Centrul ,,Ion Fănescu” al revistei ,,Servicii secrete, film & culturologie”(ISSN:2668-5531/București-Mrenești): co-editor al seriei ,,Lideri în film, carte, arte” de Paul Polidor / Adrian Severin(2014)-Previziuni ignorate:,,Azi, este posibil, ca interesele aliaţilor României să fie mai legate de cele ale neprietenilor ei decât de interesele ei.”

În imagine: fostul ministru de externe al României, ADRIAN SEVERIN, prezintă pe 26  martie 2015, seria multi-media ,,LIDERI ÎN FILM” de PAUL POLIDOR  invocând lipsa de lideri adevărați în lume. (LIBRĂRIA ,,MIHAI EMINESCU” din centrul Capitalei)

Centrul ,,Ion Fănescu” al revistei ,,Servicii secrete, film & culturologie”(ISSN:2668-5531/București-Mrenești): co-editor al seriei ,,Lideri în film, carte, arte” de Paul Polidor / Adrian Severin(2014)-Previziuni ignorate:,,Azi, este posibil, ca interesele aliaţilor României să fie mai legate de cele ale neprietenilor ei decât de interesele ei.”

P.P.: În argumentele din 2008-2009 concluzionam că nimeni (cel puţin ţările din fostul spaţiu de influenţă sovietică) nu se poate juca cu Rusia, fluturându-i pe sub nas flamura independenţei şi a libertăţii (a se vedea cravata strânsă în dinţi de Saakaşvili după ce tancurile ruseşti au intrat, la sfârşit de august, 2008 în Gruzia). Cum comentaţi, în acest sens, enunţurile prezente în filmul  documentar ”Putin, Rusia şi Vestul” ? (Reper: ”…Cu trei ani mai devreme, Saakaşvili încercase să cucerească cea mai mică dintre provincii: Osetia de Sud. Rebelii, înarmaţi şi antrenaţi de Rusia, au ripostat.”) Nu ar putea păţi pe viitor şi România (chiar dacă este ţară NATO) ceea ce încerca să-i sugereze preşedintelui georgian secretarul american de stat Colin Powell: ”Tu poate crezi că tot ce faci e în interesul vostru naţional. Nu suntem siguri de asta, dar ştim că nu e în interesul nostru. Aşa că nu intra într-o situaţie care v-ar putea depăşi, crezând că o să venim să vă luăm apărarea şi să vă scăpăm de probleme. Ai grijă!”?

A.S.: Nu este prea mult de comentat pe marginea acestei întrebări, întrucât ea conţine şi răspunsul. Trăim într-o lume a interdependenţelor, dar şi a egoismului şi cinismului. Aplicarea automată a art. 5 din Tratatul de la Washington este mai mult decât îndoielnică. Cu atât mai îndoielnică este interpretarea potrivit căreia un atac armat la adresa unui membru NATO ar presupune declanşarea, mai mult sau mai puţin automată, a unei reacţii militare din partea aliaţilor săi. Pe de o parte, moda „agresiunilor perverse” deschide calea unor lecturi alternative infinite ale unui act inamical, astfel încât el să nu fie considerat neapărat ca fiind un atac propriu-zis şi să nu declanşeze mecanismul de solidarizare prevăzut în Tratatul de la Washington. Pe de altă parte, modalităţile de reacţie sunt lăsate la discreţia alianţei şi ele pot merge până la a se rezuma la gesturi simbolice. Prin urmare, totul depinde, aşa cum spunea dl.Colin Powell, de congruenţa dintre interesele celui atacat şi cele ale aliaţilor săi în momentul critic.

De aici două observaţii majore. În primul rând, nu trebuie uitat că Tratatul de la Washington a fost încheiat într-o vreme când liniile de demarcaţie între taberele adverse erau foarte clare, iar interesele lor net diferenţiate. Duşmanul fiind clar identificat, prietenul putea fi, la rându-i, lesne localizat în persoana oricui era adversarul, respectiv victima, acestui duşman. Astăzi lucrurile stau altfel şi este posibil, într-adevăr, ca interesele aliaţilor României să fie, la un moment dat, mai legate de cele ale neprietenilor ei decât de interesele ei.(subl.n.-P.P.) Probabil că şi atunci tratatele vor fi aplicate; dar numai în formă. În fond, vom fi lăsaţi să ne descurcăm singuri. O asemenea situaţie trebuie evitată cu orice preţ, iar asta mă duce la a doua observaţie. Într-o lume globalizată suntem obligaţi să ne definim interesele în contextul intereselor alianţelor din care facem parte. Nu este uşor, dar este posibil. Cine îşi defineşte interesul naţional în izolare se condamnă la izolare.

