,,Paul Polidor”-Festival(since 1998/1999): Centrele ,,Adriana Grigorescu”&,,Ion Fănescu”=Vectori-organizatori ai: ,,Paul Polidor”-NGO/On-line & Paper Printing Summer School-2025

În imagine: Prof. ADRIANA GRIGORESCU – Vicepreședinte al

EDITURII CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA (înregistrate notarial la București în cadrul FUNDAȚIEI ,,PAUL POLIDOR”-C.U.I.:11490102)

Prof.Univ.Dr.DUMITRU BALAN:,,Paul Polidor, trudă salahorială de slujitor pasionat

al verbului poetic și al songurilor fermecătoare…”

Personalitate polivalentă (profesor-umanist, poet, traducător, publicist, antologator, editor, compozitor-interpret, întemeietor și conducător al fundației cultural-educative care-i poartă numele, editor și îngrijitor de antologii, tomuri de beletristică, instrucție și metodologie școlară, organizator de festivaluri artistice etc.), Paul Polidor a reușit să deceleze în varii medii semnificații și valori peremptorii, propulsând spre notorietate numeroase tinere vlăstare. În întreaga sa trudă salahorială de slujitor pasionat al verbului poetic și al songurilor fermecătoare, Paul Polidor demonstrează distincție și demnitate nobiliară, exemplară independență de gândire, sensibilitate de literat subtil și valențe perene de talentat cantautor. Aplaudat frenetic în cele mai diverse medii, de la grădinițe, gimnazii, licee, la palate ale copiilor, lăcașuri universitare și academice, pe scenele unor teatre, case de cultură și, relativ recent, sub cupola Parlamentului României, îndrăgitul cântăreț și compozitor a beneficiat de justificate aprecieri elogioase în țară și peste hotare, eu, de exemplu, bucurându-mă sincer de succesul pe care l-a repurtat în țări precum Federația Rusă, Azerbaidjan, Republica Moldova, Turcia, Insulele Canare/Spania, Babylon/Baghdad-Iraq etc. La important moment aniversar sunt onorat că am asemenea prieten generos și devotat.

 

UN ARTIST DE O RARĂ PROBITATE

…Prezentele rânduri concluzive vin ca un adagio la paginile despre Paul Polidor și converg, evident, spre un binemeritat laudatio ca intenție și conținut la aniversarea unei jumătăți de veac de  interferențe culturale internaționale, 1975/1976-2025/2026 a jubiliarului. Zecile de volume de poezie și eseistică, numeroasele cântece compuse și interpretate, impresionantul număr de spectacole susținute în țară și străinătate, i-au conferit lui Paul Polidor un incontestabil statut de creativitate inepuizabilă. Spiritului polidorian – în ipostaza de compozitor și interpret – uneori îi este dat să înțeleagă opera altuia mai bine, mai profund decât înțelege acela; în acest sens aș putea exemplifica prin cântecele pe versurile marelui poet al lumii, Mihail ISAAKOVICI Sinelnikov (Franțuzoaica, Bucătăria rusească), poet cu origini evreiești. Paul Polidor este un om de o generozitate rar întâlnită în vremurile actuale, un interlocutor plin de idei noi, nebătătorite, care răscolesc benefic imaginația fiecăruia, o personalitate distinctă cu inițiative originale. Dacă cineva vine cu o idee bună, o acceptă imediat, dacă nu, îți motivează de ce și vine cu o contrapropunere. În plină forță creatoare, cu virtualități multiple, s-a dovedit a fi, în diversele ipostaze de pe tărâmurile literaturii și artei muzical-interpretative, un literar, un artist de o rară probitate și, nu în ultimul rând, un dibaci descoperitor de talente din rândul copiilor și tineretului școlar. Preceptele sale de bază, și anume iubirea de frumos, adevăr și dreptate, sunt iradiante.

Prof.Univ.Dr.Dumitru Balan

==================================================================================

DIN FESTIVALUL-CONCURS INTERNAȚIONAL ,,PAUL POLIDOR”(EDIȚIA 2024-2025):

REZERVĂRI EDITORIALE:fundatia.paulpolidor@yahoo.com

Mesaj tel.:004.0740.47.48.14

INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE  EDUCATIVE  SPECIALE ÎN GRĂDINIŢE

Prof. înv. preşcolar, Ceru Loredana Ramona, Grădiniţa nr.7, Bucureşti

Lector, corector, editor: Paul Polidor (Membru al ACADEMIEI de LITERATURĂ ȘI ARTE A UCRAINEI)

 

De-a lungul istoriei gândirea pedagogică a abordat în diferite feluri problematica educaţiei unor copii care învaţă mai greu. Societatea şi instituţiile de învăţământ manifestă şi în prezent, faţă de această categorie de copii, o gamă variată de atitudini, de la acceptare şi includere în medii instructiv-educative obişnuite – tendinţă tot mai accentuată – la diferite grade şi modalităţi de separare şi de izolare faţă de contextele sociale şi educaţionale la care au acces toţi copiii.

