Writer Steluța Istrătescu: Member of:,,Academy of International Interferences Paul Polidor”(now with ISSN:3061-4716): Happy Birthday! NGO-Post:07.01.2025 (Decalogul Steluței Istrătescu după un deceniu – de Sommer-Paul Polidor): Enjoy!

În imagine: BABYLON-2000(IRAQ) – Steluța Istrătescu alături de delegația Fundației ,,Paul Polidor” în fața Porții ISHTAR (participare managerizată de Sommer-Paul Polidor pentru INTERNATIONAL FESTIVAL BABYLON-BAGHDAD, sept.2000)

DECALOGUL STELUŢEI ISTRĂTESCU DUPĂ UN DECENIU (2015-2025)

Interviu în exclusivitate pentru cititorii revistei „Personalităţi în aria interferenţelor internaţionale” cu

scriitoarea STELUŢA ISTRĂTESCU (Nr.9, Anul III – 2015)

1.

P.P.: Stimată doamnă STELUŢA ISTRĂTESCU, aţi devenit membru al „ACADEMY OF INTERNATIONAL INTERFERENCES PAUL POLIDOR” cu un deceniu în urmă, într-o ceremonie specială la Muzeul Literaturii Române, alături de regretatul poet TRAIAN T.COŞOVEI, care ne-a părăsit de puţin timp. Ce amintiri aveţi de la acea întâlnire culturală memorabilă ?

S.I.:   Este   greu   de  uitat  acea după-amiază splendidă de început de toamnă. Cu atât mai greu aş putea uita personalităţile alături de care am avut bucuria, dar mai ales onoarea, să mă aflu. Această onoare a fost acompaniată şi de bucuria de a avea printre spectatori fostele colege de şcoală, foşti elevi şi colaboratori în ale culturii şi artei.A fost o întâlnire pe cât de intimă pe atât de încântătoare, cu atât mai mult cu cât nu mă aşteptam la onoarea de a deveni membră în recent înfiinţata academie a entuziastului Paul Polidor, acel care deja devenise un fel de „Jack-of-all-trade”, dedicat iubirii neţărmurite pentru copiii de pretutindeni, într-o perioadă în care se vorbea insistent de mult, poate chiar prea insistent despre aceia ce deja primiseră în toată mass-media umila etichetă de „copiii străzii”.

2.

P.P.: Cum consideraţi gestul Fundaţiei „Paul Polidor” pentru UNESCO de-a vă dedica acest număr al revistei  „Personalităţi în aria interferenţelor internaţionale”, revistă ajunsă, iată, la numerele 8 şi  9,  după  un  număr  dedicat vedetei de la Televiziunea Română, MARINA ALMĂŞAN ?

S.I.: Ca de obicei Paul Polidor m-a luat prin surprindere. La început chiar am crezut că e vorba de o glumă, sau de ceva lipsit de prea mare importanţă şi am tot amânat să dau un răspuns. Realizând că este vorba de un lucru mult mai serios, am luat-o ca atare şi, ca la armată, am răspuns: „să trăiţi!” Este adevărat că după ’89 am lucrat asiduu în domeniul educaţiei şi culturii, aducând la lumină zeci de titluri de cărţi pentru cei mici, dar şi câteva titluri pentru cei „din grupa mare”, dar acest lucru nu mă îndreptăţea să aspir la atât de pretenţiosul titlu de „personalitate”. Tot ceea ce realizasem nu era decât ecoul unei munci desfăşurate de-a lungul atâtor ani de trudă la catedră şi în afara ei. Nu-mi rămăsese decât să aştern pe hârtie cunoştinţele acumulate de-a lungul acelor ani, fericită că, în sfârşit, am scăpat de „bariera” anilor dinainte de ’89, când mi-a fost imposibil să-mi pot vedea măcar una din cărţi publicate. „Ne pare rău, tovarăşa, dar nu se poate publica. Poate data viitoare…” era invariabilul răspuns la doleanţele mele.

3.

P.P.:  Ne-am cunoscut în urmă cu 20 de ani, în cadrul proiectelor dedicate cântecelor pentru copii alături de un grup de copii pe care îl coordonaţi, „Ştrengarii”. Cum arată acum membrii ansamblului? Copii care au, la rândul lor, copii…

S.I.:Greu. Nici eu însămi nu-i mai pot recunoaşte. Sunt oameni în toată firea. Meseriaşi în slujba semenilor lor: Alvina Stan este medic la Târgu Mureş, Iulia Popescu este medic veterinar la Londra, Ana Constantinescu este arhitect în Bucureşti, Mihaela Parnia este medic şi lista continuă. Câţiva fericiţi au devenit părinţi ai altor „ştrengari”. Mă bucur, totuşi, că reuşesc să colaborez pe internet cu unii din ei, pe alţii îi întâlnesc din cinci în cinci ani la „revederea” din liceu, iar despre alţii capăt informaţii de la părinţii lor, când ne bucurăm împreună de realizările lor şi de frumoasele amintiri dintr-o epocă în care erau cu toţii entuziaşti şi plini de vise frumoase. Intenţionez, de câţiva ani buni, să realizez o reîntâlnire a „micilor ştrengari” de atunci, lucru pe care, spre ruşinea mea, încă n-am reuşit să-l materializez. Totuşi nu încetez să sper, convinsă fiind că într-o bună zi, împreună cu Paul, vom reuşi să unim vechiul grup atât de minunat constituit.

