,,Paul Polidor”-Fest.XXVI: Centrul ,,Prof.Adriana Grigorescu” al Editurii Cadrelor Didactice din România din cadrul Fundației ,,Paul Polidor”: Exemple de bune practici-partea a doua (fragm. din proiectul de Comunicări științifice, Grăd.Nr.7, Sect.2, 2025/ editare pe suport hârtie tipărită în revista ,,Lucrările Festivalului Internațional Paul Polidor-1999…”/Nr.9B-ISSN:2668-554X).
,,Paul Polidor”-Fest.XXVI: Centrul ,,Prof.Adriana Grigorescu” al Editurii Cadrelor Didactice din România din cadrul Fundației ,,Paul Polidor”: Exemple de bune practici-partea a doua (fragm. din proiectul de Comunicări științifice, Grăd.Nr.7, Sect.2, 2025/ editare pe suport hârtie tipărită în revista ,,Lucrările Festivalului Internațional Paul Polidor-1999…”/Nr.9B-ISSN:2668-554X).
Foto: Reclama copertei I a revistei ,,PERSONALITĂȚI ÎN ARIA INTERFERENȚELOR INTERNAȚIONALE”: ADRIANA GRIGORESCU, Nr.6/2014/ISSN:2286-2110 (Director-fondator & Editor: PAUL POLIDOR)
SEMNE ALE PREDISPOZIȚIEI SPRE DISLEXIE
Prof. logoped Lorena Mincu (CMBRAE/ISMB)
Acest articol dorește să prezinte o analiză detaliată a semnelor care pot indica o predispoziție spre dislexie, începând de la factori genetici și prenatali până la manifestările observabile la diferite vârste.
Informațiile sunt destinate părinților, educatorilor și specialiștilor, oferind repere pentru identificarea timpurie și intervenția adecvată în cazurile de predispoziție spre dislexie.
PREDISPOZIȚIA GENETICĂ
Dislexia reprezintă o tulburare specifică de învățare cu manifestări neurologice, care afectează capacitatea unei persoane de a citi, scrie și procesa informații în mod fluent, în ciuda unei inteligențe normale sau chiar superioare. Cercetările științifice din ultimele decenii au demonstrat că dislexia are o componentă genetică semnificativă , fiind una dintre cele mai ereditabile tulburări de învățare cunoscute. Predispoziția genetică constituie un factor major de risc în dezvoltarea dislexiei. Studiile efectuate pe gemeni și în cadrul familiilor au arătat că există o rată de transmitere ereditară de aproximativ 40-60%. Acest lucru înseamnă că atunci când un părinte are dislexie, probabilitatea ca și copilul să dezvolte această condiție este semnificativ mai mare decât în populația generală. Prezența membrilor familiei cu probleme similare de citire, scriere sau procesare a informațiilor reprezintă un semnal de alarmă ce nu trebuie ignorat. Este esențial să înțelegem că , deși adesea catalogată greșit ca fiind exclusiv o tulburare de limbaj, dislexia implică, de fapt, multiple procese cognitive complexe. Ea afectează procesarea fonologică (capacitatea de a identifica și manipula sunetele vorbirii), memoria de lucru, viteza de procesare a informațiilor, iar uneori și alte abilități cognitive. Aceste dificultăți nu sunt rezultatul unei lipse de inteligență sau motivație, ci reflectă diferențe structurale și funcționale în organizarea cerebrală.
Identificarea predispoziției genetice spre dislexie poate fi realizată prin analiza istoricului familial, observarea atentă a dezvoltării timpurii a copilului și evaluarea prezenței semnelor precoce specifice. Cu cât identificarea se face mai devreme, cu atât intervenția poate fi mai eficientă, permițând implementarea strategiilor compensatorii înainte ca dificultățile să afecteze semnificativ performanța școlară și stima de sine a copilului.
FACTORI DE RISC PRENATALI ȘI PERINATALI
Deși predispoziția genetică joacă un rol fundamental în dezvoltarea dislexiei, există numeroși factori de risc prenatali și perinatali care pot accentua susceptibilitatea unui copil către această tulburare de învățare. Acești factori pot interacționa cu predispoziția genetică, amplificând riscul apariției dislexiei sau a severității manifestărilor sale. Leziunile minore ale sistemului nervos central apărute în timpul sarcinii reprezintă un factor de risc semnificativ. Aceste leziuni pot fi cauzate de diverși factori precum infecțiile materne, expunerea la substanțe toxice, consumul de alcool sau droguri în timpul sarcinii sau anumite afecțiuni medicale ale mamei. Chiar și leziunile minore, imperceptibile prin metodele imagistice obișnuite, pot afecta dezvoltarea normală a zonelor cerebrale implicate în procesarea limbajului și a citirii.
Complicații în timpul nașterii
Hipoxia (lipsa temporară de oxigen) în timpul nașterii poate afecta structurile cerebrale implicate în procesarea limbajului.
Travaliul prelungit, nașterea dificilă sau utilizarea instrumentelor medicale pot contribui la apariția unor micro-leziuni cerebrale.
Prematuritatea
Copiii născuți înainte de termen (sub 37 de săptămâni de gestație) sau cu greutate foarte mică la naștere (sub 1500g) prezintă un risc crescut de dezvoltare a dislexiei și a altor tulburări de învățare, din cauza imaturității sistemului nervos central.