Dezvoltarea modernă a educaţiei şi învăţământului înregistrează eforturi semnificative pentru a depăşi distanţa care separă învăţământul de masă de copiii care învaţă mai greu, copii consideraţi a fi „incapabili”, „needucabili”, „inadaptaţi”, „cu probleme” etc. Copiii care nu pot face faţă cerinţelor educative, cei care prezintă diverse forme şi niveluri de eşec în formarea şi consolidarea unor deprinderi, în acumularea cunoştinţelor necesare, sunt încă prea puţin cunoscuţi, acceptaţi şi abordaţi din punct de vedere psihopedagogic. Atitudinea cea mai frecventă manifestată faţă de aceştia din partea societăţii, în general, este de subvalorizare – bazată în mare măsură pe lipsa de reuşită şi de competenţă educaţională. Copiii cu probleme sunt percepuţi de cele mai multe ori negativ şi chiar marginalizaţi. Afirmaţii precum: „Nu face faţă programei”, „Nu este pentru această grădiniţă”, „Trebuie trimis la o grădiniţă specială”, sunt doar câteva dintre argumentele prin care unele cadre didactice justifică neacceptarea ori eşecul unor copii de a învăţa alături de copiii de aceeaşi vârstă. Argumente asemănătoare se întâlnesc uneori şi în învăţământul special, faţă de copiii cu probleme mai grave, care lansează provocări  complexe faţă de actul educativ-recuperativ. Există şi cazuri de copii proveniţi din medii socio-culturale, geografice sau etnice care nu beneficiază de aceleaşi şanse cu ceilalţi copii, ceea ce le reduce adesea posibilităţile de acces şi participare la o educaţie adecvată, care să răspundă necesităţilor lor de dezvoltare umană. În funcţie de caracteristicile copiilor cu nevoi speciale procesul instructiv-educativ trebuie conceput în mod diferenţiat. Educaţia este un drept esenţial al fiecărui copil şi trebuie să se adreseze tuturor copiilor, valorizând diferenţele care există între ei, de ordin cultural, economic, rasial, religios, de ritm şi de stil de învăţare, de deficienţe posibile, de tulburări ale învăţării şi dezvoltării individuale. Argumentul principal al educaţiei pentru toţi este dreptul fiecărui copil la educaţie şi la dezvoltare. El se completează cu asigurarea participării la viaţa socială şi cu ideea multiculturalismului, care înseamnă acceptarea şi valorizarea diferenţelor. Educaţia pentru toţi înseamnă o şansă dată tuturor copiilor şi o preocupare ca, indiferent de particularităţile şi diferenţele individuale, toţi copiii să se poată bucura de educaţie şi instruire. Una dintre principalele schimbări care caracterizează procesul educativ al copilului cu cerinţe educative speciale, este tendinţa spre normalizare. Normalizarea înseamnă facilitarea accesului persoanelor cu nevoi speciale la moduri şi condiţii de existenţă cotidiană cât mai apropiate posibil de circumstanţele normale şi de stilul de viaţă al societăţii cărora îi aparţin. În al doilea rând normalizare înseamnă că societăţii i se dă ocazia de a cunoaşte şi a respecta aceste persoane în viaţa curentă şi de a reduce temerile şi miturile care au determinat altădată societatea să le marginalizeze. Principiul normalizării trebuie aplicat tuturor categoriilor de indivizi cu cerinţe speciale, fie că deficienţa este de ordin fizic, senzorial, mintal, emoţional sau socioeconomic.

Cerinţele educative speciale (CES) desemnează necesităţile educaţionale complementare obiectivelor generale ale procesului instructiv-educativ, necesităţi care solicită o educaţie adaptată particularităţilor individuale şi/sau caracteristice unei deficienţe (ori tulburări de învăţare), precum şi o intervenţie specifică, prin reabilitare/ recuperare corespunzătoare.

CES exprimă o necesitate evidentă de a se acorda anumitor copii o atenţie şi o asistenţă educaţională suplimentară (un anumit fel de discriminare pozitivă), fără de care nu se poate vorbi efectiv de egalizarea şanselor, de acces şi participare educaţională şi socială. Această noţiune desemnează un „continuum” al problemelor speciale în educaţie, de la deficienţele grave şi profunde la dificultăţile/ tulburările uşoare de învăţare.

Registrul acestora cuprinde:

-dificultăţi/ dizabilităţi de învăţare;

-întârziere/ deficienţă mintală/ dificultăţi severe de învăţare;

-tulburări de limbaj;

-deficienţe fizice/ motorii;

-deficienţe vizuale;

-deficienţe auditive;

