Fostul ministru al Educației și Cercetării (2019-2020), Monica Anisie, a promovat și editat lucrările elevilor săi în ediția din 2007 a Festivalului-Concurs Internațional ,,Paul Polidor”, textele literare fiind publicate în antologiile fundației omonime (Nou: se publică studiul ,,Semne ale predispoziției spre dislexie” de Prof. logoped Lorena Mincu-CMBRAE/ISMB

În imagine: fragment din  coperta 1 a volumului: INTERNATIONAL FESTIVAL ,,PAUL POLIDOR”: GRĂDINIȚA ,,CEI ȘAPTE PITICI”-BUZĂU  ȘI INTERFERENȚE, EDITURA FUNDAȚIEI ,,PAUL POLIDOR”, BUCUREȘTI, 2010, ISBN:978-973-8919-26-6. ÎN CADRUL EDIȚIILOR XXV-XXVI ale FESTIVALULUI-CONCURS  ,,PAUL POLIDOR” DE INTERFERENȚE CULTURALE INTERNAȚIONALE VOM EDITA PE 12 IUNIE 2025  UN STUDIU PRIMIT DE LA PROF.LOGOPED LORENA MINCU (CMBRAE/ISMB) CU TITLUL:,,SEMNE ALE PREDISPOZIȚIEI SPRE DISLEXIE”, STUDIU CARE VA APĂREA SUB EGIDA EDITURII CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA (înregistrate notarial la București în cadrul FUNDAȚIEI ,,PAUL POLIDOR” ȘI PE SUPORT HÂRTIE TIPĂRITĂ).

SEMNE ALE PREDISPOZIȚIEI SPRE DISLEXIE

Prof. logoped Lorena Mincu

Acest articol dorește să prezinte o analiză detaliată a semnelor care pot indica o predispoziție spre dislexie, începând de la factori genetici și prenatali până la manifestările observabile la diferite vârste.

Informațiile sunt destinate părinților, educatorilor și specialiștilor, oferind repere pentru identificarea timpurie și intervenția adecvată în cazurile de predispoziție spre dislexie.

 

PREDISPOZIȚIA GENETICĂ

Dislexia reprezintă o tulburare specifică de învățare cu manifestări neurologice, care afectează capacitatea unei persoane de a citi, scrie și procesa informații în mod fluent, în ciuda unei inteligențe normale sau chiar superioare.

Cercetările științifice din ultimele decenii au demonstrat că dislexia are o componentă genetică semnificativă , fiind una dintre cele mai ereditabile tulburări de învățare cunoscute. Predispoziția genetică constituie un factor major de risc în dezvoltarea dislexiei. Studiile efectuate pe gemeni și în cadrul familiilor au arătat că există o rată de transmitere ereditară de aproximativ 40-60%. Acest lucru înseamnă că atunci când un părinte are dislexie, probabilitatea ca și copilul să dezvolte această condiție este semnificativ mai mare decât în populația generală. Prezența membrilor familiei cu probleme similare de citire, scriere sau procesare a informațiilor reprezintă un semnal de alarmă ce nu trebuie ignorat. Este esențial să înțelegem că , deși adesea catalogată greșit ca fiind exclusiv o tulburare de limbaj, dislexia implică, de fapt, multiple procese cognitive complexe. Ea afectează procesarea fonologică (capacitatea de a identifica și manipula sunetele vorbirii), memoria de lucru, viteza de procesare a informațiilor, iar uneori și alte abilități cognitive. Aceste dificultăți nu sunt rezultatul unei lipse de inteligență sau motivație, ci reflectă diferențe structurale și funcționale în organizarea cerebrală.

Identificarea predispoziției genetice spre dislexie poate fi realizată prin analiza istoricului familial, observarea atentă a dezvoltării timpurii a copilului și evaluarea prezenței semnelor precoce specifice. Cu cât identificarea se face mai devreme, cu atât intervenția poate fi mai eficientă, permițând implementarea strategiilor compensatorii înainte ca dificultățile să afecteze semnificativ performanța școlară și stima de sine a copilului.

FACTORI DE RISC PRENATALI  ȘI PERINATALI

Deși predispoziția genetică joacă un rol fundamental în dezvoltarea dislexiei, există numeroși factori de risc prenatali și perinatali care pot accentua susceptibilitatea unui copil către această tulburare de învățare. Acești factori pot interacționa cu predispoziția genetică, amplificând riscul apariției dislexiei sau a severității manifestărilor sale.

Leziunile minore ale sistemului nervos central apărute în timpul sarcinii reprezintă un factor de risc semnificativ. Aceste leziuni pot fi cauzate de diverși factori precum infecțiile materne, expunerea la substanțe toxice, consumul de alcool sau droguri în timpul sarcinii sau anumite afecțiuni medicale ale mamei. Chiar și leziunile minore, imperceptibile prin metodele imagistice obișnuite, pot afecta dezvoltarea normală a zonelor cerebrale implicate în procesarea limbajului și a citirii.