Retardul de creștere fetală
Dezvoltarea insuficientă a fătului în uter poate afecta negativ dezvoltarea cerebrală , creând predispoziție pentru diverse tulburări neurologice, inclusiv dislexia. Complicațiile post-natale cu impact asupra dezvoltării neurologice pot, de asemenea, influența apariția predispoziției spre dislexie. Acestea includ infecțiile severe, icterul prelungit care necesită fototerapie intensivă, traumatismele craniene, sau afecțiunile neurologice apărute în primul an de viață. Expunerea la toxine de mediu în primele luni de viață poate, de asemenea, afecta dezvoltarea normală a circuitelor neuronale implicate în procesarea limbajului. Este important de menționat că prezența acestor factori de risc nu determină în mod automat apariția dislexiei, ci doar crește probabilitatea. Mulți copii expuși la acești factori de risc nu dezvoltă dislexie, în timp ce alții fără factori de risc evidenți pot manifesta această tulburare, subliniind astfel complexitatea interacțiunii dintre genetică și mediu în apariția dislexiei.
SEMNE OBSERVABILE ÎN PERIOADA PREȘCOLARĂ (3-5 ANI)
Perioada preșcolară (3-5 ani) reprezintă o etapă crucială în dezvoltarea abilităților de pre-alfabetizare, oferind oportunități importante pentru identificarea timpurie a semnelor de predispoziție spre dislexie. În această etapă creierul copilului prezintă o plasticitate ridicată , iar intervenița timpurie poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării viitoare. Unul dintre cele mai importante semnale de alarmă este achiziția târzie a limbajului și vorbirea care începe mai târziu decât la alți copii de aceeași vârstă. În mod normal copiii încep să spună primele cuvinte în jurul vârstei de 12 luni și formează propoziții simple până la 24 de luni. Copiii cu predispoziție spre dislexie pot prezenta întârzieri în aceste etape, începând să vorbească după vârsta de 18 luni sau chiar mai târziu.
Achiziție târzie a limbajului– copilul începe să vorbească mai târziu decât alți copii de aceeași vârstă și progresul limbajului este mai lent.
Extindere lentă a vocabularului– copilul învață cuvinte noi într-un ritm mai lent și are dificultăți în reținerea termenilor nou învățați.
Dificultăți în formarea cuvintelor– probleme persistente în pronunțarea corectă a cuvintelor și tendința de a inversa sunetele în cuvinte.
Probleme de memorie verbală– dificultăți în amintirea sau denumirea literelor, numerelor, culorilor și a obiectelor familiare. Dificultățile în învățarea versurilor sau rimelor reprezintă un alt semn important. Copiii preșcolari adoră în mod normal cântecele, poeziile și jocurile cu rime, dar cei cu predispoziție spre dislexie pot avea probleme în memorarea acestora sau în recunoașterea și producerea rimelor. Această dificultate reflectă o slabă conștientizare fonologică, care este un predictor puternic al abilităților ulterioare de citire.
Tulburările orientării în spațiu și simțul direcției slab dezvoltat pot fi, de asemenea, indicatori ai predispoziției spre dislexie. Copilul poate avea dificultăți în a recunoaște concepte precum “sus-jos”, “stânga-dreapta”, “înainte-înapoi”. Aceste probleme se pot manifesta în activități precum desenatul, construirea cu cuburi sau orientarea în spații familiare.
MANIFESTĂRI SPECIFICE LA PREȘCOLARII MARI (5-6 ANI)
Pe măsură ce copiii se apropie de vârsta școlarității (5-6 ani) anumite manifestări specifice ale predispoziției spre dislexie devin mai evidente și mai ușor de observat. Această perioadă este caracterizată de achiziția formală a abilităților de pre-alfabetizare, oferind o fereastră optimă pentru identificarea timpurie a potențialelor dificultăți de învățare.
Inversarea sau confundarea literelor în timpul scrisului reprezintă unul dintre cele mai recognoscibile semne în această etapă. Deși este normal ca preșcolarii să inverseze ocazional literele precum “b” și “d”, “p” și “q”, sau “s” și “z”, persistența acestor confuzii după vârsta de 5-6 ani poate indica o predispoziție spre dislexie. De asemenea, copiii pot scrie în oglindă anumite litere sau chiar cuvinte întregi, fără să își dea seama de eroare.
Probleme de orientare în spațiu și timp
La această vârstă dificultățile de orientare spațio-temporală devin mai evidente. Copilul poate avea probleme în a înțelege concepte precum “ieri”, “astăzi”, “mâine” sau succesiunea zilelor săptămânii. În ceea ce privește orientarea spațială pot persista dificultăți în diferențierea stânga-dreapta, sus-jos, înainte-înapoi. Aceste confuzii se pot reflecta în activități precum desenul, scrisul sau jocurile care implică orientare spațială.
De asemenea, copilul poate întâmpina dificultăți în organizarea spațiului de lucru, de exemplu, menținerea unui spațiu adecvat între cuvinte atunci când scrie sau respectarea marginilor unei pagini.
Dificultăți în procesarea și înțelegerea sunetelor
Problemele de conștientizare fonologică devin mai evidente la această vârstă. Copiii pot avea dificultăți în a segmenta cuvintele în silabe sau foneme, în a identifica primul sau ultimul sunet dintr-un cuvânt, sau în a manipula sunetele pentru a forma cuvinte noi. Aceste abilități sunt cruciale pentru dezvoltarea ulterioară a citirii și scrierii. De asemenea, pot apărea dificultăți în discriminarea auditivă , cum ar fi distingerea între sunete asemnătoare (de exemplu, “p” și “b”, “t” și “d”, “f” și “v”). Aceste probleme pot afecta atât înțelegerea limbajului vorbit, cât și capacitatea de a reproduce corect sunetele în vorbire și, ulterior, în scris.
