Writer Galina Felikson (Israel): Member of: ,,ACADEMY of International Interferences PAUL POLIDOR”(since 2016) In this post: 8 lyrics translated by Paul Polidor
VERSURI DE GALINA FELIKSON (ISRAEL)
TĂLMĂCIRI ÎN ROMÂNEȘTE de PAUL POLIDOR – Membru al ACADEMIEI de LITERATURĂ și ARTE a UCRAINEI (din 2016)
1.CARIATIDA
Cariatida-și coboară, cu amar,
Umerii; în ochiu-i desperarea.
Seara se joacă cu globuri-felinar.
Ziua-i la odihnă, povara-i grea,
Brațele curg, pătrund cu cerbicie;
Liniștea nu-i dă tihna cerească,
Iar femeia rabdă chinuri, dar știe.
Trasări trebuie să-ndeplinească.
Nu-i doborâtă nici de zgomot rodat,
Diurn bolnav, nici de somnul puțin.
Să țină pe spatele-i încovoiat
Lumea întreagă… primi ca destin.
2.DOUĂ, FĂCUTE PUMN, MÂINI DE CUVINTE
În tinda unei zile noi rătăcind
Sub pumni lumile nu mă surprind.
Două mâini, cuvinte-n mărgele colorate
Lunecă-n lumină, încet zornăind.
Cin-le-ascultă-ntr-un cazan bătut de vânt ?
Și cine le vede în praf pe pământ ?
Două mâini-cuvinte se-acoperă de stele,
Fulgeră, se deschid în ceață și cânt.
3. OLANDEZUL ZBURĂTOR
Urzeli diurne, vina
Furtuni or să salte.
Lunecă brigantina
Pe valuri înalte.
Timpul gonește, lumea
Schimbând-o hoinar.
Olandezul Zburător
Fuge prin secoli iar.
Vântul zgâlțâie-n catarg
Drama clocotirii,
Alba velă a șansei
Și-a nenorocirii.
Iar pe puntea umedă
Vezi, în spirit spartan
Câteva zeci de matrozi
Și-un aprig căpitan.
Alergăm rapid în cerc
Pe zi, pe pâclă, vânt,
Iar vasul nostru nu va
Acosta pe pământ.
Suflete-n desfrânare
Către-un sfârșit dorit ?
Nu există salvare
Pentru cel rătăcit.
Oboseala ne-o poartă
Strălucirile șic.
Nu-i iertare în moarte
Pentr-un om de nimic.
Vântul nu ne îneacă,
Valul nu ne zvântă.
Între viață și moarte
Pierdem calea sfântă.
Etern vor goni în dans
Și-n drama iubirii
Alba velă a șansei
Și-a nenorocirii.
4.*** (CA EVA…)
Ca Eva (știu cine-a creat-o)
Sunt mai liniștită, fato:
Ale secolelor legi dure
Mintea nu i-au cizelat-o.
Era precum copilăria,
Ca primul strigăt, primul pas.
Era anost pentru ea Raiul
Fără de binele retras.
Curioasă era, sufletul
I-a ars al dorințelor roi.
Iar eu nici în vis nu mai găsesc
Liniștea pierdută, de soi.
O purtau aripi zăpăcite
În zborul nebun, fără sens.
Mie ursuza slăbiciune
Noaptea nu-mi da* nici somnul dens.
Tânjea după alte lumi și vieți,
Iar pe gheața cea subțire
Eu târăsc neliniști și tristeți,
Car năpaste-n istovire…
Cântul Raiului a amuțit.
Că boarfele-i sunt ricoșeu –
Pentru-al Evei păcat, însutit,
Văd că plătesc integral eu.
*Nu-mi dădea (n.trad.)
5.*** ( RĂSPÂNTII, TRANZIȚII…)
Răspântii, tranziții treceau,
Nemărginire-n labirint.
Minutele-n ani se-mpleteau.
Veșnicie-n zile de-argint.
Tot ce a fost va fi cândva.
Goana-n clipe ia viraje.
Se repetă speranțe-n șa,
Nume, fapte, personaje.
Inutil a privi-napoi:
Ne copleșesc umbre pe-ascuns.
Spre stele ori abis, în roi,
Fug anii cu motorul uns.
Plutesc pe poze-ntâlnite
Orașe, drumuri și copii.
Rapida curgere de timp…
Tot ce a fost din nou va fi.
6. DESENE
Doarme-orașul curat.
Sub foșnet de zăpezi
Pe geamul înghețat
Iubirea desenez.
Din flori de-argint lin zbor,
Din robii evadez,
Cu pana de cocor
Primăvara pictez.
Pe geam lunecând greu
Ca-n păduri viscolind
Schițez destinul meu
Pe omăt scârțâind.
Pe nori din vaporașe
Creez cu ochi eteric.
Pictez speranța-n guașe,
Un vis himeric.
Crochiul, de la soare
Cu raza-i caldă,
Se scurge și-apoi moare,
Lacrimă-n baltă.
Iar schița, că-i “oarbă”,
Se dizolvă pe geam
Prin dorul meu searbăd
Ce-nflorește în ram.
7. CURȚI
În curte stai la o cafea, de vrei.
Rufe în pod. Și pisoi pe scări, jos.
Droaie de copii. Bârfe de femei.
O bomboană-n pumnișor lipicios.
Umbrele copacilor curg firești.
La masă joci cărți, plăceri stau pe ram
În jocuri zgomotoase, bărbătești.
Darnic se varsă-n fiecare geam
Dogoarea prinsă-n ai soarelui clești.
Discul solar pe-un colț de-acoperiș
Suspendat de-o clipă, calm, amorțit.
Odessa, Erevan sau chiar Paris –
Curți “consanguine” la asfințit.
Sunt vieți obișnuite, lângă grinzi.
Trase la indigo între oglinzi.
8. ASFINȚIT DE RODIE
Asfințitul de rodii, aprins, a uimit
Încins în vinul patimilor din creații,
Făr-a se grăbi, fusul sorții-a învârtit
Când etern depăna secunde-n inspirații.
Șuvița risipită-a norilor de regi
S-a-ntins peste pământul slăbit și păcătos.
Prietene, nu ți-e dat ca să înțelegi
Tragica tandrețe a destinului duios.
Fixa voastră lume încercând s-o schimbe
Amurgul pe raze cântă scherzo, nu latră;
Pe fluturi morți penumbra o să se plimbe
Când se poticnește de-o inimă de piatră.
Iubirea neîmplinită nu vă e dat
A pricepe, priviri nu-nviați în dezmierdări;
Vișiniu arzând, asfințitul de granat
A-ncremenit în sparte vitralii și stări.
