Sommer-Paul Polidor: Interviuri de istorie și culturologie universală. Ediție on-line aniversară: 28 martie 2025: Adrian Severin-70 (n.28.03.1954). Happy Birthday! (You can read a part of interview/July 2014/In Romanian).Enjoy!

Sommer-Paul Polidor: Interviuri de istorie și culturologie universală.

Ediție on-line aniversară: 28 martie 2025: Adrian Severin-70 (n.28.03.1954). Happy Birthday! (You can read a part of interview/July 2014/In Romanian).Enjoy!

Paul Polidor : Preluare S.U.A.-fragm.(Ultima accesare:28 martie 2025)

Interviu despre criza din Ucraina şi alte aspecte ale relaţiilor internaţionale cu fostul ministru de externe al României, ADRIAN SEVERIN
În exclusivitate pentru cititorii revistei internaţionale de culturologie istorică şi psihologie politică „Războaie, lideri şi criminalitate transfrontalieră”(ISSN 2344-276X // Anul II, Nr.4)
Interviu realizat de Paul Polidor (23 iulie 2014)
Colecţia „Paul Polidor. Antologie de interferenţe culturale (134)
Editor: Paul Polidor

Paul POLIDOR: Referitor la atitudinea Occidentului faţă de Kremlin în cazul conflictului ucrainean, nu cumva ţările din Vest „mimează” nişte sancţiuni economice drastice contra Rusiei, acuzele aduse acesteia fiind doar de ochii mass-media şi ai populaţiei? Până una-alta, de curând fostul cancelar german Gerhart Schröder, în plină criză ucraineană, şi-a serbat împlinirea celor 70 de ani în compania prietenului său Vladimir Putin.  N-ar  fi un lucru atât de important dacă Schröder n-ar fi preşedintele Consiliului de Supraveghere a North Stream, gazoductul care leagă Rusia şi Europa prin Marea Baltică, ceea ce înseamnă că Germania (aşa cum am prezis din 2009) ar putea „juca la două capete” în afacerea traseelor energetice alternative, trădând U.E. cu vechea ipocrizie occidentală…

Adrian SEVERIN: Conivenţa principalelor state vest-europene şi în special a Germaniei cu Rusia, în chestiunea ucraineană şi nu numai, este evidentă. Singura problemă pe care o au este cum să se vândă populaţiei, ameţită de ideologii cu principii înalte, acest nou Pact Ribentropp-Molotov. Aşa se explică jocul de lumini şi umbre al sancţiunilor aplicate Rusiei în paralel cu continuarea şi înflorirea celor mai profitabile afaceri cu aceasta. Inclusiv cele privind livrarea de tehnologie militară de vârf.
Strategia germană este din ce în ce mai clară. Germania doreşte o UE mică dar omogenă, formată din state cu niveluri înalte şi în acelaşi timp comparabile de prosperitate, capabile să susţină prin importuri modelul de dezvoltare dar şi de dominare al Germaniei, bazat pe export. Această uniune va trebui să fie puternică dar dotată cu instituţii slabe astfel încât Berlinul să poată exercita efectiv conducerea sa politică. Pentru ca dominaţia germană sprijinită de producţia sa industrială masivă să nu îi epuizeze resursele naturale şi totodată pentru a dispune de suficientă energie, este indispensabilă cooperarea Rusiei. Antanta cu Rusia mai este necesară pentru garantarea liniştii în curtea din spatele casei germane, respectiv în Europa centrală. Prin acordul Moscovei cu Berlinul aceasta se constituie într-o cvasi zonă-tampon formată din state satelite ale uneia şi respectiv alteia, împărţite frăţeşte şi constituind vecinătatea lor apropriată şi aria de influenţă privilegiată. O asemenea formulă presupune expulzarea SUA din afacerile europene şi trimiterea lor în Pacific, acolo unde ar putea constitui, eventual, o contrapondere la ambiţiile globale ale Rusiei. Contrapondere care, la prima vedere, ar conferi o şi mai mare stabilitate relaţiei ruso-germane. (Pentru o Rusie cu slăbiciuni structurale, integrarea în BRICS şi antanta cu Germania împotriva SUA este soluţia strategică ideală.)

