Fest.Polidor-XXI(preluare Sydney-Australia):Adrian Păunescu(5.11.2010-5.11.2020)
Festivalul Internațional On-line ,,Paul Polidor” de Interferențe Culturale (Ediția XXI, 2020) editează eseul, revizuit și adăugit, al omului de cultură PAUL POLIDOR (membru al Academiei de Literatură și Arte a Ucrainei, laureat al premiilor internaționale ,,FRANCESCO PETRARCA”, ,,HEINRICH BÖLL”, ,,MIKOLA GOGOL”, ,,FRANZ KAFKA” etc.) în urma dezvăluirilor de la postul tv REALITATEA PLUS (reper: ANCA ALEXANDRESCU) despre Republica Moldova, proiectul ,,PAUL POLIDOR: BASARABIA, DRAGOSTEA MEA // ILIE ILAȘCU ROMÂNUL // GENERAȚIE DE SACRIFICIU”, pe versurile poetului LIVIU VOINEA, fiind INTERZIS RADIO-TV încă din anul arestării Grupului de Patrioți Români Ilașcu, la puțini ani după Revoluția din decembrie 1989, motivul editării de azi fiind analiza operei poetico-civice a literatului, și nu a omului ADRIAN PĂUNESCU. Referinţă Bibliografică (Sydney-Australia): Paul POLIDOR – ADRIAN PĂUNESCU, REGEASCA DRAMĂ ÎN FAŢA NOULUI CONFLICT MONDIAL / Paul Polidor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1406, Anul IV, 06 noiembrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Paul Polidor : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.==================================
PAUL POLIDOR: ,,CINE-I FĂRĂ DE PĂCAT S-ARUNCE PRIMUL PIATRA!”-UN DECENIU DE LA MOARTEA POETULUI ADRIAN PĂUNESCU, 5 nov.2010-5 nov.2020
Nu am făcut parte din Cenaclul „Flacăra”, dar l-am admirat în secret pe poetul Adrian Păunescu. Fiind elev în Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, am auzit că va fi o reprezentaţie artistică în satul unde copilărisem, la Filipeştii-de-Pădure, pe 28 decembrie 1984, cu câteva luni înainte de desfiinţarea cenaclului după un spectacol tot în Prahova (noi, copii fiind, ne amuzam când ,,traduceam” cele două litere fatidice ,,PH” de pe plăcuțele înmatriculărilor auto cu ,,PATRIA HOȚILOR”, fără să realizăm, la vremea aceea, că zona chiar va deveni unul dintre centrele imperiilor financiare ale lumii moderne oculte!…), la Ploieşti. Compuneam melodii pe versurile unor clasici ai literaturii, iar acum mă prezentam în faţa marelui poet cu cântecul „Regeasca dramă” pe versurile sale. Îmi amintesc că, după ce a ascultat cântecul (rămas şi astăzi în sertarul pieselor mele needitate pe disc), a spus doar atât: „Să fie prezentat pe scenă!”. Ulterior m-am ocupat pe parcursul a peste 40 de ani de promovarea poeziei cântate universale atât prin intermediul limbii române, cât şi în original. Dar nu acesta este motivul gândurilor mele de azi. Prin dispariţia lui Adrian Păunescu s-a încheiat o epocă: a unei păci relative, dar o Pace între două războaie mondiale. Informaţiile, conform cărora România urma să fie angajată în război împotriva Iranului (ministrului apărării de atunci, Gabriel Oprea / priviți cu mare atenție figura acestui om!…/ , i se dădea un ordin de la Guvernul Mondial și-l executa fără să crâcnească!.., pregătindu-se în secret să convoace O JUMĂTATE DE MILION DE REZERVIȘTI !!!) erau, deşi dezminţite oficial, tot mai credibile în urechile românilor. Pentru că zvonul de azi este realitatea de mâine. Am fost sunat din Germania de poetul Petru Jipa care îşi exprima revolta că, într-o zi de doliu, pe postul naţional de televiziune un scriitor (nu merită să-i menţionez numele) îl acuza pe marele dispărut că „pactizase” cu puterea de atunci, aducându-i laude. Denigratorul a uitat, însă, că Adrian Păunescu a criticat, sub diferite forme, de multe ori, regimul Ceauşescu, dovadă interzicerea sa în 1985. Iar cei care îl critică şi acum, în mormânt fiind, ar trebui să se gândească la pilda creştină cu prostituata: „Acela care este fără de păcat să arunce primul piatra!”. Textul poeziei „Regeasca dramă” are conotaţii uluitoare la înmormântarea Poetului: Mama şi Patria sunt una; Basarabia este pierdută…; mama în braţe cu pruncul Adrian Păunescu, într-o ţară răvăşită de război pe peronul dramelor din istoria naţională; cinstirea memoriei părinţilor în texte poetice precum „Rugă pentru părinţi”, „Repetabila povară” sau „Regeasca dramă”: „Ce grabnic te-ai întors acasă, mamă,/ Atât de grabnic, nici nu pot să-ţi spun/ Îmi pică lacrimile peste pumni/ Şi-aud pământul nostru cum te cheamă.” O parte a sufletului boţit de durere la înmormântarea mamei se regăseşte în atmosfera în care cortegiul funerar al Poetului ia acelaşi drum: „Te mai opreşti la cea din urmă