,,Cu 40 de ani în urmă, în 1985, boala nevindecabilă s-a dezlănţuit asupra celebrului regizor de film, Andrei Tarkovski. Revistele studențești din Timișoara și Iași au publicat în premieră, în 1988!, textul ANDREİ TARKOVSKİ: DESTİN Șİ CREAȚİE, neremarcat de niciun critic de film al perioadei comuniste.” Paul Polidor, membru al Academiei de Literatură și Arte a Ucrainei

New-NGO-Post:03.04.2025

4 aprilie 1932: se naște Andrei Tarkovski, unul dintre marii creatori în istoria cinematografiei (foto).

,,Cu 40 de ani în urmă, în 1985, boala nevindecabilă s-a dezlănţuit asupra celebrului regizor de film, Andrei Tarkovski. Revistele studențești din Timișoara și Iași au publicat în premieră, în 1988!, textul ANDREİ TARKOVSKİ: DESTİN Șİ CREAȚİE, neremarcat de niciun critic de film al perioadei comuniste.” Paul Polidor, membru al Academiei de Literatură și Arte a Ucrainei

ANDREI  TARKOVSKI

Unul dintre cei mai mari autori de filme din istoria  cinematografului este, incontestabil, Andrei Tarkovski. Deşi provenea dintr-o ţară aflată dincolo de “Cortina de Fier”, el s-a bucurat de recunoaşterea cineaştilor  din toată lumea încă de la filmul de diplomă, “Compresorul şi vioara”, care a obţinut premiul  Festivalului studenţesc de film de la New York.

Repere  biografice

• 4 aprilie 1932. Se naşte Andrei Tarkovski. Mama, Maria Ivanovna, este actriţă, iar tatăl, Arseni,  poet. Părinţii se despart când avea doar trei ani, iar Andrei şi sora sa rămân în grija mamei.
• În 1952 începe studiul limbilor arabe, dar îl întrerupe un an mai târziu, când face o călătorie în Siberia alături de un grup de cercetători. Urmează,  de asemenea, cursuri de pictură (1952-1954) şi geologie.
• După  o revenire la  filologie, în 1956 pune  capăt  oscilaţiilor  între  pictură, muzică sau film  şi optează pentru cinematografie. Acest lucru se datorează în bună măsură profesorului Mihail Romm.
• La începutul anilor ‘80, împreună cu soţia,  Larisa, părăseşte U.R.S.S. fără să ştie că despărţirea e definitivă. A refuzat până la moarte să se considere un exilat.
• 29 decembrie 1986. La Paris, Andrei Tarkovski  se stinge din viaţă  după  o  îndelungată  suferinţă.

 

ANDREI TARKOVSKI. FILMOGRAFIE

1.- „Compresorul şi vioara” (1961, lucrare de diplomă; Marele  premiu la Festivalul studenţesc de film de la  New York);

=====================================================================

2.-„Copilăria lui Ivan”(1962, „Leul de Aur” la Veneţia);

=====================================================================

3.-„Andrei Rubliov”(terminat în 1966, dar  obţine  viza de participare la Cannes după trei ani ; premiul FIPRESCI);

=====================================================================

4.-„Solaris”(1973,după cartea omonimă a lui Stanislaw Lem);

=====================================================================

5.-“Oglinda”(premiera  moscovită  în  decembrie  1975; film cu elemente biografice dispuse în puzzle);

=====================================================================

6.-“Călăuza” (1979, după celebra carte a fraţilor  Strugaţki, “Picnic la marginea drumului”);

=====================================================================

7.-“Nostalgia” (1983, turnat  în  Italia, premiul FIPRESCI);

=====================================================================

8-“Sacrificiul” (1986, realizat în Suedia, premiul FIPRESCI)

=====================================================================

PERSONAJE / PROIECTE NEREALIZATE

• Hamlet ;
• “Idiotul” (după Dostoievski);
• Rudolf Steiner ;
• Sfântul Anton ;
• “Maestrul şi Margareta” (după Bulgakov) ;
• Olandezul Zburător ;
• “Hoffmaniana”