Întrebarea este dacă în prezent Germania are suficientă forţă spre a obliga celelalte state europene dar mai ales SUA, să îi accepte jocul? Din cauza interdependenţei dintre ele, sancţiunile economice aplicate Rusiei vor lovi Germania. Poate şi de aceea Washingtonul insistă să se meargă pe o asemenea cale. Decuplarea Rusiei, ca efect al politicilor sancţionatorii occidentale, de piaţa euro-atlantică în care Germania este puternic implantată, va împinge Berlinul într-o situaţie schizoidă. S-ar putea ca în cele din urmă Germania să fie obligată a alege între Est şi Vest. De câte ori a mai avut asemenea dileme a ajuns în război cu ambele; ultima dată fiind împărţită la propriu între ele. Iată de ce cred că părăsirea proiectului “Germaniei europene” şi revenirea la cel al “Europei germane”, reprezintă un joc foarte periculos pentru Berlin dar şi pentru pacea lumii în general.

Paul POLIDOR: Deşi vizita preşedintelui României, Traian Băsescu, la Moscova, în februarie 2005 ne dădea o speranţă în continuarea dialogului politic româno-rus sub noi auspicii, aţi criticat, în calitate de fost ministru de externe al României, retorica „belicoasă la adresa Moscovei, bună poate în politica internă, dar catastrofală pentru interesul naţional” (reper: ”România Liberă”, 26 nov. 2007). Se pare că, la aproape un deceniu de la acea vizită, lucrurile nu s-au schimbat. Credeţi că noul preşedinte al României de după noiembrie 2014 ar putea adopta o altă formulă de dialog geopolitic, regândind o alt gen de relaţie cu statul rus, puternic, dar şi periculos pentru siguranţa noastră naţională ?

Adrian SEVERIN: Viitorul Preşedinte al României va avea o situaţie geo-politică mult mai dificilă de rezolvat decât predecesorul său. Principala problemă nu este revenirea în ofensivă a Rusiei şi nici tensionarea relaţiilor dintre Germania şi SUA ci pactul strategic intervenit între Rusia şi Germania, care prinde România la mijloc. În faţa agresivităţii ruseşti România este protejată prin calitatea de membru al NATO. În faţa tentaţiilor dominatoare germane România este protejată prin calitatea de membru al UE. Strivită, însă, în cleştele ruso-german România are foarte puţine posibilităţi de apărare, cu atât mai mult cu cât atât în NATO cât şi în UE are o influenţă redusă, fiind socotită ca membru de mâna a doua.

Reacţia cea mai firească ar fi realizarea unei uniuni a Europei centrale de la Baltica la Mediterana care să aibă un dublu rol: acela de a se opune dominaţiei germane asupra UE şi acela de a nu permite împărţirea spaţiului cuprins între frontierele Rusiei şi Germaniei în zone de influenţă controlate de acestea. Din nefericire şi acest front este deja spart prin defecţiunea recentă a Ungariei care a anunţat că renunţă la modelul democraţiei liberale spre a se apropia de Rusia şi China, şi a reveni la o politică naţionalistă total opusă post-westfalianismului şi post-modernismului european.

Ce poate face în aceste condiţii Preşedintele unei ţări care este prea mică spre a rezista proiectului euro-asiatic al Rusiei, prea mare spre a fi integrată în proiectul european al Germaniei şi prea departe spre a fi apărată de proiectul atlantic al SUA? Este o adevărată tragedie faptul că România a fost surprinsă din nou, ca în 1939, de acordul strategic ruso-german într-un moment în care nu avea un partenariat strategic nici cu Rusia nici cu Germania şi în care Budapesta se află practic într-o altă tabără decât Bucureştiul.

Cum apropierea de Rusia, după inutilele afronturi lansate sub regimul Băsescu, va presupune costuri insuportabile şi inacceptabile, iar apropierea de Germania va implica de fapt acceptul de a rămâne în zona de influenţă rusă, singura carte disponibilă evidentă este cea americană. Aceasta, însă, cu conştiinţa că SUA nu vor interveni decât dacă nu vor avea interese mai mari în altă parte, dacă echilibrul strategic în zonă va fi fost total compromis şi dacă în condiţiile raportului de forţe dat vor avea garanţia succesului. În concluzie, România nu se mai poate baza în viitorul imediat decât pe capacitatea de joc a Chinei (adevărata super-putere globală emergentă) în reglarea macro-echilibrelor globale, pe forţa de caracter al liderilor săi politici şi pe noroc. Toate acestea sunt variabile şi incerte.