Why did diplomats from the secret services of the embassy of Azerbaijan (K.F. etc.) forbid the online publication of the text from 2004-2005, signed by political scientist Paul Polidor on the government website azerbaidjan.ro in Bucharest, the text called heydar aliyev’s decalog, about the life and work of the national leader of the Azerbaijani people? It is a form of dictatorship against the true Romanian friends (from 2001-2002) of Azerbaijani history and culture!

IMAGE: PRIME-MINISTER OF ROMANIA, MARCEL CIOLACU PROMOTING (08.05.2023) PAUL POLIDORs MULTI-MEDIA PROJECT  (2004):,,ISTIQLAL: IN MEMORIAM HEYDAR ALIYEV (1923-2023)”

Why did diplomats from the secret services of the embassy of Azerbaijan (K.F. etc.) forbid the online publication of the text from 2004-2005, signed by political scientist Paul Polidor on the government website azerbaidjan.ro in Bucharest, the text called heydar aliyev’s decalog, about the life and work of the national leader of the Azerbaijani people? It is a form of dictatorship against the true Romanian friends (from 2001-2002) of Azerbaijani history and culture! & Azerbaycan Büyükelçiliği gizli servisinden diplomatlar (K.F. vb.), siyaset bilimci (NGO-,,Paul Polidor”) tarafından imzalanan ve Bükreş’teki hükümetin web sitesi azerbaidjan.ro’da Haydar Aliyev’in dekalogu olarak adlandırılan metnin 2004-2005 yılları arasında çevrimiçi yayınlanmasını neden yasakladı? Azerbaycan halkının milli liderinin hayatı ve çalışmaları hakkında? Bu, Azerbaycan tarihinin ve kültürünün gerçek Rumen dostlarına (2001-2002 arası) karşı bir tür diktatörlüktür!

 

Paul Polidor:,,DECALOGUL lui HEYDAR ALİYEV

în aria interferențelor culturale”(1923-2003)

Cele mai importante 10 (zece) repere, ale vieţii și activității liderului naţional al Azerbaidjanului

I.

Se naşte sub semnul zodiei Taurului, la 10 mai 1923, Heydar Alirza Oğlu Aliyev. Editura Fundației ,,Paul Polidor”, revistele „Războaie, lideri şi criminalitate transfrontalieră” și ,,Personalități în aria interferențelor internaționale” i-au dedicat în perioada 2004-2022 mai multe ediții speciale, volume de culturologie etc. în cadrul proiectului inițiat în 2004: ,,Paul Polidor: İN MEMORİAM HEYDAR ALİYEV”, care continuă cu ediția specială de față în cadrul Centenarului Nașterii (1923-2023). Ca orice personalitate puternică, Heydar Aliyev a fost atras, în anii copilăriei şi tinereţii, apoi ai formării profesionale, de mai multe domenii ale cunoaşterii (învăţând alfabetele arab, latin, chirilic). În timp s-a apropiat atât de cultura europeană, cât şi de cea arabă sau rusă, de la poezie şi limba azeră până la arhitectură şi istorie, de aceea credem că nu întâmplător istoria Azerbaidjanului i-a rezervat un loc în Pantheonul Eroilor Naţionali.

 

II.

Cel de-al Doilea Război Mondial, în special după declanşarea Planului Barbarossa de către Hitler la 22 iunie 1941, a început să schimbe viaţa multor tineri, printre care şi a lui Heydar Aliyev: este nevoit să-şi întrerupă studiile la Facultatea de Arhitectură a Institutului Industrial al Azerbaidjanului şi să înceapă o carieră militară, fiind recrutat în unităţile speciale de securitate, școala de ofiţeri confirmându-i aptitudini extraordinare pentru cariera de militar. Rezultatul a fost că în 1964, adică la 41 de ani, a fost numit vicepreşedinte al Comitetului Securităţii Statului, în 1967 devenind preşedintele acestui organism şi avansând la gradul de general-maior (peste doi ani va fi nevoit să renunţe la uniforma militară). Primele semne ale crizei sistemului colonial şi economic sovietic de la începutul anilor 60 au condus, între altele, şi la numirea lui Heydar Aliyev, în 1969, în funcţia de prim secretar al C.C. al Partidului Comunist din Azerbaidjan.

 

III.(1969-1982/85): În perioada sovietică a condus Azerbaidjanul între 1969 şi 1982.