=======================================================================================

P.P.: Ce  credeţi  că  se  va  întâmpla cu  sentimentele anti-ruseşti ale multor popoare eliberate de sub jugul sovietic ? Ce se va întâmpla cu sentimentele minorităţii române oprimate de decenii de statul ucrainean? Iată o dovadă, declaraţia profesoarei de origine română Zinaida Pinteac (extras din: „În premieră” // « Antena 3 », emisiunea din 8 iunie 2014; realizator: Carmen Avram): ”Ucraina culege ceea ce a semănat. Ea a semănat vrajba, anume împotriva minorităţilor. În Kiev era lozinca să fie ucrainenii pe primul plan. Ceea ce se-ntâmplă acuma în ţară este rezultatul la ceea ce a făcut Ucraina până acum cu noi, cu minorităţile naţionale şi, în primul rând, cu comunitatea românească; să fi fost pusă corect problema  minorităţilor naţionale, tuturor    să  li  se  fi  dat drepturile egale, azi  Ucraina n-avea probleme. Felul cum s-a comportat Ucraina cu noi, astăzi Rusia se comportă cu Ucraina!”

A.S.: Fobia este un rău sfetnic în orice domeniu al politicii. La fel este şi sentimentul de revanşă, de răzbunare. Nici teama, care adesea este potenţată de fobie şi de amintirea experienţelor negative din trecut, nu este un consilier de mai mare folos. Nu putem conduce maşina naţiunii noastre spre destinaţiile viitoare la care aspirăm stând mereu cu ochii în oglinda retrovizoare. Trecutul nu trebuie uitat, pentru că, dacă l-am uita, i-am repeta greşelile. Greşiţilor noştri trebuie să le iertăm, însă, greşelile pentru că, numai reconciliindu-ne cu ei, ne vom putea reconcilia cu noi înşine şi astfel reconciliaţi vom putea gândi liber asupra soluţiilor pentru un viitor mai bun, posibil şi preferabil de construit împreună.

Nu ştiu dacă, trecând prin încercările actuale, ucrainenii vor trage concluzia că trebuie să se debaraseze de naţionalismul lor primitiv, întrucât acesta este asemenea armurilor medievale, impenetrabile la loviturile din afară, dar atât de grele, încât îl strivesc pe cavaler sub povara lor. Ceea ce ştiu este că România trebuie „să profite de ocazie” pentru a arăta solidaritate deplină Ucrainei în aceste momente grele, pregătind astfel condiţiile pentru o cooperare sinceră şi durabilă care va fi neîndoielnic şi spre profitul comunităţii româneşti de acolo. (În treacăt fie spus, dacă minoritatea română din Ucraina nu beneficiază de toate drepturile rezervate ei prin Tratatul politic de bază dintre Ucraina şi România, vina o poartă şi guvernele române.) A încerca să câştigăm acum de pe urma slăbiciunii şi vulnerabilităţii Ucrainei spre  a  ne  atinge  unele obiective geo-strategice, fie ele şi legitime în lumina unei dreptăţi istorice, ar fi o mişelie neînţeleaptă pe care am plăti-o scump, mai devreme sau mai târziu. Acelaşi lucru îl pot spune despre sentimentele anti-ruseşti. Mulţi mă acuză de înclinaţii filoruse numai pentru că nu sunt rusofob. Deşi mai bună, poate, decât, fobia, şi filia întunecă judecata politică. De aceea nu operez nici cu rusofilia, nici cu rusofobia, ci cântăresc critic interesele în joc şi raportul de forţe pentru a proiecta fără teamă o relaţie justă, fezabilă şi durabilă care poate fi profitabilă tuturor, întrucât chiar dacă nu ne mulţumeşte integral pe nici unul, ne permite ambilor să trăim în suficientă siguranţă. Ştiu că popoarele sunt mai sentimentale decât oamenii politici şi că lor le vine mai greu să accepte o asemenea filosofie. În calitate de conducători oamenii politici trebuie, însă, să stea în fruntea popoarelor, iar nu să se ascundă în spatele lor, şi să aibă tăria de a le spune lucruri care nu le sunt nici evidente, nici pe plac. Nu ne putem servi popoarele decât dacă le spunem adevărul despre ceea ce credem că este bine pentru ele, acceptând ca pentru asta să primim reproşurile lor nemeritate. Chiar dacă vor începe prin a se supăra pe noi, vor sfârşi prin a ne înţelege şi urma; dacă nu pe noi, măcar sfatul nostru. Aceasta este ceea ce contează!