SEMNELE DISLEXIEI LA ȘCOLARII MICI (6-8 ANI)
Etapa școlară primară (6-8 ani) reprezintă perioada în care dislexia devine cel mai evident manifestă, deoarece acum copiii sunt confruntați sistematic cu sarcini de citire și scriere. În această etapă decalajul dintre abilitățile copilului cu predispoziție spre dislexie și cele ale colegilor săi începe să se accentueze, iar dificultățile specifice legate de alfabetizare devin mai vizibile. Citirea sub nivelul așteptat este unul dintre cele mai evidente semne ale dislexiei în această perioadă. Copilul poate întâmpina dificultăți persistente în recunoașterea și decodarea cuvintelor, chiar și a celor simple și frecvent întâlnite. Progresul în achiziția abilităților de citire este semnificativ mai lent decât al colegilor, în ciuda inteligenței normale sau chiar superioare și a instruirii adecvate.
Dificultăți la citirea cu voce tare– copilul citește ezitant, silabisit, cu multe pauze și cu un ritm neregulat. Adesea pierde rândul, sare peste cuvinte sau adaugă cuvinte care nu există în text. Poate citi același cuvânt în moduri diferite pe aceeași pagină fără să-și dea seama de inconsecvență .
Citire și scriere lentă și laborioasă–atât cititul, cât și scrisul necesită un efort cognitiv intens și consumă mult mai mult timp decât pentru colegii de aceeași vârstă. Copilul poate părea obosit după sesiuni scurte de citire sau scriere din cauza efortului mental suplimentar necesar.
Probleme de ortografie persistente-copilul face greșeli de ortografie constante și are dificultăți în a reține regulile ortografice chiar și după multiple repetări. Poate omite, inversa, adăuga sau înlocui litere și silabe, rezultând o scriere greu de descifrat.
Dificultăți în găsirea cuvântului potrivit-în conversație, copilul poate avea dificultăți în găsirea cuvintelor potrivite, folosind frecvent termeni generali precum “chestia aceea” sau “acel lucru”. De asemenea, poate folosi cuvinte înrudite semantic, dar inadecvate în context. Evitarea activităților care implică lectura devine un comportament observabil în această etapă. Copilul poate dezvolta diverse strategii pentru a evita cititul cu voce tare în clasă sau acasă, cum ar fi pretinderea că nu se simte bine, crearea unor diversiuni sau refuzul deschis. Această evitare este o consecință naturală a frustrării și a sentimentului de incompetență pe care îl experimentează în fața sarcinilor de citire.
ROLUL PĂRINȚILOR ȘI EDUCATORILOR ÎN IDENTIFICAREA TIMPURIE
Observarea atentă a comportamentului și performanțelor copiilor constituie primul pas în identificarea predispoziției spre dislexie. Părinții ar trebui să fie atenți la dezvoltarea limbajului, a abilităților cognitive și motorii, comparând progresul copilului lor cu reperele standard de dezvoltare, dar fără a cădea în capcana comparațiilor excesive cu alți copii.
Educatorii, pe de altă parte, au avantajul de a putea observa copilul în contextul grupului de covârstnici, putând astfel să identifice mai ușor decalajele semnificative în dezvoltare. Sesizarea precoce a semnelor de predispoziție spre dislexie este esențială pentru reducerea impactului acestei tulburări asupra dezvoltării copilului. Cercetările în neuroștiințe au demonstrat că plasticitatea cerebrală este maximă în primii ani de viață, ceea ce face ca intervențiile timpurii să fie mult mai eficiente decât cele inițiate în perioada școlară sau mai târziu.
ŞCOALA PRIN OCHII UNUI COPIL-POVESTE-
Prof. Ed. Timpurie: Răducanu Ameluța / Grădinița nr.7
-Doamna, scrii şi despre mine ȋn caietul tău?
-Da, scriu şi despre tine.
-Poţi să ȋmi spui ce scrii?, întrebă şi mai curios copilul, nerăbdător ȋn a primi răspunsul.
– Dragul meu, ȋi răspunde doamna, creionul cu care scriu este foarte important, chiar mai important decât cuvintele pe care le scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el atunci când vei fi tu mare…
Copilul privi nelămurit creionul şi un pic dezamăgit că doamna sa ȋl compara cu un creion la care el nu vedea ceva special, ba chiar ȋi spuse doamnei cu multă ȋndrăzneală, parcă şi mai curios:
Dar… este la fel ca toate creioanele pe care le aveți ȋn suportul dv. /…/ Are o poveste mai specială acesta?
Totul depinde de cum priveşti lucrurile, răspunde doamna un pic amuzată de curiozitatea copilului, care întreba același lucru în fiecare zi. Putem învăța lucruri foarte importante de la un creion. Dacă ți-aș oferi acest creion, tu ce ai vrea să faci cu el? Păi, nu m-am gândit niciodată la asta, poate am să scriu și eu…
Aș vrea ca școala să-mi ofere aripi, să-mi dezvolte imaginația, creativitatea. Aș vrea să merg cu drag la școală, dacă cineva
mi-ar asculta nevoile, dacă mi-ar fi respectată vârsta și potențialul meu în funcție de personalitatea mea. Aș vrea să învăț lucruri utile pentru viață, căci noi trăim, avem o viață în care sunt necesare o serie de abilități. Stăm mulți ani la școală. N-am putea oare să ne pregătim acolo pentru viață? La școală am putea să cooperăm, pentru că, deși suntem destul de mulți, există un loc sub soare pentru fiecare. La școală ne-am putea descoperi unicitatea, complexul de trăsături care ne face unici.
