate – Polidor acceptă şi remarcă meritele unui om care, o dată cu trecerea timpului, nu şi-a lăsat menirea la voia întâmplării, ci a continuat să devină, din toate punctele de vedere, un profesionist, dar şi un om normal şi, poate, şi un model în viaţă. (Cristina Deleanu)

============================================================================

Pe participanții Festivalului-Concurs Internațional de Interferențe ,,Polidor”-Secțiunea ,,Culturologie în estetica artelor” îi rog să-și ,,rupă” din timp doar două minute pentru a urmări o interpretare de excepție a unor mari actori de dramă, Cristina Deleanu și (nu în ultimul rând, copil pe atunci, în 1983) Andrei Duban, în filmul artistic ,,Acțiunea ZUZUC”(Regia:Gheorghe Naghi). Artele compoziției și interpretării sunt, poate, cele mai ,,dărâmătoare de suflet și inimă”, ca să mă exprim simplu, de aceea n-o să vă pară rău dacă prindeți scânteierile mocnind în lacrimi după acea Punte care străpunge afectivitatea timpului pentru două minute de aur între 1:11:25-1:13:25. Acea Punte va dăinui…

Paul Polidor – Membru al Academiei de Literatură și Arte a Ucrainei (21 nov.2020)

Paul POLIDOR: Ne-am întâlnit cu aproape 20 de ani în urmă, când caseta audio, „Generaţie de sacrificiu” (cu muzica şi interpretarea mea pe versurile poetului Liviu Voinea; orchestraţiile semnate de Liviu Prossi), interzisă ulterior în România, a ajuns în mâinile soţului dvs., actorul şi compozitorul-interpret Eugen Cristea, cu care am legat o prietenie în aria muzicală de care îmi amintesc cu mare plăcere.

Cristina DELEANU: Ceva, ceva îmi amintesc, dar colaborarea noastră a început puţin mai încolo. O vreme mi-am spus şi ţi-am spus „nebun frumos”! Făceai de toate, voiai de toate, cântai, imprimai, scriai versuri, multe, multe. Şi încet, încet am început să te înţeleg. Mi-a plăcut, la rându-mi, să încerc multiplicarea în faptele mele artistice. De fapt, am simţit că aşa este normal. Să nu aştept totdeauna să mi se ofere. Să-mi iau câte ceva singură. Nu de la începutul urcatului meu pe scândură am înţeles. Ca orice om tânăr, cu inima bătându-i în piept să explodeze, din dorinţa de a arăta, de a se pune în valoare cu orice preţ, şi eu voiam totul deodată. Aşa-i legea. Dar nu se poate, fireşte. Încetul cu încetul, când se mai aşează mintea în cap şi gândurile n-o mai iau chiar razna, m-am apucat de treabă – să fac lucruri care să mă îndreptăţească să cer ceva. Şi cred că, în ani, am aflat ce-mi trebuie, cine sunt, ce-mi place, învăţând, poate, mai mult decât se întâmplase să descopăr la facultate. Ştii şi tu, de fapt experienţa şi practica fac treabă serioasă.