Scriitoarea Steluța Istrătescu își amintește de Festivalul Internațional ,,Paul Polidor” la Babylon-Baghdad (Iraq)
Scriitoarea Steluța Istrătescu își amintește de Festivalul Internațional ,,Paul Polidor”(ed.II=sept.2000) la Babylon-Baghdad (Iraq)/ În imagine: delegația Fundației ,,Paul Polidor” în fața celebrei Porți ,,Iștar/ISHTAR”(BABYLON-IRAQ)
Fragment de interviu preluat din Nr.9 al revistei PERSONALITĂȚI (ISSN: 2286-2110), dedicat scriitoarei și mentorului cultural STELUȚA ISTRĂTESCU (Director-fondator publicație: PAUL POLIDOR)
5.
P.P.: V-am invitat apoi în 1999, după apariţia (sub forme legale, cu sediul la Piteşti) Fundaţiei „Paul Polidor” la debutul festivalurilor „Polidor” de interferenţe culturale internaţionale, prima ediţie desfăşurându-se la Bucureşti (21-22 oct.1999), la Sala „Dalles”(Aşezămintele Brătianu), iar cea de-a doua, printr-o miraculoasă invitaţie, la Festivalul Internaţional Babylon-Baghdad. Ce amintiri aveţi din călătoria către şi dinspre Irak ?
S.I.: Aceleaşi amintiri minunate. Festivalul Internaţional Babylon-Baghdad din anul 2000 face parte din aceeaşi categorie a „surprizelor” lui Paul Polidor, când la fel nu crezusem că putem ajunge într-o ţară în care conflictele erau pe punctul de a degenera în lupte reale. Călătoria în sine a fost un lucru cu totul nou şi inedit, ceea ce ne-a făcut să uităm de oboseala unui drum atât de lung şi greu de suportat – o călătorie non-stop cu autobuzul. Era pentru prima dată că puneam piciorul într-o lume ce aparţinea unei alte civilizaţii, altor mentalităţi şi obiceiuri. Totul era sub semnul uimirii fără margini, de la peisajul atât de arid până la oamenii ce păreau complet diferiţi de noi, bineînţeles doar la prima vedere. Când am ajuns la graniţa cu Irakul am fost întâmpinaţi de un băieţel care ne-a adus pâinea lor tradiţională şi apă, însoţite de un zâmbet larg de fericire. Uimirea noastră a fost şi mai mare când ne-a spus, într-o engleză destul de corectă, „No money!”. Întâlnirea a avut loc într-o „benzinărie”, la marginea drumului nesfârşit de lung, benzinărie care nu era nimic mai mult decât o pompă cu care umplea rezervorul maşinilor ce treceau fără încetare şi un pat improvizat din câteva scânduri acoperite cu un preş pe care se odihnea „patronul”, locuinţă care-mi amintea de singuratecul Robinson Crusoe.