Și, de asemenea, am putea învăța să ne valorizăm pe noi, precum și diferențele dintre noi. Evident, am deveni mai toleranți! Școala ne-ar putea oferi o modalitate sănătoasă de-a ne descoperi propriile ritmuri și de-a ni le respecta, ajutându-ne să ne dezvoltăm unelte cât mai concrete pentru acestea. La școală ar trebui să întâlnim modele, învățători, educatori, dascăli care să reprezinte și să formeze adevărate principii și valori. Școala ar putea fi un loc fascinant în care să ne descoperim, să-i descoperim pe ceilalți, precum și lumea în întregime.La școală ne-am putea descoperi abilități și dezvolta întreg potențialul corelat cu acestea. Școala poate să fie un loc al satisfacțiilor: intelectuale, estetice, emoționale, acționale. Școala ar trebui să fie un loc în care mergem pentru a deveni mai liberi, mai originali, nu mai uniformi și ȋnchistaţi. Școala ar putea și ar trebui să fie o prioritate a unei societăți dacă acea societate chiar și-ar dori să se dezvolte. Școala ar putea crea fericire, ajutând la dezvoltarea unor oameni echilibrați, armonioși, maturi. Școala ar trebui să ne pregătească pentru interacțiunea cu ceilalți, pentru că trăim printre oameni și viața înseamnă, pentru noi oamenii, oameni. La școală am putea învăța să gândim cu mintea noastră. E mare lucru să poți să-ți folosești mintea pentru a gândi cu propriile idei, nu cu ale altora! Și, dacă toate acestea ar putea fi realizate într-o societate reală, calitatea vieții în acea societate ar fi sigur crescută.
-Damian, ce scrii acolo?
-Doamna, poftiți creionul… am scris și despre dumneavoastră.
,,THE TALES FROM THE PAST COME TO LIFE IN THE FUTURE”- PROIECT eTWINNING
Damaschin Mariana / Russ Anastasia Katia
Prof. pentru Educație Timpurie-Gr.7
Poveștile constituie surse valoroase de învățare, facilitând atât transmiterea unor lecții esențiale de viață, cât și consolidarea cu patrimoniul cultural, în timp ce stimulează gândirea creativă și imaginația. Proiectul eTwinning „The Tales from The Past Come to Life in The Future” are ca scop explorarea universului fascinant al poveștilor prin colaborări internaționale între preșcolari, dar și cadre didactice din diferite țări pentru a redescoperi și valorifica basmele, legendele și miturile tradiționale. Acest proiect nu este doar o călătorie în timp, ci și o punte între generații și culturi, demonstrând faptul că poveștile rămân actuale prin înțelesurile profunde. Proiectul s-a desfășurat în perioada Februarie-Aprilie 2025, publicul țintă este format din preșcolari și școlari cu CES, iar țările partenere sunt Turcia, Grecia, Croația și România. Activități desfășurate în cadrul proiectului: –ascultarea poveștilor citite de bunici; -dramatizarea creativă și storytelling; interpretarea poveștilor folosind inteligența artificială; -ilustrații și activități artistice;activități muzicale inspirate din povești; „Mosaic Work with Fairy Tales”;-sărbătorirea Zilei Mondiale a Teatrului, 27 Martie;-activități integrative pentru copiii cu CES;-tur virtual în lumea poveștilor folosind tehnologia.Pe baza Analizei SWOT identificăm următoarele puncte forte și oportunități: -a fost oferit un mediu armonios și productiv de colaborare cu parteneri din diferite țări; –elevii cu nevoi speciale s-au simțit valorizați și parte integrantă a procesului, ei trăind un sentiment de reușită în cadrul activităților la care au participat. REPERE de acțiuni manageriale: -au fost realizate produse moderne și interactive prin expoziția digitală și aplicațiile cu coduri QR; conștientizarea privind siguranța digitală a fost dezvoltată prin pregătirea unui panou dedicat „Zilei Internetului Sigur” în luna februarie; activitățile dedicate acestei zile au fost adaptate pentru elevii cu nevoi speciale, contribuind astfel la crearea unei conștientizări accesibile privind siguranța digitală;-au fost colectate feedbackuri de la mai multe părți implicate, prin intermediul chestionarelor adresate elevilor, profesorilor și părinților;-dezvoltarea copiilor a fost sprijinită într-un mod complex, prin activități care au implicat simboluri culturale, muzică, artă și teatru;-incluziunea a fost asigurată prin desfășurarea de activități senzoriale bazate pe povești, adresate elevilor cu nevoi speciale, atenția și interacțiunea acestora crescând datorită utilizării materialelor concrete;-basmele din diferite culturi au crescut atât curiozitatea, cât și gradul de conștientizare culturală în rândul copiilor;-dezvoltarea empatiei și a conștiinței sociale la elevii cu nevoi speciale a fost sprijinită;-tehnologia a fost integrată creativ în educație, datorită unor aplicații inovatoare precum interpretarea basmelor cu ajutorul inteligenței artificiale;-vocalizarea poveștilor și animarea simbolurilor cu ajutorul inteligenței artificiale au oferit conținut adaptat stilurilor de învățare audio-vizuale ale elevilor cu nevoi speciale;-impactul proiectului a fost transmis unui public larg prin produse permanente, precum cărțile realizate în comun și expozițiile digitale; -elevii cu nevoi speciale au avut ocazia să își vadă concret contribuțiile;conștientizarea socială a fost dezvoltată prin organizarea de evenimente dedicate unor zile speciale, precum Ziua Mondială a Teatrului și Ziua Internetului Sigur; aceste activități au încurajat și participarea activă a persoanelor cu nevoi speciale în viața socială;-rezultatele proiectului au constituit o bază solidă pentru viitoare aplicații Erasmus.