1987

ANDREI TARKOVSKI:  DESTIN ŞI CREAŢIE

Soarta adevăratului talent nelinişteşte întotdeauna pe contemporani. Cu atât mai mult, cu cât viaţa şi biografia lui  interioară, creaţia se cristalizează într-un  mod  complicat, tragic. S-a  întâmplat  ca, tocmai  în  timpul  pregătirii pentru  apariţia în  „Ogoniok” a unui interviu cu poetul  Arseni  Tarkovski,  în străinătate, în Franţa  a  încetat  din viaţă  fiul poetului, cunoscut  regizor  sovietic, scenarist, artist  al poporului R.S.F.S.R. Andrei Tarkovski, şi redacţia a făcut posibilă atunci, în acel număr, publicarea unui comunicat în acest sens.

Reacţia cititorilor privind publicarea acestui  comunicat  a  fost  diferită. Unii  dintre ei  s-au raportat  înţelegător  faţă  de această comunicare  despre destinul  tragic  al  talentatului  regizor  şi ne-au rugat să publicăm mai în amănunt materiale despre el şi  lucrările lui. Alţii (e-adevărat că nu sunt mulţi) au reproşat  redacţiei   că nu trebuia să publice alături de numele  poetului-combatant Arseni Tarkovski pe cel al unui „disident, care şi-a părăsit ţara, chiar dacă  el  este fiul poetului”.

Tatăl  regizorului  A.A.Tarkovski, rudele şi apropiaţii lui, care locuiesc la Moscova, ne-au rugat, de asemenea, să publicăm scrisoarea lui  Andrei Arsenievici  către  tatăl său, Arseni Aleksandrovici. Adresarea către redacţie a fost susţinută de  împrejurările  amintite mai sus, de  născociri  şi zvonuri false, de clevetirile despre soarta regizorului, de altfel foarte popular.

Scrisoarea aceasta clarifică multe  lucruri  privind poziţia autorului lui“Andrei Rubliov” şi al  altor  filme. Este inclusă aici şi “Nostalgia”, abia  intrată  în  difuzarea  cinematografică a U.R.S.S.

Publicarea se adresează cititorilor care ne-au rugat să relatăm mai în amănunt despre destinul lui Andrei Tarkovski. ,,Au fost materiale legate de Tarkovski în multe publicaţii de-ale noastre, scriu ei, însă, totuşi, acolo s-a vorbit mai mult despre creaţia regizorului şi iată că despre soarta lui şi peripeţiile vieţii, atât în ţară, cât şi în străinătate, sunt cunoscute puţine lucruri. Relaţiile dintre cei doi Tarkovski, tată şi fiu, ambii artişti  originali, sui generis, au  fost  întotdeauna calde,  apropiate. Fiul a tins către realizările  tatălui,  care  prin bogata sa biografie (a vieţii şi a creaţiei)  a fost pentru el  întotdeauna o  autoritate. A iubit foarte mult poezia scrisă de tatăl său. Nu fără temei versurile acestuia le  auzim în filmele lui Andrei Arsenievici.

Se ştie din amintirile despre el că regizorul Tarkovski,  credincios principiilor sale în creaţie, nu i-a făcut tatălui său nici o concesie, nici un fel  de favoruri, cerând, fără indulgenţă, randament maxim. Astfel, una din poeziile folosite în filmul “Oglinda”, Arseni  Aleksandrovici a  citit-o  în  faţa  camerei de luat vederi de unsprezece ori.

Trebuie  spus  că tema  tatălui  şi a  fiului, a tatălui  şi a mamei trece prin toate  filmele  regizorului  Tarkovski.  Şi, alături de ea, mai exact  prin  intermediul ei, trece  alta – gândul la patrie, la casa părintească. A spus bine nu de mult în presă Igor Zolotuski: ”Omul care îşi  pierde  casa, care şi-o  părăseşte, care se rupe sau se izolează de ea, devine un coate-goale, un firicel de iarbă în vânt, el e dus în oceanul  Lumii, dar şi oceanul Lumii e simţitor şi receptiv la renegare, la ruptura de cuibul părintesc. Să ne-amintim finalul din Solaris: fiul rătăcitor, stând în genunchi în faţa tatălui.”