4.

P.P.: După importanta lansare (1996) a casetei audio „Pentru tine plâng, pentru tine strig” în Foaierul Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române (cu o prezentare realizată de către cunoscutul critic muzical Florin-Silviu Ursulescu, 1945-2019-n.red.), a urmat prezenţa „Ştrengarilor” într-o emisiune de televiziune la „ANTENA 1”, „amfitrion” fiind personajul „Mary Poppins”, adică celebra actriţă a teatrului pentru copii, DANIELA ANENCOV. Apoi „Ştrengarii” şi Steluţa Istrătescu au fost artiştii incluşi în diferite proiecte  muzical-editoriale, precum: Festivalul „Gavriil Musicescu” de la Chişinău (1997, Republica Moldova”), Palatul Congreselor din Ruse (1988, Bulgaria); publicaţii din Atena (Grecia) etc. Ce amintiri aveţi din acea perioadă ?

S.I.: Toate sunt amintiri vii, cu adevărat minunate, care nu se pot şterge prea uşor din memorie. Cum să nu-mi amintesc de stângăcia copiilor în momentul când erau puşi să vorbească la microfon, speriaţi de ideea că sunt urmăriţi de mii de ochi din toată ţara, dar mai ales de cei de acasă. Cum să  uit călătoriile cu microbuze de ocazie – mult prea rare la vremea aceea- când porneam, plini de entuziasm, la Bucureşti să imprimăm prin diferite  studiouri mai mult sau mai puţin improvizate – totul la vremea aceea era doar la un început firav de drum –  cum tot drumul repetam de zeci de ori, împreună cu nelipsiţii părinţi ai ştrengarilor, cântecele pe care urma să le imprimăm în ziua aceea, cum părinţii îşi încurajau „cântăreţii” din spatele perdelelor sau din ungherele camerei respective şi încântarea lor când reuşeau să ducă „sarcina” la un final fericit. După începutul atât de greu, au urmat spectacole în ţară  şi în străinătate, spectacole la care ne-am bucurat alături de spectatorii care i-au aplaudat. Sunt amintiri care mi-au rămas întipărite pentru totdeauna în suflet şi pe care le păstrez ca pe un talisman nepreţuit la care privesc, din când în când, cu nostalgie. Tot ceea ce putem face este să încercăm să alungăm norii întunecaţi ai prezentului ce pare să devină din ce în ce mai apăsător…

5.

P.P.: V-am invitat apoi în 1999, după apariţia (sub forme legale, cu sediul la Piteşti) Fundaţiei „Paul Polidor” la debutul festivalurilor „Polidor” de interferenţe culturale internaţionale, prima ediţie desfăşurându-se la Bucureşti (21-22 oct.1999), la Sala „Dalles”(Aşezămintele Brătianu), iar cea de-a doua, printr-o miraculoasă invitaţie, la Festivalul Internaţional Babylon-Baghdad. Ce amintiri aveţi din călătoria către şi dinspre Irak ?

S.I.: Aceleaşi amintiri minunate. Festivalul Internaţional Babylon-Baghdad din anul 2000 face parte din aceeaşi categorie a „surprizelor” lui Paul Polidor, când la fel nu crezusem că putem ajunge într-o ţară în care conflictele erau pe punctul de a degenera în lupte reale. Călătoria în sine a fost un lucru cu totul nou şi inedit, ceea ce ne-a făcut să uităm de oboseala unui drum atât de lung şi greu de suportat – o călătorie non-stop cu autobuzul. Era pentru prima dată că puneam piciorul într-o lume ce aparţinea unei alte civilizaţii, altor mentalităţi şi obiceiuri. Totul era sub semnul uimirii fără margini, de la peisajul atât de arid până la oamenii ce păreau complet diferiţi de noi, bineînţeles doar la prima vedere. Când am ajuns la graniţa cu Irakul am fost întâmpinaţi de un băieţel care ne-a adus pâinea lor tradiţională şi apă, însoţite de un zâmbet larg de fericire. Uimirea noastră a fost şi mai mare când ne-a spus, într-o engleză destul de corectă, „No money!”. Întâlnirea a avut loc într-o „benzinărie”, la marginea drumului nesfârşit de lung, benzinărie care nu era nimic mai mult decât o pompă cu care umplea rezervorul maşinilor ce treceau fără încetare şi un pat improvizat din câteva scânduri acoperite cu un preş pe care se odihnea „patronul”,locuinţă care-mi amintea de singuratecul Robinson Crusoe.

6.

P.P.: Ce colaborări aveţi cu oameni de cultură  din  Germania,  Austria,  ştiind  că  aţi absolvit şi secţia de limbă germană a Universităţii din Bucureşti ?