Legătura cu Programa Școlară
Conform Curriculumului pentru Educația Preșcolară din România, este prevăzută o perioadă zilnică dedicată lecturii împreună cu cei mici, lectura fiind „una dintre cele mai intense, educative și răspândite activități” și „cu cât copilul este mai devreme introdus în lumea cărților, cu atât efectele sale sunt mai importante și de durată în domeniul limbajului, comunicării, precum și în cel al comportamentului și socializării”. Așa cum se precizează în Curriculum, lectura este cu adevărat importantă. Chiar dacă cei mici încă nu știu să citească, li se poate insufla de timpuriu plăcerea pentru cărți. Această vârstă este cea mai potrivită pentru formarea unor obiceiuri bune. Primele cărți cu care copilul intră în contact sunt cele cu povești ilustrate, cu imagini colorate. Poveștile sunt citite copiilor de către părinți, apoi de către educatori, stimulând treptat dragostea pentru lectură. În activitățile desfășurate în cadrul proiectului au fost urmărite formarea următoarelor comportamente, așa cum sunt precizate în Curriculumul:I.Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute:
1.1. Practică, cu sprijin, ascultarea activă a unui mesaj, pentru a-l înțelege și primi (comunicare receptivă);1.2. Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral, ca urmare a valorificării ideilor, emoțiilor, sensurilor etc. (comunicare expresivă);
Mesaje orale în diverse situații de comunicare
2.1. Demonstrează capacitatea de a comunica clar idei, nevoi, curiozități, acțiuni, propriile emoții (comunicare expresivă)
2.2. Respectă regulile exprimării corecte, în diferite contexte de comunicare
2.3. Demonstrează o extindere progresivă a vocabularului
2.4. Participă în activități de grup și de joc, în situații comune, ca vorbitor
2.5. Folosește structuri orale simple
2.6. Practică și extinde progresiv vocabularul
Demonstrează o atitudine pozitivă față de limba română // 3.1. Participă cu interes și plăcere la activități de limbă română // 3.2. Folosește structurile orale dobândite în contexte familiare, cunoscute (ex: în jocuri de rol, dramatizări, teatru de păpuși etc.). Proiectul eTwinning „The Tales from The Past Come to Life in The Future” a demonstrat cât de importantă este îmbinarea tradiției cu tehnologia modernă în procesul educațional. Prin redescoperirea basmelor clasice și reinterpretarea lor dintr-o perspectivă contemporană, copiii au avut ocazia să-și dezvolte imaginația, creativitatea și competențele de comunicare, dar și să-și însușească valori precum empatia și respectul pentru diversitate. Implicarea activă a preșcolarilor, inclusiv a celor cu nevoi speciale, a contribuit la crearea unui mediu incluziv și stimulativ, în care fiecare voce a fost ascultată și valorizată. Astfel, proiectul nu doar a sprijinit formarea unor deprinderi esențiale conform Curriculumului preșcolar, ci a și deschis noi perspective pentru educația digitală și interculturală, pregătind copiii pentru provocările viitorului.
IMPLICAȚIILE GRĂDINIȚEI ASUPRA SOCIALIZĂRII COPIILOR
Prof. Înv. Preșcolar: Spătaru Mihaela/Russ Olesia-Iulia, Gr.7/Sect.2
Cadrele didactice din instituțiile preșcolare, de comun acord cu părinții și membrii comunității, pot aduce o contribuție esențială la îmbunătățirea procesului de educație a preșcolarilor, în așa mod ca ea să capete caracter acțional, mai aproape de interesele și posibilitățile copilului de vârstă timpurie. Problematica socializării copiilor a fost studiată profund în psihologie și pedagogie pe parcusul ultimelor decenii. Cercetătorii au dovedit că această problemă necesită crearea unui context social necesar copilului, deoarece socializarea este un proces bilateral, pe de o parte de către adult, care-i atribuie copilului experiența socială umană, iar, pe de altă parte, de către copil, care însușește în mod independent un sistem de roluri sociale. Socializarea umană are două etape importante:-socializarea inițială, primară, care începe în familie, în copilărie;-socializarea continuă, care se efectuează pe parcursul vieții. Obiectivele principale ale socializării copiilor prevăd:priceperi de a stabili diverse contacte sociale; capacități de a acționa împreună cu semenii. În procesul socializării, o dată cu dezvoltarea socială a copilului, cu familiarizarea lui cu valorile sociale este necesar ca pedagogii să ia în consideraţie şi să păstreze trăsăturile caracteristice ale fiecărei individualități (ale fiecărui copil). În psihopedagogie este dovedit, de asemenea, că procesul de socializare a copilului preşcolar se realizează prin intermediul activităţilor de bază a copilăriei timpurii: de joc, practice cu obiecte şi de învăţare elementară. Prin intermediul acestor activităţi (şi în fond al celei de joc) copiii:-se familiarizează cu lumea adulților;-se cunosc cu valorile generale umane, cele naţionale (la nivel elementar), cultura;-învaţă roluri sociale şi comportamentale;-explorează şi însuşesc realitatea;-însuşesc cele mai importante fapte şi evenimente semnificative;-încep să obţină