  

Complicații în timpul nașterii

Hipoxia (lipsa temporară de oxigen) în timpul nașterii poate afecta structurile cerebrale implicate în procesarea limbajului.

Travaliul prelungit, nașterea dificilă sau utilizarea instrumentelor medicale pot contribui la apariția unor micro-leziuni cerebrale.

 

Prematuritatea

Copiii născuți înainte de termen (sub 37 de săptămâni de gestație) sau cu greutate foarte mică la naștere (sub 1500g) prezintă un risc crescut de dezvoltare a dislexiei și a altor tulburări de învățare, din cauza imaturității sistemului nervos central.

 

Retardul de creștere fetală

Dezvoltarea insuficientă a fătului în uter poate afecta negativ dezvoltarea cerebrală , creând predispoziție pentru diverse tulburări neurologice, inclusiv dislexia.

Complicațiile post-natale cu impact asupra dezvoltării neurologice pot, de asemenea, influența apariția predispoziției spre dislexie. Acestea includ infecțiile severe, icterul prelungit care necesită fototerapie intensivă, traumatismele craniene, sau afecțiunile neurologice apărute în primul an de viață.

Expunerea la toxine de mediu în primele luni de viață poate, de asemenea, afecta dezvoltarea normală a circuitelor neuronale implicate în procesarea limbajului. Este important de menționat că prezența acestor factori de risc nu determină în mod automat apariția dislexiei, ci doar crește probabilitatea. Mulți copii expuși la acești factori de risc nu dezvoltă dislexie, în timp ce alții fără factori de risc evidenți pot manifesta această tulburare, subliniind astfel complexitatea interacțiunii dintre genetică și mediu în apariția dislexiei.

SEMNE OBSERVABILE ÎN PERIOADA PREȘCOLARĂ (3-5 ANI)

Perioada preșcolară (3-5 ani) reprezintă o etapă crucială în dezvoltarea abilităților de pre-alfabetizare, oferind oportunități importante pentru identificarea timpurie a semnelor de predispoziție spre dislexie. În această etapă creierul copilului prezintă o plasticitate ridicată , iar intervenița timpurie poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării viitoare. Unul dintre cele mai importante semnale de alarmă este achiziția târzie a limbajului și vorbirea care începe mai târziu decât la alți copii de aceeași vârstă. În mod normal copiii încep să spună primele cuvinte în jurul vârstei de 12 luni și formează propoziții simple până la 24 de luni. Copiii cu predispoziție spre dislexie pot prezenta întârzieri în aceste etape, începând să vorbească după vârsta de 18 luni sau chiar mai târziu.

 

Achiziție târzie a limbajului– copilul începe să vorbească mai târziu decât alți copii de aceeași vârstă și progresul limbajului este mai lent.

 

Extindere lentă a vocabularului– copilul învață cuvinte noi într-un ritm mai lent și are dificultăți în reținerea termenilor nou învățați.

 

Dificultăți în formarea cuvintelor– probleme persistente în pronunțarea corectă a cuvintelor și tendința de a inversa sunetele în cuvinte.

 

Probleme de memorie verbală– dificultăți în amintirea sau denumirea literelor, numerelor, culorilor și a obiectelor familiare.

Dificultățile în învățarea versurilor sau rimelor reprezintă un alt semn important. Copiii preșcolari adoră în mod normal cântecele, poeziile și jocurile cu rime, dar cei cu predispoziție spre dislexie pot avea probleme în memorarea acestora sau în recunoașterea și producerea rimelor. Această dificultate  reflectă o slabă conștientizare fonologică, care este un predictor puternic al abilităților ulterioare de citire.

Tulburările orientării în spațiu și simțul direcției slab dezvoltat pot fi, de asemenea, indicatori ai predispoziției spre dislexie. Copilul poate avea dificultăți în a recunoaște concepte precum “sus-jos”, “stânga-dreapta”, “înainte-înapoi”. Aceste  probleme se pot manifesta în activități precum desenatul, construirea cu cuburi sau orientarea în spații familiare.

MANIFESTĂRI SPECIFICE LA PREȘCOLARII MARI (5-6 ANI)

Pe măsură ce copiii se apropie de vârsta școlarității (5-6 ani) anumite manifestări specifice ale predispoziției spre dislexie devin mai evidente și mai ușor de observat. Această perioadă este caracterizată de achiziția formală a abilităților de pre-alfabetizare, oferind o fereastră optimă pentru identificarea timpurie a potențialelor dificultăți de învățare.

Inversarea sau confundarea literelor în timpul scrisului reprezintă unul dintre cele mai recognoscibile semne în această etapă. Deși este normal ca preșcolarii să inverseze ocazional literele precum “b” și “d”, “p” și “q”, sau “s” și “z”, persistența acestor confuzii după vârsta de 5-6 ani poate indica o predispoziție spre dislexie. De asemenea, copiii pot scrie în oglindă anumite litere sau chiar cuvinte întregi, fără să  își dea seama de eroare.