Reformele economice înfăptuite atunci sunt nenumărate şi este profund nedrept să nu fie recunoscute ca atare numai pentru faptul că au aparţinut unei epoci comuniste. Despre acest deceniu şi jumătate de uluitoare realizări în viaţa economico-socială a ţării, însuşi Heydar Aliyev vorbea, pe drept cuvânt, cu nedisimulată mândrie: ”Anii 1970-1985 au intrat în istoria construirii Azerbaidjanului ca paginile cele mai strălucite ale ei.” Acest pas înainte se vede „după proporţiile schimbărilor înfăptuite, după caracterul profundelor reforme structurale făcute în sferele economică şi socială, după trecerea situaţiei materiale a poporului într-un nou stadiu calitativ.” Ar putea părea lipsite de substanţă aceste afirmaţii sau pline de subiectivism, dar cruda realitate de pe „şantier” (căci în această perioadă fastă, pentru proiecţia industrială de viitor, ţara a devenit un imens şantier!) a dat rezultate extraordinare într-o vreme când, în 1969, spre exemplu, Azerbaidjanul se afla în postura nerentabilă de a fi un simplu furnizor de materii prime pentru o economie neperformantă, precum cea a Uniunii Sovietice. În momentul când Heydar Aliyev (în 1982) a fost desemnat (în încercarea sovieticilor, tardivă, în opinia noastră, de a promova la vârful conducerii de partid şi lideri ai unor ţări de religie musulmană) membru al Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S. şi a fost nevoit să plece de la Baku la Moscova, Azerbaidjanul făcuse nişte progrese economice uluitoare, în sensul că în perioada 1969 – decembrie 1982 venitul pe cap de locuitor se dublase, venitul naţional brut crescuse de două ori şi jumătate, iar producţia de bunuri manufacturate și cea de bunuri destinate populației se triplase, la toate acestea adăugându-se și dublarea productivității muncii. Nu în ultimul rând trebuie menționat un fapt istoric, în opinia noastră: volumul total al producției industriale din acei 15 ani a fost egal cu același volum de lucru pentru jumătatea de secol 1919-1969! No comment !…

Însă nimic nu se aseamănă cu neţărmurita afecţiune şi dragoste cu care un lider îşi înconjoară poporul: ”Orice lucru pe care l-am făcut mi-e extrem de drag. Şi uzina, şi fabrica, şi centrala electrică, şi drumul, şi podul, şi clădirea, şi palatul – toate. Dar cele mai dragi pentru inima mea sunt poporul meu, patria mea, pământul meu.”

IV.(1982-1987): Între 1982 şi 1987 este martorul decăderii imperiului sovietic, conducătorii căruia încep să moară pe capete la intervaluri de timp foarte scurte, fără a mai pune la socoteală şi starea de lehamite şi dispreţ pe care o mare parte a populaţiei o nutrea faţă de cercul închis şi de neatins al Puterii, aşa cum apare în cartea La cele mai înalte nivele (Relatare din culisele puterii referitoare la sfârşitul Războiului Rece) de Michael R. Beschloss şi Strobe Talbott: ”Membrii suitei lui Bush glumeau, spunând că s-au familiarizat deja cu rutina înmormântărilor: vizionarea trupului neînsufleţit, parada militară din Piaţa Roşie, recepţia din Sala Sf. Gheorghe, dineul cu spaghete preparate de un bucătar italian excelent de la Casa Spaso. Vicepreşedintele şi Blackwell fură surprinşi să constate că moscoviţii păreau foarte încântaţi că scăpaseră de boşorogul ramolit. La mai puţin de 30 de minute după încheierea ceremoniei funerare, văzură muncitori care sfâşiau portretele lui Cernenko şi le aruncau la gunoi.”

 

V.:1987: Dușmanul din umbră, Mihail Gorbaciov, și declanșarea campaniilor (denigratoare) de presă

Această atitudine începuse cu 4 ani mai devreme, când, pentru faptul că a criticat dur noua orientare a puterii de la Moscova, Aliyev a fost literalmente izolat de ceilalţi membri ai Biroului Politic. De fapt, ceea ce s-a întâmplat la 21 octombrie 1987, adică aprobarea „cererii” prezentate de Heydar Aliyev de eliberare din funcţia deţinută, a fost, după cercetările unui ziarist rus, „opera” lui Mihail Gorbaciov, care nu s-a oprit aici: împotriva „cuiului din pantof” a declanşat două campanii de presă. Întoarcerea în Azerbaidjan este momentul cel mai greu al carierei sale politice, întrucât ţara este pe picior de război civil, orchestrat, evident, de la Moscova.

Sunt extrem de suspecte succedările de evenimente care au dus la războiul din regiunea Nagorno-Karabah. După o lună de la evenimentul din 21 octombrie 1987, când Gorbaciov l-a îndepărtat din Biroul Politic pe Heydar Aliyev, pe 18 noiembrie 1987 (ceea ce înseamnă că atacul asupra Azerbaidjanului potrivnic Stăpânului de la Kremlin a fost orchestrat intenţionat de către „eminenţa cenuşie” pe care toată lumea o intuieşte…) consilierul armean la Moscova A.Aganbegian este „montat” să ceară, nici mai mult, nici mai puţin decât unificarea de urgenţă a provinciei Nagorno-Karabah, din componenţa teritorială a Azerbaidjanului, cu Armenia. Cutia Pandorei fusese deschisă !… Imediat, adică în lunile noiembrie şi decembrie 1987 încep demonstraţii ale populaţiei la Erevan pentru anexarea provinciei respective la teritoriul armean.