experienţa de interacţiune cu societatea. Educaţia preşcolară ar trebui să acorde o atenţie mai mare procesului de socializare şi formării comportamentelor de bază ale personalității copilului: social, afectiv, cognitiv, verbal, motor, motivaţional, volitiv. Socializarea reprezintă procesul de devenire a unei individualităţi umane ca fiinţă socială, de integrare a copilului în societate. Necesitatea transmiterii mijloacelor de comunicare ale limbajului şi a cunoştinţelor decurge din faptul că un copil este o fiinţă potenţial socială, care intră în viaţă fără nici o zestre culturală: nu posedă limbaj, nu are control asupra impulsurilor, nu are formate deprinderi şi atitudini. De aceea, tot ce se transmite în procesul de socializare (valori sociale, obiceiuri, tradiţii progresiste, idealuri, atitudini, sentimente, comportamentele existente într-o comunitate umană) este interiorizat de către copil, permiţându-se astfel internalizarea unui model cultural ce se va răsfrânge în comportamente deschise, vizibile (ţinută, limbaj, conduită morală), dar şi în conduite mai puţin vizibile (atitudini, stări emoționale, opinii). Copilul va dobândi reguli de viaţă, obişnuinţe, moduri de gândire, cadre spaţio-temporale, idealuri conforme cu mediul social în care este crescut, capacitatea de comunicare şi interacţiune, competenţa de exercitare a rolurilor cerute de societate (de copil, de prieten, de şcolar), dar şi dobândirea conştiinţei datoriilor şi responsabilităţii. Este foarte adevărat că familia, cu atmosfera ei caldă, plină de afecţiune contribuie prima şi decisiv la dezvoltarea fizică şi psihică a copilului, dar personalitatea umană se conturează cald şi uman, ştiinţific şi metodic, în cadrul grădiniţei. Pregătirea pentru intrarea în viaţa adultă, anterior realizată de familie, va fi continuată, în perioada preşcolarităţii, de către această instituţie. Acesta este acum contextul în care copilul va trebui să facă prima încercare de a iubi pe altcineva în afară de sine. Influenţa acestui agent de socializare este deosebit de importantă, pentru că în preşcolaritate se manifestă o creştere surprinzătoare a capacităţilor fizice şi psihice a copilului, se realizează echilibrul cu ambianţa în vederea unei adaptări corespunzătoare. Astfel, pe bună dreptate, acest stadiu este denumit „vârsta de aur a copilăriei” în care „o personalitate umană se conturează şi reuşeşte să se exprime, un suflet se deschide spre lume”. Mediul social acţionează asupra individului în sensul modelării personalităţii sale prin componentele educaţionale: iniţial familia, apoi grădiniţa, care continuă şi îmbogăţeşte conţinutul educativ. Avându-se în vedere faptul că preşcolaritatea cuprinde cea mai importantă experienţă socio-educaţională din viaţa unei persoane, aşa cum se afirma tot mai des în studiile de specialitate, potenţialul formativ al acestei vârste poate fi valorificat cu succes în procesul educativ desfăşurat în cadrul grădiniţei. Socializarea din grădiniţă este diferită în conţinut şi ca modalitate de cea din familie (deşi grădiniţa nu diminuează importanţa educaţiei oferite până acum): se trece de la interacţiunea directă copil-părinți la integrarea copilului în raporturi umane şi sociale. Socializarea realizată în grădiniță include atât motrica organizare, cât şi îmbogăţirea conţinuturilor cognitive, modelarea afectivă şi însuşirea largă a experienţei umane: limbajul, cunoștințele şi modalităţile practice de acţionare, normele de comportament sunt toate cuprinse în sfera socializării. Învăţarea socială reprezintă mecanismul principal care este responsabil, în preşcolaritate, de maturizarea şi dezvoltarea psihosocială, reprezentată de modalităţi optime de relaţionare interpersonală a copilului, de capacitatea de integrare în activităţi de grup, de strategiile de raportare la normele şi valorile acceptate de grup, de motivaţia pentru activităţile desfăşurate în comun şi de dorinţa de a coopera cu ceilalţi.
Bibliografie:1. Tucicov-Bogdan A., Psihologie generală și socială, vol. II. Editura didactică și pedagogică, București, 1973; 2. Coașan A., Vasilescu A., Adaptarea școlară. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1998;
- Kulcsar T., Factorii psihologici ai reușitei școlare, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1978; 4. Zlate M., Psihologia socială a grupurilor școlare, Editura EP, 1972, 300 p.; 5. Mîslițchi V. Adaptarea școlară, Ghid practic; 6. Stela Cemortan, Dimensiuni psihopedagogice ale socializării copiilor de vârstă timpurie, Chișinău 2015.
IMPORTANȚA SOCIALIZĂRII LA PREȘCOLARI
Gr.7:Prof. pt. ed. timpurie Irimia Ancuța, Popescu Lavinia
Socializarea reprezintă un proces foarte complex, ce presupune multiple interacţiuni între individ şi societate. Din perspectiva societăţii socializarea este procesul de pătrundere a noilor indivizi într-un mod organizat de viață, într-o tradiţie culturală stabilită. Din perspectiva individului socializarea este un proces prin care animalul uman devine fiinţă umană şi dobândește un sine.