De gândurile către casă, către copii, sunt pătrunse şi ultimele creaţii ale lui Tarkovski, “Nostalgia” şi “Sacrificiul”.

…Scrisoarea  din 16.IX.’83 a fost  ultima  scrisoare  a fiului către  tatăl său. Ea este  un  răspuns la cuvintele adresate de către Arseni Aleksandrovici fiului şi anume că orice artist, având dreptul la libertatea creaţiei, trebuie să realizeze această creaţie înainte de toate pe pământul  natal.

Preistoria (raportată  la  data  scrierii  misivei) vieţii lui Tarkovski în străinatate este aceasta. În martie 1982, conform înţelegerii oficiale, el a plecat în Italia pentru a lucra la un film în colaborare, italo-sovietic. Mai târziu, termenul delegării a fost prelungit : Tarkovski nu reuşise să termine ce-şi propusese.

În iulie 1984, la Paris, la conferinţa de presă, el a declarat că vrea să rămână peste graniţă pentru  continuarea lucrului.

Trebuie să reţinem că, în timpul şederii lui în străinătate, Tarkovski nu şi-a permis nici o afirmaţie  negativă privitoare la ţara lui, al cărei  cetăţean a rămas până în ultimul moment al vieţii. Păcat că boala grea şi nevindecabilă, care s-a dezlănţuit asupra lui în 1985 nu i-a permis lui Tarkovski să simtă şi să aprecieze acele pozitive schimbări  care  s-au  produs în Uniunea Sovietică. Dar întregul drum al creaţiei tarkovskiene, filmele  lui  sunt  legate  de Ţară, de Rusia, iar nostalgia  după  casa părintească, iubirea faţă de patrie şi dorul de ea ni l-ar putea restitui pe Andrei Tarkovski.

***În  presa sovietică s-au publicat multe lucruri despre Tarkovski, pe marele ecran filmele lui rulează la Casa Centrală a cineaştilor, amintirii lui Andrei Tarkovski i-a fost dedicată o seară la care a luat parte primul  secretar  al Uniunii cineaştilor, Elem Klimov, în abia apărutul dicţionar enciclopedic  de cinema întâlnim un articol despre ilustrul regizor. Scrisoarea pe care o publicăm este o scrisoare importantă, din ea înţelegem clar că Andrei Tarkovski a rămas până la sfârşitul  zilelor  sale  un  artist sovietic onest, curajos. Nu uşor s-a cristalizat destinul  lui artistic în patrie, nu uşor i-a fost să muncească peste graniţă.

***Fie ca cititorii noştri, şi cei care în mod sincer ne roagă să scriem  despre destinul regizorului îndrăgit şi aceia -puţini-  care  consideră  un  lucru  veridic, în ultimă instanţă, raportarea  lor  la soarta grea şi tragică a artistului, să  afle  adevărul  de  pe buzele omului care a fost  şi a  rămas  devotat talentului  său,  Patriei. Şi  încă ceva. De la redactarea scrisorii au trecut   patru ani, s-au schimbat multe în ţară, în special după  Plenara C.C. din aprilie, după cel de-al XXVII-lea Congres al P.C.U.S.       A avut loc şi Congresul  cineaştilor. S-a schimbat conducerea Direcţiei Cinematografice a Statului. Iată de ce am decis, punându-ne de acord în această problemă cu familia lui A.Tarkovski să nu amintim numele celor pe care Andrei Tarkovski i-a considerat de bună seamă vinovaţi de nenorocirile care s-au abătut asupra lui. Timpul  a  arătat  că  ar fi  fost  foarte simplu să purtăm o discuţie privind relaţiile personale ale regizorului cu abia eliberaţii din funcţie, foştii conducători ai Direcţiei Cinematografice a Statului şi ai Uniunii cineaştilor  din U.R.S.S.

Unde rana este mai adâncă, e vorba de schimbarea întregului sistem de conducere al artei, de refuzul (în faţa  conducerii  birocratice) unor decizii nedezbătute şi unor hotărâri de voinţă.

Traducere şi adaptare

de Paul Polidor (1988-2025)

Nr.5(92)MCMLXXXVIII