 

1. (19 iulie 1991: consideră experimentul comunist eșuat)

Pentru curajul de a protesta împotriva unui sistem politic inapt în a satisface aspiraţiile popoarelor care compuneau Uniunea Sovietică, Heydar Aliyev este „pus la zid” de presa sovietică a timpului, aservită puterii comuniste, atitudine infamă pe care a prezis-o: ”Intuiesc dificultăţile care vor apărea după această declaraţie a mea. Intuiesc faptul că împotriva mea vor fi declanşate atacuri şi se va declanşa o vânătoare morală.” Era 19 iulie 1991, când a afirmat că părăseşte rândurile comuniştilor, întrucât convingerea sa este că idealurile pentru care a luptat atâţia ani nu mai poartă haina credibilităţii morale, considerând experimentul comunist eşuat, depăşit de evenimentele istoriei contemporane, experiment în care poporul azer, de fapt, nu a crezut niciodată (să nu uităm că prima republică democrată musulmană a apărut în 1918 în Azerbaidjan): ”Am crezut sincer în idealurile Partidului Comunist şi am participat activ la realizarea planurilor sale. Acum această încredere a fost distrusă./…/ Este necesar să spunem ferm şi deschis întregului popor că experimentul comunist şi opţiunea socialistă în ţara noastră nu s-au justificat; stabilită şi menţinută prin forţă, uniunea republicilor pe care o cunoaştem şi-a epuizat resursele.”

 

VII. Fatidica cifră 3 sau EFECTUL DE DOMINO (1988-1991)

1988

În ianuarie 1988 încep deportările masive ale populaţiei azere din Armenia în Azerbaidjan, în principal în Baku şi Sumgait. Din februarie 1988, pe tot parcursul anului, au început să fie ucişi azeri de către forţele armene. În decembrie 1988 mai mult de 220.000 de azeri au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele din R.S.S.Armenia.

1989

La 24 aprilie 1989, sub un pretext fals legat de apropierea vârstei de pensionare, Plenara C.C. al P.C.U.S. ratifica îndepărtarea lui Aliyev: începea efectul de domino al căderilor şi conflictelor.

Finalul anului (1 decembrie 1989) pregătea o lovitură: Consiliul Suprem al R.S.S. Armenia emite o rezoluţie privind reunificarea provinciei azere a Nagorno-Karabah cu teritoriul armean, violând Constituţia U.R.S.S., conform căreia nicio ţară unională nu putea emite pretenţii teritoriale asupra unei ţări vecine, aflată în componenţa Uniunii Sovietice. La sfârşitul lunii decembrie 1989 deja tot Blocul ţărilor-satelit din sud-estul Europei căzuse, dar Gorbaciov nu va elibera din strânsoare Azerbaidjanul cu o „mănuşă de catifea”…

1990: Pe 13 ianuarie 1990 unităţile de poliţie din Baku sunt dezarmate la ordinul Ministerului de Interne al U.R.S.S. ca, după o săptămână, pe 20 ianuarie 1990, Armata Sovietică să invadeze capitala azeră. Bilanţul: 150 de morţi şi câteva sute de răniţi.

1991: La 7 martie 1991 Heydar Aliyev afirma la Consiliul Suprem al Azerbaidjanului: ”Este necesar să se ofere tuturor republicilor unionale o adevărată libertate politică şi economică, să li se ofere posibilitatea renaşterii independenţei statului naţional.” După ce la 19 iulie anunţă că părăseşte Partidul Comunist, la 29 august 1991 concluziona: ”Toate structurile Partidului Comunist din Azerbaidjan trebuie să fie lichidate.” La mai puţin de o săptămână de la acest demers fără precedent, răspunsul nu se lasă aşteptat: pe 2 septembrie 1991 armenii proclamă aşa-numita Republică a Karabahului de Munte. După 2 zile, la 4 septembrie 1991, Heydar Aliyev este ales ca Preşedinte al Adunării Supreme a Republicii Autonome Nahicevan. Deşi la 18 noiembrie 1991 Azerbaidjanul îşi proclamă independenţa, din nefericire ţara este în pragul destrămării şi al declanşării unui război civil.