Termenul “social” se referă la o relație sau interacțiune între două sau mai multe persoane care răspund și se influențează reciproc. Socializarea este un proces important în dezvoltarea copilului, deoarece acesta devine membru funcțional al unui grup și preia valorile, comportamentele și convingerile celorlalți membri. Dezvoltarea socială începe să prindă contur încă de la naștere și se dezvoltă pe tot parcursul vieții copilului. De la primele interacțiuni cu mama și tata și până la crearea primilor prieteni și apoi la școală și la serviciu, copilul este înconjurat tot timpul de oameni care formează cercul lui social în care, practic, se dezvoltă.
Când începe dezvoltarea socială la copii? Copilul începe să interacționeze cu persoanele din jurul lui de la momentul nașterii. De atunci spunem că începe dezvoltarea lui socială. Nu trebuie să ajungă la vârsta la care să își facă primii prieteni pentru a fi sociabil și a cunoaște ce înseamnă socializarea.
Cum se dezvoltă socializarea copilului? Socializarea copilului începe cu părinții. Mama și tata sunt primii prieteni, parteneri de joacă și confidenți ai bebelușului, chiar dacă el nu poate să spună sau să facă prea multe. Totuși, el răspunde în felul lui la cereri, solicitări, aprecieri – plânsete, atingeri, gângureli, mișcarea mânuțelor, apucarea lucrurilor etc., socializa. Cu ajutorul părinților copilul începe să se familiarizeze cu oamenii și, treptat, începe să îi placă și pe cei din preajma lui. Este încă un pas făcut în dezvoltarea lui socială.
În jurul vârstei de 3 ani sociabilitatea lui prinde alt contur. Descoperă plăcerea de a interacționa, vorbi și a se juca cu alți copii, pentru ca, la puțin timp după aceea, în perioada preșcolară, să își facă și primii prieteni. În cadrul grădiniței socializarea copilului are loc la nivel complex: pe lângă relațiile dezvoltate cu părinții și cei apropiați, apar cele cu copiii de aceeași vârstă, dar și cu persoane din afara familiei – personalul grădiniței. Acest aspect contribuie la o dezvoltare emoțională armonioasă a personalității copilului, în același timp ajutându-l să-și formeze independența. Prin intermediul stărilor pe care copilul le experimentează socializând, începe să înțeleagă ce înseamnă prietenia, sprijinul, generozitatea și îi sunt inoculate principii de viață sănătoasă de la o vârstă fragedă. La grădiniță jocul are funcţie de socializare a copilului, ceea ce se explică prin tendinţa mereu accentuată a copiilor de a se acomoda la ceilalţi, dar şi de a asimila relaţiile cu cei din jur la eul său. Această funcţie este prezentă mai ales în jocul cu reguli, care înseamnă acceptarea normelor exterioarelui, dar care, o dată asimilate, devin un bun câştigat de copil. Jocul didactic, formă a jocului cu reguli, facilitează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor, iar datorită caracterului său formativ influenţează dezvoltarea personalităţii copiilor, de cultivare a proceselor cognitive superioare (gândirea, imaginaţia). În timpul dezvoltării psihologice a copilului, prin utilizarea unor variate forme de joc, se realizează o latură importantă a educaţiei, socializarea treptată a copilului. Prin participarea la joc, prin respectarea regulilor jocului, prin recunoaşterea învingătorului, prin spiritul de echipă se dezvoltă importante calităţi umane necesare dezvoltării armonioase din punct de vedere socio-emoţional. De asemenea, are un rol valoros în închegarea colectivului şi în formarea disciplinei conştiente. În joc copilul este obligat să respecte iniţiativa colegilor, să le aprecieze munca şi să le recunoască meritele, să respecte regulile jocului şi să reacţioneze în conformitate cu ele, să-şi autoregleze propria activitate. Jocul bine organizat şi pregătit constituie un mijloc de cunoaştere şi familiarizare a copiilor cu viaţa înconjurătoare, pentru că, în desfăşurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoştinţelor şi la valorificarea lor creatoare. Acceptarea şi respectarea regulilor jocului îl determină pe preşcolar să participe la efortul comun al grupului din care face parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, lupta pentru învingerea dificultăţilor, respectarea integrală a regulilor jocului şi a succesului final vor pregăti treptat omul de mâine.
Dacă la începutul preşcolarităţii este evidentă incapacitatea copilului de a participa corelat şi concomitent cu toţi ceilalţi la toate etapele jocului datorită faptului că realitatea lui subiectivă este mult dilatată și încă predomină egocentrismul, iar jocul practicat este sărac, copilul nu prezintă dorinţa de joc în grup pentru că înţelege greu jocurile care comportă un schimb reciproc, iar conflictul apare din dorinţa celor mici de a se juca cu acelaşi obiect, în acelaşi timp, începând cu vârsta de 5 ani, când activităţile sunt organizate pe bază de reguli, convenţii, norme ce trebuie respectate, celălalt este perceput ca partener egal de activitate, cu individualitate proprie, dorinţele acestuia fiind luate în considerare; așadar, apare jocul colectiv, în care fiecare joacă rolul său, dar ţinând cont de acţiunea celorlalţi parteneri, apar relaţii de colaborare şi, chiar dacă mai există fenomene ca certuri, întreruperi, excluderi şi autoexcluderi din activitate, acestea sunt, în general, semne de sociabilitate, pentru că viaţa socială şi înclinaţia care îi determină pe anumiţi copii să o caute multiplică prilejuri de conflict. Cu cât copiii singuri reuşesc să le rezolve între ei, fără apel la autoritatea adultului, cu atât mai mult „există garanţia unei sociabilităţi şi socializări autentice” (Teodorescu, S., 1976, p. 87). Aşadar, copilul preşcolar trăieşte noi experienţe în relaţiile cu cei din jur, experienţe la care trebuie să se adapteze şi să acţioneze nu numai în funcţie de dorinţele sale, ci să ţină seama şi de cerinţele celorlalţi. La nivelul grădiniţei, prin jocurile didactice copilul va învăţa să coopereze, să se conformeze regulilor de grup, să-şi armonizeze cerinţele sale cu cele ale grupului şi să acţioneze în conformitate cu acestea. Astfel de conduite de inter-relaţionare au semnificaţia socializării copilului şi a valorificării potenţialului său din planul personalităţii, care se află într-o continuă dezvoltare şi expansiune. Pentru a se putea integra şi coopera eficient cu cei din jur, copilul trebuie să atingă un anumit nivel al socializării, care presupune o modalitate de percepere şi considerare a calităţilor celor cu care vine în contact.