-tulburări emoţionale (afective) şi de comportament. Învăţământul integrat  reprezintă modalitatea instituţionalizată de educare a copiilor cu cerinţe educative speciale, în structuri cât mai apropiate de cele obişnuite sau chiar în acestea. Integrarea la nivelul învăţământului preprimar se poate aborda în cel puţin două sensuri: un sens larg, adică adaptarea oricărui copil la cerinţele grădiniţei; un sens restrâns, care vizează problematica educării unor copii cu cerinţe educative speciale în contextul aplicării filosofiei normalizării – cuprinderea acestora în grădiniţe obişnuite sau în structuri educaţionale cât mai apropiate de acestea.  Această semnificaţie este corespunzătoare şi noţiunilor de educaţie integrată sau de învăţământ integrat. În cadrul grădiniţei, integrarea se poate realiza la nivel individual, adică integrarea unui copil într-o grupă obişnuită sau la nivel de grupă. Modelul integrării are la bază o filosofie bazată pe încrederea în copil şi în capacităţile sale. Nu numai copiii trebuie să se adapteze ritmurilor şi cerinţelor grădiniţei. La rândul ei grădiniţa trebuie să se adapteze individualităţilor copiilor. Aceste cerinţe se manifestă la nivelul unităţii prin înţelegerea transformării şi adaptării la ritmurile şi tipologiile diferite ale dezvoltării şi educării copiilor. Experienţa a demonstrat faptul că, atunci când sunt implicaţi în viaţa şi în activităţile semenilor, aceşti copii devin extrem de fericiţi şi progresează în mod decisiv. Integrarea, dacă este elaborată şi condusă pornind de la o pedagogie specifică, este cel mai puternic mod de ameliorare a prognosticului pentru copiii cu cerinţe educative speciale. Educaţia integrată a copiilor cu CES, cu asigurarea unor resurse şi modalităţi de intervenţie şi de sprijin, constituie o provocare autentică pentru activitatea de până acum a cadrelor didactice, atât a celor din învăţământul general, cât şi a celor din învăţământul special. Pentru cadrele didactice din unităţile integratoare, implicaţiile majore se structurează pe cel puţin trei direcţii principale: schimbarea atitudinii, perfecţionarea/dezvoltarea profesională şi modificarea practicii la grupă. Fiecare copil trebuie abordat ca o fiinţă aparte, cu povestea sa sau, cu alte cuvinte, cu anamneza sa. Problema anamnezei este fundamentală deoarece aduce în discuţie etiologia, mediul în care trăieşte copilul, traiectoria sa anterioară. În momentul în care, pentru un copil, se pune problema unei eventuale integrări, acest copil se găseşte într-o situaţie x care îi este proprie, nefiind reductibilă la alta, prin urmare fiecare caz este unic pe plan clinic şi psihopedagogic şi trebuie abordat ca atare. În grădiniţă, ca şi în familie, copilul învaţă cum trebuie să se poarte cu adulţii, cum trebuie să vorbească, ce atitudine trebuie să aibă în anumite împrejurări, ce are voie să facă sau ce îi este interzis. Educatoarea introduce pe rând diferite reguli de comportare care-l ajută pe copil să se integreze mai uşor în mediul social apropiat. Posibilitatea copilului de a aprecia propriile sale acţiuni şi pe ale celor din jur în raport cu anumite norme, reguli stabilite de educatoare, se formează treptat în cadrul relaţiilor multiple ce se stabilesc în familie şi în grădiniţă. În acest sens J.A.Comenius afirma: „Numai ceea ce omul a absorbit la această vârstă este solid şi persistent în el. Aceasta rezultă din următoarele exemple: un vas de lut păstrează mirosul a ceea ce a fost umplut mai întâi până ce se sparge. Un copac, aşa cum, din fragedă vârstă şi-a întins ramurile în sus, în jos sau lateral, astfel le păstrează de-a lungul secolelor până la tăiere. Lâna îşi păstrează atât de puternic culoarea cu care a fost îmbibată prima dată, încât nu se lasă revopsită. O obadă, o dată întărită, mai degrabă crapă în mii de bucăţi decât să se îndrepte. Tot aşa în om persistă atât de puternic primele impresii, încât, ca să le putem schimba, mai degrabă s-ar produce o minune. Iată de ce recomandăm ca aceste impresii din prima tinereţe să corespundă regulilor adevăratei înţelepciuni.”

Prin urmare, modul în care sunt satisfăcute obiectivele educaţionale se va răsfrânge asupra personalităţii adultului de mai târziu. Îndrumarea pedagogică a copiilor cu cerinţe educative speciale se înscrie ca o strategie educaţională cu profunde implicaţii asupra modelării şi devenirii personalităţii sale. Cunoaşterea copilului semnifică activitatea sistematică a adultului pentru  descifrarea formulei sale personale, adică de a-i identifica suporturile devenirii ca personalitate şi a proiecta strategiile educaţionale, favorizând în fiecare etapă a dezvoltării valorificarea şi amplificarea potenţialului nativ.

BIBLIOGRAFIE:

Preda, Vasile (coord.) (2000). Orientări teoretico-praxiologice în educaţia specială, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană;

Ungureanu, Dorel (2000). Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Timişoara: Ed. de Vest;

Verza, Emil (1995). Psihopedagogie specială, Bucureşti: EDP;

Vrăşmaş, Traian (2001). Învăţământul integrat şi/ sau incluziv, Bucureşti: Ed. Aramis.

===============================================================================