 

VIII. 1992: CARNAGIUL DE LA HODJALÎ

Erau vremuri tulburi, nesigure, violente, dar şi sângeroase: pe 26 februarie 1992 are loc masacrul, carnagiul de la Hodjalî: armenii (şi, prin ei, sovieticii) se răzbunau pe noua independenţă a duşmanilor de moarte, ucigând populaţie civilă nevinovată, amintind de ororile inimaginabile ale celei de-a doua conflagraţii mondiale… În aceste vremuri de coşmar, într-o ţară dezbinată, în primul rând, de duşmanii din interior, vânduţi, în principal, sovieticilor, majoritatea populaţiei recunoştea în personalitatea morală a lui Heydar Aliyev pe adevăratul salvator al ţării. Heydar Aliyev devine al treilea Preşedinte al Republicii Azerbaidjan (1993) şi cel care îi va reda ţării demnitatea şi locul pe care îl merita de mult timp între statele independente ale lumii, la ceremonia de preluare a atribuţiilor de şef al statului spunând: ”Jur să servesc Republica Azerbaidjan şi poporul azer, să lupt pentru independenţa statului nostru şi pentru ca acest stat independent să îşi ocupe locul pe care îl merită între statele lumii civilizate în comunitatea mondială. Cu mâna pe Cartea Sfântă a Coranului jur să păstrez tradiţiile naţionale şi spirituale ale poporului azer şi voi garanta consolidarea acestor tradiţii.”

 

1. VIZIONARISMUL

Situaţia dezastruoasă din anii 1988-1993, legată de escaladarea conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah nu putea fi anihilată decât prin ceea ce a realizat într-un timp foarte scurt noul preşedinte: o deschidere fără precedent a ţării în domeniul relaţiilor internaţionale, în special o rapidă apropiere de Occident, şi anume: pe 20 decembrie 1993, la doar două luni de la depunerea jurământului în calitate de Preşedinte al Republicii Azerbaidjan, Heydar Aliyev, într-un vizionarism politic istoric (care va culmina cu un eveniment extraordinar la 12 mai 1994!), semnează cu Preşedintele Franţei, François Mitterand, Tratatul de Prietenie, înţelegere reciprocă şi cooperare între Republica Azerbaidjan şi Republica Franceză. Heydar Aliyev nu a ales întâmplător Franța, întrucât Hexagonul este considerat locul unde există, poate și alături de S.U.A., cea mai agresivă diasporă armeană din lume (mai ales că reminiscențele perioadei sovietice confirmau că, la Paris, adjuncții ambasadorilor erau întotdeauna armeni…). Neuitând că Turcia şi România au fost prima şi, respectiv, a doua ţară din lume care au recunoscut independenţa Republicii Azerbaidjan, Heydar Aliyev s-a întâlnit curând cu preşedinţii Suleyman Demirel (în februarie 1994) şi Ion Iliescu (1-2 iulie 1995). N-au fost uitate, de asemenea, pacea cu vecinii şi o largă deschidere către lume şi organismele acesteia.

 

1. O MOȘTENIRE VORBIND CU TÂLC ISTORIEI…

Realizează cel mai important lucru al carierei sale de om politic, apărător şi salvator al azerbaidjenilor, reuşind IMPOSIBILUL: la 12 mai 1994 intră în vigoare acordul de încetare a focului pentru conflictul sângeros armeano-azer privind Karabahul de Munte! De asemenea, tot în 1994 semnează „Contractul Secolului”, exploatarea uriaşelor rezerve ale petrolului azer din Marea Caspică de către companii din Azerbaidjan, S.U.A., Marea Britanie, Rusia ş.a. Dă frâu liber iniţiativei particulare, intuind că în economia Azerbaidjanului se pot benefic resimţi efectele iniţiativei private cu care este înzestrat spiritul antreprenorial al azerbaidjenilor. Ca şi cum nu trecuseră zeci şi zeci de ani de opresiune economică, dar și morală din partea gigantului sovietic, azerbaidjenul de rând a regăsit în această perioadă mentalitatea ancestrală și istorică a celor care doresc să-și promoveze talentul în diverse îndeletniciri, lansându-se într-o afacere, punând bazele unei ferme sau unui atelier de țesut covoare (prin arta modelelor străvechi) ori de prelucrare a pieilor, astfel că azerbaidjenii îşi recapătă miraculos deprinderile, cernute de sita vremurilor, în a fi buni meşteşugari, buni comercianţi. Doi iepuri dintr-o lovitură: devenind utili nu numai satisfacerii propriilor necesităţi ale traiului zilnic, azerbaidjeni erau conștienți că puneau umărul la renașterea întregii societăţi și la reconstrucţia ţării.

La 12 decembrie 2003 Heydar Aliyev trece pragul nemuririi intrând în legendă şi ca fondator al statului azer modern. Moştenirea istorică pe care o lasă neamului său este incomensurabilă.

Paul Polidor

Membru al Academiei  de Literatură și Arte a Ucrainei

28.04.2023