Jocurile cu roluri se dezvoltă treptat, o dată cu viaţa din ce în ce mai complexă a preşcolarului. Dacă la început subiectele sunt abia schiţate şi se construiesc pe măsură ce jocul se derulează – de aici şi tendinţa de abandon în favoarea altuia mai atrăgător – după 4 ani subiectele devin mai consistente, iar către 6 ani jocul cuprinde o poveste întreagă. Astfel, când copiii se află în grupuri mai numeroase (grupa de grădiniţă), jocul de creaţie cu roluri, dezvoltat mai întâi pe teme diferite, în grupuri restrânse, poate manifesta tendinţa de unificare în jurul unei teme comune. Jocul ,,De-a mama” poate unifica jocuri, precum: ,,De-a medicul”, ,,De-a cumpărăturile”, ,,La teatru”, ,,În parcul de distracţii”. Copilul-mamă îşi însuşeşte dragostea faţă de copil, are grijă să nu răcească, îl duce la medic atunci când se îmbolnăveşte, îi cumpără jucării, îl duce la teatrul de păpuşi ori în parcul de distracţii apropiindu-se de legăturile existente în viaţa reală. Acest salt de la acţiunile izolate la jocuri complexe antrenează modificări substanţiale şi în privinţa evoluţiei sociabilităţii copiilor. Jocul colectiv va înlocui treptat jocul individual, mai întâi cu reguli ce se impun pe măsura derulării jocului, apoi schiţate anterior, în ultimă instanţă, cu reguli clar definite înainte de începerea jocului – evoluţie ce necesită câţiva ani. Jocurile de mişcare sunt strâns legate de specificul vârstei preşcolarităţii, o vârstă a dinamismului, a mişcării. La această vârstă mişcările încep să fie încadrate jocului de creaţie cu subiect şi roluri, reflectând fie fragmente din viaţa reală, a ,,necuvântătoarelor”, ori a adulţilor , în special profesiile dinamice, fie conflicte arhicunoscute din filmele de desene animate ce reînvie cu ajutorul copiilor.
Așadar, educaţia desfăşurată în grădiniţă reprezintă un ansamblu de demersuri, o abordare complexă din punct de vedere socio-emoţional, cognitiv, estetic, psiho-motor, cu accent pe elementele formative, astfel încât copilul să fie capabil de însuşirea valorilor umaniste unanim acceptate. Activităţile didactice, jocul sunt componente cu valenţe formative ce structurează direcţiile de dezvoltare a personalităţii copilului, căruia i se oferă şansa unei optime integrări, tradusă prin posibilitatea de a rezolva sarcini care necesită efort, voinţă, cooperare, perseverenţă, respectarea intereselor şi a muncii celor din jur, formarea atitudinii pozitive faţă de muncă şi educarea sentimentelor morale şi estetice. În plus, orele petrecute în cadrul grădinței alături de copii de aceeași vârstă sunt relaxante, plăcute și distractive pentru copil. Îl ajută să se mențină bine dispus, să mănânce bine, să doarmă liniștit și minimalizează riscul depresiei.
Socializarea cu alți copii în afara grădiniței este, de asemenea, foarte importantă pentru fiecare copil. Interacționând cu aceștia, copilul învață, se dezvoltă, descoperă. Oricât de multe sfaturi bune ar primi de la un părinte sau ar primi de la ceilalți membri ai familiei, nimic nu înlocuiește învățarea prin “a face”, iar alături de un prieten bun totul se învață mai ușor. Împreună cu prietenul său cel mai bun, dar și într-un grup mai mare de copii, copilul explorează lumea. Oamenii sunt ființe sociale, și de aceea este foarte bine să dăm voie copilului, începând cu vârste
cât mai fragede, să întreprindă cât mai multe activități cu cei de vârsta lui.
Petrecerea timpului liber cu alți copii poate fi de tip cât mai variat: plimbări cu bicicleta, diverse jocuri în parc sau în fața blocului, desenat, colorat, decupat și alte astfel de proiecte hand-made, practicarea unui sport, vizionarea desenelor animate sau a filmelor potrivite fiecărei vârste etc.
Faptul că cel mic petrece mult timp cu cei de aceeași vârstă este foarte benefic; relația părinte-copil este una de subordonare, pe când cea cu alți copii este una de la egal la egal. Astfel, ei se pot dezvolta normal din punct de vedere psihosocial. Chiar și confruntarea cu anumite emoții negative care pot apărea este benefică. Copilul învață să le înfrunte și este încurajat să se concentreze pe cele pozitive, să nu dea curs temerilor sau complexelor.
Rezervări editoriale:Ed.CDR=fundatia.paulpolidor@yahoo.com
Mesaj tel.:0740.47.48.14
You can find us also:www.fundatia-paulpolidor.ro