vamă/ Te şterge sora ta de flori de prun/ Oricare dintre noi e mai bătrân/ Decât eşti tu acum zidită-n ramă.” Strofa a treia devoalează (cu decenii în urmă), în spirit vizionar, sensuri dinspre viaţa părinţilor către imagini din ziua propriei înmormântări: „Da, mamă, nu ai fost un om de seamă/ Şi nu ai meritat afet de tun/ Dar sufletului tău curat şi bun/ I-a fost sortită o regească dramă:/ De a muri când florile se pun/ Şi mânjilor le creşte-o nouă coamă.” Caii şi natura reprezentau Viaţa în peliculele lui Andrei Tarkovski (amintiţi-vă începutul colosului filmic „Andrei Rubliov”). Zilele când românii l-au plâns pe marele poet au fost, poate, cele mai frumoase zile de noiembrie din ultimii zeci de ani, însorite de lumina din glasul lui Ştefan Hruşcă. Mulţi spun că nu i-a părut rău c-a murit… Chinuit (ca Hristos pe Cruce…) în ultimii 20 de ani de adversarii politici, dar şi de „figuri” ale micimii intelectual-culturale, Adrian Păunescu a fost mai mult contestat decât apreciat la adevărata lui valoare. Vorbeam cu actorii Cristina Deleanu şi Eugen Cristea despre regeasca dramă a marelui dispărut: trişti, îmi mărturiseau că generosul suflet al Maestrului a plecat discret din faţa mârşăviei denigratorilor săi. Inima sensibilă a unui poet care şi-a iubit până la disperare poporul cât să mai reziste în faţa atacurilor furibunde din toate părţile?… Credincios până la moarte idealurilor şi principiilor sale, Adrian Păunescu n-a ascuns niciodată că a rămas cu convingeri socialiste, iar înmormântarea sa pe 7 noiembrie nu poate fi decât un semn prevestitor: mai-marii Noii Ordini Mondiale au realizat că a fost mai rentabilă perioada în care a existat imperiul sovietic decât cea de acum, când capitalismul a devenit prea costisitor financiar, prin urmare tendinţa generală este de instaurare a unor noi forme de socialism pe mapamond (Alter-Ego în crize pandemice…). Printre miile de oameni care l-au însoţit astăzi pe poet pe ultimul drum, direct sau indirect, erau şi nostalgici ai acelei perioade, cu părţile ei bune sau rele. În plus, nu trebuie să uităm faptul că structura interioară, morală, a poporului român a avut, de-a lungul istoriei sale, întotdeauna deschideri către forme de socialism „cu faţă umană” (precum Primăvara pragheză, România fiind singura ţară din Tratatul de la Varşovia care a refuzat să invadeze Cehoslovacia în august 1968). Românii nu sunt o rasă de popor războinic, au vrut să fie lăsaţi să trăiască în pace şi bunăconvieţuire cu vecinii. Ideea, în urma căreia românii ar trebui să conștientizeze că banii furați de ,,băieții deștepți” sunt, de fapt, ai poporului român este apărată în demersurile sale jurnalistice de realizatoarea emisiunii tv amintite mai sus și, chiar dacă voi fi criticat pentru această afirmație, este foarte posibil ca în curând Doamna ANCA ALEXANDRESCU să fie unul dintre puținii BĂRBAȚI rămași în apărarea DEMNITĂȚII MORALE a POPORULUI ROMÂN, probabil alături de unii dintre invitații domniei-sale din emisiunile tv. Mai ales că volumul meu de poezie socială, ,,COBAI ÎN ȚARA DEZAMĂGIRILOR” – incluzând textul ,,PĂSĂRICA-I LA PUTERE”, a fost interzis radio-tv chiar din anul morții lui Adrian Păunescu (2010), el neapărând decât sporadic pe unele site-urile literare din Occident. De fapt, concluziile sunt triste: scârbit şi dezamăgit de reacţia contemporanilor săi, Regele Poeziei Noastre Sociale s-a retras în linişte în Pantheonul Valorilor Universale. Întrucât viaţa lui Adrian Păunescu a fost o luptă pentru Pacea ţării sale, dar şi un manifest pentru sănătatea pământului, moartea Marelui Patriot Român dezvăluie un adevăr de neignorat: Poetul şi-a lăsat poporul singur în faţa noului conflict mondial (puține țări de pe planetă fiind furate, între 2010-2020, așa cum a fost furată România, din interior și exterior, efectele putându-se vedea abia peste un an sau doi, când țara se va afla în plin război economic mondial, real și nu inventat!…). Am auzit români care asemănau tragicul destin al mareşalului Antonescu, păstrând proporţiile contextului istoric şi social, cu regeasca dramă a poetului naţional Adrian Păunescu. Dacă Antonescu spunea, în pragul propriei execuţii: „Ţie, popor ingrat, nu-ţi va rămâne nici cenuşa mea!”, Adrian Păunescu pare să spună: „Trezeşte-te, popor al meu, vino spre adevăr şi întoarce-te către valorile istoriei tale milenare! Doamne, Îţi las în grijă încercatul meu neam: ocroteşte-l!”
Paul POLIDOR
