Fest.Polidor(2021)-Centrul ,,Cristina Georgescu”:,,Adolescentul și societatea”(Uță M.)

Adolescentul şi societatea

Profesor logoped CMBRAE, Uță Mihaela-Cornelia (în imagine)

 

Lector, corector, editor: PAUL POLIDOR – Membru al Academiei de Literatură și Arte a Ucrainei / Mижнародна Лiтературно-Мистецька Академiя України & Laureat / Medaliat: Akademie für Literatur, Kunst und Kommunikation / Vertretung in Deutschland – Österreich – Tschechische Republik

Omul a fost creat pentru a convieţui într-o comunitate, alături de alţi oameni şi în acest scop el este indiscutabil legat şi afectat de relaţiile ce se stabilesc între cei deopotrivă cu el. Socieatea în care acesta îşi desfăşoară activitatea îi oferă sau, mai bine zis, trebuie să-i ofere cadrul propice de manifestare a personalităţii, cât şi aprecierea muncii pe care o face, bineînțeles, într-un scop benefic. Lumea în care trăim este importantă nu numai în ideea că este spațiul în care existăm, ea trebuie să exprime dorinţa noastră de a progresa şi de a urca pe scara umanităţii.

Cei ce vor asigura mai departe continuitatea efortului şi a gândirii umane sunt adolescenţii de azi, oamenii de mâine. Adolescentul este copilul-adult ce caută senzații şi emoţii puternice. El încearcă să depăşească limitele pe care adulţii le impun, adeseori tocmai din dorinţa de a nu se supune lor, căci ideea e să trăieşti cât mai diferit şi mai presus de ceilalți.

Experienţa proprie este dovada cea mai puternică şi mai convingătoare, care ţine loc de întrebările fără răspuns la care adulţii, în general, nu se sinchisesc să caute soluţii. Tânărul adolescent simte, însă, şi dorinţa de-a se retrage în sine ca la semnalul unei voci interioare mai presus de voinţă.  Aceste momente sunt  mai intense decât escapadele dese din cotidian. Ele presupun lupta între diferitele emoţii ce-l încearcă, momente de răscruce în conturarea modului de a gândi şi de a acţiona.

Relaţiile cu cei din jurul său sunt, în mare parte, rezultate ale educaţiei însuşite în copilărie şi nu depind foarte mult, aşa cum se crede, de calitatea de adolescent. Este drept că tinerii sunt impulsivi şi ușor influenţabili, dar valoarea lor constă în puterea de a diferenţia binele de rău şi de a se corecta atunci când au greşit; acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educaţii morale insuflate de familie.  Părinţii se dovedesc de multe ori a fi fără răbdare şi refuză să-i asculte şi (ce-i mai important) să-i înţeleagă. Frica de a comunica cu cei cărora le datorează viața poate fi, în egală măsură, atribuită şi tinerilor.

Adolescenţa este o perioadă dificilă atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. După ce se trece de 14 ani, are loc resimţirea de către adolescenţi a propriilor forţe. În acest sens, unii tineri organizează scenarii comice în mod deliberat, demonstraţii de solidaritate pe probleme minore pentru a sâcâi unii profesori. Toate acestea sunt generate de necesităţi discrete de a provoca adulţii şi de a manifesta propria lor independenţă.

De la 14-15 ani părinţii pun adesea în discuţie în termeni acuzativi tânărul pentru purtările lui necuviincioase şi-i cer să fie rezonabil, deoarece acum este mare, nu mai e copil. Încep să se multiplice opiniile privind modificările de conduită ale adolescentului, tot mai dese şi mai diverse, astfel se admite ideea de ‘criză’ pubertară, dar nu i se acceptă toate dimensiunile. Părinţii văd că tânărul devine mai distrat de la o vreme, are indispoziții, e obosit şi neatent.

Interesul pentru activităţile intelectuale este înlocuit de interesul pentru viaţă, astfel şcoala şi familia devin o rutină.

Părinţii, văzându-le situaţia şcolară, îi ceartă, le fac reproşuri, dar majoritatea tinerilor se fac că ascultă şi tac ostentativ. În discuţiile dintre adolescenţi, părinţii încep să fie consideraţi ca ridicoli, incapabili să-i inţeleagă. Dependenţa materială a tinerilor de părinţi începe să devină motiv de discuţie. Și opinia copiilor cu privire la părinţi se modifică mereu.

De la 12 ani se observă o creştere a neatenţiei şi o stare de opozabilitate faţă de solicitările mărunte ale familiei. Tânărul bombăne, oftează, se scoală cu un aer de ostilitate ca să facă ce i s-a cerut. Alteori se face că nu a auzit, apoi treptat manifestă refuzuri, proteste şi chiar obrăznicii ce duc la crearea unei atmosfere tensionate. Pe stradă, uneori, când tinerii adolescenţi aflați în grup fac gălăgie şi se necăjesc în joacă sau fac glume cu tâlcuri şi apropouri, apar în mod spontan luări de atitudine educative la trecătorii mai în vârstă. Mulţi tineri nu lasă locurile libere din mijloacele de transport în comun persoanelor în vârstă, fapt ce duce la comentarii privind cei 7 ani de acasă, riposte şi cuvinte urâte, dar când sunt singuri au conduite mai puţin nonconformiste pe stradă şi în mijloacele de transport.

Următoarea etapă, 18-19 ani, se caracterizează printr-o reţinere a adulţilor de a-l provoca în vreun fel, şi prin crearea unei distanţe psihice faţă de adolescent. Este o fază de noi analize şi autoanalize, comparaţii de conduită şi reacţii în care tinerii încep să vadă excesele pe care le-au făcut, fapt ce provoacă o oarecare depresie. Astfel, se apropie mai mult de prieteni, au primele aventuri sentimentale şi decepţii. Urmează în continuare o apropiere mai mare de familie. Părinţii sunt mai fericiţi şi fac avansuri de restabilire a unei atmosfere mai prietenoase.

Ultima etapă este cea în care relaţiile de cooperare devin tot mai strânse, tensionată fiind doar de bacalaureat şi alte examene, în care dorinţa de realizare în viaţă predomină. Aceasta este perioada de formare a unei identităţi presărate de dorinţa de independenţă, fapt ce duce la îndepărtarea de părinţi.

Adolescenţa este o perioadă de formare şi transformare esenţială în viaţa tânărului.

Bibliografie:

  1. Creţu, Tinca, (2001), Adolescenţa şi contextul său de dezvoltare, Bucureşti, Editura Credis;
  2. Dincă, Margareta (2002), Adolescenţa şi conflictul originalităţii, Bucureşti, Editura Paideia;
  3. Verza, Emil; Verza, Florin Emil (2000), Psihologia vârstelor, Bucureşti, Editura Pro-Humanitas.

 

Pin It on Pinterest