S.I.:Nu mă pot lăuda cu colaborări în ţările mai sus menţionate, însă am colaborat şi colaborez cu oameni de cultură din Anglia, Ţara Galilor, Norvegia, Franţa, Italia, Belgia sau Statele Unite. Cele mai vechi prietene cu care colaborez încă din 1999 sunt Ruth Chapman şi Shirley Payne care m-au ajutat în cizelarea unora din cărţile mele de specialitate sau la  traducerile din română în engleză. În anul 1998 am prezentat „Red Riding Hood”, ediţie bilingvă, la Rochester, Anglia, în cadrul unei întâlniri literare în casa familiei Audrey Hext, lucru care mi-a adus primirea ca membru al „Rochester Writer’s Club”. De asemenea, întâlnirile din anul 2014 de la Paris mi-au adus colaborări şi prietenii noi cu creatori din ţări africane.

7.

P.P.: Ce ne puteţi spune despre colaborările scriitoriceşti de-a lungul timpului (Clubul Scriitorilor din Rochester – Marea Britanie; Liga Scriitorilor din România etc.) ? Ce personalităţi din literatura şi cultura britanică v-au influenţat destinul ?

S.I.: Deja am vorbit despre aceste colaborări. Cât despre personalităţile britanice care m-am influenţat în scrierile mele ar trebui să încep cu Shakespeare, să continuu cu romanticii şi să închei cu Bernard Shaw, Maugham, Greene, tinerii furioşi ai anilor’ 5o, Virginia Woolf, James Joyce şi atâtea alte nume nemuritoare. Destin? Poate şi el a fost înfluenţat într-o oarecare măsură, dar e greu de spus.

P.P.: Întrebarea nr.8 este legată de cifra 7 din viaţa dvs., care este şi ziua de naştere sub zodia Capricornului.

V-a purtat noroc zodia sub protecţia căreia v-aţi născut ? Eu cred că tinereţea fizică, dar şi cea sufletească, morală, de care daţi dovadă reprezintă un argument în acest sens…

S.I.: 7 este o cifră magică, nu? În primul rând este Ziua Sfântului Ion, o zi mare la români. Cât despre zodia Capricornului, se ştie că este o zodie sub semnul muncii şi al tenacităţii, lucru de care nu mă plâng, deşi de multe ori simt gustul amar al înfrângerii. Dacă-mi aduc bine aminte, la prima întălnire cu Paul Polidor în Bucureşti, primul lucru pe care l-a făcut a fost să mă întrebe în ce zodie m-am născut. Eram la o librărie în Bucureşti, unde în compania dumnului Ion Monafu, prezentam cartea mea „Red Riding Hood”. De fapt de la întâlnirea aceea a urmat toată povestea colaborării noastre peste timp, colaborare care nu pare să se termine doar cu acest interviu.

9.

P.P.: Cum aţi dori să-şi amintească generaţiile viitoare de copii şi tineri despre Steluţa Istrătescu ? Ce proiecte editoriale proprii credeţi că vor rezista peste timp ?

S.I.: Dacă tot am amintit de prima mea carte pentru copii, am să amintesc cuvintele care au fost scrise pe  coperta  patru a cărţii: ”…elevii mi-au fost copiii cu care m-am jucat învăţându-i limba engleză. Toată recunoşinţa mea acestor ucenici minunaţi care nu m-au lăsat niciodată să uit de menirea mea de profesor”. Şi chiar dacă am devenit între timp şi scriitor, continui să mă numesc profesor.

10.

P.P.: Cele mai multe cântece pentru copii semnate Paul Polidor – Steluţa Istrătescu au apărut în anul 2009 pe un CD (înregistrat la UCMR-ADA), apoi o parte au fost postate şi pe Internet (Youtube). Cum vedeţi pe viitor posibila realizare a unui musical pe textele dvs. din volumul „Scufiţa Roşie”, în engleză sau în română ? La finalul decalogului nostru, vă rugăm să transmiteţi un mesaj cititorilor revistei „PERSONALITĂŢI în aria interferenţelor internaţionale”.

S.I.:O, este încă un vis, un vis irealizabil, şi ca orice vis, se va risipi în zori, când ne vom trezi. Şi este păcat. Din nefericire, pentru cultură nu se găsesc bani deajuns şi atunci ne mulţumim cu aceleaşi improvizaţii cu care ne automulţumim încă din epocile trecute, improvizaţiicare abundă, spre regretul şi ruşinea noastră, chiar în mass-media (unde este Bernard Shaw să ne tragă de urechi?…).

Un mesaj cititorilor revistei? De fapt două mesaje, citate din literatura engleză, pe care încerc să le parafrazez: Credeţi cu toată tăria că „Frumosul e o bucurie veşnică” (A thing of beauty is a joy for ever” , John Keats). Dacă prin tot ceea ce facem vom aspira spre frumos, viaţa noastră va fi un paradis.  „Nu încetaţi niciodată să visaţi!” În ziua în care vom înceta să visăm, viaţa noastră va fi o pasăre cu aripile frânte care nu va mai putea zbura niciodată… (Patmore)

Interviu realizat în 2015  de Sommer-Paul  Polidor