Probleme de orientare în spațiu și timp

La această vârstă dificultățile de orientare spațio-temporală devin mai evidente. Copilul poate avea probleme în a înțelege concepte precum “ieri”, “astăzi”, “mâine” sau succesiunea zilelor săptămânii. În ceea ce privește orientarea spațială pot persista dificultăți în diferențierea stânga-dreapta, sus-jos, înainte-înapoi. Aceste confuzii se pot reflecta în activități precum desenul, scrisul sau jocurile care implică orientare spațială. De asemenea, copilul poate întâmpina dificultăți în organizarea spațiului de lucru, de exemplu, menținerea unui spațiu adecvat între cuvinte atunci când scrie sau respectarea marginilor unei pagini.

Dificultăți în procesarea și înțelegerea sunetelor

Problemele de conștientizare fonologică devin mai evidente la această vârstă. Copiii pot avea dificultăți în a segmenta cuvintele în silabe sau foneme, în a identifica primul sau ultimul sunet dintr-un cuvânt, sau în a manipula sunetele pentru a forma cuvinte noi. Aceste abilități sunt cruciale pentru dezvoltarea ulterioară a citirii și scrierii. De asemenea, pot apărea dificultăți în discriminarea auditivă , cum ar fi distingerea între sunete asemnătoare (de exemplu, “p” și “b”, “t” și “d”, “f” și “v”). Aceste probleme pot afecta atât înțelegerea limbajului vorbit, cât și capacitatea de a reproduce corect sunetele în vorbire și, ulterior, în scris.

SEMNELE DISLEXIEI LA ȘCOLARII MICI (6-8 ANI)

Etapa școlară primară (6-8 ani) reprezintă perioada în care dislexia devine cel mai evident manifestă, deoarece acum copiii sunt confruntați sistematic cu sarcini de citire și scriere. În această etapă decalajul dintre abilitățile copilului cu predispoziție spre dislexie și cele ale colegilor săi începe să se accentueze, iar dificultățile specifice legate de alfabetizare devin mai vizibile. Citirea sub nivelul așteptat este unul dintre cele mai evidente semne ale dislexiei în această perioadă. Copilul poate întâmpina dificultăți persistente în recunoașterea și decodarea cuvintelor, chiar și a celor simple și frecvent întâlnite. Progresul în achiziția abilităților de citire este semnificativ mai lent decât al colegilor, în ciuda inteligenței normale sau chiar superioare și a instruirii adecvate.

Dificultăți la citirea cu voce tare– copilul citește ezitant, silabisit, cu multe pauze și cu un ritm neregulat. Adesea pierde rândul, sare peste cuvinte sau adaugă cuvinte care nu există în text. Poate citi același cuvânt în moduri diferite pe aceeași pagină fără să-și dea seama de inconsecvență .

 

Citire și scriere lentă și laborioasă–atât cititul, cât și scrisul necesită un efort cognitiv intens și consumă mult mai mult timp decât pentru colegii de aceeași vârstă. Copilul poate părea obosit după sesiuni scurte de citire sau scriere din cauza efortului mental suplimentar necesar.

 

Probleme de ortografie persistente-copilul face greșeli de ortografie constante și are dificultăți în a reține regulile ortografice chiar și după multiple repetări. Poate omite, inversa, adăuga sau înlocui litere și silabe, rezultând o scriere greu de descifrat.

 

Dificultăți în găsirea cuvântului potrivit-în conversație, copilul poate avea dificultăți în găsirea cuvintelor potrivite, folosind frecvent termeni generali precum “chestia aceea” sau “acel lucru”. De asemenea, poate folosi cuvinte înrudite semantic, dar inadecvate în context. Evitarea activităților care implică lectura devine un comportament observabil în această etapă. Copilul poate dezvolta diverse strategii pentru a evita cititul cu voce tare în clasă sau acasă, cum ar fi pretinderea că nu se simte bine, crearea unor diversiuni sau refuzul deschis. Această evitare este o consecință naturală a frustrării și a sentimentului de incompetență pe care îl experimentează în fața sarcinilor de citire.

 

ROLUL PĂRINȚILOR ȘI EDUCATORILOR ÎN IDENTIFICAREA TIMPURIE

Observarea atentă a comportamentului și performanțelor copiilor constituie primul pas în identificarea predispoziției spre dislexie. Părinții ar trebui să fie atenți la dezvoltarea limbajului, a abilităților cognitive și motorii, comparând progresul copilului lor cu reperele standard de dezvoltare, dar fără a cădea în capcana comparațiilor excesive cu alți copii.

Educatorii, pe de altă parte, au avantajul de a putea observa copilul în contextul grupului de covârstnici, putând astfel să identifice mai ușor decalajele semnificative în dezvoltare.

Sesizarea precoce a semnelor de predispoziție spre dislexie este esențială pentru reducerea impactului acestei tulburări asupra dezvoltării copilului. Cercetările în neuroștiințe au demonstrat că plasticitatea cerebrală este maximă în primii ani de viață , ceea ce face ca intervențiile timpurii să fie mult mai eficiente decât cele inițiate în perioada școlară sau mai târziu.